ICCJ. Decizia nr. 730/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 730/2013
Dosar nr. 5192/1/2012
Şedinţa publică din 14 februarie 2013
Prin Sentinţa civilă nr. 2767 din 22 noiembrie 2005, Tribunalul Timiş a respins acţiunea reclamantului S.W. împotriva pârâtelor Primăria comunei Lovrin şi Primăria comunei Tomnatic, a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienţii H.I. şi H.A., în favoarea intimaţilor.
La data de 21 august 2001, reclamantul a formulat notificare la Primăria comunei Lovrin, solicitând restituirea în natură a imobilului, iar prin dispoziţia nr. 8 din 5 august 2002, s-a respins cererea de restituire în natură şi i s-au acordat, reclamatului, măsuri reparatorii prin echivalent, cu motivarea că imobilul a fost vândut chiriaşilor.
Prin Sentinţa civilă nr. 787 din 2 iunie 2004, Judecătoria Sânnicolau Mare a rectificat CF nr. 3492 Tomnatic, în sensul că a fost radiat dreptul de proprietate al cumpărătorilor imobilului în litigiu şi s-a restabilit astfel situaţia anterioară.
Astfel, s-a constatat ca fiind justificată cererea de repunere în termenul de contestaţie prevăzut de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.
Referitor la condiţia preluării abuzive, tribunalul a constatat ca fiind incidente dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 10/2001.
Referitor la persoana reclamantului s-a stabilit, din analiza actelor de stare civilă referitoare la fostul proprietar tabular al imobilului, că numitul K.N.W., înscris la poziţia B23 în CF nr. 256 Tomnatic, nu este menţionat cu acest nume în actele de stare civilă şi că, în lipsa unor date referitoare la naşterea tatălui proprietarului tabular, nu se poate determina dacă acesta a avut un ascendent comun cu reclamantul.
Prin Decizia civilă nr. 125 din 6 aprilie 2006, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul reclamantului, a schimbat sentinţa, a admis acţiunea reclamantului, a anulat dispoziţia nr. 8 din 5 februarie 2002 a Primarului Comunei Lovrin şi a dispus emiterea unei dispoziţii de restituire în natură a imobilului situat în comuna Tomnatic, nr. 442 (nr. nou 719), a respins cererea de intervenţie accesorie.
Prin Decizia civilă nr. 9050 din 5 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe de apel.
În faza de judecată a recursului a fost depusă la dosar Sentinţa civilă nr. 246 din 27 martie 2007, irevocabilă, prin care Judecătoria Sânnicolau Mare a constatat nulitatea absolută a certificatului de calitate de moştenitor nr. 826/2005.
Acest certificat de calitate de moştenitor a constituit înscrisul în temeiul căruia i s-a recunoscut, reclamantului, calitatea de moştenitor.
Atâta timp cât înscrisul în temeiul căruia a fost pronunţată hotărârea a fost anulat, pierzându-şi astfel orice forţă probantă, şi cât calitatea de moştenitor poate fi dovedită şi prin alte mijloace de probă admise de lege - Legea nr. 10/2001, prin art. 23 - pentru a fi respectat principiul dublului grad de jurisdicţie s-a impus casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel care, cu ocazia rejudecării, să administreze dovezile permise de lege ce pot justifica calitatea de moştenitor a reclamantului.
Prin Decizia civilă nr. 87 din 21 aprilie 2010, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul reclamantului, a schimbat sentinţa, a admis acţiunea, a anulat în parte dispoziţia nr. 8 din 5 februarie 2002 a Primarului comunei Lovrin, a obligat pârâta Primăria Tomnatic să emită, reclamantului, dispoziţie de restituire în natură a imobilului, a respins cererea de intervenţie.
