ICCJ. Decizia nr. 1046/2014. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1046/2014
Dosar nr. 11407/3/2011
Şedinţa publică din 27 martie 2014
Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14 februarie 2011, reclamanta V.R.S., a chemat în judecată pe pârâţii C.R.P. şi C.A.B.A. solicitând obligarea acestora la plata sumei de 500.100 RON, daune morale pentru modul în care şi-au angajat răspunderea civilă delictuală cu ocazia judecării Dosarului nr. 281/3/2008 la Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
În motivare, a arătat că în Dosarul nr. 281/3/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, greşit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul C.R.P., prin Decizia civilă nr. 207A din 15 februarie 2008. În plus, a arătat că ulterior ce a obţinut Decizia nr. 207/A/2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, C.R.P. a şi solicitat executarea ei, expediindu-i şi somaţia de plată, chiar înainte de a declara recurs. Sub această uriaşă presiune a nedreptăţii morale şi a demonstraţiei de forţa total nedemocrată a C.R.P., reprezentantul C.A.B., apărătorul C.R.P., a solicitat aceste cheltuieli pe care le-a şi pus în executare. A considerat că este o demonstraţie clară a angajării răspunderii civile delictuale prin fapta ilicită care a stat la baza obţinerii debitului în sarcina sa, în favoarea C.R.P. şi obţinut de reprezentanţii Casei de avocatură B., prejudiciul fiind nu numai cel material, ci şi cel moral, deosebit de important, esenţial chiar, pentru că în felul acesta a fost pur şi simplu îngrozită de modul în care putea fi "executată", umilită, pauperizată mai mult chiar decât fusese până atunci doar pentru că şi-a exercitat un drept constituţional.
În drept, şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ.
La data de 1 februarie 2012, pârâta Asociaţia C.R.P. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată, pentru neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale. Împrejurarea că prin cererea de chemare în judecată este criticată soluţia reţinută de instanţe într-un litigiu soluţionat în mod irevocabil, nu conducea la întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale cu privire la existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei.
Prin Sentinţa civilă nr. 1406 din 28 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 februarie 2001, sub nr. 83/CA/2001 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, iar ulterior, sub nr. 1154/2002 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamanta V.R.S., în contradictoriu cu Asociaţia C.R.P., a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei la emiterea unui răspuns la punctul de vedere formulat de către reclamantă, înregistrat la C.R.P. la data de 24 februarie 2000.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin punctul de vedere menţionat înregistrat la C.R.P., privind comunicatul vizând condamnările în serie pronunţate împotriva ziariştilor "a susţinut că justiţia română rămâne singura cale de apărare a unor interese legitime atunci când ziarişti încalcă deontologia profesională". La data de 4 iunie 2001 reclamanta şi-a completat acţiunea solicitând obligarea pârâtei la publicarea punctului său de vedere într-una dintre publicaţiile menţionate de aceasta.
Prin Sentinţa civilă nr. 1424 din 28 februarie 2003 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a fost respinsă acţiunea, ca inadmisibilă, iar reclamanta a fost obligată la plata sumei de 2.299,08 RON cheltuieli de judecată.
Împotriva Sentinţei civile nr. 1424 din 28 februarie 2003 a declarat apel reclamanta, iar prin Decizia nr. 1230 din 19 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă pronunţată în Dosarul nr. 1882/3/2003 a fost admisă excepţia perimării şi s-a constatat perimată cererea de apel formulată de apelanta-reclamantă.
Prin Decizia nr. 512 R din 4 octombrie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva Deciziei civile nr. 1230 din 19 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţa în vederea continuării judecăţii.
Rejudecând apelul, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 207 A din 15 februarie 2008, a respins apelul, ca nefondat, şi a obligat apelanta (reclamanta V.) la plata sumei de 2.944,35 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, iar prin Decizia civilă nr. 1478 din 28 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familiei, a admis recursul, a modificat în parte decizia recurată, în sensul că a admis apelul, a desfiinţat sentinţa primei instanţe (Sentinţa nr. 1424 din 28 februarie 2003, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti), a luat act de renunţarea reclamantei la însuşi dreptul pretins, conform art. 247 C. proc. civ. şi a menţinut celelalte dispoziţii din decizia recurată.
În baza acestui titlului executoriu (Decizia nr. 207 A din 15 februarie 2008), la data de 19 septembrie 2008, C.R.P., prin S.C.A. B.A. a formulat cerere de executare silită, pentru recuperarea sumei la care reclamanta fusese obligată, cerere înregistrată la BEJA D.G. şi L.G., formându-se Dosarul de executare nr. 1613/2008, unde au fost înfiinţată poprirea asupra pensiei reclamantei.
