ICCJ. Decizia nr. 1085/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1085/2014
Dosar nr. 871/57/2012
Şedinţa publică de la 19 martie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 9 februarie 2009, reclamantul C.A., prin mandatar SC A.B.A. SRL, a formulat acţiune în contradictoriu cu pârâta SC A.I. SRL, prin care a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 150.000 EURO sau echivalentul în lei reprezentând despăgubiri civile din care 50.000 despăgubiri materiale şi 100.000 daune morale, cu penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată.
În drept, a invocat art. 998 – art. 999 C. civ., art. 274 C. proc. civ. şi Legea nr. 136/1995.
Pârâta SC A.I. SRL, în calitate de corespondent nominalizat al D.Z.I. I. (BG) a solicitat respingerea acţiunii invocând lipsa calităţii procesual pasive, motivat de faptul că în conformitate cu prevederile art. 54 alin. (3) din Legea nr. 136/1995, în condiţiile în care accidentul se produce din culpa unei persoane asigurate în străinătate acţiunea se exercită împotriva asiguratorului prin reprezentantele de despăgubire sau prin B.A.A.R., în timp ce pârâta de faţă are doar calitatea de corespondent, nefiind societate de asigurare, nu a încheiat personal şi nu a intermediat încheierea unei astfel de poliţe în numele şi pentru asiguratorul D.Z.I. I. (BG).
În drept, a invocat art. 274 şi 308 alin. (2) C. proc. civ.
Reclamantul C.A., prin mandatar SC A.B.A. SRL a formulat precizare de acţiune prin care îşi menţine aceleaşi pretenţii (plata de despăgubiri în cuantum de 150.000 euro = 636.750 lei) în contradictoriu cu D.Z.I. I. (BG) prin SC A.I. SRL şi B.A.A.R., în baza aceloraşi considerente.
La termenul din 4 martie 2010, reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul solicitării sumei de 50.000 Euro, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând: 2.000 euro cheltuieli de spitalizare,10.000 euro pierderi de venit, 2.500 euro cheltuieli de însoţitor, 2.000 euro cheltuieli de transport, 1.000 euro medicamente, 1.000 euro bunuri distruse la momentul accidentului, 2.000 euro contravaloare proteze, cărucior, suport tije, 2.000 euro cheltuieli cu operaţiile, 27.500 euro despăgubiri lunare, până la încetarea stării de nevoie.
A solicitat 100.000 euro = 545.820 lei cu titlu de daune morale, 38100 euro penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea formulată la numeroasele precizări ale reclamantului, SC A.I. SRL a reiterat excepţia lipsei calităţii procesual pasive a acesteia, prematuritatea cererii de chemare în judecată, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii motivat de faptul că reclamantul nu a depus la dosar documente justificative în dovedirea pretenţiilor civile, daunele morale solicitate trebuind să fie proporţionale cu prejudiciul suferit şi nicidecum să constituie o îmbogăţire fără justă cauză, iar în ceea ce priveşte cuantumul penalităţilor de întârziere a susţinut că acesta nu se poate determina decât în momentul în care prejudiciul este efectiv stabilit de către instanţă.
Prin sentinţa nr. 872/C/2012 pronunţată de Tribunalul Sibiu au fost respinse excepţia lipsei calităţii de reprezentant a SC A.B.A. SRL şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC A.I. SRL. A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantul C.A., prin mandatar SC A.B.A. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.Z.I. – G.I. PLC, prin SC A.I. SRL şi prin B.A.A.R. şi s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 2.051,68 lei şi 4.500 euro sau echivalentul lor în lei, la data plăţii cu titlu de despăgubiri civile şi sumei de 100.000 euro sau echivalentul în lei, la data plăţii cu titlu de daune morale. În rest, celelalte pretenţii ale reclamantului au fost respinse. Totodată, pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantului suma de 63 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Referitor la excepţia lipsei calităţii de reprezentant a SC A.B.A. SRL, că în cauză, s-a făcut dovada încheierii la data de 18 februarie 2008 între reclamant şi SC A.B.A. SRL a unui contract de mandat având ca obiect asistarea reclamantului în caz de daună şi negocierea daunelor suferite de acesta, mandat care abilitează mandatarul SC A.B.A. să îl reprezinte.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC A.I. SRL, a reţinut că din adresa nr. 1020 din 21 iunie 2009 emisă de către B.A.A.R. rezultă calitatea SC A.I. de mandatar al asigurătorilor din străinătate care eliberează documente de asigurare Cartea Verde pe teritoriul României.
