ICCJ. Decizia nr. 1019/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1019/2014
Dosar nr. 8147/30/2011
Şedinţa publică din 27 martie 2014
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24 noiembrie 2011 pe rolul Tribunalului Timiş, reclamanţii C.I. şi C.V. au chemat în judecată Statul Român prin C.N.A.D.N. din România SA şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâtul la plata de despăgubiri băneşti în cuantum de 5 euro/mp de teren expropriat şi de 7.000 RON pentru producţia agricolă distrusă ca urmare a exproprierii.
La data de 9 aprilie 2013, reclamanţii au depus o cerere precizatoare prin care au arătat că solicită obligarea pârâtului la plata sumei 6.381 euro, sumă pe care o cer a fi actualizată cu rata inflaţiei începând cu data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă, la plata sumei de 2.910,15 RON reprezentând dobânzi legale, calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data de 9 aprilie 2013 şi în continuare până la punerea în executare, precum şi la plata sumei de 7.000 RON cu titlu de despăgubire pentru producţia agricolă distrusă.
Prin Sentinţa civilă nr. 1313 din 16 aprilie 2013, Tribunalul Timiş a anulat acţiunea conexă formulată de reclamantul I.V. în contradictoriu şi a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanţii C.I. şi C.V. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de C.N.A.D.N. din România SA.
A modificat hotărârile de stabilire a cuantumului despăgubirilor emise de pârât la data de 21 septembrie 2011, după cum urmează: în Hotărârea nr. 33 din 21 septembrie 2011 ce priveşte imobilul înscris în CF, în suprafaţă de 1565 mp, cuantumul despăgubirilor se majorează de la 743 RON la 3.190 RON; în Hotărârea nr. 32 din 21 septembrie 2011 ce priveşte imobilul înscris în CF, în suprafaţă de 1560 mp, cuantumul despăgubirilor se majorează de la 740 RON la 3.180 RON; în Hotărârea nr. 92 din 21 septembrie 2011 ce priveşte imobilul înscris în CF, în suprafaţa de 741 mp, cuantumul despăgubirilor se majorează de la 351,74 RON la 1.512 RON; în Hotărârea nr. 30 din 21 septembrie 2011 ce priveşte imobilul înscris în CF, în suprafaţă de 1608 mp, cuantumul despăgubirilor se majorează de la 763,28 RON la 3.281 RON; în Hotărârea nr. 31 din 21 septembrie 2011 ce priveşte imobilul înscris în CF, în suprafaţă de 3158 mp, cuantumul despăgubirilor se majorează de la 1.499 RON la 6.574 RON.
A respins pretenţiile constând în plata dobânzilor legale şi a despăgubirilor pentru producţia agricolă distrusă, ca neîntemeiate.
A obligat pârâtul la plata sumei de 4.000 RON către fiecare dintre reclamanţi cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut nulitatea cererii conexe formulată de reclamantul I.V. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de C.N.A.D.N. din România SA pentru lipsa semnăturii, în condiţiile art. 133 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte cererea formulată de reclamanţii C.V. şi C.I., prima instanţă a reţinut că, din raportul de expertiză efectuat în cauză, a rezultat că sumele acordate de stat pentru terenurile proprietatea reclamanţilor nu sunt juste.
Tribunalul a considerat că procentul de 50% aplicat pentru vânzare forţată nu trebuie avut în vedere în stabilirea cuantumului despăgubirilor ce se cuvin reclamanţilor pentru expropriere deoarece acesta excede criteriilor legale prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi că nu se impune nici actualizarea sumei cu rata inflaţiei, presupunându-se că experţii au avut în vedere şi o eventuală apreciere a valorii terenurilor de la data introducerii acţiunii şi până la data întocmirii raportului de expertiză. În ceea ce priveşte cererea de actualizare a sumei pe perioada ulterioară pronunţării hotărârii, tribunalul a apreciat că ea va putea fi avută în vedere de executorul judecătoresc la momentul executării silite, conform art. 3712 C. proc. civ.
Prima instanţă a respins cererea reclamanţilor de acordare a TVA, întrucât art. 125 din Legea nr. 571/2003 stabileşte că taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect datorat la bugetul statului. Din textele care urmează articolului citat, rezultă cazurile de percepere a taxei, iar transferul dreptului de proprietate prin expropriere nu se numără printre acestea.
S-a mai reţinut că suma de 7.000 RON reprezentând despăgubiri pentru producţia agricolă distrusă nu a fost dovedită prin mijloacele de probă aflate la dosar şi că nu există temei legal pentru acordarea dobânzii legale cât timp art. 1088 C. civ. se referă la obligaţii băneşti contractuale, iar nu la acelea care rezultă din transferul proprietăţii.
