ICCJ. Decizia nr. 1022/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Contestaţie în anulare - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1022/2014
Dosar nr. 5291/1/2013
Şedinţa publică din 27 martie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Prin Decizia civilă nr. 1002R din 25 octombrie 2013 a Tribunalului Botoşani, secţia I civilă s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanţii I.L. şi I.C. împotriva Sentinţei civile nr. 809 din 22 mai 2013 a Judecătoriei Dorohoi, în contradictoriu cu intimatul pârât A.D. şi au fost obligaţi recurenţii să plătească în solidar intimatului suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că a fost învestită cu judecarea unei cereri de recurs formulată pentru motivele generice de nelegalitate reglementate la art. 3041 C. proc. civ. împotriva unei hotărâri pronunţate în materia revendicării şi grăniţuirii, în baza dispoziţiilor art. 563, 566 şi art. 561 C. civ.
Critica privind greşita soluţionare a cererii de revendicare ca urmare a aprecierii instanţei de fond că pârâtul nu a săvârşit o faptă concretă de ocupare a terenului în litigiu, a fost apreciată ca neîntemeiată, nefiind motivată şi probată concludent prin argumente şi dovezi de natură să combată eficient constatările primei instanţe, întemeiate pe probele administrate în faţa ei.
De asemenea, s-a apreciat că în mod corect prima instanţă a reţinut că suprafaţa înscrisă în intravilan în titlul reclamanţilor este corectă şi corespunde rolului agricol al autorului acestora, deoarece nu a fost contestat de succesori de la data emiterii - 29 decembrie 1995 şi până la formularea prezentei cereri, niciunul dintre aceştia necerând în cei aproape 20 de ani de când este emis titlul completarea suprafeţei înscrisă la categoria intravilan cu diferenţa în litigiu.
Pentru motivele de recurs ce se referă la dificultăţi de întabulare a dreptului de proprietate, tribunalul a reţinut că acestea nu reprezintă în acelaşi timp motive specifice revendicării şi că remediul unor astfel de probleme juridice este din categoria altor acţiuni în justiţie - de rectificare carte funciară, sau după caz de plângere la încheiere.
Întrucât recurenţii au căzut în pretenţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către intimat în faza procesuală a recursului, constând în onorariu de avocat de 1.000 RON.
Împotriva acestei decizii reclamanţii I.L. şi I.C. au formulat contestaţie în anulare, ce a fost respinsă prin Decizia civilă nr. 141 din 14 februarie 2014 a Tribunalului Botoşani, secţia I civilă.
După respingerea acestei contestaţii în anulare, contestatorii I.C. şi I.L. au formulat o contestaţie în anulare identică, împotriva aceleiaşi decizii, cu aceleaşi argumente, pe care au depus-o la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În aplicarea dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., analizând prioritar contestaţia în anulare din perspectiva dispoziţiilor art. 1591 alin. (2) raportat la art. 319 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este competentă material să soluţioneze contestaţia în anulare pendinte.
Potrivit dispoziţiilor art. 319 alin. (1) C. proc. civ. “Contestaţia se introduce la instanţa a cărei hotărâre se atacă”.
Obiectul acestei contestaţii îl reprezintă Decizia civilă nr. 1002R din 25 octombrie 2013 a Tribunalului Botoşani, secţia I civilă. În aplicarea dispoziţiilor legale mai sus invocate, competent a soluţiona calea extraordinară de atac este Tribunalul Botoşani, în favoarea căruia Înalta Curte îşi va declina competenţa.
Aceasta nu reprezintă o încălcare a liberului acces la justiţie, pe de o parte pentru că instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este atributul exclusiv al legiuitorului, iar pe de altă parte accesul liber la justiţie nu înseamnă că acesta trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti, deoarece competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Declină în favoarea Tribunalului Botoşani judecata contestaţiei în anulare formulată de contestatorii I.C. şi I.L. împotriva Deciziei civile nr. 1002R din 25 octombrie 2013 a Tribunalului Botoşani, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2014.
Procesat de GGC - LM
← ICCJ. Decizia nr. 1021/2014. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1023/2014. Civil. Plângere împotriva... → |
---|