Pe fond, tribunalul a reţinut că, la data de 16 februarie 2008, în afara localităţii Sălişte, cetăţeanul bulgar H.H., în timp ce conducea autoturismul proprietate personală marca Ford Tranzit cu număr de înmatriculare T xxxx-XT a intrat în coliziune frontală cu autoutilitara IVECO nr. SB-xx-CZZ, condusă în mod regulamentar de reclamant.
În urma accidentului conducătorul autoturismului Ford Transit H.H. a decedat, iar reclamantul a fost grav rănit.
Prin rezoluţia procurorului din 14 aprilie 2008 dată în dosarul nr. 65/P/2008 s-a stabilit că vinovat de producerea accidentului se face numitul H.H., acest aspect fiind comunicat şi de către Poliţia Rutieră Sibiu, prin adresa nr. 50603/SPR către SC A.B. SRL.
La data producerii accidentului, numitul H.H. era asigurat la societatea de asigurare D.Z.I. – G.I. PLC din Bulgaria.
Reclamantul, urmare a accidentului, a prezentat fractură bifocală femur bilaterală pentru care s-a intervenit chirurgical, la momentul actual prezentând fractură bifocală bilaterală de femur, operată consolidată, gonartroză bilaterală std. I, deteriorarea materialului de osteosinteză, care au necesitat 18 luni de îngrijiri medicale pentru vindecare din momentul producerii.
Pe parcursul acestei perioade, reclamantul a suferit mai multe intervenţii chirurgicale, urmate de tratament postoperatoriu atât în regim de spitalizare, cât şi ambulatoriu, actualmente leziunile suferite conferindu-i o incapacitate adaptativă de 70 %, încadrabilă în gradul II de invaliditate.
Ca urmare a traumatismelor suferite, reclamantul şi-a pierdut capacitatea de muncă total, după cum rezultă din copiile deciziilor asupra capacităţii de muncă nr. 5612 din 10 octombrie 2008 şi nr. 5125 din 8 octombrie 2009.
Instanţa de fond a mai reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 49 din Legea nr. 136/1995, asiguratorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, în conformitate cu:
a) legislaţia în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul şi cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislaţia respectivă şi cel prevăzut în contractul de asigurare;
b) legislaţia românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetăţeni ai statelor membre ale U.E., în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care este valabil tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, dacă nu există birou naţional pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul.
De asemenea, conform art. 50, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri şi în baza art. 53 din acelaşi act normativ prin norme adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor conform legii se stabilesc: aplicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, limitele teritoriale de acoperire, nivelul despăgubirilor, condiţiile de plată, durata asigurării, facilităţile şi penalizările aplicabile asiguraţilor, criteriile şi condiţiile pentru acordarea sau retragerea autorizaţiei, persoanele care au obligaţia să încheie contracte de asigurare, modalitatea de gestionare a cazurilor de refuz al asiguratorului de a încheia asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, dacă este cazul, precum şi alte informaţii referitoare la acest tip de asigurare.
La data producerii accidentului erau în vigoare dispoziţiile Ordinului C.S.A. nr. 113133/2007 care, la art. 51, prevedea că:
La stabilirea despăgubirilor pe baza convenţiei dintre asiguraţi, persoanele prejudiciate şi asigurători, în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:
1. în caz de vătămare corporală:
a) diferenţa dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, şi indemnizaţia primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul îşi desfăşoară activitatea şi/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării şi a concediului medical;
b) venitul mediu lunar net realizat din activităţi desfăşurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat;
c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare;
d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident, cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaţie suplimentară, conform prescripţiilor medicale, probate cu documente justificative, şi care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare;
e) cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacităţii de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie;
f) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România;
Raportând dispoziţiile legale la probatoriul administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut că, în baza chitanţelor şi facturilor depuse la dosar reclamantul a cheltuit cu medicamentele şi produsele medicale o sumă totală justificată de 2.051,68 lei.
