ICCJ. Decizia nr. 1042/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1042/2014
Dosar nr. 36231/3/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 27 martie 2014
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 28 iunie 2011, sub nr. 5828/105/2011, reclamanta SC OMV P. SA a chemat în judecată pe pârâta S.E., pentru a fi obligată la restituirea sumei de 2.754 RON actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, ca urmare a modificării Sentinţei civile nr. 1041/2008 a Tribunalului Prahova, ce constituia titlul pârâtei.
Prin Sentinţa civilă nr. 1885 din 20 martie 2012, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, reţinând că în cauză este aplicabilă Decizia nr. 5/2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, potrivit căreia instanţa judecătorească competentă să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare este instanţa de executare, respectiv judecătoria. Potrivit art. 1104 C. civ., plata trebuie efectuată la locul convenit de părţi, iar dacă un asemenea loc nu a fost stabilit, atunci trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 1104 alin. (3) C. civ., potrivit cărora plata este cherabilă, urmând a fi efectuată la domiciliul debitorului. De aceea, instanţa de executare nu poate fi decât judecătoria în raza căreia s-a realizat plata. Pentru acest argument şi având în vedere şi faptul că sediul societăţii debitoare se află în sectorul 1 Bucureşti, competenţa aparţine Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a pronunţat Sentinţa civilă nr. 14673 din 30 august 2012, prin care şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti reţinând că în cauză reclamanta solicită restituirea sumelor achitate în calitate de angajator, că nu este aplicabilă Decizia nr. 5/2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, întrucât reclamanta nu a formulat cerere de întoarcere a executării silite, ci cerere de restituire a sumelor plătite, în temeiul dispoziţiilor art. 256 C. muncii şi că, potrivit dispoziţiilor art. 266 şi 269 alin. (1) C. muncii, raportat la art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare a acestui conflict de muncă aparţine Tribunalului Bucureşti.
La rândul său, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a pronunţat Sentinţa civilă nr. 7934 din 18 septembrie 2013, prin care şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Ploieşti, reţinând că obiectul acţiunii îl constituie întoarcerea executării silite, că în cauză se aplică Decizia nr. 5/2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii şi că este competentă material judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea, potrivit dispoziţiilor art. 373 alin. (2), art. 400 alin. (1) şi art. 4041 C. proc. civ.
Învestită prin declinare, Judecătoria Ploieşti a pronunţat Sentinţa civilă nr. 1588 din 6 februarie 2014, prin care şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanţă a reţinut că deşi iniţial reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., ulterior şi-a modificat temeiul juridic al acţiunii, indicând prevederile art. 256 alin. (1) C. muncii şi că, în respectarea principiului disponibilităţii, potrivit dispoziţiilor art. 266 şi 269 alin. (1) şi (2) C. muncii, raportat la art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare a acestui conflict de muncă aparţine Tribunalului Bucureşti.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă intervenit între Tribunalul Bucureşti şi Judecătoria Ploieşti, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
În speţa dedusă judecăţii, analizând şi calificând obiectul cererii de chemare în judecată şi, în consecinţă, natura litigiului, Înalta Curte reţine că suma de bani pe care reclamanta SC OMV P. SA solicită a fi restituită de către pârâtă a fost plătită de aceasta în executarea unei hotărâri judecătoreşti, astfel că suntem în prezenţa unei cereri de întoarcere a executării silite, întemeiată pe dispoziţiile art. 4042 alin. (3) C. proc. civ.
Instituţia întoarcerii executării este reglementată în Codul de procedură civilă, cartea a V-a "Despre executarea silită", cap. I "Dispoziţii generale", secţiunea a VII-a" "Întoarcerea executării", ce constituie, deci, sediul materiei.
Este de observat că, prin art. 3791 C. proc. civ., se prevede expres şi imperativ că "în cazul în care s-a desfiinţat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desfiinţate de drept. Dispoziţiile art. 4041 - 4043 sunt aplicabile".
În consecinţă, din însăşi reglementarea instituţiei întoarcerii executării, constând în repunerea părţilor în situaţia anterioară, în cadrul executării silite, rezultă, fără echivoc, că legiuitorul a avut în vedere ca acestei instituţii juridice, ce reprezintă de fapt o situaţie "simetric inversă executării săvârşite", să îi fie incidente reglementările statuate în privinţa contestaţiei la executare.
Că este aşa rezultă chiar din dispoziţiile art. 4041 alin. (1) C. proc. civ.: "În toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia."
Or, întoarcerea executării şi repunerea părţilor în situaţia anterioară este chiar obiectul cererii de chemare în judecată cu care reclamanta a învestit instanţa în prezentul litigiu, textul invocat prevăzând posibilitatea unei astfel de acţiuni „în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu”.
În acest context, Înalta Curte apreciază că în cauza dedusă judecăţii este pe deplin aplicabilă Decizia nr. 5 din 12 martie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, publicată în M. Of., Partea I nr. 251 din 13 aprilie 2012, prin care s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., instanţa judecătorească, competentă, potrivit legii, să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare este instanţa de executare, respectiv judecătoria, această decizie fiind obligatorie pentru instanţe conform dispoziţiilor art. 3307 alin. (4) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte stabilirea competenţei teritoriale, aceasta urmează a se determina după regulile aplicabile în materia executării silite, respectiv potrivit prevederilor cuprinse la art. 373 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Se reţine că întoarcerea executării reprezintă în fapt o reluare a executării, însă în sens invers, prin restabilirea situaţiei anterioare executării săvârşite, ca urmare a desfiinţării ulterioare a titlului executoriu.
Reiese, deci, că în cererea de întoarcere a executării silite, OMV P. SA are calitatea de creditoare, astfel încât, potrivit prevederilor art. 373 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., instanţa competentă a soluţiona cererea este judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliul debitorul, respectiv Judecătoria Ploieşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2014.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1031/2014. Civil. Ordonanţă... | ICCJ. Decizia nr. 1044/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
