ICCJ. Decizia nr. 1048/2014. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1048/2014
Dosar nr. 3751/1/2013
Şedinţa publică din 27 martie 2014
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 817 din 21 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1648/177/2010, Judecătoria Aleşd a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimaţilor O.C.P.f Aleşd, jud. Bihor, B.C. şi D.S., respingând cererea formulată în contradictoriu cu aceştia; a respins cererea precizată formulată de petenţii B.L. şi B.Li. în contradictoriu cu intimaţii F.D. şi B.I., fără cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că potrivit art. 88 din Ordinul nr. 633/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară, erorile materiale care nu afectează fondul dreptului, săvârşite cu prilejul înscrierilor sau radierilor se pot îndrepta, prin încheiere motivată, de către registratorul de la biroul teritorial, la cerere sau din oficiu, gratuit, cu comunicarea încheierii, persoanelor interesate, sens în care încheierea în discuţie a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale.
Prin Decizia civilă nr. 210/A din 12 iunie 2012, Tribunalul Bihor a respins, ca neîntemeiat, apelul petenţilor B.L. şi B.Li. împotriva sentinţei sus-arătate, menţinând, pentru aceleaşi considerente, soluţia de primă instanţă.
Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire petenţii B.L.E. şi B.Li.G. solicitând introducerea în cauză a OCPI Bihor pentru a-şi preciza poziţia procesuală, desfiinţarea Încheierii nr. 8254/2008 privind pe B.I., radierea înscrisurilor de la x din CF Tinăud, de la y din CF Tinăud, de la z din CF Tinăud şi corectarea înscrisurilor de la w din CF Tinăud în sensul că în loc de cota de xx să fie trecută cota de yy şi radierea înscrisurilor de la x din CF Tinăud; întabularea suprafeţei de 1563 mp în baza Sentinţei civile nr. 228/2007 din Dosar nr. 336/177/2007, Tribunalul Bihor, secţia I civilă prin Decizia nr. 230 din 18 iunie 2013 a respins cererea de revizuire, reţinând că nu sunt îndeplinite niciuna din cerinţele prevăzute de art. 322 C. proc. civ.
La data de 28 iunie 2012 (data poştei), a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi contestaţia în anulare formulată de B.E.L. şi B.Li.G. împotriva Deciziei civile nr. 230/A din 18 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia I civilă.
La termenul de judecată din data de 27 martie 2014, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale materiale în soluţionarea contestaţiei în anulare, în raport de împrejurarea că prin cererea care a învestit instanţa în prezenta cauză petenţii au indicat că solicita anularea Deciziei nr. 230/2013 a Tribunalului Bihor.
Din perspectiva dispoziţiilor art 137 C. proc. civ., Înalta Curte constată excepţia invocată incidenţă cauzei pentru următoarele considerente:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a fost învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare formulată de B.E.L. şi B.Li.G., având ca obiect Decizia nr. 230 din 18 iunie 2013 a Tribunalului Bihor.
Potrivit art. 319 alin. (1) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare aparţine instanţei a cărei hotărâre se atacă, regulă determinată de însăşi natura contestaţiei în anulare, de a constitui o cale extraordinară de retractare, iar nu de reformare.
În speţă, contestatorii au supus acestei căi de atac extraordinare o hotărâre pronunţată de Tribunalul Bihor, astfel încât, conform textului legal anterior citat, instanţa competenta a soluţiona cererea este instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se solicită, şi anume, Tribunalul Bihor.
Pentru aceste considerente, constatând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 319 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulate de B.E.L. şi B.Li.G. în favoarea Tribunalului Bihor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Declină, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Bihor contestaţia în anulare formulată de contestatorii B.E.L. şi B.Li.G. împotriva Deciziei civile nr. 230/A din 18 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia I civilă, în Dosarul nr. 5883/1/2012.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2014.
Procesat de GGC - CL
← ICCJ. Decizia nr. 1047/2014. Civil. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1054/2014. Civil. Succesiune. Revizuire -... → |
---|