ICCJ. Decizia nr. 5772/2013. Civil. Partaj judiciar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5772/2013
Dosar nr. 1129/39/2011
Şedinţa publică din 11 decembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 22 noiembrie 2011, revizuienta S.A. a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 1125/ R din 10 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Botoşani în Dosarul nr. 5995/193/2008, invocând ca temei de drept dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În motivarea cererii de revizuire, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava sub nr. 1129/39/2011, s-a susţinut că între sentinţa civilă nr. 5642 din 20 septembrie 2011 a Judecătoriei Botoşani şi Decizia civilă nr. 1125/ R din 10 noiembrie 2010 a Tribunalului Botoşani există contrarietate, motivat de faptul că prin sentinţa menţionată s-a constatat nulitatea titlului de proprietate din 1993, în sensul excluderii de pe acest titlu a numitelor S.A. şi J.M., astfel încât nu se mai impune casarea cu trimitere dispusă prin Decizia civilă nr. 1125/R/2010 a Tribunalului Botoşani în vederea rejudecării partajului, persoana înscrisă în titlul de proprietate amintit fiind unica titulară a dreptului de proprietate, moştenită în cotă de 1/1 de revizuientă.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 28 din 13 decembrie 2011, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire.
Curtea de Apel Suceava a reţinut că, potrivit art. 322 oct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire poate fi formulată dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate, iar potrivit art. 327 alin. (1) C. proc. civ., în cazul încuviinţării cererii de revizuire, va fi anulată cea din urmă hotărâre.
În speţă, cele două hotărâri apreciate de revizuientă ca fiind potrivnice, nu au fost pronunţate în una şi aceeaşi pricină, cum impune textul de lege, ci în cauze diferite, respectiv sentinţa nr. 5642/2011 a Judecătoriei Botoşani a fost pronunţată într-o cauză având ca obiect anulare titlu de proprietate, iar Decizia nr. 1125/R/2010 a Tribunalului Botoşani într-un dosar de partaj succesoral.
Deşi între aceste două litigii există o legătură, în sensul că soluţia pronunţată într-unul determină soluţia din celălalt, nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege referitoare la identitatea cauzelor deduse judecăţii, a părţilor litigante şi a calităţii lor în dosar, iar cererea revizuientei de a fi anulată Decizia nr. 1125/R/2010 apare ca fiind nefondată şi contrară prevederilor art. 327 alin. (1) C. proc. civ., care impun anularea celei din urmă hotărâri pronunţate, aceasta fiind în prezenta cauză sentinţa civilă nr. 5642 din 20 septembrie 2011 a Judecătoriei Botoşani.
Mai mult decât atât, condiţia de a fi vorba de o hotărâre de fond, prevăzută explicit de art. 322 C. proc. civ. numai în cazul hotărârilor pronunţate de instanţele de recurs, nu este îndeplinită în cauză, deoarece prin Decizia nr. 1125/ R din 10 noiembrie 2010 a Tribunalului Botoşani s-a dispus casarea sentinţei primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Împotriva Deciziei nr. 28 din 13 decembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, revizuienta S.A. a declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 1129/39/2011 la data de 10 februarie 2012.
La termenul din 24 octombrie 2012, Înalta Curte a suspendat judecata recursului, conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, la data de 11 decembrie 2013, în vederea discutării perimării cererii de recurs.
Analizând cu prioritate această excepţie peremptorie, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.
Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata şi din oficiu.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.
Aşadar, perimarea operează cu condiţia ca, timp de un an să nu se fi săvârşit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligentă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.
În speţă, părţile, deşi legal citate, nu s-au prezentat în instanţă la termenul din data de 24 octombrie 2012, stabilit pentru soluţionarea recursului şi, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea pricinii, constatându-se că nici una dintre părţi nu a cerut judecarea în lipsă.
În raport de aceste considerente şi având în vedere că în cauză a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecăţii pricinii, timp în care nici una dintre părţile litigante nu a solicitat continuarea judecăţii recursului şi că în această perioadă nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc. civ., va constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de revizuienta S.A. împotriva Deciziei nr. 28 din 13 decembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4133/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5781/2013. Civil → |
|---|
