ICCJ. Decizia nr. 1102/2014. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1102/2014
Dosar nr. 31837/3/2009*
Şedinţa publică din 1 aprilie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 30 iulie 2000, sub nr. 31837/3/2009, reclamanta SC N.I. B.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii SC A.S.I. SRL şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (O.S.I.M.) anularea mărcii M.C.P., motivat de faptul că reclamanta este titulara mărcilor anterioare M..
Prin Sentinţa civilă nr. 199 din 16 februarie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată, constând faptul că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998.
În sinteză, instanţa de fond a reţinut că marca M.C.P. nu este în conflict cu niciuna din mărcile M. 1, M. 2 şi, respectiv, M. 3, neexistând vreun risc de confuzie.
Astfel, elementele componente, verbale şi figurative ale mărcii M.C.P. sunt diferite de ale oricăreia din cele trei mărci aparţinând reclamantei, iar din punct de vedere psihologic, produc un efect vizual distinct şi diferit, care nu poate fi confundat de consumator, indiferent de tipul acestuia. Totodată, din punct de vedere fonetic, există diferenţe ce oferă consumatorului suficiente elemente pentru a identifica, diferenţia şi recunoaşte mărcile în conflict, fără risc de a le confunda.
De asemenea, a reţinut instanţa de fond că, din punct de vedere semantic, este doar aparentă similaritatea elementelor verbale ale celor două mărci, deoarece în toate cazurile sunt folosite cuvinte abstracte ce pot fi apreciate ca fanteziste şi diferite.
În ceea ce priveşte impactul mărcilor în conflict în mintea consumatorului, instanţa de fond a concluzionat că nu există risc de confuzie deoarece în cazul conflictului cu mărcile M. 1 şi M. 2, mărcile în discuţie sunt suficient de diferite pentru a putea fi aplicate pe produse similare şi chiar identice, iar în cazul conflictului cu marca M. 3, mărcile au fost solicitate la înregistrare pentru clase de produse diferite.
Prin Decizia civilă nr. 5A din 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins ca nefondat apelul reclamantei, considerând că nu există un risc de confuzie între marca pârâtei şi mărcile anterioare ale reclamantei.
Prin Decizia civilă nr. 887 din 10 februarie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, a casat hotărârea instanţei de apel, trimiţând cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Instanţa de casare a reţinut că sunt nefondate motivele de recurs referitoare la neanalizarea notorietăţii mărcilor reclamantei (în baza art. 6 lit. d) din Legea nr. 84/1998), ce nu poate fi efectuată din oficiu, însă în privinţa îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 6 lit. c) din lege, instanţa de apel nu a clarificat suficient situaţia de fapt şi nu a argumentat suficient, în fapt şi în drept, aprecierea inexistenţei riscului de confuzie. Totodată, s-a reţinut existenţa contrarietăţii între considerente şi dispozitiv, cu privire la analiza celorlalte produse din clasa 29, altele decât "lapte" şi "produse lactate".
Prin Decizia civilă nr. 29A din data de 14 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis apelul şi a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul anulării înregistrării mărcii nr. x M.C.P..
Instanţa de apel a reţinut faptul că este întemeiat motivul de apel referitor la similaritatea mărcilor, constatând incidenţa motivului de anulare a înregistrării mărcilor, prevăzut de art. 48 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998, deoarece elementele verbale dominante ale mărcilor comparate, respectiv particulele "Mi." şi "M.", nu sunt suficient de distinctive pentru a fi recunoscute de consumator ca indicând o anume sursă comercială.
Instanţa de apel a motivat că micile diferenţe dintre cele două mărci nu sunt suficiente pentru a înlătura percepţia de similaritate verbală şi fonetică dintre părţile de început ale celor două mărci între care există şi o suprapunere determinantă de similaritate şi din punct de vedere vizual, în raport de scrierea aproape identică a cuvintelor "mi." şi "m.".
A apreciat instanţa de apel că este întemeiat şi motivul de apel referitor la similaritatea produselor, reţinând că mărcile în conflict sunt înregistrate pentru produse identice.
Reţinând similaritatea puternică dintre mărcile comparate, precum şi identitatea de produse (din clasa 29) instanţa de apel a reţinut că a fost dovedită şi condiţia riscului de confuzie, inclusiv prin riscul de asociere a produselor intimatei cu cele ale recurentei, existând posibilitatea ca un consumator obişnuit cu o memorie de nivel mediu, rezonabil de bine informat, circumspect şi atent, să nu bănuiască după prima impresie, că marca cu care se confruntă, nu este sau nu are legătură cu cea anterioară, pe care o cunoaşte.
