ICCJ. Decizia nr. 1072/2014. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1072/2014
Dosar nr. 5831/105/2010
Şedinţa publică din 28 martie 2014
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 5831/105/2010, reclamantul L.L. a chemat în judecată pe pârâţii SC E.P. SA, C.D. şi C.L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 150.000 euro, plătibil la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând daune morale.
În motivarea acţiunii, reclamantul a învederat instanţei, în esenţa, faptul că în ziarul Prahova apărut vineri, 10 septembrie 2010, precum şi în ediţia publicată în ziua de luni, 13 septembrie 2010, editat de SC E.P. S.A., pe prima pagină au apărut două articole ale căror titluri, scrise cu litere foarte mari erau "Mafiotul sindical L.L. a fost arestat" şi "Noi acuzaţii pentru L.L.", dar nesemnate, precum şi că, plecând de la titlurile articolelor şi până la analiza conţinutului acestora, totul este o gravă minciună, menită să inducă dezinformare în rândul opiniei publice şi, ca urmare, calomnierea grosolană a reclamantului, cu consecinţe grave de imagine a persoanei sale.
În drept, au fost invocate prevederile art. 998 şi urm. C. civ.
Prin Sentinţa civilă nr. 5158 din 5 noiembrie 2012, Tribunalul Prahova a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul L.L. şi a dispus obligarea pârâtei SC E.P. SA la plata către reclamant a sumei de 1.000 euro, plătibilă la cursul B.N.R. din ziua plăţii reprezentând despăgubiri morale.
S-a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei au declarat apel, în termenul legal procedural, atât reclamantul L.L., cât şi pârâta SC E.P. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 54 din 17 septembrie 2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins apelul reclamantului ca nefondat, a admis apelul pârâtei şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată; a respins cererea de acordarea a cheltuielilor de judecată formulată de pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Cu privire la apelul formulat de pârâta SC E.P. SA, s-a apreciat că acesta este fondat, întrucât articolele incriminate de reclamant tratau un subiect de interes public, respectiv, activitatea liderului de sindicat L.L., care sunt de actualitate pentru societatea românească, iar măsurile pe care le iau autorităţile naţionale nu trebuie să conducă la descurajarea presei să discute problemele de interes general.
Este recunoscut faptul că presa nu trebuie să depăşească anumite limite, îndeosebi în ceea ce priveşte reputaţia şi viaţa privată a persoanei, însă sarcina sa, este comunicarea cu respectarea datoriilor şi responsabilităţilor proprii, a informaţiilor şi ideilor referitoare la orice problemă de interes general.
Deşi s-a afirmat că pârâta a adus atingere reputaţiei şi demnităţii reclamantului prin articolele incriminate, trebuie relevat şi faptul că informaţii despre activitatea liderului sindical - L.L. au apărut şi în alte publicaţii, respectiv publicaţia "G.", dosar fond, publicaţia "RSS M." dosar fond, publicaţia "A.", publicaţia "M.", publicaţia "R.L.".
Astfel, instanţa de apel a constatat că faptele descrise în articolele încriminate nu sunt în totalitate false şi că serveau alimentării unei campanii de defăimare a reclamantului, atâta timp cât acestea nu se refereau la aspecte ale vieţii particulare, ci la comportamentul şi atitudinea sa în calitate de lider sindical.
S-a apreciat de instanţa de apel că formulele folosite de pârâtă pentru a-şi exprima părerea asupra activităţii reclamantului nu pot fi considerate ca aducând atingere reputaţiei acestuia, pentru că au fost utilizate în exercitarea unei îndatoriri de interes social şi moral şi sunt susceptibile a se circumscrie dreptului la liberă exprimare prevăzut de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar exagerările din articolele incriminate pot fi considerate rezonabile, într-o societate democratică, în condiţiile în care, astfel de informaţii despre activitatea reclamantului au apărut, aşa cum s-a mai arătat, şi în alte publicaţii.
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie pentru a se antrena răspunderea civilă delictuală, respectiv existenţa prejudiciului moral, instanţa de apel a reţinut că nu se poate vorbi de existenţa acestui prejudiciu moral, de vreme ce reclamantul cunoştea că şi alte publicaţii au relatat în mod asemănător despre activitatea sa în calitate de lider sindical, mai ales că reclamantul nu a făcut dovada acestui prejudiciu moral, cu atât mai mult cu cât, ulterior, reclamantul a şi fost arestat.
Cu privire la existenţa legăturii de cauzalitate, s-a reţinut că atât timp cât nu există faptă ilicită şi nici prejudiciu nu se poate vorbi nici despre raport de cauzalitate între acestea.
Instanţa de apel a apreciat că nu s-a demonstrat vinovăţia pârâtei pentru a se atrage răspunderea civilă delictuală, pentru că libertatea în domeniul presei include şi recurgerea la o anumită doza de exagerare, chiar de provocare, aceasta având rolul de a da informaţii cu privire la problemele de interes general.
Aşa cum s-a mai precizat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit ca fiind inadmisibil ca un ziarist să nu poată formula critici ori judecăţi de valoare decât sub condiţia demonstrării veridicităţii.
