ICCJ. Decizia nr. 709/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 709/2013
Dosar nr. 780/110/2009
Şedinţa publică din 13 februarie 2013
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1463 din 4 noiembrie 2009 a Tribunalului Bacău s-a admis contestaţia formulată de contestatoarea M. (C.) E. în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Bacău, s-a anulat dispoziţia din 4 februarie 2009 emisă de Primarul Municipiului Bacău şi a fost obligat pârâtul să acorde reclamantei despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 1800 m.p. situat în Str. Gării (fostă Str. Griviţa Roşie), cu amplasamentul conform planului de situaţie de la dosar.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru greşita respingere a cererii sale de restituire în natură a terenului în condiţiile în care acesta a fost concesionat în mod nelegal de pârâtă unor societăţi comerciale, iar parţial este spaţiu verde.
Apelanta a precizat că a solicitat măsuri reparatorii numai pentru construcţiile demolate, iar în ceea ce priveşte terenul liber a optat pentru restituirea în natură.
Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 29 din 21 martie 2011, a respins ca nefondat apelul reclamantei M. (C.) E..
împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta Mazilu Elena, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs reclamanta a expus situaţia de fapt şi a arătat, cu privire la teren, că s-a reţinut eronat prin expertiză că acesta ar fi ocupat de blocul x şi, că ar fi parţial în proprietate privată, fără a observa ca nu putea fi concesionat.
Cu privire la construcţiile demolate, recurenta reclamantă a învederat că a formulat pretenţii prin notificarea nr. 33 din 22 mai 2001, astfel că se impune modificarea hotărârii recurate şi, sub acest aspect, în sensul acordării de despăgubiri.
În faza procesuală a recursului, reclamanta recurentă a depus la dosar fotografii ale terenului şi o schiţă din dosarul curţii de apel, precum şi contractul de vânzare - cumpărare autentic, încheiat între SC B.D. SRL şi B.S. şi N.C., cu privire la spaţiul comercial din Str. Gării, Bacău.
La prima zi de înfăţişare, înalta Curte, din oficiu, a invocat nulitatea recursului reclamantei în raport de prevederile art. 304 şi 306 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 1496 din 5 martie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat nul recursul declarat de reclamanta M. (C.) E. împotriva Deciziei nr. 29 din 21 martie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Înalta Curte a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac şi dezvoltarea acestora.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, a arăta motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar şi dezvoltarea acestora, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la criticile invocate.
În speţă, deşi reclamanta s-a conformat din punct de vedere formal dispoziţiilor înscrise în art. 3021 C. proc. civ., indicând cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar prin precizarea făcută prin concluziile orale, dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 8 C. proc. civ., s-a limitat la exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, formulând susţineri nestructurate din punct de vedere juridic şi care nu se pot încadra în motivele de recurs indicate şi nici în celelalte cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recurenta - reclamantă a expus situaţia de fapt, criticând concluziile expertizei efectuate în cauză, fără a indica însă încălcarea vreunei dispoziţii legale.
Criticile referitoare la stabilirea eronată a situaţiei de fapt ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat nu mai pot fi valorificate pe calea recursului în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., în condiţiile în care pct. 11 al acestui articol a fost abrogat.
Pentru toate aceste considerente, reţinând că nu este posibilă încadrarea motivelor de recurs în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. şi cenzurarea deciziei instanţei de apel, Înalta Curte a constatat nul recursul reclamantei conform dispoziţiilor art. 306 al. ultim C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare reclamanta M.E., invocând în drept dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de contestaţie în anulare s-a invocat că instanţa de recurs a omis din greşeală să cerceteze motivul de recurs privind lipsa încheierii de şedinţă din 14 martie 2011 când s-a judecat pe fond, apelul, încheiere unde ar fi trebuit să fie consemnate şi susţinerile pe fond al părţilor, susţineri despre care nu se face vorbire nici în cuprinsul deciziei civile recurate, şi motivele pentru care s-a dispus amânarea pronunţării.
Având în vedere art. 261 alin. (1) punctele 1-4 coroborate cu art. 268 alin. (3) C. proc. civ., încheierea din 14 martie 201 face parte componentă a deciziei Curţii de Apel Bacău nr. 29 din 21 martie 2011, şi în consecinţă lipsa acesteia atrage nulitatea acestei decizii.
Acest motiv de recurs nu a fost analizat de instanţa de recurs, care în mod nejustificat a considerat ca nu a indicat vreun motiv de nelegalitate a deciziei recurate.
