ICCJ. Decizia nr. 1164/2014. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1164/2014
Dosar nr. 31825/300/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 3 aprilie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 7 august 2013 pe rolul Judecătoriei Carei, sub nr. Dosar 2167/218/2013, petenta creditoare SC K.I. SRL Satu Mare, în contradictoriu cu terţii popriţi B.C.F. SA, A.B.R. SA şi B. SA şi cu debitorul Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună validarea popririi în Dosarul execuţional nr. 73/2013 al B.E.J. P.I.V. privind pe debitorul Ministerul Finanţelor Publice şi să dispună amendarea, în favoarea Statului Român, a reprezentanţilor legali ai terţilor popriţi cu suma de 10.000 RON, conform prevederilor art. 789 alin. (9) C. proc. civ.
În motivarea cererii, s-a arătat că executorul judecătoresc P.I.V. a fost învestit de către petentă cu punerea în executare a Sentinţei civile nr. 174 din 12 februarie 2013 a Judecătoriei Salonta. În exercitarea atribuţiilor sale, subsecvent încuviinţării executării silite de către Judecătoria Carei, executorul judecătoresc a înfiinţat o poprire asupra conturilor debitorului Ministerul Finanţelor Publice deschise la terţii popriţi.
Terţii popriţi nu au consemnat la dispoziţia executorului judecătoresc sumele cuprinse în actele de executare.
De asemenea, s-a arătat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 651 lit. c) alin. (2) noul C. proc. civ., executorul judecătoresc este competent să înfiinţeze poprirea.
Prin Sentinţa civilă nr. 2533 din 7 noiembrie 2013, Judecătoria Carei a admis excepţia de necompetenţă teritorială a acestei instanţe, invocată de intimate, prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a pronunţat Sentinţa civilă nr. 1201 din 31 ianuarie 2014, prin care şi-a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Carei şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă comună superioară, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, potrivit art. 789 alin. (1) C. proc. civ., cererea de validare a popririi se introduce la instanţa de executare, iar potrivit art. 650 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria din circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea.
Constatând că executarea silită este realizată de B.E.J. P.I.V., care are sediul în Carei, judeţul Satu Mare, şi că Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti nu este competentă să dispună validarea popririi, întrucât nu este instanţă de executare, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Carei.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin cererea formulată în cauza pendinte, s-a solicitat validarea popririi în Dosarul execuţional nr. 73/2013 al B.E.J. P.I.V., cu sediul în Carei, judeţul Satu Mare, privind pe debitorul Ministerul Finanţelor Publice.
Potrivit dispoziţiilor art. 789 alin. (1) C. proc. civ., "Dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi".
Prin urmare, potrivit textului de lege sus-menţionat, competenţa de soluţionare a unei cereri privind validarea popririi - cum este cazul în speţa de faţă, aparţine instanţei de executare.
În acest sens, devin incidente dispoziţiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că "Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."
Ca atare, dacă nu se constată ca fiind incidentă o dispoziţie derogatorie de la competenţa stabilită prin art. 650 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul biroului executorului judecătoresc care face executarea este instanţa competentă să soluţioneze cererea de validare poprire.
Cum în cauză sediul biroului executorului judecătoresc ce instrumentează Dosarul de executare nr. 73/2013 este în Carei, judeţul Satu Mare, aşadar, în circumscripţia Judecătoriei Carei, rezultă că această judecătorie este instanţa de executare competentă să soluţioneze cererea de validare poprire.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, constatând că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 789 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte stabileşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Carei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Carei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 aprilie 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 1163/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1165/2014. Civil. Strămutare. Fond → |
|---|
