ICCJ. Decizia nr. 729/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 729/2013
Dosar nr. 5156/1/2012
Şedinţa publică din 14 februarie 2013
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia civilă, la data de 26 mai 2004, sub nr. 3828/2004, contestatoarea S.E. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, în contradictoriu cu intimatul Primarul Comunei Colceag, să dispună anularea Dispoziţiei nr. 1131 din 29 aprilie 2004.
A mai solicitat contestatoarea să se constate că are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii şi să dispună restituirea în natură a imobilului compus din 1000 mp teren, situat în comuna Colceag, sat I., jud. Prahova pe care se află edificată o casă compusă din 5 camere şi o prispă lungă pe stâlpi şi o fântână cu cumpănă.
La data de 13 august 2004 Societatea Agricolă I., prin reprezentant D.M., a formulat cerere de intervenţie în interes propriu solicitând constatarea dreptului de proprietate al membrilor acesteia asupra sediului CAP I., a construcţiilor de la sediu, a terenului curţi construcţii, a fermei zoo şi teren curţi, precum şi despăgubiri pentru bunurile distruse total.
La termenul de judecată din data de 29 septembrie 2004 instanţa a respins ca neîntemeiată cererea de intervenţie în interes propriu formulată de Societatea Agricolă I., prin preşedinte D.M.
Prin Sentinţa civilă nr. 226 pronunţată la data de 7 februarie 2007 Tribunalul Prahova a respins ca nefondată acţiunea.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevăd că imobilele preluate în mod abuziv de către stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 se restituie în natură în condiţiile prezentei legi, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă urmând a se stabili măsuri reparatorii.
A mai reţinut instanţa că, prin Dispoziţia nr. 1131/2004 emisă în urma notificării adresate Primăriei corn. Colceag s-a respins cererea întrucât în termenul de 18 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 petenta S.E. nu a depus actele doveditoare, iar conform art. 7 alin. (7) din lege nu beneficiază de măsuri reparatorii pentru terenul al cărui regim juridic a fost stabilit prin Legea nr. 18/1991.
Aşa fiind, tribunalul a concluzionat că, în raport de înscrisurile depuse în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile de restituire a imobilului prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, întrucât în titlul de proprietate nr. 107583/2002 s-a reconstituit dreptul de proprietate al reclamantei şi al moştenitorilor numitei P.M. asupra unui teren de 2,27 ha situat în Inoteşti, iar potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu intră sub incidenţa acestui act normativ şi terenurile al căror regim juridic este reglementat de Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare nu este de natură să conducă la nelegalitatea Dispoziţiei nr. 1131/2004.
Prin Decizia nr. 346 din 6 septembrie 2007, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a admis apelul declarat de contestatoarea S.E. împotriva Sentinţei civile nr. 226 din 7 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 3828/2004, în contradictoriu cu intimata în contestaţie Primăria comunei Colceag, prin primar şi intervenientul accesoriu D.M.
A desfiinţat Sentinţa nr. 226 din 7 februarie 2007 a Tribunalului Prahova, secţia civilă, şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
A fost respins apelul declarat de intervenienta Societatea Agricolă I. - prin reprezentant legal D.M., ca nefondat.
A fost respinsă cererea de intervenţie în interesul apelantei Societatea Agricolă I. formulată de intervenientul accesoriu D.M.
Prin încheierea din 29 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în acelaşi dosar, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de îndreptare eroare materială formulată de petenţii Societatea Agricolă I. şi D.M. privind Decizia civilă nr. 346 din 6 septembrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 4478 din 2 iulie 2008, a respins recursurile declarate de intervenientul D.M. şi Consiliul de Administraţie al Societăţii Agricole I. împotriva Deciziei civile nr. 346 din 6 septembrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, precum şi recursul declarat de intervenienta Societatea Agricolă I. împotriva încheierii din 29 noiembrie 2007 pronunţată de aceeaşi instanţă.
În considerentele hotărârii, instanţa de recurs a reţinut că, potrivit art. 281 alin. (1) C. proc. civ. „erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere".
Pe calea acestei proceduri, aşa cum legal a reţinut şi instanţa de apel, nu pot fi remediate erorile de fond, care pot fi cenzurate şi îndreptate doar prin intermediul căilor legale de atac.
Prin urmare, în speţă, pe calea aleasă nu pot fi cenzurate eventualele greşeli săvârşite de instanţă în ceea ce priveşte calitatea procesuală a părţilor litigante sau greşita determinare a cadrului procesual dedus judecăţii.