S-a reţinut că imobilul înscris iniţial în CF nr. 256 Tomnatic sub nr. top 595-596/a a devenit, începând cu anul 1941, proprietatea în cotă de 1/1 a numitului K.N.V. (B23), în urma contractului de donaţie din 1941, prin care K.N. i-a donat cota de 1/2 din imobil Cei doi deveniseră din 1917 proprietari în timpul minorităţii (B18 şi B19) asupra câte unei cote de 1/2, fiind înscrişi sub numele de K.M. şi K.V.. Ulterior, în 1930 şi 1928 (B21 şi B22) s-a radiat din cartea funciară starea lor de minoritate, de această dată figurând cu numele de K.N. şi K.W., iar după donaţie acesta din urmă figurează ca proprietar cu numele de K.N.V.
De la acesta imobilul a fost preluat de stat, prin expropriere (B24) în anul 1946 şi transcris din CF nr. 256 Tomnatic în CF nr. 3492 Tomnatic, cu acelaşi nr. top 595-596/a. La transcrierea imobilului în anul 1960 în noua carte funciară (B1), numele fostului proprietar tabular apare în forma Ko.N. Din prezentarea înscrierilor succesive din cartea funciară în perioada 1917-1960 se poate observa că proprietarul tabular K.N.V. de sub B23 din CF nr. 256 Tomnatic este una şi aceeaşi persoană cu K.V. de sub B19 şi cu K.W. de sub B22 din aceeaşi carte funciară, precum şi cu Ko.N. de sub B1 din CF nr. 3492 Tomnatic. în actul de naştere, acesta apare cu prenumele de Vş.-M., data naşterii fiind 28 ianuarie 1910.
Prin actele de stare civilă şi arborele genealogic depuse la dosar, reclamantul a făcut dovada faptului că se află în grad de rudenie cu fostul proprietar tabular, autorul lor comun fiind K.V., iar tatăl reclamantului, numitul S.M., fiind văr primar cu proprietarul tabular K.N.V.
Reclamantul a depus la dosar certificatul nr. 826/2005 de calitate de moştenitor a lui S.M. după K.W. (una şi aceeaşi persoană cu proprietarul tabular), în calitate de văr primar, şi a reclamantului S.W. după S.M., în calitate de fiu. Chiar dacă acest certificat de calitate de moştenitor a fost declarat nul absolut, motivul nulităţii nu l-a reprezentat inexistenţa gradului de rudenie dintre reclamant şi fostul proprietar tabular, ci faptul că nu s-a făcut cu certitudine dovada decesului acestuia la data de 21 septembrie 1946, în Dachau.
Reclamantul şi-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii ale Legii nr. 10/2001 şi, întrucât imobilul este încă în proprietatea statului, fiind doar închiriat intervenienţilor, reclamantul are dreptul de a i se restitui în natură acest imobil.
Prin Decizia civilă nr. 6916 din 6 octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile pârâtei şi intervenienţilor, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare.
S-a reţinut, în esenţă, că instanţa de apel nu a lămurit situaţia de fapt, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie statuând că, în rejudecare, vor fi administrate probele necesare pentru stabilirea exactă a susţinerilor reclamantului, în sensul că este moştenitorul defunctului K.N.V. şi că acesta din urmă a fost proprietarul tabular al imobilului ce face obiectul notificării. în măsura în care dovezile administrate ar conduce la concluzia că autorul reclamantului a fost proprietarul tabular al imobilului solicitat prin notificare şi s-ar identifica cu defunctul C.W., urmează a se avea în vedere împrejurarea că certificatul de calitate de moştenitor nr. 826/2005 a fost anulat prin Sentinţa civilă nr. 246 din 27 martie 2007 a Judecătoriei Sânnicolau Mare, irevocabilă.
În litigiul anterior, instanţele au apreciat motivul nulităţii certificatului de calitate de moştenitor nr. 826/2005 ca fiind lipsa dovezii decesului numitului C.W., întrucât fişa cartotecă eliberată de Serviciul de Pompe Funebre Augsburg nu este un act doveditor al decesului.
Pentru a nu se încălca puterea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti anterioare, instanţa de apel urmează a avea în vedere la stabilirea dovezii morţii autorului reclamantului, condiţiile specifice în care poate fi probat decesul potrivit legislaţiei în vigoare, respectiv Legea nr. 119/1996 şi Decretul nr. 31/1954.
