ICCJ. Decizia nr. 685/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 685/2013
Dosar nr. 9445/99/2010
Şedinţa publică din 13 februarie 2013
Asupra cauzei de faţă constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi - Secţia civilă, la data de 02 decembrie 2010, reclamanta R.I.I. a chemat în judecată pe pârâţii Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Iaşi şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi, solicitând să se constate că pârâtul Statul Român a preluat şi deţinut terenul revendicat fără titlu (potrivit cererii completatoare din 21 februarie 2011) şi obligarea pârâţilor să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 273,05 ha pădure situată în raza Ocolului Silvic Hârlău, judeţul Iaşi.
Prin sentinţa civilă nr. 1133 din 16 mai 2011 a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Iaşi şi respinsă acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Iaşi, este neîntemeiată întrucât nici o dispoziţie legală nu împiedică partea să se adreseze cu o cerere în justiţie, temeinicia acesteia urmând a fi analizată în deliberarea fondului cauzei.
Pe fondul cauzei instanţa a reţinut că acţiunea este neîntemeiată, întrucât, cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamanta a făcut dovada că este moştenitoarea defunctei A.P.M. (bunica sa), iar prin Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 2600 din 4 octombrie 2006 i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 925,88 ha teren cu vegetaţie forestieră situată pe raza comunei Deleni, emiţându-se titlul de proprietate din 4 martie 2008.
Potrivit actului de împărţeală nr. 449 din 31 iunie 1929 autoarea reclamantei A.P.M. - a primit ca moştenire moşia M. (situată în acea perioadă în judeţul Botoşani) în care a intrat şi pădurea, dar care nu a fost identificată ca întindere decât prin raportare la planul indicat de ing. P. şi N. în anul 1914, astfel că nu rezultă care a fost terenul forestier deţinut în proprietate de defunctă.
Raportul de expertiză extrajudiciară M.S. invocat de reclamantă precizează că suprafaţa de teren - pădure ce a aparţinut autoarei reclamantei este de 1187,9573 ha din care a rămas neretrocedată şi nedistribuită suprafaţa de 273,05 ha, lucrare ce nu poate fi reţinută de instanţă întrucât delimitarea făcută de expert nu poate fi coroborată cu acte din care să rezulte suprafaţa de teren de care a fost expropriată autoarea reclamantei.
Nici cererea reclamantei vizând constatarea de către instanţă că Statul Român a preluat şi deţine terenul revendicat fără titlu nu poate fi primită, întrucât pârâtul nu deţine ilegal terenul, includerea pădurilor în proprietatea statului s-a realizat prin Constituţia României din 1948 - art. 6 şi prin actele normative privind fondul funciar emise ulterior.
Terenul forestier revendicat, în suprafaţă de 273,05 ha, aparţine domeniului public al statului, iar potrivit art. 136 alin. (4) teza I din Constituţie - bunurile proprietate publică sunt inalienabile. Conform art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile, iar potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 bunurile din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile.
Dispoziţiile legale privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia stabilesc că subiectele dreptului de proprietate publică sunt statul, asupra bunurilor din domeniul public de interes naţional şi unităţile administrativ teritoriale, asupra bunurilor din domeniul public de interes local şi, ca atare, nici un alt subiect de drept public sau privat nu poate fi titular al dreptului de proprietate asupra bunurilor din domeniul public.
În speţă, având în vedere aceste caracteristici ale dreptului de proprietate publică, instanţa nu a putut constata faptul dobândirii de către reclamantă a dreptului de proprietate asupra unui bun care aparţine domeniului public sau că Statul Român a preluat şi deţine terenul revendicat ilegal, fără titlu.
Prin decizia civilă nr. 116 din 02 noiembrie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a respins apelul formulat de reclamanta R.I.I. împotriva sentinţei civile nr. 1133 din 16 mai 2011 a Tribunalului Iaşi.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că, în mod corect, instanţa de fond nu a dat eficienţă şi nu a reţinut concluziile expertizei extrajudiciare depusă de reclamantă la dosarul cauzei deoarece cele constatate de expert nu pot fi coroborate cu acte doveditoare care să ateste suprafaţa de teren expropriată de la autorul reclamantei.
Nici susţinerea potrivit căreia Statul Român a preluat abuziv şi deţine terenul în litigiu fără titlu nu poate fi reţinută, terenul revendicat aparţinând domeniului public al statului, sub acest aspect reclamanta nu a făcut dovada contrarie, potrivit art. 1169 C. civ., pentru a reţine ca întemeiat motivul de apel formulat.
Terenul în litigiu aparţinând domeniului public al statului, potrivit Legii nr. 213/1998, este inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil, reconstituirea dreptului de proprietate privată pentru terenuri din această categorie se poate face doar în baza legilor speciale de retrocedare.
Prin urmare, având în vedere aceste caracteristici ale dreptului de proprietate publică, în mod corect instanţa de fond a statuat că nu se poate constata faptul dobândirii de către reclamantă a dreptului de proprietate asupra unui bun ce aparţine domeniului public sau că Statul Român a preluat şi deţine terenul revendicat ilegal şi fără titlu.
