ICCJ. Decizia nr. 1075/2014. Civil. Evacuare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1075/2014
Dosar nr. 5279/30/2013
Şedinţa publieă din 28 martie 2014
Asupra recursului constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 683 din 7 iunie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 5279/30/2013, Tribunalul Timiş a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorui A.L. împotriva deciziei civile 73 din 16 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 30221/325/2011*, în contradictoriu cu intimaţii B.C., B.F., B.M. şi B.M.A., decizia tribunalului fiind irevocabilă.
Împotriva acestei decizii irevocabile a formulat recurs contestatorul A.L.
Prin decizia civilă nr. 972/R din 24 iulie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, recursul a fost respins ca inadmisibil.
Împotriva acestei hotărâri, de asemenea irevocabile, contestatorul A.L. a formulat dinnou recurs, prin care a reiterat aceleaşi aserţiuni care se regăsesc şi în memoriul aferent primului recurs şi a contestaţiei în anulare, susţinând că a fost supus unui abuz de putere săvârşit de completul de recurs, cu încălcarea legii civile şi penale şi a Constituţiei, abuzul de funcţie, că a fost privat de dreptul de a avea o judecată echitabilă în mod public, înfăptuită de o instanţă independentă şi imparţială, într-un termen rezonabil, i-a fost negarea dreptul de proprietate, s-a înscenat legalitatea repartizării dosarului, instanţele au refuzat să se pronunţe asupra unor probe pe fond, iar instanţa de recurs şi-a încălcat obligaţia de a se pronunţa asupra tuturor motivelor de recurs.
De asemenea, s-a invocat şi faptul că instanţa avea obligaţia de a verifica extrasul de carte funciară, cu referiri la Legile nr. 10/2001, nr. 112/1995 şi nr. 213/1998, dar şi pe aceea de a aprecia asupra calităţii procesuale active şi pasive.
De asemenea, recurentul a arătat şi faptul că suspectează săvârşirea unor fapte de natură penală.
Intimaţii, deşi legal citaţi, nu au formulat întâmpinări în cauză, iar recurentul a lipsit de la dezbateri, solicitând judecarea cauzei în lipsă.
Înalta Curte, la termenul din 28 martie 2014, a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., pe care o va admite pentru considerentele care succed:
Prin dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părţilor procesului civil exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine părţii interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele stabilite în mod imperativ de lege, prin norme de ordine publică.
Potrivit dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională; pe de altă parte, conform art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestaţia în anulare este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea atacată; în plus, art. 377 alin. (2) C. proc. civ. dispune că hotărârile date în recurs sunt irevocabile.
Faţă de aceste dispoziţii procedurale, rezultă că recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva unei hotărâri a unei instanţe de recurs în soluţionarea unei contestaţii în anulare este, de asemenea, inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.
În speţă, decizia atacată este o hotărâre prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva unei hotărâri a unei instanţe de recurs în soluţionarea unei contestaţii în anulare, motiv pentru care este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 299 C. proc. civ.
Această concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, drept ce se epuizează chiar prin exerciţiul lui, astfel că o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Întrucât hotărârea ce face obiectul recursului cu care Înalta Curte a fost învestită este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., fiind pronunţată de o instanţă de recurs în soluţionarea unui recurs declarat împotriva unei hotărâri a unei instanţe de recurs în soluţionarea unei contestaţii în anulare, recursul declarat împotriva ei este inadmisibil, urmând a fi respins în consecinţă, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 299 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A.L. împotriva deciziei nr. 972/R din 24 iulie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1073/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1076/2014. Civil → |
|---|