Cu privire la suma de 2.500 euro, solicitată cu titlu de cheltuieli cu însoţitorul, s-a constat că, din deciziile asupra capacităţii de muncă nr. 5612 din 10 octombrie 2008 şi nr. 5125 din 08 octombrie 2009 coroborate cu rezultatele raportului de expertiză medico legală efectuat în cauză, rezultă faptul că în perioada celor 18 luni de operaţii şi tratamente reclamantul a avut nevoie de însoţitor permanent, iar cuantumul sumei solicitate se încadrează în prevederile art. 51 lit. e) din O.C.S.A. nr. 113133/2007, astfel încât consideră această despăgubire justificată.
În ce priveşte suma de 2000 euro reprezentând cheltuieli cu operaţiile, s-a reţinut că, din declaraţiile martorului H.V., rezultă faptul că reclamantul a primit de la fiica lui care locuieşte în Franţa această sumă care a fost folosită în scopul menţionat.
Referitor la sumele de 2.000 euro cheltuieli de spitalizare, 10.000 euro pierdere de venit, 2.000 euro cheltuieli de transport, 1000 euro bunuri distruse la momentul accidentului, 2.000 euro reprezentând contravaloare proteze, cărucior, suport tije, precum şi suma de 27.500 euro despăgubiri lunare, s-a reţinut că acestea nu sunt însoţite de documente justificative în sensul celor precizate de art. 51 lit. a) – d) din Ordin.
Mai mult, prin decizia nr. 1609 din 14 aprilie 2008, emisă de C.A.S. Iaşi, s-au acordat reclamantului servicii medicale de îngrijiri la domiciliu, această instituţie angajându-se să deconteze din Fondul asigurărilor sociale de sănătate furnizorului de servicii medicale de îngrijiri la domiciliu aflat în relaţii contractule cu C.A.S. Iaşi contravaloarea serviciilor medicale.
În ce priveşte suma de 100.000 euro, solicitată cu titlu de daune morale, s-a considerat că aceasta este justificată, dat fiind faptul că din actele medicale depuse la dosar coroborate cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă faptul că reclamantul a suferit traumatisme fizice care au necesitat numeroase intervenţii chirurgicale, urmate de tratamente îndelungate şi care au dus la o incapacitate adaptativă de 70 %. De la momentul accidentului, reclamantul este într-o permanentă suferinţă fizică, având dureri permanente, fiind dependent de ajutorul celor din jur, fiind incapabil să desfăşoare vreo activitate independentă, având sentimentul că este o povară pentru cei din jur. Evident că această stare de fapt creează prezumţia rezonabilă a unei permanente suferinţe de ordin psihic, care poate fi cuantificată într-un prejudiciu moral.
Prima instanţă a considerat că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 – art. 999 în vigoare la data producerii accidentului coroborat cu art. 51 din O.C.S.A. 113133/2007 şi, ca urmare, acţiunea reclamantului a fost admisă, în parte, în limitele menţionate.
Cererea privind acordarea de penalităţi de întârziere s-a respins motivat de faptul că, la momentul de la care s-au solicitat, nu era stabilit cuantumul despăgubirilor acordate, acestea neavând caracterul cert, lichid şi exigibil prevăzute de art. 279 alin. (3) – alin. (4) C. proc. civ., pentru a putea fi acordate.
Prin decizia nr. 101/2012 din 12 decembrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, a admis apelul declarat de SC A.I. SRL Bucureşti, Broker de asigurare – reasigurare, în calitate de corespondent nominalizat al pârâtei D.Z.I. G.I. BG împotriva sentinţei nr. 872/C/2012 pronunţate de Tribunalul Sibiu.
A schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a stabilit la 70.000 euro, în echivalent lei la data plăţii, cuantumul daunelor morale la care a fost obligată pârâta.
A menţinut în rest sentinţa atacată.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Stabilirea cuantumului despăgubirilor morale trebuie să se realizeze în echitate şi păstrând principiul proporţionalităţii şi justului echilibru între natura valorilor lezate şi sumele acordate.
În cauză, este de necontestat faptul că, urmare a accidentului produs în data de 16 februarie 2008 şi a cărui victimă a fost reclamantul, acesta a suferit traumatisme fizice care au necesitat numeroase intervenţii chirurgicale şi tratamente îndelungate, care au condus la o incapacitate adaptativă de 70 %.
Acestea au cauzat reclamantului atât suferinţe fizice, reclamantul având dureri fizice şi fiind incapabil să mai desfăşoare vreo activitate independentă, cât şi suferinţe psihice, urmare a privării lui de posibilitatea de a avea în continuare o viaţă normală, prin restrângerea libertăţii de mişcare.