Împotriva menţionatei decizii a declarat şi motivat recurs, în termen legal, apelanta-reclamantă R.I.I. pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestora s-a arătat că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că terenul revendicat se află în domeniul public al statului, acesta fiind inalienabil şi insesizabil, conform Legii nr. 213/1998.
Terenul a fost identificat prin expertiza depusă în cauză, însuşită de către instanţe, prin raportare la planul indicat din anul 1914 de către inginerul P., care face dovada în mod irefutabil că autoarea recurentei a deţinut şi suprafaţa de 273,05 ha, care face parte integrantă din moşia M., din judeţul Botoşani, preluarea proprietăţii de către stat făcându-se în mod abuziv şi injust. De altfel, în opinia recurentei exprimată în precizarea motivelor de recurs, dreptul de proprietate al reclamantei nu a fost contestat, iar proprietatea nu se pierde prin neuz.
Motivărilor instanţelor conform cărora preluarea suprafeţei revendicate s-a făcut în mod legal, conform Constituţiei din 1948, reprezintă încălcări ale prevederilor constituţionale post orânduirii comuniste, precum şi ale Convenţiei europene a drepturilor omului, făcându-se în mod obiectiv o nouă nedreptate celor care în anul 1948 au fost expropriaţi împotriva voinţei lor.
În opinia recurentei, faptul că exproprierile comuniste s-au făcut în mod abuziv este dovedit de naşterea legilor privind reconstituirea dreptului de proprietate foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, prin legile conforme tratatelor internaţionale la care România este parte, edictate ulterior anului 1991.
Astfel, a considera că terenul revendicat în cauză a intrat în mod just în proprietatea stalului, în anul 1948, şi că acesta face parte din domeniul insesizabil al acestuia, ar însemna valorizarea acestor abuzuri ale statului comunist şi a nu da eficienţă voinţei legiuitorului de a repara ororile comunismului, prin compensarea pierderilor suferite de către foştii proprietari.
Acţiunea în revendicare formulată se întemeiază tocmai pe faptul preluării abuzive de către statul comunist a suprafeţei deţinute de către autoarea recurentei, A. (A.) P.M., şi a injustei intrării a acestui teren în proprietatea „inalienabilă şi insesizabilă a statului”.
În calitate de moştenitoare a fostei proprietare, recurenta a formulat, la data de 07 noiembrie 2005, o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate a suprafeţei de 1000 ha teren aflate pe raza comunei Deleni, fapt pentru care s-a emis Hotărârea Comisiei Judeţene Iaşi nr. 2600 din 04 octombrie 2006, în urma căreia s-a emis pe numele său titlu de proprietate din 04 martie 2008, pentru suprafaţa de 925 ha şi 8800 mp pădure. După cum se poate observa, nici măcar în această situaţie, necontestată de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva sau de Ministerul Finanţelor, nu s-a făcut o justă şi integrală despăgubire a recurentei, în numele bunicii sale, câtă vreme titlul de proprietate s-a emis pentru o suprafaţă mai mică decât cea solicitată. Situaţia de fapt constatată de către Comisia judeţeană de aplicare a fondului funciar este similară cu cea care face obiectul cauzei pendinte, pădurea retrocedată fiind iniţial preluată de către statul comunist tot în temeiul Constituţiei din 1948, ea intrând în domeniul public al statului.
În ceea ce priveşte lipsa de individualizare a suprafeţei de teren revendicate, recurenta a prezentat instanţei atât acte care dovedesc dreptul deţinut de autoarea sa asupra suprafeţei de 273,05 ha teren care făcea parte din moşia M. din judeţul Botoşani, cât şi planul topometric întocmit în anul 1914, de către inginerul Popescu, act care a stat la baza întocmirii raportului de expertiză topometrică depus la dosar în cursul procedurii. Din conţinutul acestuia rezultă că din vechiul amplasament al proprietăţii A. (A.) P.M., conform actului de împărţeală nr. 449 din 1929, în acest moment a rămas neretrocedată şi nedistribuită suprafaţa de 273,05 ha teren, situat în judeţul Botoşani (fosta moşie M.).
Recurenta solicită instanţei, consecinţă a respingerii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în revendicare, să procedeze la compararea titlurilor de proprietate şi să constate că singurul titlu legitim, care a fost depus la dosarul cauzei, este titlul autoarei reclamantei.
În faza procesuală a recursului au fost depuse, peste termenul legal, precizări la motivele de recurs şi a fost administrată proba cu înscrisuri în dovedirea întinderii dreptului de proprietate al autoarei reclamantei şi a situaţiei juridice a imobilului în litigiu.
Analizând recursul formulat, în limita criticilor menţionate, Înalta Curte îl apreciază ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Recurenta invocă de fapt greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesual active, în raport de împrejurarea că s-ar fi reţinut în mod greşit că nu a făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei sale asupra terenului de 273,05 ha, cât şi interpretarea greşită a legii sub aspectul modului în care terenul revendicat în cauză a intrat în proprietatea statului, în anul 1948.
