ICCJ. Decizia nr. 993/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 993/2013
Dosar nr. 3206/1285/2011
Şedinţa publică de la 12 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 20 din 9 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3206/1285/2011 al Tribunalului Specializat Cluj s-a admis acţiunea formulată de către reclamanta SC D. SRL în contradictoriu cu pârâta SC B.C. SRL.
A fost obligată pe pârâtă să plătească reclamantei, echivalentul în RON potrivit cursului B.N.R. din ziua plăţii, a sumei de 35.442,4 euro plus T.V.A., despăgubiri, cu dobânda comercială legală calculată la această sumă, echivalent în RON, începând cu data de 9 ianuarie 2012 şi până la achitarea integrală a acesteia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, pârâta SC B.C. SRL, apel nemotivat.
La termenul de judecată din data de 15 mai 2012 Curtea a invocat excepţia de netimbrare iar prin Decizia nr. 69 din 15 mai 2012 Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a anulat ca netimbrat apelul pârâtei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC B.C. SRL solicitând:
a) în principal, casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare la instanţa de apel
b) în subsidiar, modificare în totalitate a Deciziei civile nr. 69/2012 din 15 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 3206/1285/2011, în sensul admiterii apelului şi pe cale de consecinţă respingerea cererii de chemare în judecată depusă de intimata reclamanta SC D. SRL Cluj-Napoca;
c) pe cale de excepţie, în temeiul prevederilor art. 244 alin. (1) pct. 21, C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei prezente până la soluţionarea Dosarului penal nr. 5823/P/334310/2011, pe rolul Serviciului de Investigaţii Criminale Cluj-Napoca
d) cu cheltuieli de judecată
Pentru termenul de judecată de la 12 martie 2013 recurenta-pârâtă a transmis prin fax, în copie, dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4 RON şi timbrul judiciar în valoare de 0,15 RON.
Înalta Curte constată că recursul este netimbrat.
Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea cererii, iar recurenta deşi încunoştiinţată prin citaţie conform art. 36 din Normele de aplicare ale legii pentru termenul din 12 martie 2013 despre taxa datorată şi contul în care trebuie plătită nu a făcut dovada plăţii, în condiţiile legii.
Aceasta deoarece, potrivit art. 39 din Normele Metodologice, dovada plăţii taxelor judiciare de timbru o constituie copia de pe chitanţa de încasare în numerar, eliberată de unităţile C.E.C. sau de trezoreriile statului sau, după caz, copia de pe ordinul de plată vizat de unitatea la care s-a făcut plata, certificat pentru conformitate de organul prestator al serviciului iar copia xerox depusă la dosar nu cuprinde o atare certificare.
Aşa fiind, Înalta Curte făcând aplicarea sancţiunii prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 republicată va anula recursul pârâtei ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă SC B.C. SRL ORADEA împotriva Deciziei civile nr. 69 din 15 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 12 martie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 988/2013. Civil. Obligatia de a face. Cerere... | ICCJ. Decizia nr. 994/2013. Civil. Pretenţii. Suspendare... → |
---|