Prin Decizia civilă nr. 114 din 5 iunie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins apelul reclamantului.
În considerentele deciziei de casare se precizează că, întrucât s-a reţinut definitiv, prin Sentinţa civilă nr. 246 din 27 martie 2007, că motivul nulităţii certificatului de moştenitor îl constituie lipsa dovezii decesului autorului reclamantului, C.W., instanţa va avea în vedere condiţiile specifice în care poate fi probat decesul, raportat la dispoziţiile Legii nr. 119/1996 şi Decretul nr. 31/1954.
Instanţa de apel i-a pus în vedere, reclamantului, să facă demersuri cu privire la decesul antecesorului, însă acesta a susţinut în continuare că la dosar a fost depus certificatul de deces al autorului, C.W.
Instanţa a constatat că înscrisul depus la dosar reprezintă o copie legalizată a înregistrărilor din Registrul de decese al Oficiului Stării Civile I Berlin şi nu un certificat de deces, sens în care aceasta a dispus completarea probatoriului prin îndeplinirea procedurii de declarare a morţii şi eliberarea certificatului de deces, prevăzută de Legea nr. 119/1996, respectiv Decretul nr. 31/1954.
Prin Decizia civilă nr. 84 din 2 februarie 2009, Curtea de Apel Timişoara a reţinut irevocabil că din actele de stare civilă depuse la dosar rezultă că defunctul C.W. nu este una şi aceeaşi persoană cu C.Vş., una şi aceeaşi persoană cu C.Vş.M. sau una şi aceeaşi persoană cu C.W., cum în mod greşit s-a reţinut în certificatul de calitate de moştenitor a cărui nulitate s-a solicitat. S-a reţinut că actele de stare civilă depuse la dosar dovedesc că este vorba de persoane diferite, cu date de naştere şi de deces diferite.
Împotriva Deciziei civile nr. 114 din 5 iunie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, a formulat cerere de recurs la data 9 iulie 2012, reclamantul S.W., prin care a invocat următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate:
Instanţa de apel a apreciat că, în cauză, nu s-a făcut dovada decesului autorului C.W., cu toate că prin Decizia de casare nr. 6916 din 6 octombrie 2011, instanţa de control judiciar a dispus completarea probatoriului în acest sens cu un act de deces eliberat în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 119/1996 şi Decretului nr. 31/1954, ca urmare a faptului că prin Sentinţa civilă nr. 246 din 27 martie 2007 a Judecătoriei Sânnicolau Mare s-a reţinut că motivul nulităţii certificatului de calitate de moştenitor nr. 826/2005 l-a constituit lipsa dovezii decesului autorului defunct.
Concluzia instanţei de apel este în contradicţie cu dispoziţiile Legii nr. 119/1996 şi Decretului nr. 31/1954, întrucât documentul depus la dosarul cauzei reprezintă o copie legalizată a actului de deces nr. 38805 din 30 august 1954, deţinut de Oficiul Stării Civile a Oraşului Berlin - Germania, copie legalizată care are aceeaşi valoare juridică ca extrasele pentru uz oficial de pe actele de stare civilă, eliberate de autorităţile de stare civilă din România.
Potrivit art. 13 din Legea nr. 119/1996 „starea civilă se dovedeşte cu actele întocmite în registrele de stare civilă, precum şi cu certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora".
Potrivit art. 22 din Decretul nr. 31/1954 „starea civilă se dovedeşte cu actele întocmite sau cu cele înscrise, potrivit legii, în registrele de stare civilă. Certificatele eliberate în temeiul registrelor de stare civilă au aceeaşi putere doveditoare ca şi actele întocmite sau înscrise în registre ".
Potrivit art. 24 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 31/1954 „starea civilă se va putea dovedi înaintea instanţei judecătoreşti, prin orice mijloc de probă admis de lege dacă: d) procurarea certificatului de stare civilă este cu neputinţă "
Este imposibil să se depună certificatul de deces al autorului defunct după aproximativ 50 de ani de la data întocmirii actului de deces, însă documentul depus la dosarul cauzei are puterea juridică de a face dovada decesului autorului defunct, în conformitate cu cele dispuse de legiuitor prin Decretul nr. 31/1954 şi prin Legea nr. 119/1996.
