ICCJ. Decizia nr. 1179/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1179/2014
Dosar nr. 35424/3/2009
Şedinţa publică din 08 aprilie 2014
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 7 septembrie 2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul T.Ş. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se stabilească cuantumul despăgubirii pentru imobilele supuse exproprierii, compuse din teren situat în comuna Moara Vlăsiei, judeţul Ilfov, tarla AA, parcela BB, lot 3, în suprafaţă totală de 634 mp, cu nr. cadastral CC, teren situat în comuna Moara Vlăsiei, judeţul Ilfov, tarla AA, parcela BB, lot 2, în suprafaţă de 663 mp, cu nr. cadastral DD, şi teren situat în comuna Moara Vlăsiei, tarla AA, parcela BB, lot 1, în suprafaţă de 192 mp, cu nr. cadastral EE, pentru care au fost emise Hotărârile nr. 492, nr. 493, respectiv nr. 494, toate datate 4 iunie 2009, precum şi să se dispună obligarea pârâtei la plata cuantumului stabilit.
În motivarea cererii, s-a arătat că, la data de 3 iunie 2009, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a întocmit procese-verbale de stabilire a despăgubirilor pentru suprafeţele menţionate mai sus, fixându-se sumele următoare: 10.104,66 RON, pentru suprafaţa de 634 mp, 10.566,86 RON, pentru suprafaţa de 663 mp şi 3.060,09 RON, pentru suprafaţa de 192 mp. Cele trei suprafeţe fac parte din aceeaşi tarla şi parcelă, cu o suprafaţă totală de 6.700 mp, aşa cum rezultă din Actul de proprietate din 24 octombrie 1994. Reclamantul a menţionat expres că nu a înstrăinat nimic din această suprafaţă şi că, prin urmare, este îndreptăţit să primească în întregime toate despăgubirile. Considerând că nivelul de despăgubire este mic, comparativ cu preţurile de piaţă practicate în zonă, a refuzat să semneze aceste documente şi nu a fost de acord cu sumele stabilite, având în vedere şi faptul că, pentru suprafeţe similare, aflate în imediata sa vecinătate, cuantumul despăgubirilor a fost fixat la nivelul a circa 15 - 20 euro/mp. Totodată, reclamantul a învederat că, în plus, pierde şi suprafaţa de aproximativ 500 mp care, într-adevăr, îi rămâne în proprietate, dar la care prin poziţionare nu va mai avea niciodată acces.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 şi art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
La data de 23 februarie 2010, reclamantul a depus la dosar cerere precizatoare, prin care a arătat că înţelege să se judece cu pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA.
În şedinţa publică din data de 23 februarie 2010, tribunalul, în raport de dispoziţiile art. 164 C. proc. civ., a dispus conexarea la prezentul dosar a Dosarului nr. 45299/3/2009 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, faţă de faptul că sunt aceleaşi părţi şi există o strânsă legătură între cauze. În ultimul dosar menţionat, a reţinut instanţa, prin cererea introductivă de instanţă din data de 16 noiembrie 2009, reclamantul a solicitat stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru suprafeţele de teren situate în comuna Moara Vlăsiei, în legătură cu care au fost emise Hotărârile nr. 598, 599, respectiv nr. 600, toate datate din 20 august 2009 (tarla AA, parcela BB, loturile 1, 2 şi 3).
Prin Sentinţa civilă nr. 550 din 21 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis în parte cererea precizată formulată de reclamantul T.Ş. şi a fost obligat pârâtul la plata sumei de 565.588 RON, reprezentând despăgubiri pentru imobilul expropriat - teren în suprafaţă totală de 3.812 mp, situat în comuna Moara Vlăsiei, tarlaua AA, parcela BB, jud. Ilfov, pentru care au fost emise Hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 492 din 4 iunie 2009, nr. 493 din 4 iunie 2009, nr. 494 din 4 iunie 2009, nr. 598 din 20 august 2009, nr. 599 din 20 august 2009 şi nr. 600 din 20 august 2009 - precum şi a sumei de 192.140 RON, reprezentând prejudiciul produs reclamantului ca urmare a măsurii exproprierii. De asemenea, a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Tribunalul a constatat că, prin raportul de expertiză efectuat în cauză, astfel cum a fost precizat prin răspunsul la obiecţiuni, s-a stabilit că valoarea terenului (a tuturor suprafeţelor expropriate), la data efectuării raportului de expertiză (4 februarie 2010), era de 565.588 RON. Totodată, experţii au stabilit un prejudiciu în sumă de 192.140 RON constând în devalorizarea terenului rămas neexpropriat în suprafaţă de 1.295 mp, care face parte din spaţiul de siguranţă al căii de circulaţie, în sensul că respectiva suprafaţă nu poate fi cultivată, utilizarea sa conform categoriei de folosinţă (teren arabil) nefiind fezabilă economic, din cauza dimensiunii mici care o face şi neatractivă pe piaţa imobiliară. Experţii au mai arătat că nu se poate reţine un spor de valoare obţinut ca urmare a realizării obiectivului exproprierii (autostrada Bucureşti-Braşov), suprafaţa de teren din tarlaua AA, parcela BB devenind neutilizabilă conform categoriei de folosinţă (teren arabil).