În baza art. 274 - 277 C. proc. civ., prima instanţă a obligat pârâtul la plata sumei de 4.000 RON către fiecare dintre reclamanţi cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, corespunzător pretenţiilor admise, reprezentând parte din onorariile experţilor şi din onorariul de avocat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii C.I. şi C.V. şi pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. din România SA prin D.R.D.P. Timişoara prin D.R.D.P. Timişoara.
Prin Decizia civilă nr. 114A din 25 septembrie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins apelul declarat de pârât şi a admis apelul formulat de reclamanţi, a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor şi suma de 5.618 RON reprezentând despăgubiri pentru producţia agricolă distrusă, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
În raport de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 este neîntemeiată critica reclamanţilor vizând neacordarea procentului de 50% aplicat pentru vânzarea forţată.
Nu este întemeiată nici susţinerea pârâtului apelant potrivit căreia raportul de expertiză nu a fost întocmit conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, deoarece, aşa cum rezultă din cuprinsul raportului de expertiză, experţii au avut în vedere patru contracte încheiate pe raza comunei Traian Vuia, pe baza cărora au ajuns la concluzia că preţul de vânzare pentru terenuri extravilane agricole, în zonă, variază între 2.200 - 3.000 euro/ha.
Pornind de la prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, curtea de apel a reţinut că nu se justifică solicitarea reclamanţilor privind actualizarea sumei acordate cu titlu de despăgubire, acordarea TVA-ului şi a dobânzilor legale, începând cu data introducerii acţiunii, cu motivarea că experţii au avut în vedere valoarea de piaţă a terenurilor expropriate din momentul efectuării raportului de expertiză, iar eventuala actualizare a sumei, pentru perioada ulterioară pronunţării hotărârii, poate fi realizată de către executorul judecătoresc conform art. 3712 C. proc. civ.
Nici critica reclamanţilor apelanţi referitoare la cheltuielile de judecată nu poate fi primită, deoarece prima instanţă a acordat aceste cheltuieli în parte, proporţional cu pretenţiile admise, conform art. 276 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte petitul privind obligarea pârâtului la plata despăgubirii pentru producţia agricolă distrusă, instanţa de apel a apreciat că soluţia primei instanţe este greşită, întrucât prin "Nota de constatare" nr. 3992 din 5 decembrie 2011, încheiată de reprezentanţii Primăriei Comunei Bethausen, se adevereşte că producţia de porumb de pe cele patru parcele a fost distrusă, iar prin raportul de expertiză acest prejudiciu a fost evaluat la suma totală de 5.618 RON neactualizată.
În ceea ce priveşte această sumă, instanţa de apel a reţinut însă că nu poate fi acordat procentul de 65% avut în vedere de către experţi, reprezentând poluarea cu gaze de eşapament şi sonoră a parcelelor rămase, taxe notariale şi vânzarea forţată a terenului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat şi motivat recurs atât reclamanţii C.V. şi C.I., cât şi pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. din România SA prin D.R.D.P. Timişoara.
1. Prin recursul formulat, reclamanţii critică decizia instanţei de apel pentru următoarele considerente:
a. Curtea de apel a încălcat prevederile art. 274 C. proc. civ.
Instanţa de apel, deşi prin decizia pronunţată, măreşte cuantumul despăgubirilor acordate reclamanţilor prin hotărârea primei instanţe, nu măreşte proporţional şi cheltuielile de judecată, încălcând astfel principiul proporţionalităţii prevăzut de art. 276 C. proc. civ.
b. Instanţa de apel, în mod nelegal, adaugă la legea fiscală şi stabileşte că o cotă de 24% ce reprezintă TVA nu trebuie acordată reclamanţilor întrucât experţii fac referire în mod eronat la un impozit ce nu se aplică în caz de acordare a despăgubirilor civile.
Defalcarea sumelor stabilite cu titlu de despăgubire în sume cu TVA şi în sume fără TVA este ilegală deoarece pentru despăgubirile civile acordate de către instanţele de judecată nu se aplică asemenea impozite.
În acest sens, art. 125 din C. fisc. defineşte TVA ca fiind un impozit indirect datorat la bugetul statului. Despăgubire acordate de către instanţele de judecată nu sunt incluse în categoria venituri pentru în care se aplică vreun fel de taxă sau impozitare în sensul celor indicate în cuprinsul C. fisc.