Prin decizia nr. 6831 din 7 noiembrie 2012 înalta Curte a admis contestaţia în anulare, a anulat decizia şi s-a fixat termen pentru judecarea recursului.
Înalta Curte a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, omite din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Pentru ca o contestaţie în anulare să poată fi admisă în temeiul art. 318 C. proc. civ., trebuie îndeplinite următoarele condiţii: a)instanţa de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de casare sau modificare ale hotărârii; b) această omisiune să se fi produs din greşeală.
S-a constatat că în cauză, instanţa de recurs a omis să analizeze motivul de nelegalitate al hotărârii din perspectiva dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 260 - 261 C. proc. civ., respectiv lipsa încheierii de dezbateri şi de amânarea pronunţării, critica reluată şi dezvoltată şi prin concluziile scrise.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin decizia nr. 38 din 16 ianuarie 2013, a admis recursul declarat de reclamanta M. (C.) E. împotriva deciziei nr. 29 din 21 martie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a decide astfel, înalta Curte a reţinut următoarele:
Lipsa încheierii de dezbateri atrage nulitatea hotărârii, care se justifică prin aceea că lipsa încheierii de dezbateri împiedică exercitarea controlului judiciar, nefiind posibil a se verifica dacă s-au respectat regulile de procedură privind legala compunere a instanţei, prezenţa părţilor, conţinutul concluziilor formulate, probele administrate, cererile de noi probe şi alte împrejurări esenţiale, referitoare la modul în care s-au desfăşurat dezbaterile.
Neîntocmirea încheierii de dezbateri aduce părţilor o vătămare care nu se poate înlătura decât prin anularea hotărârii.
înalta Curte a constatat că în apel, dezbaterile au avut loc la termenul din 14 martie 2011 pentru când s-a amânat pronunţarea la data de 21 martie 2011, când s-a pronunţat decizia recurată.
Deşi din practicaua deciziei rezultă că dezbaterile au avut loc la data de 14 martie 2011, lipsa încheierii de dezbateri şi de amânare a pronunţării, atrag nulitatea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 5 raportat la dispoziţiile art. 105 alin. (2) şi ari 260-261 C. proc. civ.
La data de 17 ianuarie 2013, petenta M. (C.) E. (recurenta-reclamantă) a formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei nr. 38 din 16 ianuarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, solicitând instanţei să se pronunţe şi cu privire la cheltuielile de judecată, reprezentând cheltuieli de transport, pe care le-a cerut şi dovedit cu înscrisurile ataşate Notelor scrise depuse la dosar.
Înalta Curte va respinge cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 38 din 16 ianuarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de recurenta-reclamantă M. (C.) E. pentru considerentele care succed.
Art. 274 C. proc. civ. prevede că partea, care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
La baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute justificat, de partea care a câştigat.
Astfel, sub aspectul cheltuielilor de judecată, poziţia juridică de parte câştigătoare este determinată de raportul dintre conţinutul obiectului acţiunii şi rezultatul obţinut prin hotărârea de soluţionare a litigiului.
În speţă, prin „Concluziile scrise” depuse la dosar de recurenta-reclamantă M. (C.) E. la termenul din 16 ianuarie 2013, aceasta a solicitat şi obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată reprezentând cheltuieli de transport în dovedirea cărora a depus înscrisuri doveditoare.
Însă, faţă de soluţia pronunţată prin decizia a cărei completare se cere - respectiv de casare a deciziei instanţei de apel şi de trimitere a cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel, - nu se justifica obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată deoarece asupra acestora instanţa urmează a se pronunţa cu prilejul rejudecării pricinii, moment la care se va putea aprecia care parte se află în culpă procesuală, respectiv care este partea căreia îi revine obligaţia plăţii acestor cheltuieli, din perspectiva prevederilor art. 274 C. proc. civ.
Aceasta deoarece în cazul rejudecării procesului după casare, partea care a câştigat definitiv procesul are - în mod exclusiv - dreptul la toate cheltuielile de judecată făcute. Dacă în cursul desfăşurării procesului, s-au acordat cheltuieli de judecată şi părţii care a pierdut procesul, acele cheltuieli nu se vor mai executa iar dacă totuşi aceste cheltuieli au fost executate sau achitate, cuantumul lor se va adăuga la cel al cheltuielilor făcute de partea care a câştigat definitiv procesul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 38 din 16 ianuarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de recurenta-reclamantă M. (C.) E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 685/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 734/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