Tribunalul a constatat că toţi cei 3 experţi, inclusiv expertul desemnat de către pârât, au căzut de acord asupra valorii de piaţă a terenului expropriat de la reclamant, în suprafaţă totală de 3.812 mp, stabilind că valoarea acestuia este de 565.588 RON. Pârâtul nu a depus la dosar contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri similare din perioada efectuării expertizei, care să conducă tribunalul la formarea credinţei ferme că preţul de vânzare ar fi în mod semnificativ diferit de cel indicat de experţi. Preţurile menţionate în contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar nu au fost avute în vedere de tribunal, întrucât, pe de o parte, acestea atestă tranzacţii din perioada 2007 - 2008 (Raportul de expertiză fiind efectuat în februarie 2010), iar pe de altă parte, reclamantul a depus la dosar Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 670 din 28 aprilie 2010, prin care s-au acordat despăgubiri în cuantum de 9.840 RON pentru un teren în suprafaţă de 50 mp, situat în comuna Moara Vlăsiei, tarla AA, parcela FF, judeţul Ilfov, similar celui expropriat de la reclamant.
Cu toate acestea, tribunalul nu a reţinut aspectul invocat de reclamant, în sensul că, potrivit Certificatului de urbanism din 10 iunie 2010, terenul ar fi situat în intravilan, atât timp cât, atât la data exproprierii, cât şi la momentul efectuării expertizei (februarie 2010), terenul expropriat se afla în extravilan, având destinaţia de teren arabil.
Având în vedere considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 şi art. 21 şi urm. din Legea nr. 33/1994, tribunalul a admis, în parte, cererea precizată formulată de reclamant.
Apelurile declarate de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei primei instanţe au fost admise prin Decizia civilă nr. 292/A din 17 octombrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă. Prin urmare, s-a schimbat în parte sentinţa apelată şi s-a admis în parte cererea precizată, fiind obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 34.994 euro, în echivalent în lei la data plăţii, reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru suprafaţa de 3.812 mp teren situat în comuna Moara Vlăsiei, pentru care au fost emise Hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 492/2009, 493/2009, 494/2009, 598/2009, 599/2009 şi 600/2009. Curtea a respins cererea de acordare de despăgubiri pentru suprafaţa de 1.295 mp teren rămas neexpropriat.
În considerentele deciziei, curtea de apel a reţinut următoarele:
Situarea terenului în intravilan sau în extravilan este un fapt asupra căruia instanţa trebuie să conchidă în prealabil deoarece, în funcţie de acesta sunt alese tranzacţiile pentru imobilele similare, care în final duc la stabilirea valorii corecte a despăgubirii.
În documentaţia tehnică cadastrală pentru dezmembrarea numărului cadastral provizoriu, proiect Autostrada Bucureşti - Ploieşti, terenul expropriat de la intimat, tarla AA, parcela BB lot 1 era încadrat în categoria extravilan. Toate cele 6 hotărâri de expropriere şi de acordare a despăgubirilor au avut în vedere respectiva documentaţie tehnică şi, implicit, faptul că terenul era situat în extravilanul localităţii. Nici în cererea principală, nici în cererea conexată reclamantul nu a susţinut că în mod greşit s-ar fi reţinut caracterul extravilan al terenului. Comparabilele folosite de către experţi în faţa primei instanţe erau reprezentate de oferte de vânzare ale unor terenuri agricole extravilane. Prima instanţă a reţinut expres şi motivat caracterul extravilan al terenului ce face obiectul cauzei. Reclamantul nu a declarat apel în cauză. Apelanţii sunt unanimi în a susţine caracterul extravilan al terenului, astfel că principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac (non reformatio in pejus) şi regula limitării judecăţii în apel la aspectele de fapt şi de drept judecate în faţa primei instanţe nu permit să se reţină caracterul intravilan al terenului.
Prin urmare, deşi expertiza efectuată în apel a avut printre obiective inclusiv calculul despăgubirilor pentru ipoteza în care terenul expropriat era situat în intravilan, curtea de apel s-a raportat la calculul despăgubirilor pentru ipoteza în care terenul este arabil (agricol) extravilan, acesta fiind relevant din punctul de vedere al motivelor de apel.
Curtea a mai reţinut ca fiind corecte susţinerile apelanţilor conform cărora expertiza efectuată în faţa primei instanţe nu respectă exigenţele art. 26 din Legea nr. 33/1999. Atât expertiza, cât şi răspunsurile la obiecţiuni au pornit de la premisa că preţurile de tranzacţionare efectivă ale imobilelor nu au caracterul unor informaţii publice, astfel că au fost avute în vedere preţurile din ofertele de vânzare ale imobilelor corectate negativ cu un coeficient de 10%.
