ICCJ. Decizia nr. 1020/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1020/2014
Dosar nr. 14409/86/2011
Şedinţa publică din 27 martie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 4 noiembrie 2011 şi înregistrată sub nr. 14409/86/2011, reclamanţii S.N. şi S.C. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, Comuna Şcheia - prin primar şi Comuna Şcheia - prin primar - Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate şi Acordare a Despăgubirilor au formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 7 din 17 octombrie 2011 emisă de Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate şi Acordare a Despăgubirilor Şcheia şi au solicitat să se verifice temeinicia hotărârii cu privire la cuantumul despăgubirilor cu care nu sunt de acord, acestea fiind calculate la un preţ mult inferior faţă de preţul de piaţă, a valorii de înlocuire şi a preţului solicitat; exproprierea totală a suprafeţei de 52 de ari cuprinsă în contractul de vânzare-cumpărare, autentificat în 11 noiembrie 2009 de BNP O.B., identică cu parcela nr. x, înscrisă în CF nr. x a UAT, deoarece suprafaţa rămasă de aproximativ 2754 de mp nu mai poate fi folosită conform cu destinaţia acesteia (suprafaţă pe care expropriatorul a intrat abuziv şi a distrus terenul), şi obligarea expropriatorului la plata despăgubirilor pentru această suprafaţă de teren raportat la preţul de piaţă de 30 de euro/mp; în subsidiar, în măsura în care instanţa de judecată va stabili că nu se impune exproprierea totală, solicită obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri reprezentând prejudiciul rezultat din diminuarea valorii terenului rămas în urma exproprierii; cu cheltuieli de judecată.
În drept au invocat Legea nr. 255/2010, Legea nr. 33/1994, Constituţia României, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 2 alin. (1) lit. f) C. proc. civ.
Pârâtul Statul Român - reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - Direcţia regională de Drumuri şi Poduri Iaşi a depus la dosar documentaţia care a stat la baza emiterii hotărârii contestată şi a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată.
Prin Sentinţa civilă nr. 717 din 16 aprilie 2013, Tribunalul Suceava a admis în parte acţiunea civilă având ca obiect expropriere formulată de reclamanţii S.N. şi S.C.; a desfiinţat în parte Hotărârea nr. 7 din 17 octombrie 2011 emisă de Comisia de Verificare a Dreptului de Proprietate şi Acordare a Despăgubirilor Şcheia; a obligat Statul Român să plătească reclamanţilor suma de 135.200 RON cu titlu de despăgubiri.
A respins cererea privind exproprierea terenului în totalitate şi cererea privind acordarea de despăgubiri reprezentând prejudiciu rezultat din diminuarea valorii terenului rămas în urma exproprierii.
A obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 3.500 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2009 autentificat la BNP O.B. Suceava, reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 5200 mp teren, identică cu parcela x înscrisă în cartea funciară nr. x a UAT Şcheia.
Din această suprafaţă, prin Hotărârea nr. 7 din 17 octombrie 2011 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate şi acordare a despăgubirilor, com. Şcheia, jud. Suceava s-a dispus exproprierea unei suprafeţe de 2446 mp teren, identică cu parcela nr. x din cartea funciară x, parcelă rezultată din dezmembrarea parcelei nr. x din cartea funciară x a comunei cadastrale Şcheia şi s-a propus acordarea de despăgubiri în sumă de 3019 RON.
Imobilele au fost expropriate conform H.G. nr. 614/2011 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 743/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Varianta de ocolire Suceava" (anexa la această hotărâre).
La stabilirea despăgubirilor, expropriatorul a avut în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, potrivit cărora sumele acordate cu titlu de despăgubiri sunt estimate de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit având în vedere expertizele întocmite sau actualizate de camerele notarilor publici.
Criteriul sus-menţionat nu a putut fi însă valorificat, observându-se că el vizează faza administrativă necontencioasă a stabilirii despăgubirilor şi este prevăzut în vederea stabilirii estimative a sumelor care urmează a fi aprobate prin hotărâre de guvern pentru îndeplinirea obiectivului "Varianta de ocolire Suceava".
De asemenea, expertizele notariale nu reflectă valoarea de piaţă a imobilelor expropriate, valoare care se impune a fi avută în vedere la stabilirea despăgubirilor prin prisma dispoziţiilor legale în materie.
