ICCJ. Decizia nr. 1104/2014. Civil. îndreptare eroare materială. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1104/2014
Dosar nr. 5836/1/2013
Şedinţa publică din 1 aprilie 2014
Asupra cauzei constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 36 din data de 2 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile formulate de apelanţii-pârâţi G.M., G.G., M.G., S.C., G.N. şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 551 din 16 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în Dosarul nr. 101/3/2000 şi, pe cale de consecinţă, constatând dreptul de proprietate al reclamanţilor în cote de 1/2 pentru parter şi în cote de 1/1 pentru restul corpului A şi în cotă de 255/300 din terenul în suprafaţă de 300 mp situat sub corpul A al imobilului situat în Bucureşti, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a obligat pârâţii G.M., G.G., M.G., S.C. şi G.N. să lase în deplină posesie corpul A de clădire şi terenul situat sub acesta.
Prin aceeaşi decizie au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantele E.R.I., E.A.D. şi S.R.M., împotriva aceleiaşi sentinţe.
Prin cererea formulată la data de 19 martie 2013, apelanţii-pârâţi M.G., S.C., G.N., G.G. şi G.M. au solicitat lămurirea îndreptarea şi completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 36 A din data de 2 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 101/3/2000, în temeiul dispoziţiilor art. 442 - 445 C. proc. civ.
Apelanţii pârâţi au solicitat: 1) constatarea calităţii de creditor şi parte reclamantă a numitei S.C., în cota de VA din imobilul corp A, Bucureşti, cu drepturi dobândite de la numita A.E., în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului G.E., reprezentând 1A din parter şi 1A din subsol, mansardă, pod, pivniţă şi dependinţe, cât şi a suprafeţelor aferente de sub clădire, 75/300 mp; 2) introducerea în cauză a celor trei moştenitori ai familiei G.I. şi N., respectiv E.S., F.S. şi G.V..
La data de 21 iunie 2013, apelantele pârâte M.G. şi S.C. au formulat o cerere completatoare la cererea iniţială, întemeiată de dispoziţiile art. 281 şi art. 2811C. proc. civ. arătând că solicită lămurirea dispozitivului urmare a faptului că, deşi instanţa a constatat că dreptul de proprietate al reclamanţilor este în cotă de 1/2 pentru parter şi în cotă de 1/1 pentru restul corpului A, a obligat apelanţii-pârâţi să lase în deplina proprietate corpul A de clădire (adică întregul corp format din parter, subsol şi etaj), nu doar 1/2 din parter şi restul corpului A al imobilului din Bucureşti.
Dezbaterile au avut loc la termenul din data, de 12 septembrie 2013 când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea asupra cauzei la data de 19 septembrie 2013, în temeiul dispoziţiilor art. 260 C. proc. civ.
Prin încheiere din data de 19 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 101/3/2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondată, cererea calificată ca fiind de lămurire şi îndreptare a erorilor materiale.
Instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 281 C. proc. civ., pot fi îndreptate erorile sau omisiunile cu privire la nume, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale, iar nu greşeli de judecată.
În speţă, identificarea proprietarilor imobilului în litigiu, din perspectiva unei transmiteri a dreptului de proprietate asupra cotei 1/4 din parterul corpului A, aparţinând numitei E.A., către unul dintre pârâţi şi consecinţele unei asemenea situaţii, stabilirea moştenitorilor unor părţi decedate în cursul procesului, precum şi întinderea obligaţiei pârâţilor de lăsare în posesie a părţii din imobil asupra căruia reclamantele au numai o cotă indiviză, dispoziţie dată în aplicarea art. 643 Noul C. civ., constituie chestiuni litigioase legate de obiectul cu care a fost învestită instanţa, iar nu erori materiale.
Totodată, instanţa de apel a reţinut faptul că nu sunt incidente nici prevederile art. 2811C. proc. civ. apreciind că prin hotărârea a cărei lămurire se solicită s-a stabilit expres atât întinderea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra diferitelor părţi din imobilul identificat prin expertiza dispusă în cauză (1/2 pentru parter, l/2 pentru restul corpului A şi respectiv o cotă de 255/300 din terenul în suprafaţă de 300 mp situat sub corpul A), cât şi întinderea obligaţiei pârâţilor de lăsare în posesie (întreg corpul A şi terenul situat sub acesta) şi nu există nicio îndoială rezonabilă asupra înţelesului neechivoc al dispoziţiilor instanţei.