În drept, cererea de recurs este întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
2. Pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. din România SA prin D.R.D.P. Timişoara formulează următoarele critici.
a. Instanţa de apel a încălcat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 deoarece raportul de expertiză nu a fost întocmit în baza unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate la data efectuării expertizei, ci a unor contracte întocmite cu un an înainte de efectuarea expertizei.
Studiul de piaţă şi publicaţiile imobiliare nu prezintă nici o relevanţă. Valorile de comparaţie pot fi reprezentate doar de preţurile de tranzacţionare şi nu de cele de ofertare publicate în presă sau postate pe internet.
b. În mod nelegal a fost acordată reclamanţilor suma de 5.618 RON, cât timp nu s-a făcut dovada cultivării terenului în litigiu.
Cererea de recurs nu cuprinde o încadrare în drept a criticilor formulate, însă, prin aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va încadra motivele de recurs formulate de pârât în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin recursurile declarate, Înalta Curte reţine următoarele:
Nu sunt întemeiate susţinerile reclamanţilor privind nelegalitatea deciziei recurate pentru neincluderea în cuantumul despăgubirilor ce li se cuvin a sumelor reprezentând TVA-ului aferent despăgubirii.
Este adevărat că art. 128 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 571/2003 prevede că trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, în condiţiile prevăzute de legislaţia referitoare la proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în schimbul unei despăgubiri este considerată livrare de bunuri şi că, potrivit art. 137 din aceeaşi lege, baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită în acest caz din compensaţia aferentă.
Însă, Legea nr. 33/1994 are, în raport cu actul normativ menţionat, caracterul unei legi speciale, iar prin reglementările pe care le cuprinde, despăgubirile acordate în temeiul acestui act normativ se compun din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului.
În consecinţă, în aplicarea normelor legale menţinute, este corectă soluţia instanţei de apel de respingere a cererii reclamanţilor având ca obiect obligarea pârâtului la plata taxei pe valoarea adăugată aferentă despăgubirii acordate.
Este însă fondată critica formulată de recurentul pârât vizând greşita interpretare a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Art. 26 din Legea nr. 33/1994 dispune că: "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa, vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (...)".
Prin urmare, este evident că instanţa de judecată, în stabilirea cuantumului despăgubirilor, trebuie, pe de o parte, să se raporteze la valoarea de tranzacţionare, iar pe de altă parte, să aibă în vedere acea valoare de tranzacţionare de la data întocmirii raportului de expertiză.
În cauză, raportul de expertiză a fost efectuat în august 2012, iar în cuprinsul său, experţii menţionează că au avut în vedere patru contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada aprilie - iunie 2011.
Fundamentându-şi hotărârea pe concluziile acestui raport de expertiză, Curtea de Apel a încălcat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care impun în mod expres obligaţia instanţei de a ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Prin urmare, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Cu ocazia rejudecării va fi efectuat un nou raport de expertiză, cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin care să fie stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru terenurile expropriate în raport de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză şi vor fi administrate dovezi care să probeze tranzacţiile efectuate în aceste condiţii.
Înalta Curte nu va analiza critica prin care recurentul pârât susţine că, în mod nelegal, instanţa de apel a acordat reclamanţilor o sumă de bani cu titlu de despăgubiri pentru producţia agricolă distrusă. Singurul argument formulat de recurent în susţinerea acestei afirmaţii este acela că, în cauză, "nu s-a făcut dovada cultivării acesteia".
Dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care permiteau instanţei de recurs să cenzureze modul în care instanţa de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Prin urmare, criticile care cuprind aspecte de netemeinicie ale deciziei recurate, care vizează modul în care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt prin interpretarea probelor administrate, nu mai învestesc în mod legal instanţa de recurs cu analiza lor.
De asemenea, faţă de soluţia pronunţată, Înalta Curte nu va mai analiza criticile formulate de reclamanţi cu privire la cheltuielile de judecate acordate prin decizia recurată şi care erau justificate de recurenţi prin raportul de proporţionalitate pe care, în opinia lor, curtea de apel l-a încălcat, între pretenţiile ce le-au fost admise şi cheltuielile de judecate acordate.
Totodată, Înalta Curte nu va exercita controlul judiciar de legalitate din perspectiva art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., indicate prin cererea de recurs formulată de reclamanţi, deoarece dezvoltarea motivelor de recurs pe care această cerere le cuprinde nu permite încadrarea niciuneia dintre criticile formulate în cazurile de modificare a hotărârii reglementate de dispoziţiile legale menţionate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanţii C.V., C.I. şi de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. din România SA prin D.R.D.P. Timişoara împotriva Deciziei civile nr. 114 A din 25 septembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2014.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 1018/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1020/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