Astfel, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, cu modificările şi completările ulterioare, expropriatul poate contesta hotărârea de expropriere sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, iar potrivit art. 22 alin. (3) din lege, acţiunea se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - art. 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
Art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 (legea-cadru generală în materie de expropriere) la care Legea specială nr. 255/2010 face trimitere, deci aplicabil în cauză, stabileşte criteriile pentru determinarea cuantumului despăgubirii, stipulând în mod expres că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane interpuse şi că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa de judecată, trebuie să ţină seama de preţul la care se vând în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile aduse de aceştia.
Prin Decizia nr. 9760 din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că "sintagma preţul cu care se vând în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială prevăzută de art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, defineşte preţul de piaţă, anume preţul cel mai probabil la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piaţă concurenţială, atunci când sunt întrunite toate condiţiile unei vânzări oneste şi în care cumpărătorul şi vânzătorul acţionează prudent, în cunoştinţă de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceştia nu este supus unei constrângeri exagerate".
Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, pentru terenul expropriat s-a stabilit o valoare de piaţă de 12,30 euro, rezultând un total în echivalent 135.200 RON, concluziile expertizei fiind însuşite de toţi cei trei experţi care au format comisia de evaluare stabilită în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994.
Cu ocazia efectuării expertizei au fost identificate şi suprafeţele de teren rămase neexpropriate, de 2020 mp şi respectiv de 734 mp, stabilindu-se că acesta poate fi utilizat în continuare ca teren agricol cu categoria de folosinţă existentă la data exproprierii şi că nu a suferit nicio pierdere de valoare, astfel că tribunalul a respins ca nefondată cererea de acordare a despăgubirilor reprezentând prejudiciul rezultat prin diminuarea valorii terenului.
Faţă de limitarea obiectului acţiunii prin dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, conform cărora expropriatul poate contesta hotărârea de expropriere numai sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, conform art. 22 alin. (3), contestaţia a fost soluţionată potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor, tribunalul respingând ca nefondată cererea privind exproprierea suprafeţei de 5200 mp în totalitate.
În consecinţă, tribunalul a admis în parte acţiunea, în sensul că a desfiinţat în parte Hotărârea nr. 7 din 17 octombrie 2011 emisă de Comisia de Verificare a Dreptului de Proprietate şi Acordare a Despăgubirilor Şcheia, a obligat Statul Român să plătească reclamanţilor suma de 135.200 RON despăgubiri şi a respins cererea privind exproprierea terenului în totalitate şi cererea privind acordarea de despăgubiri reprezentând prejudiciu rezultat din diminuarea valorii terenului rămas în urma exproprierii.
Conform art. 274 C. proc. civ., pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 37 din 10 septembrie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, împotriva Sentinţei civile nr. 717 din 16 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Suceava, în Dosarul nr. 14409/86/2011.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele argumente:
Pârâtul-apelant a criticat valoarea despăgubirii stabilită de instanţă pentru terenul expropriat apreciind că sunt aplicabile în speţă prevederile Legii nr. 255/2010 şi a normelor metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 53/2011.
Curtea a reţinut că, într-adevăr, în speţă sunt aplicabile prevederile acestei legi însă în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirii de către instanţă sunt aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 la care face trimitere în mod expres chiar Legea nr. 255/2010.
Astfel art. 22 alin. (1) şi (3) prevede că "expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de proprietate.
Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii." Din acest text rezultă cu certitudine faptul că pentru stabilirea cuantumului despăgubirii se aplică art. 26 menţionat anterior. Textele invocate de apelant referitoare la evaluare din Legea nr. 255/2010 şi normele de aplicare ale acesteia se referă la evaluarea făcută anterior exproprierii, iar nu la stabilirea despăgubirilor de către instanţă în caz de contestare a hotărârii expropriatorului.
A doua critică vizează nerespectarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la efectuarea raportului de expertiză. Potrivit acestuia la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Curtea a apreciat că nu constituie o încălcare a acestor dispoziţii faptul că s-au folosit de către experţi oferte de vânzare, iar nu preţuri rezultate din contracte de vânzare-cumpărare.
