ICCJ. Decizia nr. 640/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 640/2013
Dosar nr. 35643/3/2009
Şedinţa publică din 19 februarie 2013
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa comercială nr. 13259 din 21 decembrie 2010, Tribunalul Bucureşti a respins cererea principală formulată de reclamanta L.B.S.M.M., în contradictoriu cu pârâta SC C.P. SRL Bucureşti, precum şi cererea reconvenţională, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că la data de 31 iulie 2007, părţile au încheiat un contract de prestări servicii prin care reclamanta, în calitate de dresor, s-a obligat să realizeze şi să prezinte patru dresuri de animale, dresură de feline, dresură de cămile, dresură de cai şi dresură de ponei, preţul serviciilor prestate fiind stabilit la suma de 4.000 euro net lunar, indiferent dacă dresorul pregăteşte şi/sau prezintă dresurile menţionate.
În raport de obiectul pricinii, respectiv obligarea pârâtei la plata restului din preţul cuvenit pentru serviciile prestate şi faţă de temeiul de drept indicat de către reclamantă, art. 969 C. civ., tribunalul a reţinut că reclamanta a dedus instanţei o acţiune în executarea contractului, întemeiată pe răspunderea contractuală.
În acest sens, în materia contractuală, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 1080, 1082 şi 1083 C. civ., operează o prezumţie de culpă a debitorului: creditorul fiind nevoit să dovedească doar existenţa creanţei, vina debitorului fiind prezumată, iar exonerarea de răspundere a pârâtei putând fi realizată doar dacă se dovedeşte cauza străină" menţionată de textele legale.
În speţă, pârâta a susţinut că nu a plătit din cauza atitudinii culpabile a reclamantei, care nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală de a repeta 6 zile săptămânal, cu animalele a căror dresură o realiza, aspect pe care reclamanta nu l-a dovedit, respectiv îndeplinirea propriilor sale obligaţii.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, tribunalul a reţinut că a învestit instanţa cu o acţiune în restituirea unor prestaţii efectuate în temeiul unui contract, restituire ce poate fi solicitată şi dispusă doar ca urmare a desfiinţării contractului în discuţie, iar în cauză, pârâta nu a formulat o cerere în rezoluţiune/reziliere judiciară.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta L.B.S.M.M., solicitând schimbarea în parte a hotărârii în sensul admiterii cererii principale astfel cum a fost formulată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia civilă nr. 441 din 16 noiembrie 2011 a admis apelul formulat de reclamanta L.B.S.M.M., a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a admis cererea principală şi a obligat pârâta SC C.P. SRL la plata sumei de 25.359 euro reprezentând contravaloarea serviciilor de dresaj şi a sumei de 1.083 euro, dobândă legală, calculată până la data de 8 septembrie 2009, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, prima instanţă a aplicat greşit dispoziţiile art. 1080, 1082 şi 1083 C. civ., schimbând sarcina probei de la intimată la apelantă, reţinând ca fondate susţinerile intimatei, în sensul că apelanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale.
S-a mai reţinut prin decizia recurată că, pârâta SC C.P. SRL a recunoscut în mod constant, atât prin întâmpinări, cât şi prin răspunsul la interogatoriu că, neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de plată către apelantă s-a datorat faptului că nu s-au primit fondurile necesare de la C.G. şi că, reclamanta a fost plătită la fel ca şi ceilalţi angajaţi, proporţional cu sumele primite de societate de la C.
Prin urmare, se arată în considerentele deciziei că, susţinerile intimatei SC C.P. SRL, potrivit cărora, apelanta nu a fost plătită pentru că nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile contractuale sunt contrazise chiar de propriile declaraţii, în speţă, intimata nu a dovedit că neîndeplinirea obligaţiei sale de plată se datorează culpei apelantei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta SC C.P. SRL Bucureşti a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate şi rejudecarea cauzei pe fond, cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei şi menţinerea dispoziţiilor instanţei de fond.
