ICCJ. Decizia nr. 1044/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1044/2014
Dosar nr. 7400/120/2011
Şedinţa publică din 27 martie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la data de 14 noiembrie 2011, sub nr. 7400/120/2011, reclamanta P.E. a chemat în judecată pe pârâţii Judeţul Dâmboviţa şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa, solicitând să se stabilească cuantumul despăgubirii ce i se cuvine în urma exproprierii terenului proprietatea sa, în suprafaţă de 10.028 mp, identificat cu număr cadastral, situat în zona de realizare a lucrării de interes public pârtia de schi C. - P.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 157 din 25 octombrie 2011 privind exproprierea unor imobile teren situate în comuna Moroieni, judeţul Dâmboviţa, necesare realizării lucrărilor de interes public "Pârtie de schi C. - P." şi "Pârtie de schi C. - P.", a fost aprobată plata sumelor cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea imobilelor ce vor fi afectate de viitoarele investiţii de interes public.
De asemenea, reclamanta a arătat că, în baza titlului de proprietate din 16 noiembrie 2007, este proprietara unei suprafeţe de teren de 10.028 mp, ce se află în aria afectată viitoarei lucrări de interes public "Pârtie de schi C. - P." şi că potrivit pct. 5 al Anexei la Hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 157 din 25 octombrie 2011, pentru exproprierea acestei suprafeţe de teren a fost stabilită suma de 5.969 RON cu titlu de despăgubire, în baza raportului de evaluare din 23 iunie 2011 al PFA P.L. Prin procesul-verbal din 25 iulie 2011, încheiat cu expropriatorul, a contestat şi refuzat cuantumul despăgubirii acordate, ceea ce a făcut şi prin adresa transmisă CJ Dâmboviţa în baza art. 18 din Legea nr. 255/2010, adresă prin care a solicitat expropriatorului să emită şi să-i comunice, în temeiul art. 20 din Legea nr. 255/2010, hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor, întrucât, potrivit art. 22 din aceeaşi lege, doreşte să se adreseze instanţei judecătoreşti competente pentru stabilirea cuantumului just al despăgubirii.
Cu privire la valoarea despăgubirii stabilite de expropriator, reclamanta a susţinut că este nejustificat de mică, cu mai mult cu cât aceasta este mai mică chiar şi faţă de valoare de impozitare a terenului (şi anume, suma de 294.400 RON). Or, este cunoscut că valoarea de impozitare a unui bun este mai mică decât preţul de circulaţie al acestuia, iar o justă şi prealabilă despăgubire nu poate fi stabilită sub preţul de circulaţie, ci trebuie stabilită în acord cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv despăgubirea trebuie astfel calculată încât să acopere valoarea reală a imobilului, precum şi prejudiciul cauzat proprietarului.
La data de 1 noiembrie 2011, a primit prin poştă Hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 157 din 25 octombrie 2011 privind exproprierea unor imobile teren situate în comuna Moroieni, judeţul Dâmboviţa, iar faţă de dispoziţiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, raportat la prevederile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, a solicitat instanţei să stabilească justa despăgubire ce i se cuvine pentru suprafaţa de teren expropriată, în baza expertizei efectuate de comisia de experţi prevăzută de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 18, 20, 22 din Legea nr. 255/2010 şi art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
Prin cererea precizatoare formulată la data de 6 februarie 2012, reclamanta a arătat că înţelege să atace şi Hotărârea de stabilire a despăgubirii din data de 20 decembrie 2011, în sensul stabilirii cuantumului just al despăgubirii ce i se cuvine în urma exproprierii pentru utilitate publică a terenului proprietatea sa, în suprafaţă de 10.028 mp, identificat cu număr cadastral, situat în zona de realizare a lucrării de interes public "pârtia de schi C. - P.".
Prin Sentinţa civilă nr. 539 din 4 martie 2013, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, a admis acţiunea şi a obligat pârâtul Judeţul Dâmboviţa prin pârâtul Consiliul Judeţean Dâmboviţa să plătească reclamantei suma de 338.799 RON - despăgubiri pentru exproprierea terenului de 10.028 mp, precum şi suma de 2.000 RON - cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin Hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 57 din 25 octombrie 2011 privind exproprierea unor imobile teren situate în comuna Moroieni, judeţul Dâmboviţa, necesare realizării lucrărilor de interes public Pârtie de schi C. - P. şi Pârtie de schi C. - Pe., a fost aprobată plata sumelor cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea imobilelor ce vor fi afectate de viitoarele investiţii de interes public.