Textul de lege se referă la "preţul cu care se vând imobilele de acelaşi fel", ceea ce nu însemnă că nu pot fi luate în considerare şi ofertele de vânzare în lipsa unor tranzacţii efective şi suficiente cu terenuri comparabile. Textul de lege se referă şi la preţurile cerute în ofertele de vânzare, care nu pot fi apreciate ca nereale, interesul vânzătorilor fiind să îşi înstrăineze bunul. Este real că, de regulă, în urma negocierilor dintre vânzător şi cumpărător preţul poate să scadă, dar diferenţa nu poate fi semnificativă, iar experţii au ţinut cont şi de acest aspect în efectuarea expertizei. Pe de altă parte, Curtea a reţinut că pârâtul nu a demonstrat că s-au pus la dispoziţia expertului contracte de vânzare-cumpărare de la data efectuării raportului de expertiză (august 2012) având ca obiect terenuri din extravilanul comunei Şcheia, pe care experţii nu le-au avut în vedere. Astfel, pârâtul a depus o dată cu cererea de apel patru contracte de vânzare cumpărare din perioada 2008 - 2009 ce nu au putut fi luate în considerare faţă de data efectuării raportului de expertiză.
Referitor la data în raport de care se stabileşte valoarea despăgubirilor, în criticile formulate de pârâtul apelant acesta se referă la cea a exproprierii, apreciind că experţii trebuiau să aibă în vedere preţurile practicate pe piaţa imobiliară la acea dată. Curtea a apreciat însă, că valoarea despăgubirilor trebuie stabilită în funcţie de preţurile practicate pe piaţa imobiliară la data întocmirii raportului de expertiză, astfel cum prevede în mod expres art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Ceea ce s-a avut în vedere de legiuitor este ca valoarea despăgubirilor pentru expropriere să fie stabilită la o dată cât mai apropriată de data pronunţării hotărârii judecătoreşti pentru ca cel care primeşte despăgubirile să îşi poată eventual achiziţiona o proprietate asemănătoare cu cea expropriată, fără a suferi un prejudiciu ca urmare a fluctuaţiilor pieţei.
De asemenea, se constată că elementele de comparaţie ale proprietăţilor comparabile (restricţii legale, localizare, caracteristici fizice, utilităţi disponibile, zonare, cea mai bună utilizare), fiind diferite faţă de cele ale proprietăţii evaluate, fiecare dintre aceste diferenţe a fost luată în considerare de către cei trei experţi, care au corectat preţul proprietăţii comparabile prin aplicarea diferitelor procente, apreciere corectă în condiţiile în care nu s-au adus de către pârâtul apelant alte argumente pertinente pentru modificarea acestor procente, evaluatorii, potrivit Standardelor Internaţionale de Evaluare, aplicând metode cantitative şi/sau calitative pentru analiza diferenţelor şi estimarea corecţiilor.
În concluzie, în mod corect prima instanţă a stabilit valoarea despăgubirilor conform raportului de expertiză întocmit în cauză, toţi cei trei experţi, inclusiv cei desemnaţi de părţi, ajungând la o concluzie comună în ceea ce priveşte evaluarea, şi în lipsa altor probe care să demonstreze că această evaluare nu e corectă.
Curtea a apreciat ca neîntemeiată critica privind aplicarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ. În speţă nu erau aplicabile aceste dispoziţii, astfel cum susţine apelantul pârât şi cum în mod eronat a indicat ca temei legal şi prima instanţă, întrucât conform art. 276 C. proc. civ., când pretenţiile fiecărei părţi au fost încuviinţate numai în parte, instanţa va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor. Având în vedere expresia folosită de legiuitor în art. 276 C. proc. civ., subliniată, problema compensării cheltuielilor de judecată se pune numai atunci când părţile sunt obligate reciproc, deci atunci când pârâtul a făcut cerere reconvenţională ori au fost făcute cereri de intervenţie, iar cererea incidentală a fost admisă o dată cu cererea principală, în tot sau în parte. În cazul de faţă nu s-a formulat o cerere reconvenţională de către pârât, fiind admisă doar cererea reclamantului, deci art. 276 C. proc. civ. nu era aplicabil ci doar art. 274 la care prima instanţă a făcut referire.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, care a formulat critici sub următoarele aspecte:
Instanţa de apel a înlăturat în mod greşit critica referitoare la incidenţa în cauză a unei proceduri derogatorii speciale de stabilire a despăgubirilor, consacrată de dispoziţiile Legii nr. 255/2010 şi de Normele Metodologice de aplicare a acestei legi.