Reclamanta a formulat la data de 4 februarie 2009 contestaţie la executare, privind lămurirea înţelesului şi întinderii titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 207 A din 15 februarie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia civilă nr. 1179 A din 4 decembrie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins contestaţia la titlu, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat recurs, iar prin Decizia nr. 766 R din 18 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, recursul.
Din analiza prevederilor art. 998 - 999 C. civ., tribunalul a reţinut că răspunderea civilă delictuală, pe care reclamanta îşi întemeiază prezenta cerere de chemare în judecată, presupune existenţa sau întrunirea cumulată a următoarele condiţii sau elemente constitutive: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, culpa, greşeala sau vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.
În speţă, reclamanta apreciază că pârâţii au săvârşit o faptă ilicită, prin executarea sa silită, această faptă cauzându-i un prejudiciu moral, fiind evidente, în accepţiunea acesteia, atât vinovăţia, cât şi raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu.
Tribunalul a reţinut că nu este întrunită niciuna dintre condiţiile răspunderii civile delictuale. Astfel, o faptă este ilicită atunci când este contrară legii sau regulilor de convieţuire socială, având ca efect încălcarea drepturilor subiective sau cel puţin intereselor legitime ale altuia.
În cauză, fapta pârâţilor de a solicita executarea silită a unui titlu executoriu, reprezentat de o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, nu se încadrează în noţiunea de faptă ilicită, întrucât această cerere a formulată în temeiul şi cu respectarea dispoziţiilor legale.
Aserţiunile reclamantei referitoare la faptul că aceste cheltuieli de judecată nu trebuiau fi acordate, sunt de fapt critici ale titlului executoriu, care nu pot fi puse în discuţie, având în vedere, pe de o parte că reclamanta a avut la dispoziţie şi chiar a uzat de căile legale de atac şi, ulterior de instituţia contestaţiei la executare, iar pe de altă parte, au intrat în puterea lucrului judecat.
Nefiind îndeplinită condiţia existenţei unei fapte ilicite, nu pot fi întrunite nici celelalte condiţii, respectiv vinovăţia şi raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, a căror întrunire cumulativă se pretinde pentru atragerea răspunderii civile delictuale. Aşa fiind, a apreciat că cererea reclamantei este neîntemeiată şi, pe cale de consecinţă, a respins-o ca atare.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., constatând culpa procesuală a reclamantei (fiind partea care a căzut în pretenţii), a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat, în cuantum de 2.299,08 RON, conform înscrisurilor depuse la dosar.
Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel reclamanta.
Prin Decizia civilă nr. 128A din 8 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a C.A.B.A. pentru intimatul C.R.P., pentru faza dezbaterii apelului în fond şi a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă V.R.S., împotriva Sentinţei civile nr. 1406 din 28 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 11407/3/2011, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi C.R.P. şi SPRL B.A..
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel a reţinut următoarele argumente:
Din examinarea considerentelor sentinţei atacate, raportat la criticile formulate, Curtea reţine că lipsa răspunsului la interogator a pârâtului C.R.P., este irelevantă în raport de argumentele care au stat la baza respingerii acţiunii, întrucât nu s-a identificat vreo vătămare a reclamantei în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., care să poată atrage schimbarea sentinţei.
C. proc. civ. sancţionează nepronunţarea hotărârii de către judecătorii care au participat la dezbateri şi nu schimbarea completului de la un termen de judecată la altul, astfel încât nici acest motiv de recurs nu este întemeiat.
Reclamanta nu face dovada necomunicării încheierilor din 20 iunie şi 27 iunie 2012 şi nici nu invocă vreo vătămare produsă prin eventuala necomunicare a acestora. În plus, din dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare din 6 august 2012 rezultă că hotărârea pronunţată a fost comunicată apelantei la data de 6 august 2012.
Conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Obiectul cererii constă în pretenţia dedusă judecăţii, fondată pe o prevedere legală ce recunoaşte reclamantului un drept material subiectiv.
În speţă, reclamanta a pretins obligarea pârâţilor la plata de daune morale, în baza art. 998 C. civ., ce reglementează răspunderea civilă delictuală.