Recurenta susţine că autoarea sa a avut în proprietate 1187,9573 ha teren aflate pe raza comunei Deleni, pentru care s-a emis Hotărârea Comisiei Judeţene Iaşi nr. 2600 din 04 octombrie 2006, în urma căreia s-a emis pe numele său titlu de proprietate din 04 martie 2008, pentru suprafaţa de 925 ha şi 8800 mp pădure, iar diferenţa până la 1187,9573 ha, respectiv 262,0773 ha, mai mică decât cea de 273,05 ha, care face obiectul prezentului dosar, nu i-a fost restituită.
Înalta Curte consideră că instanţa de apel în mod corect a apreciat că întinderea dreptului de proprietate al autoarei recurentei asupra pădurii, pe care a dobândit-o în proprietate prin actul de partaj voluntar nr. 449 din 31 iunie 1929, nu poate fi stabilită cu certitudine, deoarece nu este menţionată în acest act de partaj şi nici nu rezultă din planul întocmit la nivelul anului 1914 de către inginerul P. şi N., întrucât acest plan nu a fost depus la dosar.
De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că identificarea suprafeţei de 273,05 mp şi situaţia juridică a acestui teren a făcut obiectul altui dosar, finalizat prin decizia civilă nr. 616 din 26 martie 2010 al Tribunalului Iaşi, irevocabilă, pronunţată în temeiul Legii nr. 18/1991, în care s-a stabilit că delimitarea făcută terenului în litigiu de către expertul M.S. nu poate fi coroborată cu alte acte din care să rezulte suprafaţa cu care a fost expropriată autoarea recurentei. S-a constatat cu acel prilej că reclamanta R.I.I. a beneficiat de reconstituirea unei suprafeţe de 1000 ha pădure şi că nu a putut face dovada dreptului său de proprietate asupra celor 273,05 ha teren forestier.
Deşi această decizie nu are autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, întrucât există diferenţă de cauză între cele două dosare, Înalta Curte observă că instanţa de apel a înlăturat expertiza efectuată de acelaşi expert, M.S., invocată ca expertiză extrajudiciară în prezenta cauză, cu aceeaşi motivare ca şi cea cuprinsă în decizia nr. 616 din 26 martie 2010 al Tribunalului Iaşi.
Prin probele administrate în faţa instanţei de recurs nu s-a putut dovedi întinderea dreptului de proprietate al autoarei reclamantei menţionat în actul de partaj voluntar din 31 iunie 1929, întrucât planul din anul 1914 nu a fost depus la dosar şi nici nu a fost avut în vedere cu ocazia expertizei extrajudiciare depuse la dosar.
În ceea ce priveşte schiţa depusă în recurs, denumită „plan de amplasament şi delimitare a fostei „P.M.” (…) conform actului de împărţeală nr. 449/1929”, întocmită de P.V., Înalta Curte apreciază că este neconcludentă, întrucât este semnată de către o persoană fizică autorizată să efectueze lucrări de cadastru, nedesemnată de instanţă, care nu are ataşate înscrisurile care au stat la baza întocmirii sale şi a fost efectuată fără a se da posibilitatea părţilor să formuleze obiecţiuni.
De altfel, această probă nu are valoarea unui înscris, probă admisibilă în recurs, în temeiul art. 305 C. proc. civ., ci constituie un plan de amplasament menit să individualizeze terenul în litigiu, operaţiune care se poate realiza, în lipsa planului din anul 1914, numai pe calea unei expertize.
Recurenta doreşte astfel să dovedească, cu încălcarea art. 305 C. proc. civ. şi a principiului contradictorialităţii, o situaţie de fapt pe care a avut posibilitatea să o probeze în fazele devolutive ale prezentei cauze şi chiar a făcut-o cu expertiza extrajudiciară întocmită de expertul M.S.
Întrucât nu au fost administrate probe concludente în recurs în sens contrar celor avute în vedere de către instanţa de apel, iar asupra modului de interpretare a probelor instanţa de recurs nu se poate pronunţa, se impune menţinerea concluziei instanţei de apel conform căreia reclamanta nu şi-a putut dovedi calitatea de proprietar asupra terenului forestier de 273,05 ha, astfel încât nu este îndreptăţită la restituirea sa în natură în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, critica recurentei privind existenţa unui titlu necontestat al autoarei reclamantei asupra acestui teren este nefondată.
În aceste condiţii, nefiind dovedită deţinerea de către reclamantă a unui titlu de proprietate asupra celor 273,05 ha pădure, aspectele de nelegalitate referitoare la titlul pârâtului, respectiv greşita apreciere asupra preluării terenului de către stat, apar ca lipsite de relevanţă, valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului impunându-se a fi analizată numai dacă reclamanta îşi dovedea îndreptăţirea la acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, prin dovedirea calităţii de proprietar asupra terenului revendicat. Numai în această împrejurarea se putea trece la analiza aspectelor legate de fondul cauzei care presupuneau verificarea valabilităţii titlului pârâtului, operaţiune prealabilă comparării titlurilor de proprietate invocate de părţi.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat şi îl va respinge în consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta R.I.I. împotriva deciziei nr. 116 din 2 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 683/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 709/2013. Civil → |
|---|
