ICCJ. Decizia nr. 1105/2014. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1105/2014
Dosar nr. 1535/54/2013
Şedinţa publică din 1 aprilie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de faţă;
Prin Sentinţa civilă nr. 3101 din data de 28 martie 2013, Tribunalul Dolj a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă şi a admis acţiunea formulată de reclamantul D.T. în contradictoriu cu pârâta SC C.F.R. Î.R.L.U. SA Bucureşti.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anii 2009 - 2010 echivalent cu salariul de bază de încadrare al reclamantului din luna decembrie a anului respectiv, conform art. 30 din contractul colectiv de muncă (CCM) la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar valabil pe anii 2006 - 2008 prelungit prin actul adiţional, precum şi ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de Crăciun 2009 - 2010, Paşte 2010 şi Ziua Feroviarului 2010, echivalent fiecare cu un salariu de bază la nivelul clasei 1 de salarizare, conform art. 71 din CCM la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar valabil pe anii 2006 - 2008 prelungit prin act adiţional, sume actualizate cu rata inflaţiei de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective, plus dobânda legală aferentă, sumele cuvenite urmând a fi calculate şi cu respectarea prevederilor art. 41 alin. (3) lit. a) din CCM unic la nivel de ramură transporturi valabil pe anii 2008 - 2010.
Prin Decizia civilă nr. 8132 din data de 11 septembrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a admis recursul promovat de pârâta SC I.R.L.U. - C.F.R. SA împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond pe care a modificat-o, în sensul că a respins acţiunea formulată.
Instanţa de recurs a considerat că nu exista obligaţia plăţii salariului suplimentar aferent deoarece din prevederile art. 30 din CCM la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar şi art. 43 din CCM la nivel de ramură transporturi, invocate de reclamantă, nu rezultă caracterul obligatoriu al acordării dreptului la "salariu suplimentar", motiv pentru care este posibilă completarea acestor prevederi cu cele existente în contractul încheiat la nivel de unitate.
Or, potrivit art. 30 din CCM încheiat la nivel de unitate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar, iar în cauză, pe de o parte, unitatea nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în anii 2009 - 2010, iar, pe de altă parte, pentru anul 2010, părţile contractante au convenit de comun acord că "salariul suplimentar menţionat nu se acordă pentru anul 2010".
În ceea ce priveşte plata primei/premierii de Ziua Feroviarului pe anul 2010, a ajutorului de Paşte pe anul 2010 şi respectiv de Crăciun pe anii 2009 - 2010, instanţa de recurs a reţinut caracterul condiţional al respectivelor drepturi ce permite completarea prevederilor din CCM încheiat la nivel superior cu cele existente în contractul încheiat la nivel inferior, de unitate.
Or, în art. 62 din CCM încheiat la nivel de unitate pentru anii 2009 - 2010 s-a stipulat că plata primei de Ziua Feroviarului, a ajutorului de Paşte şi respectiv de Crăciun se vor acorda începând cu anul 2010, după care, prin act adiţional, părţile au convenit de comun acord ca drepturile mai sus-menţionate să nu fie acordate pentru anul 2010.
A mai reţinut instanţa de recurs faptul că în cauza pendinte nu se pune problema de interpretare a unor dispoziţii legale, ci a unor prevederi contractuale cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010 şi în actelor adiţionale, motiv pentru care, în temeiul acordului de voinţă, părţilor contractante pot conveni suspendarea ori neacordarea acestor drepturi pentru anii 2009 şi 2010, conform art. 31 şi 33 din Legea nr. 130/1996 şi nu sunt incidente în cauză prevederile art. 38 C. muncii, potrivit cărora salariaţii nu pot renunţa la drepturile recunoscute prin lege.
La data de 7 octombrie 2014, reclamantul D.T. a formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. 1535/54/2013, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct 7 C. proc. civ, prin care a solicitat anularea hotărârii atacate şi respingerea recursului ca nefondat, invocând contrarietatea dintre Decizia nr. 8132 din data de 11 septembrie 2013 şi alte decizii civile pronunţate de Curtea de Apel Craiova în dosare având acelaşi obiect.
Ulterior, prin precizare depusă la data de 28 octombrie 2013, revizuentul a arătat că invocă contrarietatea cu Deciziile nr. 6223 din 6 iunie 2013, nr. 6224 din data de 6 iunie 2013, nr. 6225 din 6 iunie 2013, nr. 6226 din 6 iunie 2013 şi nr. 5343 din 21 mai 2013, pronunţate de Curtea de Apel Craiova.