Instanţa de recurs a reţinut că nu pot fi primite nici criticile privind omisiunea inserării datelor de identificare ale societăţii agricole, întrucât textul art. 281 alin. (1) C. proc. civ. se referă expres la greşeli privind anumite elemente ale cererii deduse judecăţii, precis determinate şi între care nu se află şi datele solicitate, necesare, în conformitate cu prevederile art. 112 pct. 1 C. proc. civ. în vederea identificării părţii la care se referă, cerinţă îndeplinită în cauză.
S-a constatat că sunt nefondate şi criticile de nelegalitate ale hotărârii atacate, întrucât instanţa de apel a soluţionat cauza cu respectarea cerinţelor imperative ale textului art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit căruia „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii".
Aceasta înseamnă că judecătorul nu poate soluţiona un litigiu decât pe baza cererii părţii interesate şi numai în limitele sesizării, constând în determinarea, printre altele, a obiectului litigiului, precizat în speţă ca fiind Legea nr. 10/2001.
În aceste limite şi cu respectarea dispoziţiilor legii speciale menţionate a soluţionat şi instanţa de apel litigiul dedus judecăţii, astfel încât criticile axate pe dispoziţiile art. 304 pct. 3, 4, 8 şi 9 C. proc. civ. nu sunt fondate.
De asemenea, s-a reţinut că nu pot fi primite nici criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. întrucât, în speţă motivele invocate în dezvoltarea acestui motiv de recurs nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele textului legal menţionat.
Acesta vizează, potrivit conţinutului său, nemotivarea hotărârii judecătoreşti în una din cele două ipoteze precis reglementate şi constă fie în existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată; fie în contrarietatea flagrantă între considerente şi dispozitiv, sau în motivarea insuficientă ori prezentarea unor considerente străine de natura pricinii.
Or, în speţă, referindu-se la obiectul cererii deduse judecăţii, instanţele au analizat pricina în aceste limite, dezvoltând amplu, complet şi convingător considerentele pe care s-a întemeiat hotărârea pronunţată în această etapă procesuală.
Cât priveşte recursul declarat de Consiliul de administraţie al Societăţii Agricole I., instanţa de recurs a constatat că acesta urmează a fi respins pentru lipsa capacităţii sale de folosinţă determinat de neîndeplinirea condiţiilor prescrise de art. 26 lit. e) din Decretul nr. 31/1954, care reglementează elementele constitutive ale persoanei juridice.
Partea menţionată este un organ de conducere al societăţii agricole care nu are capacitatea cerută de lege pentru a avea drepturi şi obligaţii proprii şi care nu poate dobândi o atare capacitate nici pe plan procesual.
În consecinţă, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursurile deduse judecăţii au fost respinse, faţă de considerentele menţionate.
La data de 23 iulie 2012 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. 5156/1/2012, cererea de recurs formulată de Societatea Agricolă I., D.M. şi N.D. împotriva Deciziei nr. 346 din 6 septembrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
La termenul de judecată din data de 14 februarie 2013, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii recursului, având în vedere următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 4478 din 2 iulie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a soluţionat recursurile declarate de intervenientul D.M. şi Consiliul de Administraţie al Societăţii Agricole I. împotriva Deciziei civile nr. 346 din 6 septembrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, precum şi recursul declarat de intervenienta Societatea Agricolă I. împotriva încheierii din 29 noiembrie 2007 pronunţată de aceeaşi instanţă.
Recursul pendinte vizează aceeaşi hotărâre, respectiv Decizia nr. 346 din 6 septembrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, titularii cererii de recurs fiind Societatea Agricolă I., D.M. şi N.D., acesta din urmă în calitate de membru al Consiliului de Administraţie al Societăţii Agricole I.
Din cuprinsul art. 299 şi urm. C. proc. civ. rezultă că împotriva unei hotărâri se poate declara, de către partea nemulţumită, un singur recurs, această prevedere legală fiind raţională şi în concordanţă cu principiul puterii de lucru judecat.
Mai mult, din dispoziţiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din acelaşi cod, rezultă că sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare.
Drept urmare, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
Or, în cauză, recurenţii au declarat un nou recurs împotriva aceleiaşi decizii, astfel că cel de-al doilea recurs trebuie privit ca inadmisibil.
În plus, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, iar, din acest motiv, aceasta apare ca o soluţie inadmisibilă.
Normele procedurale privind sesizarea organelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Faţă de considerentele mai sus expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Societatea Agricolă I., D.M. şi N.D. împotriva Deciziei nr. 346 din 6 septembrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 727/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 730/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
