ICCJ. Decizia nr. 1178/2014. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1178/2014
Dosar nr. 2640/105/2009**
Şedinţa publică din 08 aprilie 2014
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 896 din 25 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Prahova, a fost respinsă excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei invocată de intimatul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.
A fost admisă, în parte, contestaţia formulată de contestatorul C.I. şi, în consecinţă, au fost modificate, în parte, Hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 696 din 18 mai 2009, 695 din 18 mai 2009, 138 din 5 aprilie 2007, Procesele-verbale nr. 696 din 2 aprilie 2009, 695 din 2 aprilie 2009, 138 din 14 februarie 2007, în sensul că s-a stabilit, în favoarea contestatorului, dreptul de a încasa suma totală de 8.853,92 euro sau echivalentul în lei - 40.206, pentru terenurile expropriate, situate în comuna Bărcăneşti, judeţul Prahova, în suprafaţă totală de 394,56 mp, şi a fost obligat intimatul să plătească contestatorului suma de 8.853,92 euro (echivalent în lei 40.206), cu titlu de despăgubiri pentru terenurile expropriate.
Prin Decizia nr. 100 din 3 octombrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de intimatul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., împotriva sentinţei primei instanţe.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs intimatul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea în tot a hotărârii recurate, cu consecinţa desfiinţării sentinţei pronunţate de Tribunalul Prahova.
Analizând cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia tardivităţii declarării recursului, prin prisma dispoziţiilor art. 301 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost formulat cu depăşirea termenului prevăzut de lege.
Astfel, potrivit textului de lege mai sus citat (art. 301 C. proc. civ.), termenul de recurs este de 15 zile şi curge de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. constituie, aşadar, în afara unor excepţii expres prevăzute de lege, termenul de drept comun, în materia recursului.
În speţă, decizia pronunţată în apel a fost comunicată pârâtului la data de 1 noiembrie 2013, astfel cum rezultă din dovezile de primire şi procesul-verbal de predare, iar recursul a fost depus la această instanţă, la data de 21 noiembrie 2013, cu depăşirea termenului de 15 zile, prevăzut de lege.
Prin urmare, recursul fiind formulat de pârât cu nerespectarea termenului prevăzut de dispoziţia legală menţionată, urmează a fi respins ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de intimatul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., împotriva Deciziei civile nr. 100 din 3 octombrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 aprilie 2014.
Procesat de GGC - AZ
← ICCJ. Decizia nr. 1176/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1179/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
---|