Rezultă deci, că, avându-se în vedere responsabilităţile unui ziarist, când acesta se prevalează de dreptul pe care îi garantează art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, condamnarea pârâtei nu poate fi considerată ca necesară într-o societate democratică.
Referitor la apelul declarat de reclamantul L.L., instanţa de apel a reţinut că acesta este nefondat, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, astfel cum acestea au fost menţionate în apelul pârâtei, iar activitatea ziaristului nu constituie o faptă ilicită, fiind vorba de rolul presei de a informa opinia publică cu privire la probleme de interes general, de actualitate pentru societatea românească.
Aşa cum s-a mai arătat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că libertatea în domeniul presei include şi recurgerea la o anumită doza de exagerare chiar de provocare, iar rolul autorităţilor naţionale într-o societate democratică este acela de a permite presei să joace rolul de "câine de pază" al democraţiei, fiind inadmisibil ca un ziarist să nu poată formula judecăţi critice de valoare decât sub condiţia demonstrării veridicităţii.
În consecinţă, apelul reclamantului a fost respins ca nefondat.
Împotriva Deciziei civile nr. 54 din 17 septembrie 2013 a Curţii de Apei Ploieşti, secţia I civilă, a formulat recurs reclamantul L.L., indicând ca motive de recurs prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, se susţine că instanţa de apel a apreciat greşit că nu sunt îndeplinite cumulativ, în cauză, condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa faptei ilicite, prejudiciul, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţie.
Astfel, cu privire la fapta ilicită, recurentul-reclamant arată că a probat punctual faptele ilicit de săvârşite de către pârâtă, considerând că instanţa de apel nu a analizat limbajul folosit de pârâtă, care, în opinia recurentului, este unul abject, total nedeontologic şi neprofesional. Apreciază că instanţa de fond a motivat corect existenţa faptei ilicite.
Referitor la existenţa prejudiciului, se arată că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că în cauză nu se poate vorbi de existenţa prejudiciului moral, întrucât nu au fost alte publicaţii care să relateze aspecte asemănătoare privitoare la persoana recurentului, în timp ce arestarea preventivă a acestuia nu a existat în realitate, iar dovada prejudiciului nepatrimonial rezultă din declaraţiile martorilor.
În privinţa legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, se consideră că, datorită faptului că s-a dovedit atât existenţa faptei ilicite, cât şi a prejudiciului, implicit s-a demonstrat şi existenţa legăturii de cauzalitate.
Totodată, se mai arată că instanţa de apel "s-a aplecat" foarte puţin în analiza vinovăţiei, reluând acelaşi algoritm şi aceleaşi fraze în demonstrarea nevinovăţiei ca şi cazul faptei ilicite.
De asemenea, recurentul-reclamant a mai arătat că instanţa de fond a diminuat nejustificat cuantumul pretenţiilor solicitate de reclamant, întrucât nu a stabilit corect valoarea prejudiciului moral prin prisma probelor administrate în cauză.
La data de 14 martie 2014, intimaţii-pârâţi au depus întâmpinare prin care au invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., raportat la prevederile art. 3021lit. c), art. 304 şi 306 C. proc. civ., iar la 28 martie 2014, recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei invocate prin întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 28 martie 2014, Înalta Curte a pus în discuţie, excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare.
Analizând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Conform art. 3021lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs; motivele de nelegalitate sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică, precum şi în situaţia în care criticile dezvoltate sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivul de nelegalitate invocat.
Faţă de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, instanţa de recurs poate examina numai acele critici privitoare la decizia atacată care pot fi încadrate în prevederile art. 304 C. proc. civ.
Or, în speţă, deşi recurentul-reclamant s-a conformat exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., indicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pe care şi-a întemeiat recursul, Înalta Curte constată că acestea nu sunt susceptibile de încadrare nici în ipotezele de nelegalitate invocate de recurent şi nici, din oficiu în oricare dintre celelalte motive de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.; oricum, simpla indicare a pct. 7, 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ. în cuprinsul memoriului de recurs nu este suficientă din acest punct de vedere.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs dedusă judecăţii nu pot fi identificate veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel şi nici nu se demonstrează în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia, ci doar se dezvoltă exhaustiv fiecare din condiţiile necesare atragerii răspunderii civile delictuale, prin analizarea situaţiei de fapt pentru fiecare din elementele răspunderii civile delictuale şi interpretarea probelor administrate în cauză, recurentul-reclamant reluând, practic, criticile din apel.
Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs din perspectiva legalităţii soluţiei, susţinând doar critici de netemeinicie, recurentul a nesocotit existenţa judecăţii anterioare în calea devolutivă de atac.
Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o nouă devoluare a fondului, această cale extraordinară de atac putând fi exercitată în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ. prin dispoziţii speciale, imperative şi, drept urmare, de strică interpretare.
Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. ori a unor critici susceptibile de o astfel de încadrare juridică.
De asemenea, modul în care instanţa de judecată a reţinut situaţia de fapt, a interpretat şi apreciat probele administrate în cauză nu reprezintă critici de nelegalitate, ci de netemeinicie ce nu pot face obiect de analiză în recurs, deoarece pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.
Faţă de cele expuse mai sus, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul L.L. împotriva Deciziei nr. 54 din 17 septembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 martie 2014.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 1066/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1077/2014. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