Aşadar, reclamantului, prin fapta culpabilă a autorului accidentului de circulaţie, i s-a produs un prejudiciu moral la repararea căruia acesta este îndreptăţit.
În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale ce se impun a fi acordate reclamantului, instanţa, având în considerare consecinţele suferite de către reclamant, atât în plan fizic, cât şi psihic, precum şi măsura în care reclamantului i-a fost afectată situaţia profesională şi socială, a constatat că suma de 70.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, este de natură să acopere prejudiciul moral suferit de reclamant.
Aşa fiind, întrucât stabilirea cuantumului despăgubirilor morale trebuie să se realizeze în echitate şi păstrând principiul proporţionalităţii şi justului echilibru între natura valorilor lezate şi sumele acordate, apelul declarat de către pârâta SC A.I. SRL Bucureşti, B.A. – REASIGURARE, pentru pârâta D.Z.I. G.I. BG, a fost considerat întemeiat, motiv pentru care, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a fost admis, iar sentinţa atacată a fost schimbată în parte în sensul stabilirii cuantumului daunelor morale pe care pârâta a fost obligată să le plătească reclamantului la suma de 70.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs atât reclamantul C.A., cât şi pârâta SC A.I.B.A.R. SRL corespondent nominalizat al pârâtei D.Z.I. G.I. BG.
Recurentul reclamant solicită admiterea recursului său şi modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul majorării cuantumului daunelor morale solicitate la suma de 100.000 euro, aşa cum au fost ele acordate de către instanţa de fond. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului susţine că decizia atacată este nelegală şi netemeinică, în esenţă, pentru următoarele considerente:
Urmare a accidentului rutier a cărui victimă a fost, a rezultat vătămarea sa corporală gravă şi faptul că a rămas cu sechele grave; arată astfel că a suferit mai multe intervenţii chirurgicale, tratamente ortopedice, leziunile produse necesitând 18 luni de zile de îngrijiri medicale şi, totodată, conferindu-i o incapacitate adaptativă de 70 % încadrabilă în gradul II de invaliditate.
Arată, de asemenea, că pierderea capacităţii de muncă, respectiv încadrarea în gradul II de invaliditate impun prezenţa unui însoţitor pentru satisfacerea necesităţilor vitale, iar leziunile traumatice suferite au necesitat şi necesită în continuare îngrijiri medicale, constând în tratamente de întreţinere şi recuperare.
Consideră că rămânând infirm şi necesitând internări în unităţi sanitare pe durată foarte îndelungată de timp, se justifică necesitatea şi utilitatea compensării băneşti a acestor suferinţe, chiar dacă despăgubirea acordată nu reprezintă un echivalent al daunei morale suferite.
Astfel fiind, apreciază că instanţa de fond a avut corect în vedere că sumele de bani pe care le-a solicitat cu titlu de daune morale să aibă efecte compensatorii.
Mai arată că repararea integrală a prejudiciului reprezintă principiul de bază al răspunderii civile delictuale, consacrat de dispoziţiile art. 998 C. civ., în termeni precişi şi cuprinzători, ce evocă neîndoielnic ideea reparării daunei în totalitatea sa, fără nicio restrângere sau limitare în raport de natura intrinsecă a acestuia.
Pe aceeaşi linie de idei, consideră că aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea „preţului” suferinţei fizice şi psihice care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor consecinţelor negative ale prejudiciului şi a implicaţiei acestuia pe toate planurile vieţii sociale.
În fine, menţionează că atât instanţele naţionale, cât şi C.E.D.O. nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit.
Recurenta pârâtă solicită admiterea recursului său, aşa cum este formulat şi motivat şi modificarea hotărârii apelate, în sensul reducerii cuantumului daunelor morale acordate reclamantului C.A.
În motivarea recursului său, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine, în esenţă, următoarele:
La stabilirea şi cuantificarea daunelor morale trebuie avuţi în vedere anumiţi parametri de cuantificare, precum privarea persoanei de avantajele unei vieţi normale şi excluderea sa din viaţa socială, diminuarea capacităţii de muncă, transformarea victimei într-o persoană cu handicap în toate aspectele vieţii cotidiene, influenţa pe care vătămarea cauzată o are asupra condiţiilor de existenţă ale victimei, profesia şi starea ei materială, impactul pe care vătămarea l-a avut asupra psihicului victimei.