Or, prima instanţă s-a circumscris întocmai obiectului cererii, când a stabilit că reclamanta a pretins obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri şi a analizat condiţiile răspunderii civile delictuale. Pentru atragerea răspunderii civile delictuale trebuie să fie îndeplinite cumulativ toate cele 4 condiţii, respectiv: fapta ilicită, prejudiciul, culpa şi raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu.
Or, punerea în executare silită a unui titlu executor de către creditorul înscris în acesta, prin avocat, nu constituie o faptă ilicită în sensul art. 998 C. civ., ci o etapă finală a procesului civil reglementată prin lege. Constatarea neîndeplinirii unei singure condiţii conduce la inexistenţa răspunderii civile delictuale, aşa încât, verificarea îndeplinirii celorlalte condiţii este inutilă.
De vreme ce acţiunea a fost respinsă, instanţa nu putea decât să facă aplicarea art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în sensul obligării părţii care a căzut în pretenţii, respectiv a reclamantei, la plata cheltuielilor de judecată.
Aşa fiind, în baza art. 296 C. proc. civ., Curtea, reţinând netemeinicia tuturor motivelor de apel, a respins apelul, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta V.R.S., arătând că hotărârea recurată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a legii în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului se arată că cele două pârâte de conivenţă şi-au propus păcălirea Justiţiei prin folosirea unor acte cu un conţinut infracţional pentru a stopa admiterea acţiunii sale. Susţine că şi instanţele au manifestat o largă înţelegere faţă de pârâte şi a acceptat manopere dolosive ale pârâtelor referitoare le ascunderea faptului că în decursul anilor şi a multiplelor litigii B.A. SPRL nu au avut niciodată calitatea de apărător convenţional al pârâtului C.R.P. şi cu toate acestea a pretins şi încasat sume importante de bani cu titlu de onorariu de avocat.
Consideră că în decursul anilor, SPRL B. a încălcat dispoziţiile imperative ale Legii nr. 51/1995 şi Statutul profesiei de avocat întrucât nu a avut încheiat contract de asistenţă juridică cu pârâtul C.R.P. astfel cum s-a dovedit cu adresa din 26 martie 2013 din care rezultă că Protocolul încheiat nu are bază legală, iar sumele încasate de firma de avocatură sunt contrare legii, acestea nefiind consemnate în Registrul jurnal de încasări şi plăţi conform normelor fiscale, împrejurări în raport cu care în mod greşit s-a respins acţiunea promovată.
La dosar, recurenta a depus note scrise prin care a arătat că înţelege să completeze şi să detalieze motivele de recurs prezentate, redând pretinsele situaţii de nelegalitate identificate pe parcursul demersului său judiciar. Invocă încălcarea Legii contabilităţii în acordarea fără temei legal a cheltuielilor de judecată. Susţine că dispoziţiile Legii contabilităţii stipulează în mod clar că evidenţele contabile se efectuează doar în moneda naţională când se referă la situaţii care au loc pe teritoriul naţional. Prin urmare, menţinând cheltuieli de judecată evidenţiate prin sume în dolari americani, instanţa a încălcat dispoziţiile exprese şi imperative ale legii. Solicită să se constatate ilegalitatea acestor pretenţii şi să se desfiinţeze cheltuielile acordate într-un cadru ilegal.
Susţine că au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 51/1995, întrucât între C.R.P. şi B.A. SPRL, aşa cum a fost depus înscrisul în şedinţa publică din 5 aprilie 2013 (prin care C.R.P. a denunţat înţelegerea cu casa de avocatură B.) a existat doar un Protocol şi nu un contract de asistenţă juridică. Arată că, nu s-a făcut nicio dovadă a plăţii unor sume de bani de la C.R.P. către SPRL B. şi asociaţii în litigiile anterioare. Argumentează că nu există niciun contract de asistenţă juridică astfel cum stipulează art. 26 (1) din Legea nr. 51/1995 astfel încât solicită să se constate nulitatea actelor care au fost executate prin Decizia nr. 207A din 15 februarie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia III-a civilă şi să se constatate existenţa unor fapte ilicite ale pârâtei, contrare legilor care îi încălcă drepturile subiective şi interesele legitime.
Analizând posibilitatea încadrării criticilor formulate în prevederile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 302 ind. 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Dispoziţiile legale stipulează în art. 303 C. proc. civ., că recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, fiecare motiv de recurs urmând a fi arătat şi dezvoltat separat în sensul formulării unor critici de nelegalitate conform celor arătate limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 din cod sub aspectul modului de judecată al instanţei, finalizat prin hotărârea atacată. Totodată, instanţa este obligată să verifice dacă dezvoltarea motivelor de recurs realizează exigenţele dispoziţiilor înscrise în art. 306 alin. (3) C. proc. civ., care dispune că "indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304". Sancţiunea nerespectării acestor exigenţe este cea reglementată de art. 306 alin. (1) potrivit căreia recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor care se referă la motivele de ordine publică.