Legea nr. 119/1996 nu are aplicabilitate în speţă, întrucât nu poate retroactiva şi acoperi aria de reglementare a actelor de stare civilă emise anterior adoptării.
Prin Sentinţa civilă nr. 246 din 27 martie 2007 s-a reţinut că lipseşte dovada decesului autorului defunct C.W., însă la eliberarea certificatului de calitate de moştenitor a fost avută în vedere, fişa de cartotecă eliberată de Crucea Roşie Germană şi nu extrasul de pe actul de deces eliberat de oficiul stării civile Berlin, document care a fost obţinut ulterior şi depus la dosarul cauzei.
Reţinerea instanţei de apel, potrivit căreia documentul depus la fila 17 din dosarul Curţii de Apel Timişoara, nu are puterea de a face dovada decesului autorului C.W., este în contradicţie cu dispoziţiile legale enunţate la alineatele precedente şi, în consecinţă, soluţia pronunţată este nelegală sub acest aspect.
Faptul că prin Decizia civilă nr. 84 din 2 februarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara a reţinut irevocabil că, din actele de stare civilă depuse la dosar, rezultă că defunctul C.V., nu este una şi aceeaşi persoană cu C.Vş., C.Vş.M. sau una şi aceeaşi persoană cu C.W., cum în mod greşit s-a reţinut cu ocazia eliberării certificatului de calitate de moştenitor a cărui nulitate s-a solicitat şi, în atare situaţie, o nouă analiză a acestei identităţi, ar fi de prisos în prezenta cauză. Această concluzie a instanţei de apei nu este conformă cu realitatea şi este străină de obiectul cercetării judecătoreşti, cu care a fost investită instanţa prin cererea dedusă judecăţii şi prin deciziile instanţelor de casare.
Aceste considerente ale Deciziei civile nr. 84 din 2 februarie 2009 erau în legătură cu actele de stare civilă pe care notarul public le-a avut la dispoziţie pentru a elibera certificatul de calitate de moştenitor şi nu cu actele de stare civilă depuse în probatoriu în prezenta cauză şi care se impuneau a fi analizate după cum s-a dispus prin Decizia civilă nr. 9050 din 5 noiembrie 2009 a instanţei supreme.
Modalitatea în care a înţeles să procedeze instanţa de apel de a nu mai reanaliza acest aspect sau cel puţin de a nu analiza cele susţinute de către reclamant prin notele de şedinţă, depuse la termenul de judecată din data de 20 martie 2012, este în mod evident nelegală şi echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, întrucât de analiza acestor aspecte, depinde dezlegarea pricinii litigioase. Prin aceste note de şedinţă s-a efectuat o analiză a înscrierilor de carte funciară, realizate succesiv în cuprinsul CF nr. 256 Tomnatic şi în cuprinsul CF nr. 3492 Tomnatic, înscrieri din care rezultă cu evidenţă că, proprietarul C.Vş. de sub B1 9 este una şi aceeaşi persoană cu proprietarul K.N.V. de sub B23 şi cu K.N. de la care statul a preluat imobilul litigios.
Atât în cauza de faţă, cât şi în cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 779/295/2006, a fost audiat un martor care la cunoscut pe autorul defunct, a fost făcută astfel dovada faptului că, autorul defunct C.W., decedat în Dachau - Germania, este una şi aceeaşi persoană cu proprietarul tabular al imobilului litigios.
Instanţei de apel a încălcat dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., deoarece nu s-a conformat dispoziţiilor instanţelor de control judiciar privind analizarea actelor de stare civilă şi a celorlalte acte depuse la dosarul cauzei în dovedirea calităţii reclamantului de moştenitor al autorului defunct şi a apartenenţei imobilului litigios la patrimoniul autorului defunct.