Ţinând seama de jurisprudenţa consacrată a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ce a dezlegat în sensul "cu cât este mai distinctivă marca anterioară, cu atât mai mare va fi riscul de confuzie", Curtea a apreciat că acceptarea la înregistrare a mărcii "M.C.P.", ar crea un risc de confuzie în rândul consumatorului român în ceea ce priveşte originea bunurilor, precum şi un risc de asociere în ceea ce priveşte stabilirea unei legături economice între cei doi producători.
Curtea de apel a reţinut că motivul inducerii în eroare a publicului, cu privire la natura produsului, prevăzut de art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 84/1998 a fost analizat implicit, nefiind fondată critica lipsei analizei acestui motiv de nulitate care, de altfel, nici nu se mai impune, faţă de incidenţa prevederilor art. 6 lit. c) din lege.
Prin recursul declarat la data de 2 decembrie 2013, recurenta-pârâtă SC A.S.I. SRL a solicitat casarea deciziei recurate, cu trimitere spre rejudecare şi, în subsidiar, modificarea în tot, în sensul respingerii apelului declarat de intimata-reclamantă.
În sinteză, recurenta a invocat, în principal, faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra apărărilor formulate de recurentă în calitatea sa de intimată în faza apelului, motiv pentru care se impune trimiterea cauzei spre rejudecare.
În continuare reluând, fără nicio modificare, apărările ce au fost prezentate, pe cale de întâmpinare, în faţa instanţei de fond, recurenta a susţinut că nu există nici un risc de confuzie între marca M.C.P., pe de o parte, şi fiecare dintre mărcile M. x, M. y şi M. z, pe de altă parte, deoarece marca pârâtei este diferită de mărcile reclamantei din punct de vedere al aspectului vizual, al raportului dintre elementele componente, verbal şi figurativ, al culorii, proporţiei, formei şi dimensiunilor acestora, şi produce, din punct de vedere psihologic, efecte vizuale distincte în mintea consumatorilor. Totodată, elementele verbale ale mărcilor în conflict sunt distincte din punct de vedere fonetic şi semantic.
Recurenta a concluzionat că nu există un risc de confuzie în mintea cumpărătorului, mărcile în discuţie fiind suficient de diferite pentru a fi aplicate chiar unor produse similare şi chiar identice.
Recursul urmează a fi anulat, ca netimbrat, pentru următoarele motive.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, aplicabilă în cauză în raport de dispoziţiile art. 55 din O.G. nr. 80/2013, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în această lege.
În raport de dispoziţiile legale aplicabile în materie, respectiv art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi art. 3 şi 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare, taxele de timbru şi timbrul judiciar se plătesc anticipat.
În condiţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, instanţele judecătoreşti pot reţine cereri sau acţiuni netimbrate sau insuficient timbrate, plata taxei de timbru şi a timbrului judiciar putând fi amânată doar până la primul termen de judecată.
Neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, cu anularea acţiunii sau a cererii, dispoziţii incidente şi în cazul neaplicării timbrului judiciar.
Înalta Curte reţine că recurenta-pârâtă SC A.S.I. SRL a fost citată pentru termenul de judecată din data de 1 aprilie 2014 cu menţiunea depunerii taxei judiciare de timbru în sumă de 6 RON şi a timbrului judiciar de 0,15 RON, datorate în temeiul prevederilor art. 3 lit. a) ind. 1 coroborat cu art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii.
În speţă, recurenta-pârâtă SC A.S.I. SRL, legal citată cu respectarea dispoziţiilor art. 114 ind. 1 alin. (3) C. proc. civ., nu s-a conformat cerinţei legale referitoare la depunerea dovezii privind achitarea taxei de timbru şi a timbrului judiciar.
Pentru termenul din data de 1 aprilie 2014, acordat în vederea soluţionării recursului, recurenta-pârâtă a depus, prin fax, numai copia unei chitanţe care conţine menţiunea achitării sumei de 6 RON şi copia timbrului judiciar.
Cum, în cauză, recurenta-pârâtă nu a depus înscrisul doveditor al plăţii taxei de timbru, respectiv copie de pe chitanţa de încasare în numerar certificată pentru conformitate cu originalul, în condiţiile art. 39 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicate în M. Of. nr. 380/1999, cu modificările ulterioare şi nu a solicitat un termen în acest sens, Înalta Curte urmează a aprecia că recurenta-pârâtă nu a făcut dovada că şi-a îndeplinit obligaţia de plată a taxei de timbru cerută de lege.
Pentru aceste motive, Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrat, a recursului declarat, în a mai analiza, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia de fond a nulităţii recursului sau criticile aduse hotărârii prin motivele de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC A.S.I. SRL prin administrator judiciar P.G. I.P.U.R.X. împotriva Deciziei nr. 29A din data de 14 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 aprilie 2014.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 1101/2014. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1104/2014. Civil. îndreptare eroare... → |
|---|