De aceea, atunci când se constată de instanţă imposibilitatea încadrării motivelor dezvoltate de parte într-unul din motivele prevăzute expres de art. 304 C. proc. civ., se aplică sancţiunea nulităţii recursului, deoarece nu orice nemulţumire a părţii poate duce la modificarea ori casarea hotărârii recurate. În materia nulităţii recursului, astfel cum este reglementată de art. 306, există numai excepţia care priveşte motivele de ordine publică deoarece instanţa de recurs poate examina numai criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în motivele expres prevăzute de art. 304 din cod, ori cele de ordine publică care pot fi invocate din oficiu.
În speţă însă, reclamanta în dezvoltarea motivelor de recurs nu formulează critici de nelegalitate care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de modificare ori casare prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar şi, ca atare, nu pot face obiect de analiză în recurs.
În cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel şi nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii. Prin urmare, fără să combată în vreun fel raţionamentul instanţei de apel şi să formuleze astfel de critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existenţa judecăţii anterioare. Or, în calea de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, această cale de atac putând fi exercitată doar în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ. care sunt de strictă interpretare.
Recurenta-reclamantă însă, în cuprinsul memoriului de recurs este nemulţumită de faptul că într-un litigiu anterior, soluţionat definitiv prin Decizia civilă nr. 207/A din 15 februarie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă (irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1478/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă) a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către C.R.P., hotărârea respectivă fiind pusă în executare. Reclamanta opinează în cuprinsul cererii de recurs asupra nelegalităţii obligării sale la plata acelor cheltuieli de judecată întrucât se încalcă Legea nr. 51/1995 şi Statutul profesiei de avocat deoarece între C.R.P. şi SPRL B.A. nu ar fi existat un contract de asistenţă juridică, invocând şi aspecte referitoare la operaţiunile de evidenţiere contabilă a încasării cheltuielilor de judecată.
În aceste circumstanţe, Înalta Curte reţine că susţinerile reclamantei din cuprinsul cererii de recurs referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, calitatea de reprezentant convenţional al cabinetului de avocatură din procesul anterior, ori cele privind operaţiunile de evidenţă contabilă nu se circumscriu unor critici de nelegalitate care să vizeze soluţia pronunţată prin decizia instanţei de apel, chiar dacă, în mod formal, a indicat ca temei de drept motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Aspectele învederate de recurentă nu au legătură cu decizia atacată şi se situează în afara competenţelor instanţei de recurs atât timp cât se raportează în mod explicit la cheltuielile de judecată dintr-un litigiu anterior care a parcurs mai multe faze procesuale, în privinţa cărora instanţa a decis cu autoritate de lucru judecat prin Decizia civilă nr. 207/A din 15 februarie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă. În acest context, criticile astfel formulate de către recurentă nu vizează argumentele relevate de instanţa de apel în motivarea soluţiei pronunţată care au vizat analiza elementelor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 C. civ.
Or, condiţia esenţială a motivării recursului implică determinarea greşelilor imputate instanţei în raport de soluţia pronunţată în privinţa cererii cu care a fost învestită şi încadrarea acestora în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., cerinţă care nu este satisfăcută de conţinutul cererii de recurs atât timp cât criticile formulate nu au legătură cu soluţia şi argumentaţia logico-juridică avută în vedere de instanţa de apel, context în care recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv conferit de art. 304 din cod.
În ceea ce priveşte criticile formulate de recurentă prin notele scrise depuse la dosar pentru termenul din 27 martie 2014, acestea nu pot fi avute în vedere întrucât, pe de o parte, au fost formulate mult peste termenul legal de motivare a recursului iar, pe de altă parte, prin criticile prezentate nu se regăsesc motive de ordine publică care să poată fi invocate din oficiu şi să facă posibil exercitarea controlului judiciar.
În consecinţă, întrucât criticile formulate de reclamantă nu se circumscriu cadrului legal conferit de art. 304, Înalta Curte va constata nulitatea recursului conform art. 302 ind. 1 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanta V.R.S. împotriva Deciziei nr. 128A din 8 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2014.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 1044/2014. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1047/2014. Civil. Plângere împotriva... → |
|---|
