ICCJ. Decizia nr. 86/2013. Civil. Conflict de muncă. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 86/2013
Dosar nr. 4081/1/2012
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată introdusă la data de 31 mai 2011, reclamantul Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară C. Bucureşti a solicitat în contradictoriu cu pârâta G.M., obligarea acesteia la plata sumei de 293,54 RON, reprezentând prejudiciu adus unităţii.
Prin sentinţa nr. 10463 din data de 25 octombrie 2011, Tribunalul Dolj, secţia de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis acţiunea formulată de reclamantul Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară C. Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul G.M., şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 293,54 RON, reprezentând prejudiciu cauzat acesteia. A luat act ca reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut că prin raportul de cercetare nr. 2/55/2011, depus la dosarul cauzei, s-a stabilit că în perioada 11 august 2006 - 9 septembrie 2010, C. Craiova nu a întocmit şi înaintat notificări sau alte documente privind debitul de 2.688 RON către SC C.C. SA Drobeta Turnu Severin.
S-a mai reţinut că pârâta G.M., contabil I, se face vinovată de producerea unui prejudiciu în sumă de 293,54 RON, sumă ce a fost stabilită proporţional cu salariu net şi timpul efectiv lucrat, dar şi în raport de atribuţiile de serviciu.
Conform fişei postului, pârâta avea obligaţia de a urmări încasarea la scadenţă a creanţelor înregistrate, fapt ce implică existenţa vinovăţiei stabilite prin actul de control şi nu a făcut dovada că ar fi adus la cunoştinţa conducerii existenta acestor debite.
Potrivit art. 270 alin. (1) C. muncii, „salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi in legătura cu munca lor, iar în temeiul art. 271 C. muncii, răspunderea se stabileşte în raport cu măsura în care salariaţii au contribuit la producerea ei, sau, în situaţia în care nu poate fi determinată, răspunderea fiecăruia se stabileşte proporţional cu salariu net la data constatării pagubei şi, după caz, în funcţie de timpul efectiv lucrat de la ultimul inventar.
Prin actele depuse la dosar, reclamanta a făcut dovada faptei ilicite şi personale a pârâtei săvârşită în legătura cu munca sa şi a vinovăţiei în cauzarea prejudiciului, precum şi a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond pârâta G.M. a declarat recurs în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia nr. 5909 din 4 mai 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, instanţa a constatat că sentinţa este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a admis recursul şi a modificat sentinţa în sensul respingerii acţiunii.
A reţinut instanţa de recurs că, în temeiul art. 254 C. muncii, actualizat, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile delictuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.
În speţă, instanţa de recurs a reţinut faptul că lipseşte una dintre condiţiile necesare atragerii răspunderii patrimoniale a salariatului, respectiv ca paguba materială să fie produsă angajatorului din vina salariatului şi în legătură cu munca salariatului.
Astfel instanţa a apreciat că din înscrisurile depuse la instanţa de fond, rezultă că pârâta, în funcţia de contabil pe care a deţinut-o în perioada 01 ianuarie 2005-15 aprilie 2010, data pensionării acesteia şi potrivit competenţelor prevăzute în fişa postului din 2006 referitoare la urmărirea şi încasarea la scadenţă a creanţelor înregistrate, şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu întocmind periodic situaţia creanţelor neîncasate pe care a înaintat-o reclamantei şi a solicitat periodic clientei debitoare, SC C. SA, restituirea debitului restant.
Extrasele de cont menţionate, înaintate către client în vederea recuperării debitului erau semnate de către pârâtă în calitate de contabil - Compartiment Financiar şi de către directorul Centrului Teritorial Craiova, aceasta informând periodic pe reclamantă în privinţa debitelor restante neîncasate.
Deoarece pârâta a depus diligentă în vederea recuperării debitelor restante de la SC C. SA Drobeta Turnu-Severin, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, deoarece nu poate fi reţinută vinovăţia acesteia, ca element al răspunderii patrimoniale a salariatului şi nici săvârşirea vreunei fapte ilicite, în legătură cu munca sa. Nefiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 254 C. muncii, actualizat, instanţa de recurs a constatat că acţiunea este neîntemeiată.