Conform titlului de proprietate din 16 noiembrie 2007, reclamanta este proprietara unei suprafeţe de 10.028 mp teren având categoria de folosinţă pădure, situat în extravilanul comunei Moroieni, judeţul Dâmboviţa, teren ce se află în aria afectată viitoarei lucrări de interes public pârtie de schi C. - P..
Potrivit pct. 5 al Anexei la Hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 157 din 25 octombrie 2011, a fost stabilită, în baza raportului de evaluare din 23 iunie 2011 al PFA P.L., suma de 5.969 RON cu titlu de despăgubire pentru exproprierea suprafeţei de teren de 10.028 mp, situată în aria afectată viitoarei lucrări de interes public Pârtie de schi C. - P., iar prin Hotărârea nr. 11 din 20 decembrie 2011 a fost stabilită despăgubirea ce revine reclamantei pentru terenul în suprafaţă de 10.028 mp, ca având aceeaşi valoare de 5.969 RON.
Prin prezenta acţiune şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 şi art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, reclamanta, în calitate de persoană expropriată, a contestat cuantumul despăgubirii stabilite prin Hotărârea nr. 11/2011.
În conformitate cu dispoziţiile art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize, de către o comisie formată din 3 experţi, pentru identificarea terenului şi calcularea despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru suprafaţa de 10.028 mp expropriată, în funcţie de preţul cu care se vând obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea teritorial-administrativă, la data întocmirii raportului de expertiză.
Raportul de expertiză a fost depus la dosar la data de 21 februarie 2013, expertul desemnat de instanţă îmbrăţişând punctul de vedere al experţilor desemnaţi de părţi, care au evaluat terenul şi au stabilit despăgubirile cuvenite reclamantei la suma de 338.799 RON, ceea ce corespunde unei valori de 7,7 euro/mp. În cuprinsul raportului de expertiză, expertul desemnat de instanţă a menţionat că cei doi experţi au selectat preţul cel mai mic de 7,7 euro/mp, că valoarea de impozitare a terenului este 294.400 RON şi că valoarea terenului, stabilită după o metodologie de calcul ce priveşte exclusiv terenurile forestiere, este de 331.405,34 RON.
Referitor la valoarea reală a valorii imobilului supus exproprierii, tribunalul a ţinut seama de punctul de vedere exprimat de experţii propuşi de părţi, punct de vedere la care a achiesat şi expertul desemnat de instanţă, apreciind că, faţă de opinia completatoare a expertului G.C., această valoare exprimă preţul de piaţă al terenului determinat prin metoda comparaţiei directe, bazată pe informaţii strict legate de piaţa imobiliară locală, ceea ce concordă cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi este relativ apropiat de valoarea de impozitare, dar şi de valoarea stabilită prin metodologia specifică de evaluare a terenurilor forestiere.
În consecinţă, s-a stabilit că reclamanta este îndreptăţită la despăgubiri în valoare de 338.799 RON pentru terenul expropriat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Consiliul Judeţean Dâmboviţa.
Prin Decizia nr. 75 din 25 septembrie 2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul pârâtului Consiliul Judeţean Dâmboviţa, pentru următoarele considerente:
Apelantul a criticat, în esenţă, cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanţă reclamantei, susţinând că justa despăgubire pentru exproprierea imobilului teren de 10028 mp este cea stabilită prin raportul de evaluare din 23 iunie 2011, respectiv 0,14 euro/mp, echivalent 0,60 lei/mp.
Curtea a constatat, însă, că atâta timp cât persoana expropriată a contestat, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 din Legea 255/2010, cuantumul despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 11/2011, în mod legal prima instanţă a dispus, în baza art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/994, efectuarea unei expertize de către o comisie formată din trei experţi, pentru identificarea terenului şi calcularea despăgubirii pentru terenul ce a făcut obiectul exproprierii, despăgubire ce "se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite".
Din raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că experţii au ţinut seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii lucrării, respectând astfel dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
În acest sens, a fost selectat preţul cel mai mic de 7,7 euro/mp, pentru evaluarea terenului folosindu-se metoda "comparaţiilor directe", prin această metodă preţurile din ofertele similare fiind analizate şi comparate între acestea şi proprietatea ce face obiectul exproprierii, la care se fac ajustări în funcţie de asemănări sau diferenţieri (dosar fond).