Susţine că este lesne de observat faptul ca pentru a ajunge la decizia pronunţată instanţa de judecată nu a analizat aspectele anterior menţionate, limitându-se la a aprecia doar că reclamantul a fost privat de posibilitatea de a avea în continuare o viaţă normală prin restrângerea activităţii de mişcare, fără însă a avea în vedere vârsta înaintată a reclamantului (vârsta care implicit îl limitează ca pe orice alt individ perfect sănătos la realizarea anumitor activităţi), confortul pe care îl avea reclamantul înainte, veniturile pe care acesta le-a obţinut înainte, preocupările acestuia şi de ce nu analizarea activităţilor pe care reclamantul le putea desfăşura înaintea accidentului.
De asemenea, arată că instanţa de judecată trebuie să aibă în vedere la acordarea daunelor morale şi unele criterii obiective, de exemplu raportarea pretenţiilor la condiţiile socio-economice individuale ale părţilor civile, precum şi la nivelul general (venitul mediu la nivel naţional etc.), astfel încât stabilirea unui cuantum al despăgubirilor să aibă o susţinere obiectivă care să constituie baza pe care se formează intima convingere a judecătorului. În fine, consideră că, în niciun caz, instanţa nu trebuie să se limiteze la a acorda nemotivat, integral sumele solicitate, fără a aplica o măsură respectivelor pretenţii, validându-le necondiţionat.
Înalta Curte, examinând susţinerile recurenţilor, în raport de actele dosarului, precum şi de dispoziţiile legale aplicabile în cauză, constată următoarele:
În ce priveşte recursul reclamantului:
Criticile recurentului vizează greşita soluţionare de către instanţa de apel a capătului de cerere privind acordarea daunelor morale, prin reducerea cuantumului acestora de la suma de 100.000 euro la 70.000 euro, instanţa motivându-şi soluţia pe considerentul că această ultimă sumă menţionată este de natură să acopere prejudiciul moral suferit de reclamant.
Recurentul susţine astfel că, avându-se în vedere dimensiunile prejudiciului suferit, urmare a accidentului rutier a cărui victimă a fost, se impunea respectarea cerinţelor legii, ce stabilesc ca o persoană care a săvârşit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din comiterea acesteia, indiferent de cuantumul lor, ceea ce rezultă din însăşi redactarea art. 998 şi art. 999 C. civ., care folosesc termenul general de prejudiciu, fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestuia.
Mai susţine că în stabilirea întinderii reparaţiei pentru prejudiciul moral suferit, aprecierea prejudiciului nu trebuie să se rezume la determinarea „preţului” suferinţei fizice şi psihice şi, de asemenea că, trebuie avut în vedere că instanţele naţionale, cât şi C.E.D.O. nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, aşa cum judicios a procedat instanţa de fond, care a reţinut corect că suma de 100.000 euro cu titlu de daune morale este justificată, ea având efecte compensatorii.
Criticile recurentului vor fi primite şi recursul acestuia va fi admis, potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare:
Prejudiciile nepatrimoniale, denumite daune morale reprezintă acele consecinţe dăunătoare, ce nu pot fi evaluate în bani, care rezultă din atingerile şi încălcările drepturilor personale nepatrimoniale, astfel de consecinţe putând fi durerile fizice şi psihice, atingerile aduse onoarei, cinstei, demnităţii, prestigiului sau reputaţiei unei persoane etc.
În lipsa unor criterii legale de stabilire a cuantumului daunelor morale, acestea se stabilesc prin apreciere, în raport de consecinţele negative suferite de victimă pe plan fizic şi psihic, de importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării etc., toate aceste elemente de cuantificare fiind subordonate aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs.
Mai trebuie menţionat că nu este necesar să existe un echilibru între daunele materiale şi cele morale, întrucât acesta nu este un criteriu de cuantificare a acestora din urmă, existenţa prejudiciului moral nefiind condiţionată de prejudiciul material, el putându-se regăsi şi independent de acesta.
Cu toate acestea, oricât de subiectiv ar fi caracterul prejudiciului moral, atât în doctrină, cât şi în practica judiciară s-a acceptat că repararea acestuia trebuie să ofere victimei o satisfacţie cu caracter compensatoriu, aşa încât dimensiunea reparaţiei pentru suferinţa produsă să fie, dacă nu integrală, măcar pe cât posibil, suficientă şi proporţională cu prejudiciul suferit.