Pe de altă parte, în mod nelegal, a dat eficienţă puterii lucrului judecat în legătură cu dezlegarea dată în cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 779/295/2006, în contextul în care, în prezenta cauză, se impunea a fi analizate actele de stare civilă şi celelalte documente depuse în probaţiune, după cum s-a dispus de instanţa de recurs, prin Decizia civilă nr. 9050 din 5 noiembrie 2009.
Faptul că reclamantul nu deţine calitatea de persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului litigios, în temeiul Legii nr. 10/2001, decizia recurată este nelegală şi sub acest aspect, întrucât prin dispoziţia nr. 8 din 5 februarie 2002 a fost recunoscută calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului litigios, contestaţia dedusă judecăţii vizând doar modalitatea de restituire - în natură, şi nu prin echivalent, întrucât imobilul litigios nu a fost niciodată înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995.
Prezenta contestaţie la dispoziţia nr. 8 din 5 februarie 2002 emisă de Primarul comunei Lovrin, a avut ca unică cauză, îndreptarea erorii de înscriere a dreptului de proprietate în favoarea numiţilor Şerban în CF nr. 3492 Tomnatic, cu consecinţa revenirii imobilului litigios în proprietatea tabulară a statului, situaţie care permite restituirea în natură, motiv pentru care soluţia instanţei de apel şi implicit cea a instanţei de fond, sunt în contradicţie cu cele dispuse prin dispoziţia nr. 8 din 5 februarie 2002 emisă de Primarul comunei Lovrin, fără ca anularea acestei dispoziţii să fi fost solicitată de vreo persoană interesată.
Recursul este nefondat.
În drept, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului iar, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, după casare, instanţa de fond va judeca din nou, ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.
În cauza pendinte, prin două decizii succesive de casare - Decizia civilă nr. 9050 din 5 noiembrie 2009 şi Decizia civilă nr. 6916 din 6 octombrie 2011 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a oferit posibilitatea reală reclamantului să administreze dovezile permise de lege ce pot justifica calitatea de moştenitor a acestuia, întrucât printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de calitate de moştenitor nr. 826/2005.
S-a apreciat astfel că, Legea nr. 10/2001 nu limitează mijloacele de probă în dovedirea calităţii de moştenitor, respectiv că se impune casarea deciziei pentru a fi administrate probele necesare pentru stabilirea exactă a temeiniciei susţinerilor reclamantului, în sensul că este moştenitorul defunctului K.N.V. şi că acesta din urmă a fost proprietarul tabular al imobilului ce face obiectul notificării.
Mai mult, instanţa supremă a precizat că, în măsura în care dovezile administrate ar conduce la concluzia că autorul reclamantului a fost proprietarul tabular al imobilului în litigiu şi s-ar identifica cu defunctul C.W., urmează a se avea în vedere împrejurarea că certificatul de calitate de moştenitor nr. 826/2005 a fost anulat prin Sentinţa civilă nr. 246 din 27 martie 2007 a Judecătoriei Sânnicolau Mare, irevocabilă. Cum în litigiul anterior, instanţele au apreciat motivul nulităţii certificatului de moştenitor ca fiind lipsa dovezii decesului numitului C.W. - întrucât fişa cartotecă eliberată de Serviciul de Pompe Funebre Augsburg nu este un act doveditor al decesului - pentru a nu se încălca puterea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti anterioare, instanţei de apel i s-a cerut să aibă în vedere condiţiile specifice în care poate fi probat decesul potrivit legislaţiei în vigoare, Legea nr. 119/1996 şi Decretul nr. 31/1954.
Respectând întocmai dispoziţiile instanţei supreme, în conformitate cu dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., instanţa de apel i-a pus în vedere în mod expres, reclamantului, să facă demersuri cu privire la decesul antecesorului.
Opinia constantă a acestuia a fost aceea că, la dosar, a fost ataşat certificatul de deces al autorului său, C.W., respectiv copia legalizată a înregistrărilor din Registrul de decese al Oficiului Stării Civile I Berlin.
În mod corect, instanţa anterioară a apreciat că această copie legalizată nu poate fi asimilată certificatului de deces, în condiţiile în care procedura de declarare a morţii şi de eliberare a certificatului de deces, prescrisă de legislaţia internă - Legea nr. 119/1996 şi Decretul nr. 31/1954 - nu a fost parcursă, deşi, în circumstanţele cauzei pendinte, aceasta se impunea prin puterea unei decizii de casare anterioare.