Respectând dispoziţiile art. 27 alin. (2) din acelaşi act normativ, potrivit căruia "Despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată", tribunalul, în mod legal, a validat punctul de vedere al experţilor (inclusiv expertul parte al pârâtei) şi a acordat reclamantei despăgubiri în valoare de 338.799 RON pentru exproprierea terenului în suprafaţă de 10.028 mp.
Ca atare, critica formulată de către apelant este neîntemeiată, despăgubirea oferită reclamantei de către expropriator, respectiv de 0,14 euro/mp, conform raportului de evaluare din 23 iunie 2011, fiind disproporţionat de mică în raport de valoarea reală a terenului.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs pârâţii Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Dâmboviţa şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa.
Ambii recurenţi au invocat pronunţarea hotărârii atacate cu aplicarea şi interpretarea greşită a prevederilor legii exproprierii pentru cauză de utilitate publică, respectiv art. 11 din Legea nr. 255/2010 şi art. 8 din H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, coroborate cu art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
În dezvoltarea acestui motiv comun de recurs, recurenţii au arătat că exproprierea suprafeţei aparţinând reclamantei a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 157/2011, în baza prevederilor art. 8 şi art. 9 din Legea nr. 255/2010, în vederea realizării lucrărilor de interes public "Pârtie de schi C. - P." şi "Pârtie de schi C. - Pe.".
Hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 157/2011 a fost adoptată ca urmare a notificării proprietarilor terenurilor afectate de exproprieri asupra intenţiei exproprierii imobilelor proprietate privată, situate în comuna Moroeni, judeţ Dâmboviţa, cât şi asupra sumelor acordate ca despăgubire, conform rapoartelor de evaluare întocmite în baza prevederilor Legii nr. 255/2010.
Evaluarea proprietăţilor imobiliare supuse exproprierii s-a realizat de către PFA P.L., expert evaluator, membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România, pentru unitatea administrativ-teritorială Moroeni, pe fiecare categorie de folosinţă, prin metoda comparaţiei directe, metodă care utilizează ca date de bază valori unitare de tranzacţionare.
Pentru imobilul în suprafaţă de 10.028 mp aparţinând reclamantei, PFA P.L. a întocmit raportul de evaluare din 23 iunie 2011, raport invocat în preambulul Hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 157/2011, din care rezultă că valoarea de piaţă a terenului extravilan, categorie de folosinţă pădure, este de 0,14 euro/mp, echivalent 0,60 lei/mp.
Raportul de evaluare din 23 iunie 2011, prin care s-a stabilit justa despăgubire, respectă întocmai prevederile art. 11 alin. (7) - (9) din Legea nr. 255/2010, dar şi prevederile art. 8 din H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acestei legi, potrivit cărora evaluarea se face de către un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăţilor imobiliare, membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România - A., care va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosinţă, avându-se în vedere expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici.
De asemenea, evaluarea PFA P.L. în vederea stabilirii despăgubirii cuvenite expropriatei s-a realizat în funcţie de valoarea de piaţă a terenurilor din zonă cu caracteristici similare, în acest sens avându-se în vedere contractele de vânzare-cumpărare încheiate în aprilie, mai, iunie 2010, anexate raportului din 23 iunie 2011.
La data de 20 decembrie 2011, Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale şi acordarea despăgubirilor, numită prin Hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 62 din 18 martie 2011, a adoptat Hotărârea nr. 11, în temeiul art. 19 alin. (5) din Legea nr. 255/2010 şi art. 15 alin. (14) şi art. 16 din H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, stabilind valoarea despăgubirii în cuantum de 5.969 RON, sumă care să fie plătită într-un cont bancar deschis pe numele expropriatei P.E..
Deşi în cauză a fost întocmit un raport de expertiză de către o comisie de experţi constituită în conformitate cu prevederile art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanţa de apel ar fi trebuit să ţină cont de raportul de evaluare din 23 iunie 2011 întocmit de PFA P.L., respectiv de valoarea despăgubirii ce a fost stabilită în mod corect de către acesta, în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010, astfel cum s-a arătat mai sus.
