ICCJ. Decizia nr. 5792/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5792/2013
Dosar nr. 3629/1/2013
Şedinţa publică din 12 decembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 7599 din 13 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 8090/2/2011 au fost respinse recursurile declarate de reclamanţii P.N., P.B.G. şi P.C.T. şi de către intervenienţii P.C.M. şi A.B.C. împotriva Deciziei civile nr. 63A din 16 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că, atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au aplicat corect dispoziţiile legale şi principiile teoriei moştenitorului aparent şi bunei-credinţe în analiza comparativă a celor două titluri, respectiv pe de o parte titlul reclamanţilor şi intervenienţilor şi, pe de altă parte, titlul pârâţilor.
Din compararea titlului de proprietate invocat de reclamanţi şi intervenienţi, reprezentat de actul încheiat de autoarea lor în anul 1945 şi Certificatul de moştenitor nr. 149/1996 cu titlul de proprietate al pârâţilor, reprezentat de Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 36 din 12 februarie 1996 (transcris la Judecătoria sector 1 Bucureşti sub nr. 9997 din 14 octombrie 1996) şi Sentinţa civilă nr. 2993 din 28 martie 1994 - Judecătoria sector 1 Bucureşti, s-a constatat că titlul pârâţilor este mai bine caracterizat.
Astfel, reclamanţii şi intervenienţii cât şi pârâţii au un autor comun: G.O.
Aşa cum s-a statuat prin Sentinţa civilă nr. 2993 din 28 martie 1994 a Judecătoriei sector 1, C.J. şi D.M. sunt moştenitoarele lui G.O.
Această sentinţă se bucură de autoritate de lucru judecat şi are efecte atât între părţi cât şi faţă de terţi, ca act jurisdicţional ce face parte din ordinea juridică.
Dreptul real al pârâţilor asupra imobilului a fost transcris în CF sub numărul 9191 cu Încheierea nr. 6622 din 27 iunie 2000 aşa cum rezultă din Certificatul de moştenitor nr. 92/2007. Sub acest aspect s-a reţinut că pârâţii şi-au transcris mai întâi dreptul de proprietate asupra imobilului.
Acţiunea în anularea Certificatului de moştenitor nr. 1182 din 14 octombrie 1993, se afla pe rolul instanţei de judecată la momentul perfectării contractului de vânzare-cumpărare ce constituie titlul de proprietate al pârâţilor, dar existenţa procesului nu a fost cunoscută acestora, deoarece nu au fost parte în proces şi procesul nu a fost notat în registrele de publicitate imobiliară.
Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, testamentul care conferă vocaţie succesorală moştenitoarelor iniţiale a fost anulat abia în anul 2000, iar Certificatul de moştenitor nr. 1182/1998, care a constituit titlul „pro herede” al vânzătoarelor iniţiale D.M. şi C.J. a fost constatat nul absolut prin Sentinţa civilă nr. 3599/2008 a Judecătoriei sector 5, irevocabilă.
Contractele de vânzare-cumpărare prin care imobilul a fost înstrăinat succesiv şi a ajuns în patrimoniul pârâţilor au fost încheiate în anii 1995 - 1996.
Acţiunea reclamanţilor prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în anii 1995 - 1996 a fost respinsă prin Sentinţa civilă nr. 10122/2006 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, irevocabilă.
Certificatul de moştenitor nr. 149/1996 de care se prevalează reclamanţii a fost emis în condiţiile în care Certificatele de moştenitor nr. 232/1982 şi nr. 1182/1993 nu fuseseră anulate.
În acest context s-a reţinut şi că la data obţinerii certificatului de moştenitor de către reclamanţi, D.M. şi C.J. aveau certificat de moştenitor.
Având în vedere că anularea atât a testamentului lui P.L., cât şi a Certificatului de moştenitor nr. 1182/1993 sunt ulterioare recunoaşterii dreptului de proprietate a vânzătoarelor iniţiale şi implicit ulterioare şi înstrăinărilor succesive ale imobilului, subdobânditorii-pârâţi nu pot fi consideraţi decât a fi de bună-credinţă.
Deoarece s-a anulat irevocabil testamentul lăsat de P.L., precum şi Certificatul de moştenitor nr. 1182/1993, emis în baza testamentului şi prin care se consfinţea calitatea de succesori a vânzătorilor, retroactiv, după emiterea Certificatului de moştenitor nr. 149/1996 în mod corect instanţa de apel a făcut aplicarea principiilor înstrăinării bunului succesoral de către un moştenitor aparent, moştenitoarele aparente fiind de bună-credinţă la înstrăinarea bunului, aspect reţinut în mod irevocabil şi cu putere de lucru judecat de Decizia civilă nr. 436/2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
S-a mai constatat că instanţa de apel în mod corect a dat eficienţă teoriei moştenitorului aparent şi a reţinut că pârâţii sunt subdobânditori cu titlu particular, oneros şi de bună credinţă, izvorâtă dintr-o eroare comună şi invincibilă, cu privire la calitatea de proprietar a moştenitoarelor iniţiale.
Autorul pârâţilor nu putea cunoaşte existenţa acţiunii promovate în anul 1994 de reclamanţi împotriva moştenitorilor aparenţi (finalizată prin pronunţarea Deciziei civile nr. 505/2000 a Tribunalului Prahova), în condiţiile în care litigiul nu a fost notat în registrele de publicitate imobiliară, iar autorul pârâţilor a dobândit imobilul de la primii subdobânditori şi nu de la moştenitorii aparenţi.
Pentru aceste considerente comune, ambele recursuri declarate în cauză au fost respinse.
