ICCJ. Decizia nr. 1168/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1168/2014
Dosar nr. 32186/3/2007
Şedinţa publică de la 8 aprilie 2014
Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată:
Prin Sentinţa civilă nr. 340 din 25 februarie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor-reclamanţi Ş.S.V. şi Ş.V.M., cu privire la cererea principală.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice, privind cererea de chemare în garanţie şi, în consecinţă:
A respins cererea de chemare în garanţie faţă de acest pârât pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
A respins, ca neîntemeiată, cererea principală formulată de reclamanta W.M. în contradictoriu cu pârâţii Ş.S.V. şi Ş.V.M.
A respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională formulată de pârâţii-reclamanţi Ş.S.V. şi Ş.V.M., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă W.M.
A respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţii-reclamanţi Ş.S.V. şi Ş.V.M. în contradictoriu cu pârâţii-chemaţi în garanţie Municipiul Bucureşti, prin Primarul general, şi SC C. SA Bucureşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, pe fondul cauzei, comparând cele două titluri de proprietate, la data dobândirii apartamentului în litigiu, şi anume la data de 18 iunie 1999, nu se afla pe rolul instanţelor nicio hotărâre judecătorească care să fi anulat titlul statului, iar prin Decizia civilă nr. 2800/1999 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis acţiunea în revendicare formulată de către reclamanta din prezenta cauză în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi s-a dispus obligarea acestui pârât de a-i lăsa reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie, cota de 2/3 din apartamentul situat în Bucureşti, sector 6.
Nu s-a făcut dovada de către reclamanta din prezenta cauză că i-ar fi notificat pe foştii chiriaşi să nu cumpere apartamentul în litigiu, astfel că, analizând cele două titluri de proprietate, tribunalul a constatat că apartamentul a fost înstrăinat foştilor chiriaşi cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţie de locuinţe trecute în proprietatea statului.
La pronunţarea soluţiei, aplicând regulile acţiunii în revendicare în cazul în care titlurile provin de la autori diferiţi, instanţa a dat câştig de cauză pârâtului, care se află în posesia lucrului, şi s-a dat eficienţă juridică principiului de drept "in pari causa melior est causa possidentis", reţinându-se că aceştia aveau o posesie mai bine caracterizată.
Tribunalul a avut în vedere că pârâţii-reclamanţi au fost de bună-credinţă la momentul încheierii actului de înstrăinare, au respectat condiţiile impuse de art. 9 din Legea nr. 112/1995, dobândind bunul printr-un act juridic oneros, de la un proprietar aparent şi al cărui titlu nu fusese anulat printr-unul dintre mijloacele prevăzute de lege, că în prezent sunt beneficiarii unui bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel că, pe fond, a respins cererea principală, ca neîntemeiată.
Cu privire la cererea reconvenţională, prin care pârâţii-reclamanţi au solicitat în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă, suma de 5.000 euro, cu titlu de cheltuieli necesare şi utile efectuate la apartament după momentul vânzării, aceasta a fost respinsă, ca neîntemeiată, ca urmare a faptului că bunul imobil rămânând în proprietatea pârâţilor-reclamanţi, toate lucrările le profită acestora.
Prin respingerea pe fond a acţiunii în revendicare, ca urmare a păstrării bunului în patrimoniul pârâţilor-reclamanţi, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, şi cererea de chemare în garanţie a Municipiului Bucureşti şi SC C. SA, deoarece evicţiunea nu s-a mai produs, iar în cazul în care prezenta hotărâre nu rămâne irevocabilă, constatându-se buna-credinţă a pârâţilor-reclamanţi la momentul încheierii Contractului de vânzare-cumpărare nr. X/1999 încheiat cu Primăria Municipiului Bucureşti prin SC C. SA, aceştia beneficiază de dispoziţiile Legii nr. 1/2009.