De asemenea, diferenţa între întinderea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra imobilului şi întinderea obligaţiei pârâţilor de lăsare în posesie a acestuia a fost justificată în considerentele hotărârii, soluţia fiind adoptată în temeiul art. 643 Noul C. civ., care reglementează regimul juridic aplicabil acţiunii în revendicare introduse de un coproprietar, astfel încât dispozitivul nu conţine dispoziţii potrivnice.
Pârâtele M.G. şi S.C. au declarat recursuri împotriva încheierilor din data de 12 septembrie 2013 şi din data de 19 septembrie 2013 ale Curţii de Apel Bucureşti, pronunţate în Dosarul nr. 101/3/2000, solicitând admiterea recursurilor şi, pe cale de consecinţă, a cererii de lămurire şi îndreptare eroare formulate.
În motivare, recurentele au invocat faptul că din eroare, prin Decizia nr. 36 din data de 2 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că dreptul de proprietate al reclamanţilor este de 1/2 din parter şi de 1/2 din etajul şi subsolul corpului A şi a cotei de teren aferent de 255/300 mp situaţi sub corpul A al imobilului situat în Bucureşti.
Au susţinut recurentele că prin îndreptarea erorii strecurate în dispozitiv urmează să se reţină faptul că reclamanţii au un drept de proprietate de 1/2 din parter corp A şi de 45/300 cota parte din terenul aferent corpului A din imobilul situat în Bucureşti, acesta fiind, de altfel, raţiunea pentru care a fost admis apelul şi schimbată în parte sentinţa instanţei de fond.
Examinând recursul în raport de excepţia de tardivitate invocată de intimaţi, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, faţă de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte urmează a respinge calea de atac, ca tardivă, pentru următoarele considerente:
Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.
Conform dispoziţiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, termen care se calculează pe zile libere, potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 303 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., recursul trebuie motivat prin însăşi cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, termenul de depunere a motivelor de recurs socotindu-se de la data comunicării hotărârii, chiar dacă recursul s-ar declara mai înainte.
Prin încheierea din 12 septembrie 2013 s-a amânat pronunţarea, iar prin încheierea din 19 septembrie 2013 a fost soluţionată cererea având ca obiect lămurirea dispozitivului şi îndreptarea erorilor strecurate în Decizia nr. 36 din data de 2 februarie 2012, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, decizie prin care a fost admis apelul îndreptat împotriva Sentinţei civile nr. 551 din data de 16 martie 2011, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în Dosarul nr. 101/3/2000, ce a fost modificată în parte.
Atât Decizia nr. 36 din data de 2 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, cât şi încheierile din data de 12 septembrie 2013 şi respectiv 19 septembrie 2013, fiind pronunţate de instanţa de apel, sunt definitive şi prin urmare, supuse recursului în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., respectiv de 5 zile de la data comunicării hotărârii, ce trebuie motivat în termenul prevăzut de art. 303 C. proc. civ.
Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul cauzei, în dosarul instanţei de apel, încheierea prin care a fost soluţionată cererea de lămurire şi îndreptare eroare a fost comunicată recurentelor la data de 4 octombrie 2013.
Calea de atac a fost promovată de petenta SC la data de 19 octombrie 2013, prin cerere nemotivată, trimisă prin email, motivele de recurs fiind depuse ulterior, prin corespondenţă din data de 11 noiembrie 2013.
Prin aceeaşi corespondenţă, din data de 11 noiembrie 2013, înregistrată la data de 12 noiembrie 2013, conform ştampilei aplicată pe plicul ataşat memoriilor de recurs, aflat la dosarul de faţă, a fost înaintat instanţei şi recursul declarat de petenta M.G., prin cerere motivată, împotriva încheierilor din data de 12 septembrie 2013 şi 19 septembrie 2013 ale curţii de apel.
Faţă de prevederile art. 301 şi art. 303 C. proc. civ., termenul de recurs, precum şi pentru depunerea motivelor de recurs, s-ar fi împlinit la data de 20 octombrie 2013 care însă era o zi de duminică, fiind astfel prorogat pentru data de 21 octombrie 2013, o zi de luni.
În atare situaţie, se constată că recurentele au încălcat prevederile art. 301 şi art. 303 C. proc. civ., motiv pentru care recursurile urmează a fi respinse ca tardive.
Dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei de tardivitate, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac, nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) din acelaşi cod, excepţia tardivităţii fiind o excepţie de procedura absolută şi peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardive, recursurile declarate de petentele M.G. şi S.C. împotriva încheierilor de şedinţă din data de 12 septembrie 2013 şi din data de 19 septembrie 2013 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţate în Dosarul nr. 101/3/2000.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 aprilie 2014.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 1102/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1105/2014. Civil. Drepturi băneşti.... → |
|---|