La data de 30 mai 2012, revizuientul Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară C. a formulat cerere de revizuire, întemeiată de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 5909 din data de 4 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Craiova. Revizuientul apreciază ca fiind netemeinică şi nelegală decizia nr. 5909 din data de 4 mai 2012 şi solicită menţinerea sentinţei nr. 10463/2011, pronunţată de Tribunalul Dolj.
Prin motivele cererii de revizuire, revizuientul susţine că pârâta G.M. a prejudiciat unitatea cu suma de 293,54 RON, sumă ce a fost stabilită proporţional cu salariul şi în raport de atribuţiile de serviciu legate de efectuarea integrală a documentelor financiar-contabile ale subunităţii, precum şi iniţierea dosarelor de recuperare pe cale judecătorească a debitelor restante.
Apreciază revizuientul că instanţa de fond a reţinut corect că nu poate ţine seama de înscrisurile depuse de pârâtă în apărare, deoarece nu rezultă că au fost înregistrate. Instanţa de recurs a avut în vedere în mod eronat înscrisul intitulat Act din 22 iulie 2009, depus de pârâtă în apărare, care nu face obiectul cauzei. Suma nerecuperată de care s-a făcut vinovată G.M. este a societăţii SC C. SA, pe când actul depus face vorbire de un alt debitor, iar facturile menţionate în respectivul înscris sunt altele decât cele ce fac obiect al cauzei.
Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte o va respinge ca inadmisibilă pentru următoarele considerentele:
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Motivul de revizuire îşi află raţiunea în respectarea puterii de lucru judecat şi presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: să existe două hotărâri potrivnice care să fi fost pronunţate în aceeaşi pricină, respectiv să existe triplă identitate de părţi, obiect şi cauză. În plus, hotărârile potrivnice trebuie să fi fost date în dosare diferite, iar în al doilea proces să nu fi fost invocată excepţia puterii de lucru judecat, iar dacă a fost invocată să nu fi fost discutată.
În temeiul art. 327 C. proc. civ., în cazul hotărârilor potrivnice, dacă instanţa va admite cererea de revizuire, ea va anula cea din urmă hotărâre.
Nu sunt îndeplinite cerinţele textului de lege citat şi o eventuală cerere de revizuire nu poate fi primită, nici atunci când soluţiile pretins contradictorii sunt pronunţate în aceeaşi cauză, în acelaşi ciclu procesual ori pe parcursul mai multor cicluri procesuale determinate de căile de atac exercitate de părţi.
În speţă, hotărârile au fost date de doua instanţe diferite dar în cadrul controlului realizat de către instanţa de recurs, ca instanţa de control judiciar, asupra hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în cadrul aceluiaşi dosar, cu consecinţa admiterii recursului şi modificarea în tot a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, fără ca.în faţa instanţei de control judiciar să poată fi invocată autoritatea de lucru judecat a hotărârii instanţei de fond.
În consecinţă, temeiurile de aplicare a art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cauza, neputând fi invocată, pe această cale, contrarietatea între hotărârea pronunţată în fond şi hotărârea pronunţată în recurs de către instanţa de control judiciar, care a şi modificat, de altfel, hotărârea pronunţată de instanţa de fond.
Astfel, sentinţa civilă nr. 10463 din data de 25 octombrie 2011 a Tribunalului Dolj, secţia de conflicte de muncă şi asigurări sociale prin care a fost admisă cererea reclamantului Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară C. a fost modificată în tot prin hotărârea irevocabilă pronunţată în recurs prin decizia nr. 5909 din 4 mai 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă atacată cu prezenta cerere de revizuire.
În contextul arătat, nu sunt întrunite condiţiile cerute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în cauză fiind vorba de hotărâri pronunţate în aceeaşi cauză dar ca urmare a căilor de atac exercitate de părţi în acelaşi dosar.
De altfel, din motivarea cererii de revizuire rezultă că revizuientul nu se limitează numai să indice contrarietatea între cele două hotărâri şi să solicite anularea celei de-a doua, ci realizează critici de netemeinicie a hotărârii instanţei de recurs, aspect, de asemenea, inadmisibil în cadrul oferit de calea extraordinară de atac formulată.
Pentru aceste motive, Înalta Curte apreciază cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă, urmând să o respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire a deciziei nr. 5909 din 4 mai 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, formulată de revizuentul Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară C..
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 860/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 859/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