Împotriva Sentinţei civile nr. 340 din 25 februarie 2011 a Tribunalului Bucureşti au declarat apeluri reclamanta W.M., precum şi pârâţii Ş.S.V., Ş.V.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 827/A din 5 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantă şi de pârâţii sus-menţionaţi împotriva Sentinţei civile nr. 340 din 25 februarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Pentru a decide astfel, în esenţă, instanţa de control judiciar a reţinut că cererea introductivă de instanţă formulată de reclamanta W.M. are ca obiect obligarea pârâţilor să-i lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă apartamentul nr. 12 situat în Bd. M.K., precizând ca temei juridic al acţiunii, dispoziţiile art. 480 C. civ.
Prin Întâmpinarea formulată la 9 noiembrie 2007, pârâţii Ş.S.V. şi Ş.V.M. au invocat excepţii privitoare la timbraj, inadmisibilitatea acţiunii, prematuritatea acţiunii şi lipsa calităţii procesuale pasive, deoarece imobilul proprietatea lor nu se află la adresa indicată de reclamantă. Totodată, pârâţii au formulat cerere de chemare în garanţie şi cerere reconvenţională, prin care au solicitat ca pârâta-reclamantă să fie obligată la plata sumei de 5.000 euro, cu titlu de cheltuieli necesare şi utile efectuate la apartamentul proprietatea lor, precizând că au făcut cheltuieli pentru consolidarea blocului situat în clasa I de risc seismic.
În mod corect, tribunalul a reţinut că acţiunea în revendicare formulată de reclamantă este neîntemeiată pornind de la situaţia premisă că, în prezenta cauză, există două titluri de proprietate - al reclamantei, reprezentat de Decizia civilă nr. 2800/1999 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin care s-a admis acţiunea în revendicare formulată de reclamantă în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti, care a fost obligat să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie cota de 2/3 a imobilului situat în str. M.K. ap. 12, şi titlul pârâţilor, reprezentat de Contractul de vânzare-cumpărare nr. X/1999 încheiat cu SC C. SA, în calitate de vânzător, ambele titluri fiind valabile.
Decizia nr. 2800/1999 a Curţii de Apel Bucureşti este pronunţată în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi, la 18 iunie 1999, data cumpărării de către pârâţi a apartamentului în litigiu, nu exista pe rolul instanţelor un litigiu în care aceştia să figureze şi nici nu s-a făcut dovada că au fost notificaţi să nu cumpere apartamentul.
Faţă de împrejurarea că pârâţii sunt posesori ai imobilului în litigiu, în mod corect tribunalul a valorificat principiul "in pari causa melior est causa possidentis", pârâţii având o posesie mai bine caracterizată.
Pârâţii deţin un bun actual în sensul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi beneficiază de protecţia acordată de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.
Faţă de aceste considerente, în mod corect tribunalul a respins acţiunea promovată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Totodată, Curtea a constatat că, soluţionând excepţiile invocate de pârâţi, prin întâmpinare, în condiţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul a procedat corect reţinând că Legea nr. 1/2009 a stabilit cadrul procesual şi calitatea Ministerului Finanţelor Publice de pârât în privinţa dosarelor care au ca obiect despăgubirile către foştii chiriaşi, care au cumpărat imobilele aflate sub regimul juridic al Legii nr. 112/1995.
De asemenea, faţă de aceste considerente, în mod legal a fost respinsă şi cererea de chemare în garanţie pentru lipsa calităţii procesuale pasive. Faţă de respingerea acţiunii promovate de reclamantă, în mod corect a fost respinsă şi cererea reconvenţională formulată de pârâţi prin care solicitau cheltuielile necesare şi utile efectuate la apartament, ei rămânând proprietari ai imobilului în litigiu, în baza unui titlu de proprietate valabil.
Faţă de aceste considerente, apreciind că situaţia de fapt a fost corect reţinută de instanţe şi raportul juridic dedus judecăţii a fost interpretat în spiritul dispoziţiilor legale la care s-a făcut referire, s-a concluzionat că acţiunea în revendicare a fost soluţionată corect, aşa încât apelurile declarate în cauză au fost respinse.
