ICCJ. Decizia nr. 1056/2014. Civil. Divorţ. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1056/2014
Dosar nr. 1025/1/2014
Şedinţa publică din 27 martie 2014
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Reclamanta P.F.D. la data de 28 mai 2012, în contradictoriu cu pârâtul P.S., a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună desfacerea căsătoriei încheiate la data de 31 octombrie 1998 şi înregistrată la Primăria municipiului Piteşti, din vina exclusivă a pârâtului; să se dispună ca după divorţ reclamanta să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei; să-i fie încredinţate spre creştere şi educare minorele P.A.L., născută la 21 noiembrie 1998 şi P.M.B., născută la data de 16 septembrie 2004 şi să fie obligat pârâtul la plata unei pensii de întreţinere în beneficiul minorelor, raportat la venitul minim pe economia naţională. În subsidiar, a arătat că doreşte şi desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor, dacă pârâtul nu se opune.
La data de 31 mai 2012 s-a înregistrat pe rolul aceleiaşi instanţe, sub nr. 11203/280/2012, cererea formulată de reclamantul P.S., în contradictoriu cu pârâta P.F.D., prin care a solicitat instanţei să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată la data de 31 octombrie 1998 la Primăria Piteşti din culpa exclusivă a pârâtei; autoritatea părintească asupra minorelor P.A.L., născută la 21 noiembrie 1998 şi P.M.B., născută la data de 16 septembrie 2000, să fie exercitată de reclamant; locuinţa minorelor să fie stabilită la domiciliul său; pârâta să fie obligată la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorelor în cote procentuale, raportat la veniturile realizate de acesta, este de acord ca pârâta să păstreze numele dobândit prin căsătorie, respectiv P.; cu cheltuieli de judecată.
La data de 29 octombrie 2012 reclamanta-pârâtă a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat conexarea Dosarului nr. 11203/208/2012 la Dosarul nr. 10773/280/2012, ambele aflate pe rolul Judecătoriei Piteşti.
Prin încheierea de şedinţă din data de 14 noiembrie 2012 instanţa a admis excepţia de conexitate şi a dispus conexarea Dosarului nr. 11203/280/2012 la prezenta cauză.
Judecătoria Piteşti, prin Sentinţa civilă nr. 11190 din 19 decembrie 2012 a admis în parte acţiunile conexate, a desfăcut căsătoria înregistrată în data de 31 octombrie 1998 în registrul de stare civilă al Primăriei municipiului Piteşti, din vina ambilor soţi, a luat act de înţelegerea părţilor ca reclamanta-pârâtă să păstreze şi după desfacerea căsătoriei numele purtat în timpul căsătoriei acela de P.; a dispus ca autoritatea părintească în privinţa minorelor, A.L., născută la data de 21 noiembrie 1998 şi M.B., născută la data de 16 septembrie 2004 să fie exercitată de ambii părinţi; a stabilit locuinţa minorelor A.L. şi M.B. la mamă, în Piteşti, judeţul Argeş şi l-a obligat pe tată să plătească în favoarea minorelor 33% din venitul minim pe economie, cu titlu de pensie de întreţinere începând cu data pronunţării prezentei sentinţe şi până la majoratul acestora. Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă cererea reclamantei-pârâte cu privire la atribuirea beneficiului spaţiului de locuit.
Împotriva sentinţei civile sus-menţionate a declarat apel reclamanta P.F.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 106 din 30 mai 2013, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a admis apelul declarat, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a dispus ca autoritatea părintească în privinţa minorelor să fie exercitată numai de mama reclamantă, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva deciziei pronunţată de tribunal, în termen legal a declarat recurs pârâtul P.S..
Prin Decizia civilă nr. 222 din 30 ianuarie 2014, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-pârât P.S..
Împotriva deciziei menţionate mai sus a declarat recurs pârâtul P.S., înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 4 februarie 2014.
La data de 28 februarie 2014, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii recursului, pe care a apreciat-o ca fiind întemeiată şi a admis-o ca atare, prin Decizia nr. 720 din 28 februarie 2014.
Pentru a se pronunţa astfel, Înalta Curte a reţinut că hotărârea recurată de reclamant este o decizie dată de o instanţă de recurs şi, prin urmare, nu poate forma obiect al unui nou recurs.
Potrivit pct. 4 al art. 377 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile date în recurs sunt hotărâri irevocabile situaţie în care, din coroborarea acestui text de lege cu dispoziţiile art. 299 C. proc. civ., rezultă că recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 222 din 30 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale este inadmisibil.
Împotriva acestei decizii a formulat, la data de 5 martie 2014 (data poştei) contestaţie în anulare P.S..
În motivare a arătat că motivele sale de recurs erau temeinice, întrucât mama copiilor, respectiv P.F.D. nu este capabilă să educe cele două minore. A mai susţinut şi că aceasta i-a înscenat infracţiunea pentru care a fost cercetat. A solicitat admiterea contestaţiei, rejudecarea recursului şi, pe fond, admiterea pretenţiilor sale.
La termenul de judecată din data de 27 martie 2014 Înalta Curte a supus dezbaterii excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare.
Înalta Curte, analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., o găseşte incidentă speţei pentru următoarele considerente:
Căile de atac şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispoziţiile art. 317 C. proc. civ. (contestaţia în anulare obişnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) şi ale art. 318 C. proc. civ. (contestaţia în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanţei de recurs).
Cazurile în care poate fi promovată contestaţia în anulare obişnuită sunt două: când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii şi când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Contestaţia în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale şi când instanţa, respingând recursul ori admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Textul are în vedere greşelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Prin urmare, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanţă fondului raportului juridic dedus judecăţii.
Aşadar, sunt condiţii de admisibilitate atât cele referitoare la hotărârea ce poate face obiectul acestei căi de atac, cât şi cele privind motivele ce pot fi valorificate prin introducerea contestaţiei în anulare şi care sunt indisolubil legate de considerentele deciziei atacate.
Or, în speţă, criticile formulate de contestator nu vizează niciuna din neregulile procedurale prevăzute expres şi limitativ de art. 317 şi 318 C. proc. civ., ci sunt, în esenţă, aceleaşi critici, vizând fondul cauzei, invocate şi prin cererile de recurs împotriva modului în care instanţa de apel a soluţionat chestiunea referitoare la custodia celor două minore rezultate din căsătoria părţilor.
Legea nu a urmărit, însă, prin reglementarea căii de retractare a contestaţiei în anulare să deschidă părţilor calea recursului la recurs, care să fie soluţionat de aceeaşi instanţă, pe motivul că s-a stabilit eronat situaţia de fapt ori s-a aplicat greşit legea.
Ca atare, criticile formulate de recurent nu se încadrează în dispoziţiile art. 317 şi 318 C. proc. civ., niciuna din aceste critici neavând legătură cu neregulile procedurale prevăzute de textele menţionate ca motive de contestaţie în anulare.
Aşa fiind, faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul P.S. împotriva Deciziei civile nr. 720 din 28 februarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2014.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 1055/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1064/2014. Civil → |
|---|