Prin cererea înregistrată la data de 21 iunie 2013 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, revizuenţii P.N., P.B.G. şi P.C.T. au solicitat revizuirea Deciziei nr. 7599 din 13 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
În motivarea cererii, revizuenţii au arătat că înscrisul pe care înţeleg să-l folosească în susţinerea cererii este reprezentat de copia cărţii funciare a imobilului situat în Bucureşti, str. R., sector 1, eliberată la data de 28 mai 2013 de către O.C.P.I. Bucureşti, înscris din care rezultă că, la data judecării recursului, intimaţii-pârâţi I.P. şi N.P.N. nu mai erau proprietari ai imobilului menţionat anterior, deoarece aceştia îl înstrăinaseră încă din data de 15 iunie 2012, prin act notarial, numiţilor T.D.O.E. şi N.J.A.
Revizuenţii au făcut o scurtă prezentare a derulării demersului lor judiciar referitor la revendicarea imobilului situat în Bucureşti, str. R., arătând că în recurs au depus dovada extrasului de carte funciară din care rezultă în mod clar faptul că asupra imobilului în litigiu a fost notată interdicţia de vânzare în data de 18 august 1995, deci anterior dobândirii acestuia de către autorii intimaţilor pârâţi. Ulterior înscrierii din 1995 a mai existat notată în cartea funciară o interdicţie în anul 2001 şi apoi a fost notat prezentul litigiu care a început în anul 2008 când a fost introdusă cererea de chemare în judecată din cauza pendinte.
Intimaţii-pârâţi, temându-se de posibilitatea obţinerii unei hotărâri defavorabile, au înţeles să înstrăineze imobilul înainte ca hotărârea să rămână definitivă şi irevocabilă şi înainte de a se radia litigiul din cartea funciară, făcând acelaşi lucru pe care l-au făcut şi ei în anul 1995. Mai mult, aceştia cu rea-credinţă au ascuns acest fapt astfel că la data judecării recursului, respectiv 29 noiembrie 2012, nu au adus la cunoştinţa instanţei faptul că nu mai aveau calitate procesuală de a sta în judecată încă din data de 15 iunie 2012, dată la care au semnat actul de vânzare-cumpărare.
Sintetizând elementele de admisibilitate a cererii de revizuire pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuenţii au considerat că acestea sunt îndeplinite având în vedere faptul că:
- înscrisul prezentat este un înscris nou, care nu a fost folosit până în acest moment;
- acest înscris are forţa probantă prin el însuşi provenind de la o instituţie publică;
- a existat la momentul pronunţării hotărârii a cărei revizuire se solicită;
- nu a fost posibilă prezentarea înscrisului la momentul judecării cauzei deoarece revizuenţii nu au putut prevedea şi cunoaşte acest fapt, aceştia solicitând eliberarea unui extras de carte funciară în data de 9 mai 2012 şi apoi în data de 8 iunie 2012, ulterior acestei date părăsind ţara şi revenind în luna mai 2013. Obligaţia de a prezenta în instanţă faptul că nu mai au calitate procesuală revenea intimaţilor-pârâţi, aceştia fiind obligaţi să indice noii titulari ai dreptului de proprietate, lucru pe care nu l-au făcut, deşi se aflau în posesia actului;
- înscrisul este determinant pentru soluţionarea corectă a cauzei, deoarece prin acesta se demonstrează atât precaritatea titlului intimaţilor-pârâţi, cât şi reaua-credinţă a acestora. În acest sens, revizuenţii au arătat că imobilul în litigiu a făcut obiectul unor vânzări succesive, de multe ori în încercarea de a fi împiedicaţi să-şi redobândească proprietatea pe care au moştenit-o de la autorii lor, în calitate de moştenitori legali. Pe de altă parte acest înscris dovedeşte faptul că, în recurs, intimaţii-pârâţi nu mai aveau calitate procesuală, astfel că hotărârea este pronunţată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, fiind astfel rezultatul unei erori ce nu poate fi acoperită decât prin desfiinţarea acesteia.
Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Revizuirea oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătoreşti definitive numai în cazurile strict determinate de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., se poate solicita revizuirea unei hotărâri dacă aceasta a rămas definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, sau dacă a fost dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.
Din textul citat rezultă că, pentru hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţe de recurs, legiuitorul a impus o condiţie specială, în sensul că aceste hotărâri pot forma obiect al unei cereri de revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei.
Hotărârile instanţelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanţele admit recursul şi, rejudecând cauza dedusă judecăţii, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată.
Cu alte cuvinte, pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanţa de recurs, legiuitorul a impus condiţia ca această instanţă să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurări de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii decât cea care fusese dată până la cel moment.
Or, în speţă, prin decizia a cărei revizuire se solicită, s-au respins recursurile declarate de reclamanţii P.N., P.B.G. şi P.C.T. şi de către intervenienţii P.C.M. şi A.B.C., astfel că cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât, prin soluţia de respingere a recursurilor, instanţa nu a pronunţat ea însăşi o hotărâre asupra fondului pricinii, ci numai a analizat motivele de nelegalitate invocate de recurenţi.
Aşa fiind, se constată că nu este îndeplinită o condiţie generală de admisibilitate a cererii de revizuire impusă de dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. şi anume aceea ca hotărârea dată în recurs să evoce fondul, situaţie în raport de care analizarea altor condiţii specifice reglementate de cazul de revizuire invocat devine inutilă.
Faţă de considerentele expuse, cererea de revizuire formulată de revizuenţii P.N., P.B.G. şi P.C.T. este inadmisibilă şi se va respinge în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 7599 din 13 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de revizuenţii P.N., P.B.G. şi P.C.T.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5791/2013. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 5793/2013. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... → |
|---|