Împotriva Deciziei nr. 827/A din 5 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs reclamanta W.M., fără însă a dezvolta critici care să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocate în mod generic, ca temei juridic al nelegalităţii hotărârii atacate.
Deşi recurenta a indicat în drept, în mod generic, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din cuprinsul criticilor formulate, în forma în care sunt redate, nu rezultă posibilitatea încadrării acestora în vreunul dintre motivele de nelegalitate reglementate de prevederile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Prin întâmpinare, intimaţii-pârâţi Ş.S.V. şi Ş.V.M. au invocat excepţia nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 3021 lit. c) din acelaşi cod, susţinând faptul că recurenta-reclamantă nu a motivat calea de atac sub aspectul încadrării criticilor (extrem de sumar redate) în conţinutul motivului de nelegalitate invocat ca fiind art. 304 pct. 9, şi nu a indicat de ce hotărârea atacată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
La termenul din 16 octombrie 2012, la cererea avocatului E.C., în reprezentarea recurentei-reclamante W.M., Înalta Curte a dispus suspendarea judecăţii recursului, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 1539/302/2012 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, ce are ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâţi şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, privind imobilul revendicat de recurenta-reclamantă.
Ulterior suspendării, la cererea recurentei-reclamante de repunere pe rol a cauzei, cerere formulată la 26 noiembrie 2013, Înalta Curte, prin Încheierea din 28 ianuarie 2014, constatând că Dosarul nr. 1539/302/2012 a fost soluţionat irevocabil, conform Deciziei nr. 1489/R din 3 iunie 2013, şi că nu mai subzistă temeiul suspendării judecăţii prezentului recurs, a dispus repunerea pe rol a cauzei.
Având în vedere că sub aspectul dezvoltării criticilor expuse în cererea scrisă, recursul nu poate fi încadrat în motivele de nelegalitate, întrucât acesta vizează chestiuni de fapt, Înalta Curte va constata nulitatea acestei căi de atac, conform prevederilor art. 3021 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865.
Aşa fiind, este de observat că imposibilitatea încadrării criticilor într-unul din motivele reglementate de art. 304 C. proc. civ. atrage sancţiunea nulităţii recursului.
Recursul declarat de reclamanta W.M. este nul.
Conform art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancţiunea nulităţii, menţiunile enumerate la lit. a) - d) din conţinutul textului procedural mai sus evocat.
În ipoteza de faţă, în care recurenta-reclamantă a indicat critici ce vizează netemeinicia hotărârii atacate şi, doar în mod generic, art. 304 pct. 9 din acelaşi cod, motiv care însă nu poate fi încadrat sub aspectul conţinutului criticilor în motivele de nelegalitate, instanţa va admite excepţia invocată de pârâţi prin întâmpinare şi va constata nulitatea recursului.
Ca atare, motivarea recursului este o cerinţă pe care legea o impune pe calea controlului judiciar extraordinar, pentru a se verifica legalitatea deciziilor pronunţate în apel, şi nu netemeinicia acestora, obligaţie care incumbă recurentei-reclamante.
Această obligaţie înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre cele 9 puncte reglementate de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la verificarea legalităţii în funcţie de motivul de recurs invocat, şi nu la temeinicia hotărârii atacate.
Cum aceste exigenţe nu au fost îndeplinite în cauză de către reclamantă, deşi aceasta a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, dar nu a formulat critici care să poată face posibilă încadrarea în textul reglementat de art. 304, văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) şi art. 306 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, faţă de împrejurarea că, în speţă, nu au fost identificate motive de ordine publică, în sensul art. 306 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va admite excepţia invocată de intimaţii-pârâţi Ş.S.V. şi Ş.V.M., prin întâmpinare.
Pe cale de consecinţă, va constata nulitatea recursului declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia nulităţii invocată de intimaţii-pârâţi Ş.S.V. şi Ş.V.M.
Constată nul recursul declarat de reclamanta W.M. împotriva Deciziei nr. 827/A din 5 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 aprilie 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 1165/2014. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1169/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