Astfel, deşi a reţinut în mod corect că în raport cu Legea nr. 33/1994, care reprezintă dreptul comun în materia exproprierii, Legea nr. 255/2010 reprezintă o lege specială ce reglementează procedura de expropriere pentru realizarea obiectivelor prevăzute la art. 1 din acest act normativ şi că prevederile legii speciale sunt aplicabile cu prioritate în cauză, potrivit principiului "specialia generalibus derogant", totuşi instanţa de apel a considerat fără temei că Legea nr. 255/2010 nu ar conţine dispoziţii derogatorii sub aspectul stabilirii despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate şi că în această privinţă sunt incidente dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
Concluzia sus-menţionată este consecinţa greşitei interpretări a legii, deoarece potrivit art. 11 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 255/2010 înainte de data începerii activităţii comisiei abilitate să emită hotărârea de expropriere, un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăţilor imobiliare, membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, va efectua un raport de evaluare a imobilelor expropriate, iar acest raport de evaluare se întocmeşte avându-se în vedere expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, potrivit art. 4 alin. (2) fit. f) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, prin hotărârea pentru aprobarea declanşării procedurii de expropriere, în cazul lucrărilor de investiţii se aprobă şi sumele individuale aferente despăgubirilor estimate de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit având în vedere expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 8 alin. (1) din aceleaşi norme expertul evaluator va întocmi raportul de evaluare prevăzut la art. 11 alin. (7) din lege, fiind obligat să se raporteze la expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Din coroborarea dispoziţiilor legale sus-menţionate rezultă că în cadrul procedurii administrative de expropriere despăgubirile se stabilesc pe baza raportului de evaluare întocmit pe baza expertizelor întocmite şi actualizate de Camerele Notarilor publici, aceste reglementări având un caracter imperativ.
Pe de altă parte, este real faptul că dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 fac trimitere la dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, însă această trimitere se referă la dispoziţiile de drept procedural din actul normativ ce constituie dreptul comun în materie, iar nu la modalitatea de evaluare şi de stabilire a despăgubirilor. Concluzia sus-menţionată este justificată de faptul că potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010, acţiunea prin care persoana expropriată contestă cuantumul despăgubirii se soluţionează potrivit art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, fiind astfel evident că aceste din urmă reglementări sunt aplicabile doar sub aspect procedural, adică sub aspectul modului de desemnare a comisiei de experţi şi de întocmire a expertizei, iar nu şi sub aspectul metodei de evaluare, care are o reglementare specială în cuprinsul dispoziţiilor sus-menţionate din Legea nr. 255/2010.
Recurentul-pârât susţine în continuare că, în măsura în care statuarea instanţei de apel privind incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 este corectă, această dispoziţie legală a fost greşit interpretată şi aplicată în speţă.
Potrivii textului de lege sus-menţionat, la calculul cuantumului despăgubirii experţii precum şi instanţa de judecată, vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, ceea ce înseamnă că pentru stabilirea preţului real de circulaţie experţii trebuiau să se raporteze la tranzacţii concrete cu imobile similare, întrucât numai tranzacţiile finalizate şi materializate prin întocmirea contractelor de vânzare-cumpărare pot reflecta în mod real preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele.
Faţă de reglementarea în discuţie, în mod greşit ambele instanţe au valorificat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, în condiţiile în care acest raport nu reflecta preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel, deoarece experţii nu au verificat şi identificat nici un fel de tranzacţii concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenului expropriat, ci au avut în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet sau la agenţiile imobiliare pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte, după aplicarea unor coeficienţi de corecţie care ar fi trebuit să reflecte deosebirile existente între terenurile expropriate şi parcelele la care se referă anunţurile de vânzare avute în vedere.
Or, corecta aplicare a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 impunea ca datele din ofertele examinate să fie verificate şi prin prisma unor tranzacţii efective pentru a se putea stabili în acest mod în ce măsura respectivele oferte corespund realităţii pieţei imobiliare.
Şi sub aspectul datei în raport de care se calculează despăgubirile cuvenite persoanei expropriate hotărârea instanţei de apel este nelegală.
Astfel, instanţa de apel a avut în vedere data întocmirii raportului de expertiză, dar a ignorat că sub aspectul stabilirii despăgubirilor Legea nr. 33/1994 reglementează o procedură diferită faţă de cea specială prevăzută de Legea nr. 255/2010.
În sistemul Legii nr. 255/2010 transferul dreptului de proprietate operează la momentul emiterii hotărârii de expropriere, aşa încât nu există nici o raţiune pentru calculul despăgubirilor în funcţie de o dată ulterioară la care, în eventualitatea formulării unei contestaţii, se întocmeşte raportul de expertiză.
