ICCJ. Decizia nr. 5793/2013. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5793/2013
Dosar nr. 3630/1/2013
Şedinţa publică din 12 decembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 3165 din 6 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 637/1/2013 s-a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorii U.D.C. şi U.E. împotriva Deciziei nr. 3195 din 10 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
În considerentele acestei hotărâri, instanţa a reţinut că, contestaţia în anulare, reglementată de dispoziţiile art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., este o cale extraordinară de atac, admisibilă doar în cazurile strict prevăzute de dispoziţiile legale susmenţionate.
Astfel, s-a reţinut că, prin dispoziţiile legale suscitate, legiuitorul nu a urmărit să deschidă părţilor calea recursului la recurs, care să fie soluţionat de către aceeaşi instanţă, sub pretextul unei greşite interpretări a legii (de drept procesual şi/sau substanţial), ştiut fiind că anularea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile pentru un astfel de motiv ar echivala cu o nesocotire a puterii lucrului judecat, prezumţie de care se bucură astfel de hotărâri.
Dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. prevăd că hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci „când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.”, dacă un asemenea motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului.
Or, din cuprinsul contestaţiei formulate, s-a constatat că părţile contestatoare nu au dezvoltat nicio critică concretă care să se circumscrie motivului mai sus arătat, adică nu au arătat care dispoziţii de ordine publică privitoare la competenţă ar fi fost încălcate de instanţa de recurs.
Dimpotrivă, contestatorii au susţinut în mod detaliat o critică ce nu se circumscrie căii extraordinare de atac exercitate, şi anume faptul că unul dintre judecători ar fi refuzat să efectueze inspecţia judiciară şi să cerceteze cauzele care au determinat ca procesul contestatorilor să nu fie judecat în 4 cicluri procesuale, dar şi să ia măsuri de înlăturare a deficienţelor sistemului judiciar.
S-a susţinut astfel că judecătorul care ştie că există motiv de recuzare în privinţa sa - împrejurarea că preşedintele de complet a deţinut anterior funcţia de inspector şef în cadrul inspecţiei judiciare a CSM - este dator să se abţină de la judecarea pricinii.
Cum dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. se referă în mod explicit la normele de competenţă a instanţelor judecătoreşti şi nu la cele de organizare judecătorească (situaţia incompatibilităţilor intrând în această categorie), instanţa a constatat că contestaţia în anulare nu poate fi primită sub acest prim aspect.
În ceea ce priveşte contestaţia în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. - când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare - s-a reţinut că nu este întemeiată, întrucât din expunerea de motive a rezultat că partea a invocat, în principal, pretinsul abuz de drept al judecătorului în cauză, determinat de soluţia pronunţată, şi nicidecum necercetarea unuia/unora din motivele de recurs, pe care era obligată să le precizeze în mod expres.
S-a susţinut că judecătorul C.M.T. a respins recursul, considerând în mod nelegal că magistraţii au fost obligaţi să respecte principiul lucrului judecat, împrejurare ce exprimă cu evidenţă nemulţumirea părţii faţă de soluţia pronunţată şi nicidecum vreo neregularitate procesuală în cercetarea recursului.
Prin cererea înregistrată la data de 21 iunie 2013 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, contestatorii U.D.C. şi U.E. au solicitat revizuirea Deciziei nr. 3165 din 6 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 2, 4 şi 6 C. proc. civ.
În motivarea cererii, revizuenţii au arătat, raportat la cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., că instanţa a respins contestaţia în anulare ca fiind nefondată, fără a analiza motivele invocate prin cererea formulată, precum şi prin completările la aceasta şi concluziile scrise.
De asemenea, instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiilor abuzului de drept, frauda la lege şi nici asupra încălcării dreptului de proprietate, a dreptului la justiţie şi a lipsei de posesie în cadrul recursului care se cerea a fi efectiv, potrivit hotărârii pilot a CEDO în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României.