În mod corect, s-a avut în vedere şi faptul că, prin Decizia civilă nr. 84 din 2 februarie 2009, Curtea de Apel Timişoara a reţinut, irevocabil, că din actele de stare civilă depuse la dosar rezultă că defunctul C.W. nu este una şi aceeaşi persoană cu C.Vş., una şi aceeaşi persoană cu C.Vş.M. sau una şi aceeaşi persoană cu C.W., cum în mod greşit s-a reţinut în certificatul de calitate de moştenitor a cărui nulitate s-a solicitat. S-a reţinut totodată că actele de stare civilă depuse la dosar dovedesc că este vorba de persoane diferite, cu date de naştere şi de deces diferite.
Nu poate fi primită susţinerea conform căreia concluzia instanţei de apel ar fi în contradicţie cu dispoziţiile Legii nr. 119/1996 şi ale Decretului nr. 31/1954, copia legalizată a actului de deces nr. 38805 din 30 august 1954, deţinut de Oficiul Stării Civile a Oraşului Berlin - Germania, având aceeaşi valoare juridică ca extrasele pentru uz oficial de pe actele de stare civilă, eliberate de autorităţile de stare civilă din România, întrucât astfel s-ar nesocoti dezlegările deciziei de casare anterioare, întemeiate, cum era şi firesc, pe particularităţile cauzei pendinte.
Cât timp instanţa supremă a impus parcurgerea unei proceduri prevăzute de legislaţia naţională, recurentul-reclamant nu mai poate susţine ca argument pertinent imposibilitatea depunerii certificatului de deces al autorului defunct după aproximativ 50 de ani de la data întocmirii actului de deces, o astfel de atitudine nesocotind în mod flagrant decizia anterioară a instanţei de casare.
Faptul că a fost audiat un martor care l-a cunoscut pe autorul defunct şi că s-ar fi făcut astfel dovada faptului că, autorul defunct C.W., decedat în Dachau - Germania, este una şi aceeaşi persoană cu proprietarul tabular al imobilului litigios, nu are relevanţă în cauză faţă de îndrumările explicite ale instanţei de recurs.
Instanţa de apel nu a încălcat dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., întrucât aceasta s-a conformat întocmai dispoziţiilor instanţelor de control judiciar privind analizarea actelor de stare civilă şi a celorlalte acte depuse la dosarul cauzei în dovedirea calităţii reclamantului de moştenitor al autorului defunct şi a apartenenţei imobilului litigios la patrimoniul autorului defunct, respectând însă particularităţile cauzei pendinte, astfel cum acestea au fost dezlegate prin puterea unor hotărâri judecătoreşti irevocabile, respectiv prin deciziile de casare succesive anterioare.
Critica referitoare la nelegalitatea deciziei anterioare pentru faptul că nu s-a avut în vedere că acţiunea reclamantului a vizat doar modalitatea de restituire, în condiţiile în care prin dispoziţia nr. 8 din 5 februarie 2002 a fost recunoscută calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului litigios, nu poate fi primită, întrucât contextul cauzei pendinte, din perspectiva părţilor, a obiectului şi a temeiului juridic, a fost tranşat în mod irevocabil în etapele procesuale anterioare.
A susţine că prezenta contestaţie la dispoziţia nr. 8 din 5 februarie 2002 emisă de Primarul comunei Lovrin, a avut ca unică cauză, îndreptarea erorii de înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară, cu consecinţa revenirii imobilului litigios în proprietatea tabulară a statului, situaţie care fi permis restituirea în natură, înseamnă a nesocoti posibilitatea părţilor adverse de a se apăra, sub toate aspectele permise de dispoziţiile legii speciale, respectiv de a ignora ceea ce s-a tranşat deja într-o etapă procesuală anterioară.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.W. împotriva Deciziei nr. 114 din 5 iunie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 729/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 703/2013. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... → |
|---|