Din această perspectivă, respectiv a unei juste şi echitabile dezdăunări ce trebuie avută în vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond a reţinut că sunt îndeplinite cerinţele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 și 999 C. civ., în vigoare la data producerii accidentului, cât şi ale art. 51 din O.C.S.A. 113133/2007 şi a admis acţiunea reclamantului, în limitele menţionate în dispozitivul sentinţei pronunţate, sentinţă ce va fi menţinută, prin admiterea recursului reclamantului.
În ce priveşte recursul pârâtei:
Criticile pârâtei, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt îndreptate împotriva deciziei curţii de apel, pe considerentul că recurenta apreciază în continuare că suma de 70.000 euro acordată pentru acoperirea prejudiciului moral este una excesiv de mare, pornind de la faptul că instanţa nu a avut în vedere anumiţi parametri de cuantificare, pe care îi menţionează şi nici unele criterii obiective, pe care le exemplifică.
Criticile recurentei nu sunt întemeiate şi vor fi respinse, în consecinţă, după cum urmează:
Aşa cum s-a arătat, cu ocazia examinării recursului reclamantului, în cauză s-a dat o dezlegare judicioasă litigiului dedus judecării, prima instanţă pronunţând o hotărâre legală în ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate, identificând corect, în accepţiunea instanţei de recurs, elementele care definesc gravitatea prejudiciului şi încadrarea acestora într-un barem de gravitate.
Astfel, instanţa a avut în vedere că despăgubirea constând în daune morale vine să compenseze prejudiciul în plan moral şi nu prejudiciul ca atare, ştiut fiind că nu există un sistem care să repare pe deplin daunele morale, iar acordare unei sume de bani cu acest titlu are menirea să-i aline victimei suferinţele produse, ca rezultat dezagreabil al faptei ilicite.
Instanţa de fond a reţinut judicios că suma de 100.000 euro este justificată, conform probatoriului administrat în cauză, din care a rezultat că reclamantul a suferit traumatisme fizice, urmate de numeroase intervenţii chirurgicale, tratamente îndelungate, incapacitate adaptativă de 70 %, dependenţă de ajutorul celor din jur, incapacitatea desfăşurării unei activităţi independente, stare de fapt ce a condus şi la o suferinţă permanentă de ordin psihic; toate acestea conturând în mod rezonabil gravitatea prejudiciului moral, produs reclamantului, ce se impune a fi astfel reparat.
De altfel, criteriul echităţii se traduce în termenii C.E.D.O. prin necesitatea ca partea lezată să primească o satisfacţie rezonabilă pentru prejudiciul moral suferit, or, cuantumul daunelor morale stabilit de prima instanţă care s-a pronunţat în cauză este de natură să ofere această satisfacţie compensatorie.
Prin urmare, se reţine că recurenta – pârâtă nu a formulat nicio critică întemeiată, în raport de temeiul de drept invocat.
Astfel fiind, se va admite recursul declarat de reclamantul C.A. împotriva deciziei curţii de apel, care va fi modificată, în sensul că se va respinge ca nefondat apelul formulat de SC A.I.B.A.R. SRL în calitate de corespondent nominalizat al pârâtei D.Z.I. G.I. BG împotriva sentinţei tribunalului, care va fi menţinută în totalitate;
Se va respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâta D.Z.I. G.I. din Bulgaria prin corespondent SC A.I.B.A.R. SRL împotriva aceleiaşi decizii.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta – pârâtă D.Z.I. G.I. din Bulgaria prin corespondent SC A.I.B.A.R. SRL la plata sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către recurentul – reclamant C.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul C.A. împotriva deciziei nr. 101/2012 din 12 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.
Modifică decizia recurată în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de SC A.I.B.A.R. SRL în calitate de corespondent nominalizat al pârâtei D.Z.I. G.I. BG împotriva sentinţei nr. 872/C/2012 pronunţată de Tribunalul Sibiu, pe care o menţine în totalitate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D.Z.I. G.I. din Bulgaria prin corespondent SC A.I.B.A.R. SRL împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe recurenta – pârâtă D.Z.I. G.I. din Bulgaria prin corespondent SC A.I.B.A.R. SRL la plata sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către recurentul –reclamant C.A.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 742/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1105/2014. Civil. Anulare act. Revizuire - Fond → |
|---|