Un alt aspect invocat de revizuenţi a vizat incidenţa prevederilor art. 24 alin. (1) C. proc. civ., susţinându-se incompatibilitatea unuia dintre membrii completului de judecată în soluţionarea contestaţiei în anulare.
Referitor la dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., revizuenţii au arătat că membrii completului de judecată care au soluţionat contestaţia în anulare nu erau compatibili cu judecarea acestei căi extraordinare de atac, având obligaţia să se abţină de la soluţionarea cauzei, susţinând totodată că recuzarea instanţei ar fi contribuit la tergiversarea procesului.
Referitor la cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 6 C. proc. civ., revizuenţii au invocat împrejurarea că intimata Primăria municipiului Bucureşti nu a formulat întâmpinare şi nu s-a prezentat în instanţă, ceea ce reprezintă un refuz al statului de a contribui la soluţionarea litigiului.
Revizuenţii au susţinut că nu au beneficiat de un recurs efectiv, după parcurgerea a patru cicluri procesuale şi o cale extraordinară de atac, fiind încălcate astfel atât dispoziţiile incidente în materie din legile naţionale, cât şi normele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Pe fondul cauzei, revizuenţii au solicitat anularea în tot a Dispoziţiei nr. 4154 din 31 martie 2005 emisă de Primăria municipiului Bucureşti, precum şi obligarea intimatei la plata daunelor morale şi materiale, a cheltuielilor de judecată şi dobânzi moratorii.
Prin precizarea la cererea de revizuire depusă la dosar ulterior, revizuenţii au solicitat admiterea cererii de revizuire, modificarea în tot a Deciziei nr. 3165 din 6 iunie 2013 a Înaltei Curţi, în sensul admiterii contestaţiei în anulare formulate împotriva Deciziei civile nr. 3195 din 10 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform motivelor invocate în scris.
Examinând cererea de revizuire cu care a fost învestită, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 2, 4 şi 6 C. proc. civ., instanţa constată următoarele:
La termenul de judecată din 12 decembrie 2013, Înalta Curte a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, excepţie care este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Revizuirea oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătoreşti definitive numai în cazurile strict determinate de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., se poate solicita revizuirea unei hotărâri dacă aceasta a rămas definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, sau dacă a fost dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.
Din textul citat rezultă că, pentru hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţe de recurs, legiuitorul a impus o condiţie specială, în sensul că aceste hotărâri pot forma obiect al unei cereri de revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei.
Hotărârile instanţelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanţele admit recursul şi, rejudecând cauza dedusă judecăţii, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată.
Cu alte cuvinte, pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanţa de recurs, legiuitorul a impus condiţia ca această instanţă să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurări de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii decât cea care fusese dată până la cel moment.
Or, în speţă, prin decizia a cărei revizuire se solicită, s-a respins ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatorii U.D.C. şi U.E. împotriva Deciziei nr. 3195 din 10 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, astfel că cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât nu sunt supuse revizuirii hotărârile prin care s-a respins contestaţia în anulare, având în vedere că instanţa nu s-a pronunţat asupra fondului.
Aşa cum rezultă din conţinutul textului de lege sus-menţionat - art. 322 alin. (1) C. proc. civ. -, calea de atac a revizuirii nu poate viza hotărârile pronunţate în contestaţia în anulare ci numai, eventual, o hotărâre dată în fond după admiterea contestaţiei, ipoteză care nu se regăseşte în cauza pendinte.
Prin urmare, se constată că nu este îndeplinită o condiţie generală de admisibilitate a cererii de revizuire impusă de dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. şi anume aceea ca hotărârea dată de o instanţă de recurs să evoce fondul, situaţie în raport de care analizarea altor condiţii specifice reglementate de cazurile de revizuire invocate devine inutilă.
Faţă de considerentele expuse, cererea de revizuire formulată de revizuenţii U.D.C. şi U.E. este inadmisibilă şi se va respinge în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 3165 din 6 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de revizuenţii U.D.C. şi U.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5792/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5794/2013. Civil. Drepturi băneşti.... → |
|---|