Critica adusă deciziei atacate, după prezentarea detaliată a situaţiei de fapt, se referă în esenţă la faptul că, hotărârea pronunţată de instanţa de apel a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale, respectiv a art. 1080, 1082, 1083 C. civ., nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii contractuale, sub raportul existenţei vinovăţiei debitorului, în speţă vinovăţia recurentei.
În acest sens, recurenta vizează două aspecte, prima critică se referă la faptul că aceasta consideră că sarcina probei îndeplinirii obligaţiilor contractuale ar reveni reclamantei L.B.S.M.M. şi nu recurentei, cum în mod greşit a apreciat instanţa de apel, iar cea de a doua critică se referă la faptul că nu s-au reţinut de către instanţa de apel împrejurările cu efect exonerator de răspundere a acesteia motivată de "cauza străină" - art. 1082 C. civ., respectiv fapta creditorului însuşi, considerându-se că acest aspect nu a fost dovedit.
Mai susţine recurenta că, hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, în ceea ce priveşte aprecierea instanţei de apel, faţă de înlăturarea în totalitate a declaraţiei extrajudiciare a doamnei M.R.C. de către instanţa de fond.
Sub acest aspect s-a apreciat în mod greşit că această probă nu trebuia ignorată, în condiţiile în care nu exista nicio altă probă care să facă dovada contrară, deşi instanţa de fond a justificat calificarea acestei declaraţii, ca fiind extrajudiciară şi că nu poate avea valoarea unei depoziţii de martor, ci doar cea a unui înscris.
Analizând critica adusă deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând ca recursul pârâtei SC C.P. SRL Bucureşti să fie respins, pentru următoarele considerente:
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă SC C.P. SRL nu a exercitat calea de atac a apelului, în condiţiile în care cererea reconvenţională i-a fost respinsă, iar prin criticile formulate în recurs este reluat conţinutul acestei cereri.
Astfel, recursul potrivit Titlului V, Capitolul I din C. proc. civ. este cale de atac extraordinară, nedevolutivă, care se exercită numai cu respectarea condiţiilor stabilite de lege.
Dintre acestea, Înalta Curte a luat în examinare obiectul cererii de recurs formulată de pârâta SC C.P. SRL, astfel cum este stabilit în art. 299 C. proc. civ., potrivit căruia, sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile legii, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.
Din text se desprinde cu claritate faptul că, principala categorie a hotărârilor susceptibile de recurs este aceea a hotărârilor pronunţate în apel, astfel că, recursul nu poate fi exercitat omissio medio, adică fără să se fi exercitat în prealabil calea ordinară de atac a apelului.
Potrivit prevederilor art. 299 coroborate cu art. 377 C. proc. civ., hotărârile date în primă instanţă care nu au fost atacate cu apel nu mai pot fi supuse recursului, aceasta deoarece, recurenta-pârâtă SC C.P. SRL nu poate formula prima dată, în recurs, trecând peste apel, critici asupra cărora instanţa de apel nu s-a pronunţat.
În acest sens se constată că, recurenta a uzat de calea de atac a recursului şi faţă de principiul unicităţii care funcţionează în materia căilor de atac, precum şi al dublului grad de jurisdicţie, se reţine că recursul declarat de pârâta SC C.P. SRL este nefondat şi urmează să fie respins, ca atare.
În acest context, nu se poate reţine că s-au încălcat dispoziţiile legii pentru a fi reţinut motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., iar în legătură cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1080, 1082, 1083 C. civ., Înalta Curte constată că, recurenta nu le-a supus spre analiză instanţei de apel aşa încât acestea nu vor putea fi examinate omissio medio.
Aşa fiind, Înalta Curte, ca instanţă de recurs, stabileşte că prin obiectul său cererea de recurs formulată de pârâta SC C.P. SRL nu se încadrează în prevederile art. 299 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C.P. SRL Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C.P. SRL Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 441 din 16 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 609/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 646/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