Acordarea sumei de 338.799 RON pentru exproprierea terenului în suprafaţă de 10.028 mp, rezultată din raportul de expertiză comun al celor trei experţi, este nejustificată, chiar dacă la întocmirea acestei expertize s-a utilizat aceeaşi metodă a comparaţiei directe pentru stabilirea justei despăgubiri.
Comisia de experţi s-a raportat, pentru stabilirea despăgubirii, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la momentul efectuării raportului de expertiză.
Or, de la momentul transferului dreptului de proprietate şi până momentul efectuării expertizei comune nu s-a înregistrat o creştere a valorii de circulaţie a terenurilor în zona expropriată, atât de însemnată încât să determine o valoare a justei despăgubiri de 338.799 RON, respectiv 7,7 euro/mp.
Având în vedere cele mai sus menţionate, recurenţii au susţinut că trebuie menţinută ca justă despăgubire pentru exproprierea imobilului teren de 10.028 mp, aparţinând reclamantei, suma de 5.969 RON, respectiv 0,14 euro/mp, echivalent 0,60 RON/mp, astfel cum a fost stabilită prin raportul de evaluare din 23 iunie 2011.
În concluzie, au solicitat să le fie admise recursurile, să se modifice decizia recurată şi sentinţa de fond, în sensul respingerii acţiunii.
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor, ca nefondate.
Recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Dâmboviţa este inadmisibil, potrivit celor ce succed.
Astfel, la termenul de dezbateri din 27 martie 2014, instanţa a pus în discuţia părţilor inadmisibilitatea recursului acestei pârâte, faţă de exercitarea căii de atac omisso medio.
Din verificarea actelor dosarului, rezultă că pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Dâmboviţa nu a exercitat apel împotriva sentinţei primei instanţe, prin care s-au acordat reclamantei despăgubiri pentru expropriere în valoare de 338.799 RON.
Această pârâtă a exercitat direct recurs pentru a contesta despăgubirile acordate reclamantei la fond.
Or, recursul este o cale de atac subsecventă apelului, altfel spus, recursul nu poate fi exercitat omisso medio, trecând peste apel, în acest caz el fiind inadmisibil.
Concluzia se desprinde din dispoziţiile art. 299 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile legii, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, sunt supuse recursului. Rezultă că, nu pot fi supuse recursului hotărârile date cu drept de apel.
Cum deja s-a arătat, pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Dâmboviţa nu a exercitat apel împotriva sentinţei primei instanţe, deşi avea obligaţia să procedeze în acest sens, în cazul în care era nemulţumită de despăgubirile acordate de către tribunal, în favoarea reclamantei.
În atare condiţii, recursul pârâtei Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Dâmboviţa apare ca inadmisibil şi va fi respins în consecinţă, fiind formulat omisso medio, trecând peste apel.
Recursul declarat de pârâtul Consiliul Judeţean Dâmboviţa este nefondat, potrivit celor ce succed.
Ca şi în calea de atac a apelului exercitată împotriva sentinţei primei instanţe, în recurs, pârâtul Consiliul Judeţean Dâmboviţa contestă despăgubirile acordate reclamantei în procedura judiciară a contestaţiei prevăzute de art. 22 din Legea nr. 255/2010.
Astfel, recurentul susţine că, prin validarea cuantumului despăgubirilor acordate reclamantei, prin sentinţa de fond, la nivelul celui stabilit prin expertiza judiciară, iar nu a celui stabilit prin raportul de evaluare pe care expropriatorul şi-a întemeiat hotărârea de stabilire a despăgubirilor, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 255/2010 şi art. 8 din H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010.
Textele legale invocate de recurent, conţinute în Legea nr. 255/2010 şi în normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, se referă, însă, la evaluarea realizată în procedura administrativă a exproprierii, prealabilă învestirii instanţei cu contestaţia împotriva hotărârii expropriatorului de stabilire a cuantumului despăgubirii, iar nu la evaluarea în procedura judiciară.
Pentru procedura judiciară a contestaţiei, Legea nr. 255/2010 face trimitere la dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
Astfel, conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, "Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de proprietate."
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, "Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii."