În final, se solicită admiterea recursului în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu consecinţa respingerii acţiunii reclamanţilor şi înlăturării obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată stabilită în sarcina pârâtului în cauză.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat că este fondat.
Referitor la prima critică formulată prin memoriul de recurs, vizând încălcarea sau aplicarea greşită a legii în cauză, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de apel a reţinut ca fiind aplicabile în speţă prevederile Legii nr. 255/2010, însă, în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor, de către instanţă, sunt aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, la care face trimitere în mod expres chiar Legea nr. 255/2010.
Sub acest aspect, instanţa de apel nu a ignorat raportul dintre legea generală în materia exproprierii (Legea nr. 33/1994) şi cea specială (Legea nr. 255/2010), astfel cum în mod greşit susţine recurentul-pârât, ci a stabilit corect că aspectele derogatorii se regăsesc în actul normativ special în ce priveşte evaluarea despăgubirilor în faza administrativă.
La această concluzie conduce interpretarea corelată şi sistematică a legii din care rezultă procedura de urmat pentru fiecare din etapele exproprierii.
Astfel, în Capitolul III referitor la întocmirea documentaţiilor cadastrale de către expropriator, este reglementată şi modalitatea de evaluare a imobilelor expropriate la un moment anterior chiar constituirii comisiei pentru verificarea dreptului de proprietate.
În acest sens, prin dispoziţiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010 se stabileşte că "înainte de data începerii activităţii comisiei prevăzute la art. 18, un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăţilor imobiliare, membru al A.N.E. din România, va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosinţă", raport care se va întocmi avându-se în vedere expertizele actualizate ale camerelor notarilor publici (alin. (8)).
Rezultă că aceste dispoziţii legale la care face trimitere recurentul pârât, au în vedere o evaluare estimativă realizată în faza administrativă a exproprierii, în termeni generali, şi ţinându-se seama de criterii mai largi, vizând unitatea administrativ-teritorială în care sunt situate imobilele şi categoria de folosinţă a bunului, iar nu de caracteristici concrete care sunt luate în considerare atunci când este vorba de exproprierea unei anume suprafeţe de teren (când evaluarea se realizează, de exemplu, şi în funcţie de utilităţi, servituţi, căi de acces, modalitatea de exploatare propriu-zisă).
De aceea, evaluarea proprietăţilor imobiliare prin raportare la expertizele notarilor publici, realizată în faza administrativă a exproprierii, nu se poate aplica şi pentru procedura judiciară, în cadrul căreia instanţa de judecată are de analizat, cu referire la un anumit imobil, dacă despăgubirile reflectă valoarea de circulaţie a bunului şi acoperă inclusiv prejudiciul produs prin expropriere.
În acest sens, dispoziţiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, făcând trimitere la art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor, nu pot fi înţelese, cum pretinde recurentul pârât, ca vizând doar aspectele de ordin procedural ale soluţionării acţiunii în despăgubiri.
Faţă de menţiunea expresă a normei speciale, care face trimitere la norma generală, este evident că la stabilirea cuantumului despăgubirilor în procedura judiciară trebuie avute în vedere criteriile reglementate de art. 26 şi 27 din Legea nr. 33/1994, vizând preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel, precum şi daunele aduse proprietarului - pentru că legiuitorul a înţeles ca în procedura jurisdicţională să nu deroge de la norma generală.
De aceea este corectă aprecierea instanţei de apel conform căreia este incident art. 26 din Legea nr. 33/1994, în raport cu care trebuie evaluate despăgubirile, aşa încât, sub acest aspect, criticile formulate prin motivele de recurs sunt nefondate. Toate textele invocate de recurent referitoare la evaluare din Legea nr. 255/2010 şi Normele metodologice de aplicare a acestei legi se referă la evaluarea făcută anterior exproprierii, iar nu la stabilirea despăgubirilor de către instanţă în caz de contestare a hotărârii expropriatorului, aşa cum în mod corect a statuat şi instanţa de apel cu privire la această chestiune.
Înalta Curte apreciază, însă, ca fiind întemeiate criticile recurentului pârât referitoare la modalitatea în care instanţele fondului au făcut aplicarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, validând concluziile unui raport de expertiză care nu s-a fundamentat pe tranzacţii efective, ci pe oferte de vânzare.
