ICCJ. Decizia nr. 1092/2014. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1092/2014
Dosar nr. 3263/112/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 1 aprilie 2014
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Deciziei nr. 156/A din 20 noiembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a respins apelul declarat de pârâta SNTFC "C.C." SA - STFC Cluj împotriva Sentinţei civile nr. 1969/F din 31 iulie 2013 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pe care a păstrat-o.
A obligat apelanta să plătească intimatului M.T. suma de 500 RON, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a dat o interpretare corectă dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. b) C. muncii, reţinând că cerinţa existenţei incompatibilităţii faptei imputate cu exerciţiul funcţiei deţinute trebuie să fie actuală cu momentul suspendării.
Prin dispoziţiile legale enunţate legiuitorul a reglementat posibilitatea suspendării contractului individual de muncă al salariatului în două situaţii: când a formulat plângere penală împotriva salariatului şi când acesta a fost trimis în judecată, în ambele situaţii pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută.
Prin folosirea conjuncţiei "sau" între cele două ipoteze, legiuitorul a înţeles să subsumeze ambelor, cerinţa ca faptele să fie incompatibile cu funcţia deţinută.
Interpretat raţional, textul art. 52 alin. (1) lit. b) semnifică îndreptăţirea angajatorului de a formula plângere penală împotriva salariatului pentru fapte penale, neavând legătură cu munca acestuia, caz în care nu îl poate suspenda din muncă pe salariatul în cauză sau de a formula plângere penală împotriva salariatului pentru fapte penale care au legătură cu munca acestuia, ceea ce implică deţinerea unei asemenea funcţii, caz în care îl poate suspenda din această funcţie.
Curtea de apel a arătat că, în cauză, reclamantului i-a fost suspendat contractul de muncă pentru formularea unei plângeri penale împotriva sa de către pârâtă, înregistrată în 15 martie 2013, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. b) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
La data emiterii deciziei de suspendare, respectiv la data de 18 martie 2013, reclamantul îndeplinea funcţia de manevrant de vagoane, potrivit actului adiţional din 20 decembrie 2012 la contractul individual de muncă, care îi schimbase felul muncii avută anterior, aceea de conductor tren.
Instanţa de apel a constatat că plângerea penală a pârâtei a fost făcută în contextul în care era începută urmărirea penală împotriva reclamantului şi a altor persoane, fiind întocmit Dosarul penal nr. 520/P/2011, pentru săvârşirea infracţiunilor arătate, în legătură cu fapte săvârşite de reclamant în calitate de conductor tren, fapt necontestat în cauză, ba chiar confirmat de pârâtă prin motivele de apel unde apreciază că suspendarea contractului de muncă operează atunci când plângerea penală este formulată şi pentru fapte ce nu au legătură cu munca salariatului.
Măsura suspendării în cazul art. 52 lit. b) C. muncii se justifică prin pierderea încrederii angajatorului faţă de salariatul care, în exercitarea anumitor atribuţii, a săvârşit fapte penale şi astfel, consideră că se impune a se dispensa temporar de serviciile acestuia în exerciţiul acestor atribuţii, pentru a nu-i fi afectată buna organizare a activităţii în zona activităţilor unde salariatul a săvârşit faptele penale. Această raţiune a textului nu subzistă şi în situaţia săvârşirii unor alte fapte decât cele în legătură cu funcţia deţinută.
În ce priveşte aspectul din motivele de apel referitor la raţiunea contestaţiei împotriva deciziei de suspendare, care ar consta doar în verificarea de către instanţă a formulării plângerii penale împotriva salariatului, s-a reţinut restrângerea controlului instanţei doar la aspectul formal arătat nu rezultă din dispoziţiile C. muncii. Dimpotrivă, plenitudinea de competenţă a instanţei în soluţionarea conflictelor de muncă este recunoscută de dispoziţiile art. 266 şi urm. din acest cod.
În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., apelanta a fost obligată să plătească intimatului M.T. suma de 500 RON cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SNTFC "C.C." SA, susţinând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru rejudecare.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că instanţa de apel a interpretat greşit prevederile art. 52 C. muncii, apreciind că trebuie întrunite cumulativ condiţiile pentru suspendare prevăzute de acest text legal.
Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dosarul a fost înregistrat la data de 13 ianuarie 2014.
Instanţa a dispus, în temeiul art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Raportul a fost comunicat părţilor, iar intimatul M.T., în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ., a formulat în scris punct de vedere asupra raportului.
Intimatul a solicitat, în principal, respingerea recursului, ca fiind inadmisibil şi, în subsidiar, respingerea recursului, ca fiind nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În combaterea recursului, intimatul a arătat că hotărârile pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice, deoarece instanţele de judecată au interpretat corect atât starea de fapt cât şi prevederile art. 52 lit. b) C. muncii.
Analizând, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul formulat, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil şi urmează, în consecinţă, să îl respingă, pentru următoarele considerente:
Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, prin Decizia nr. 156/A din data de 20 noiembrie 2013 a respins apelul declarat de pârâta SNTFC "C.C." SA împotriva Sentinţei civile nr. 1969/F din 31 iulie 2013 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pe care a păstrat-o. Decizia este definitivă.
Dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. prevăd că sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.
Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflictele de muncă şi de asigurări sociale nu sunt supuse recursului.
Obiectul prezentului dosar îl reprezintă un litigiu de muncă, respectiv contestaţie împotriva deciziei de suspendare a contractului individual de muncă, întemeiată pe dispoziţiile C. muncii.
Totodată, potrivit art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."
Textul reglementează posibilitatea ca anumite categorii de hotărâri să fie atacate numai cu apel ceea ce configurează într-un mod mai pronunţat faţă de vechea reglementare caracterul recursului de cale extraordinară de atac.
În acest sens, este de reţinut că din analiza şi interpretarea dispoziţiilor art. 483 (obiectul şi scopul recursului; instanţa competentă) C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010 se observă o restrângere a ariei hotărârilor judecătoreşti care pot fi atacate cu recurs, tocmai în considerarea caracterului extraordinar al acestei căi de atac.
Faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate, Decizia nr. 156/A din 20 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, nu este supusă căii de atac a recursului.
Pentru considerentele expuse Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatului M.T. suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, conform dovezii aflată la dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta SNTFC "C.C." SA - STFC Cluj cu sediul în Cluj-Napoca, judeţul Cluj împotriva Deciziei nr. 156/A din data de 20 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul M.T. domiciliat în Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud.
Obligă recurenta la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul M.T..
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 aprilie 2014.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 1091/2014. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 1097/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