Or, potrivit dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, pentru stabilirea despăgubirilor instanţa va constitui o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii, iar potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din aceeaşi lege, la calcularea cuantumului despăgubirii, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Rezultă că, în cadrul contestaţiei împotriva hotărârii expropriatorului de stabilire a despăgubirii, stabilirea cuantumului despăgubirii se face în raport de dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, conform normei de trimitere din legea specială - art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010. Mai exact, în etapa judiciară a contestaţiei prevăzute de art. 22 din Legea nr. 255/2010, stabilirea cuantumului despăgubirii pentru expropriere se face prin expertiză judiciară ordonată în condiţiile art. 25 şi 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, expertiză întocmită de o comisie compusă din trei experţi (unul desemnat de instanţă, unul desemnat de expropriator şi cel de-al treilea de către expropriat), care va calcula cuantumul despăgubirii în funcţie de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
În consecinţă, nu poate fi primită susţinerea recurentului în sensul că instanţa de apel trebuia să aibă în vedere, la stabilirea cuantumului despăgubirii, dispoziţiile art. 11 alin. (7) - (8) din Legea nr. 255/2010 şi art. 8 normele metodologice de aplicare a acestei legi, deoarece, aşa cum s-a arătat deja, dispoziţiile legale invocate de recurent reglementează evaluarea realizată în procedura administrativă prealabilă învestirii instanţei cu contestaţia împotriva hotărârii expropriatorului de stabilire a cuantumului despăgubirii (unde evaluarea se realizează de către un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăţilor imobiliare, membru A., care va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosinţă, avându-se în vedere expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici), pentru evaluarea despăgubirilor în procedura judiciară a contestaţiei fiind aplicabile dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, aşa cum se prevede expres prin art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010.
Pe de altă parte, deşi afirmă că în cauză a fost întocmit un raport de expertiză în conformitate cu prevederile art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994, recurentul susţine că justa despăgubire cuvenită reclamantei nu este cea stabilită prin această expertiză, ci cea stabilită prin raportul de evaluare din 23 iunie 2011, întocmit în procedura prealabilă contestaţiei, în condiţiile în care de la momentul transferului dreptului de proprietate şi până momentul efectuării expertizei judiciare nu s-ar fi înregistrat o creştere a valorii de circulaţie a terenurilor în zona expropriată, iar expertul A. a avut în vedere la evaluare acelaşi criteriu ca şi experţii judiciari, cel al preţului de tranzacţionare pentru imobile similare din aceeaşi unitate administrativ-teritorială şi a folosit aceeaşi metodă a comparaţiei directe.
Recurentul este, deci, nemulţumit de valoarea despăgubirilor acordate la fond şi menţinute în apel, pe care o consideră prea mare în raport de evaluarea făcută de expertul A. şi care a stat la baza emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 20 decembrie 2011. Această evaluare s-a realizat, însă, la data 23 iunie 2011, astfel încât este justificată diferenţa de valoare între suma stabilită de expertul A., la acea dată, respectiv 0,14 euro/mp şi cea stabilită în anul 2013 de comisia de experţi numită de instanţă, respectiv 7,7 euro/mp.
Atât comisia de experţi, cât şi instanţele de fond şi apel au procedat în mod corect reţinând, la stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantei, valoarea terenului expropriat la data întocmirii raportului de expertiză, iar nu la data stabilirii despăgubirilor de către expertul evaluator A., faţă de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Textul de lege menţionează în mod expres că, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Susţinerile recurentului în sensul că, de la momentul transferului dreptului de proprietate şi până momentul efectuării expertizei judiciare nu s-a înregistrat o creştere a valorii de circulaţie a terenurilor în zona expropriată, care să justifice valoarea despăgubirii stabilite prin expertiza judiciară, sunt simple afirmaţii, fără suport legal şi fără relevanţă faţă de faptul că, în cauză, s-a întocmit un raport de expertiză în condiţiile art. 25 şi 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, experţii menţionând, în cuprinsul lucrării, criteriile legale în funcţie de care au stabilit valoarea terenului, valoare la care a achiesat şi expertul propus de expropriator, din cadrul comisiei.
În consecinţă, în mod corect instanţa de apel a confirmat soluţia primei instanţe în legătură cu cuantumul despăgubirilor acordate prin sentinţă la nivelul celui stabilit de comisia de experţi, în raport de valoarea terenului la data întocmirii lucrării de către această comisie, ambele instanţe procedând la interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, respectiv dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Faţă de toate aceste considerente, reţinând că nu sunt întrunite cerinţele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâtului Consiliul Judeţean Dâmboviţa, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Dâmboviţa împotriva Deciziei nr. 75 din 25 septembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Consiliul Judeţean Dâmboviţa împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2014.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 1042/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1046/2014. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