În argumentare, revizuentul a arătat că este, ca şi ceilalţi intimaţi-reclamanţi din cauzele în care s-au pronunţat deciziile în raport de care invocă contrarietatea, salariat al societăţii pârâte şi a solicitat drepturi salariale ca şi aceştia, în faţa aceloraşi instanţe de judecată şi pe baza aceluiaşi temei de drept.
Cu toate acestea, prin hotărârile indicate ca potrivnice Deciziei nr. 8132 din data de 11 septembrie 2013, au fost respinse recursurile declarate împotriva sentinţelor pronunţate de instanţa de fond, reţinându-se, în sinteză, că intimaţilor-reclamanţi din respectivele cauze li se cuvin drepturile salariale care derivă din contractul colectiv de muncă, aplicabil la nivel de grup de unităţi din sectorul feroviar, indiferent dacă prin contractele de muncă ce au fost încheiate la nivel de unitate au fost sau nu prevăzute acele drepturi salariale.
Revizuentul apreciază că instanţa nu a respectat principiul egalităţii în drepturi a tuturor cetăţenilor, aşa cum este el consfinţit de Constituţia României, dar şi de practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, privându-l pe reclamant de un proces echitabil.
Prin Decizia civilă nr. 9209 din 30 octombrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând cererea de revizuire în raport de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:
Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătoreşti definitive care se vădeşte a fi greşită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunţarea acesteia.
Motivele de revizuire sunt expres şi limitativ prevăzute de lege şi impun, pentru fiecare în parte, îndeplinirea unor condiţii specifice.
Potrivit dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea cererii de revizuire şi la faptele pe care se întemeiază.
Dispoziţia legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează.
În ipoteza de revizuire invocată de revizuent, potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ, revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere (...) dacă există hotătâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Rezultă că, revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat va fi admisă doar dacă sunt întrunite, cumulativ următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, hotărârile judecătoreşti în cauză să fie potrivnice şi să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se întemeiază pe autoritatea de lucru judecat şi are în vedere situaţia în care, prin cea de-a doua hotărâre, pronunţată în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane şi având aceeaşi calitate, se încalcă cele stabilite printr-o hotărâre anterioară, aspect ce semnifică faptul că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezintă "constatarea cu întârziere a autorităţii lucrului judecat".
În acest sens, tripla identitate ca şi condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire trebuie analizată în raport de dispoziţiile art. 1201 C. civ., conform căruia "este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcute de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate".
Cerinţele legale prevăzute de art. 1201 C. civ. nu sunt îndeplinite în cauză, deoarece revizuentul apreciază că hotărârea supusă revizuirii este potrivnică unor hotărâri pronunţate în speţe similare de către Curtea de Apel Craiova, în cadrul unor litigii în care acesta nu a figurat în calitate de parte.
Or, textul legal sus-menţionat impune ca judecata să aibă loc "între aceleaşi părţi, făcute de ele sau în contra lor în aceeaşi calitate", condiţie care nu se regăseşte în speţa dedusă judecăţii, întrucât nu este vorba de litigii în cadrul cărora revizuentul să fi participat anterior şi să fi obţinut soluţii contrare celei din hotărârea supusă revizuirii.
Astfel, în dosarul în care s-a pronunţat Decizia nr. 6223 din 6 iunie 2013 calitatea de reclamant a avut-o numitul R.N., în dosarul în care s-a pronunţat Decizia nr. 6224 din 6 iunie 2013 calitatea de reclamant a avut-o numitul O.G., în dosarul în care s-a pronunţat Decizia nr. 6225 din 6 iunie 2013 calitatea de reclamant a avut-o numitul D.C., în dosarul în care s-a pronunţat Decizia nr. 6226 din 6 iunie 2013 calitatea de reclamant a avut-o numitul G.I., iar în dosarul în care s-a pronunţat Decizia nr. 5343 din 21 mai 2013 calitatea de reclamant a avut-o numita M.C.M..
Rezultă că hotărârile la care revizuentul face referire în sensul că ar fi potrivnice Deciziei nr. 8132 din data de 11 septembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, reprezintă, în realitate, practică judiciară în materie, iar împrejurarea că prin aceste hotărâri s-au adoptat soluţii opuse celei pronunţate prin hotărârea atacată, nu poate constitui premisa promovării unei cereri de revizuire.
Prin urmare, constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul D.T. împotriva Deciziei nr. 8132 din data de 11 septembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 aprilie 2014.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 1104/2014. Civil. îndreptare eroare... | ICCJ. Decizia nr. 1106/2014. Civil → |
|---|