Pentru a înlătura criteriul legal care vizează, în determinarea valorii de circulaţie, "preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel", experţii au reţinut că nu ar exista tranzacţii efective suficiente cu terenuri libere comparabile, motiv pentru care au folosit drept comparabile oferte de vânzare preluate de pe site-uri imobiliare.
Fără să cenzureze aceste aprecieri ale experţilor, instanţele de fond şi-au însuşit necritic concluziile expertizei astfel întocmite.
Înalta Curte constată, din actele dosarului, că au avut loc tranzacţii efective, numai că au fost înlăturate din analiză de către experţi, cât şi de către instanţe, curtea de apel apreciind că nu constituie o încălcare a dispoziţiilor legale faptul că s-au folosit de către experţi oferte de vânzare, iar nu preţuri rezultate din contracte de vânzare-cumpărare.
Or, în această manieră de soluţionare a cauzei a lipsit rolul activ al instanţei, care era obligată să lămurească - în condiţiile unor constatări incomplete şi nedemonstrate ale experţilor - tranzacţiile întocmite efectiv la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, în funcţie de care, în condiţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, să se determine valoarea de circulaţie a imobilului expropriat.
Deşi contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar, atât în faţa primei instanţe, cât şi în faza apelului, vizează într-adevăr perioada 2008 - 2009, instanţa avea posibilitatea să suplimenteze materialul probator, inclusiv solicitând informaţii de la primăria în raza căreia se află situat imobilul - şi unde se face înregistrarea fiscală a proprietăţilor imobiliare - sau de la camera notarilor publici, care poate furniza informaţii asupra documentelor pe care le arhivează vizând tranzacţiile imobiliare.
Neprocedând în această modalitate, instanţa a înlăturat criteriul legal de evaluare a despăgubirilor - preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel, prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 - validând concluzii ale unei expertize care s-a bazat pe aprecieri subiective ale experţilor în cauză.
Această situaţie atrage incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în ipoteza, când hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Drept consecinţă, Înalta Curte apreciază că se impune efectuarea unei expertize tehnice de specialitate cu privire la imobilul - teren expropriat, cu respectarea strictă a cerinţelor imperative ale art. 26 şi 27 din Legea nr. 33/1994, în scopul de a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului şi pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.
Cum o asemenea probă nu se poate administra în recurs, în raport de dispoziţiile art. 305 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtului, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi Curte de Apel, pentru ca în baza efectului devolutiv al apelului să stabilească pe deplin elementele de fapt ale pricinii. Reluarea judecăţii se va realiza, aşadar, în limitele în care criticile au fost găsite întemeiate şi care au vizat, potrivit considerentelor expuse anterior, nu temeiul legal în baza căruia trebuie evaluate despăgubirile, ci modalitatea în care s-a făcut aplicarea acestor dispoziţii la speţă.
Instanţa de trimitere va ordona măsurile pe care le va aprecia necesare, în condiţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. pentru a determina situaţia tranzacţiilor imobiliare la momentul de referinţă care interesează în speţă, în funcţie de care să se întocmească raportul de expertiză în cauză.
Critica referitoare la aspectul datei în raport de care se calculează despăgubirile cuvenite persoanei expropriate, nu este întemeiată, Curtea de apel apreciind în mod corect că valoarea despăgubirilor trebuie stabilită în funcţie de preţurile practicate pe piaţa imobiliară la data întocmirii raportului de expertiză, astfel cum prevede în mod expres art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Este corect raţionamentul potrivit căruia, ceea ce s-a avut în vedere de legiuitor este ca valoarea despăgubirilor pentru expropriere să fie stabilită la o dată cât mai apropriată de data pronunţării hotărârii judecătoreşti pentru ca cel care primeşte despăgubirile să îşi poată eventual achiziţiona o proprietate asemănătoare cu cea expropriată, fără a suferi un prejudiciu ca urmare a fluctuaţiilor pieţei.
Prin urmare, pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, care include şi data la care se calculează despăgubirile cuvenite persoanei expropriate, instanţa de judecată este ţinută de aplicarea corectă a art. 26 din Legea nr. 33/1994, ci nu a Legii nr. 255/2010, aşa cum în mod greşit susţine recurentul pârât în cauză.
În raport de toate aceste considerente, se va face aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (3) coroborat cu art. 314 C. proc. civ. şi, drept consecinţă, Înalta Curte, admiţând recursul pârâtului, va casa decizia atacată, trimiţând cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva Deciziei civile nr. 37 din 10 septembrie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2014.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 1019/2014. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1021/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