În urma efectuării expertizei şi a răspunsului la obiecţiunile încuviinţate de către instanţă, comisia de experţi a formulat două concluzii cu privire la obiectivele asupra cărora au fost chemaţi să răspundă.
Întrucât în urma obiecţiunilor încuviinţate de către instanţă, experţii nu au putut oferi o soluţie unitară obiectivelor expertizei, Curtea a reţinut că urmează să stabilească, prin raportare la dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 303/2004, care dintre opiniile experţilor este conformă cu dispoziţiile legale.
Plecând de la realitatea că toţi experţii s-au bazat pe comparabile reprezentate de contracte de vânzare-cumpărare a unor suprafeţe de teren similare situate în extravilan (destinaţie teren arabil), curtea de apel a constatat că experţii Ş.A.G. şi A.L. au avut, în final, în vedere un număr de 8 tranzacţii încheiate în anii 2011 şi 2012, ţinând seama, în cadrul fiecărei tranzacţii, de aspecte precum deservirea terenului de un drum de exploatare, existenţa ori inexistenţa utilităţilor, existenţa ori inexistenţa unor vecinătăţi, rezultând astfel un indice de corecţie distinct pentru fiecare comparabilă în parte. Toate acestea, în condiţiile în care terenul expropriat de la reclamant era adiacent drumului rutier, era deservit de o reţea de alimentare cu apă, de reţea de canalizare, de reţea de energie electrică, de reţea de gaze şi de reţea de telefonie. Prin urmare, experţii au stabilit un indice de corecţie al valorii terenului expropriat, pentru amplasament şi echipare tehnico-edilitară, de 1,70.
În opinia instanţei de apel, sintagmele "valoarea reală a imobilului" şi "imobile de acelaşi fel" folosite în art. 26 din Legea nr. 33/1994 obligă instanţa să ţină seama de toate asemănările şi diferenţele, relevante şi cuantificabile din punctul de vedere al tranzacţiilor de pe piaţa imobiliară, urmând ca aceste asemănări şi deosebiri să fie reflectate în indici de corecţie aplicabili fiecărei comparabile folosite pentru determinarea preţului.
Prin urmare, curtea de apel a reţinut ca valoare reală a terenului expropriat suma stabilită de către experţii Ş.A.G. şi A.L., care este mai mare decât valoarea acordată de către expropriator, dar este mai mică decât valoarea stabilită de către prima instanţă, hotărârea acesteia urmând a fi schimbată, în parte, sub acest aspect.
În ceea ce priveşte prejudiciul suferit de către reclamant prin faptul că o suprafaţă de 1.295 mp a rămas neexpropriată, instanţa a găsit întemeiate criticile apelanţilor, motiv pentru care nu a reţinut niciuna dintre concluziile experţilor, după cum nu a reţinut nici prejudiciul acordat de către prima instanţă cu acest titlu.
Reclamantul nu a administrat niciun fel de probe din care să rezulte că ar fi cultivat acele terenuri şi că ar fi obţinut vreun câştig anume, aşa încât experţii din comisia constituită pentru efectuarea expertizei tehnice au propus o valoare a despăgubirii pur ipotetică. Reclamantul trebuia să facă dovada cultivării terenurilor neexpropriate indicând şi care erau culturile agricole. Toate acestea pentru a putea susţine cu temei că din cauza exproprierii nu a mai obţinut folosul agricol.
Aşa cum s-a stabilit şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Lallement contra Franţei), prejudiciul impus a fi acoperit în cazul unei exproprieri - pentru ca această sarcină să nu devină excesivă prin lipsa echilibrului între interesele generale ale comunităţii şi cele private ale proprietarului deposedat - se referă la pierderea unor beneficii economice certe de care acesta nu se mai poate bucura, care au caracter previzibil şi pot fi dovedite prin situaţii (economico-financiare, fiscale) concrete anterioare.
Or, în speţă, prejudiciul produs reclamantului a fost calculat fără nicio legătură cu vreun beneficiu actual, previzibil a fi produs şi în viitor şi care ar justifica creşterea indemnizaţiei pe criteriul imposibilităţii continuării, în condiţii de rentabilitate, a activităţii pe suprafaţa de teren rămasă şi pe raţiuni de pierdere a unor foloase economice.
Din acest punct de vedere, astfel cum a statuat constant şi Curtea Europeană, pretenţiile de această natură, privite ca pierderi viitoare, îmbracă un caracter speculativ şi incert, în măsura în care pot fi implicate în calcul mai multe variabile (cauza Buzescu contra României, cauza Isar contra României).
De aceea, reţinând că prejudiciul material se compune din pierderile efectiv suferite ca urmare directă a aceluiaşi drept de proprietate (cauza Viaşu contra României) şi constatând că pentru restul terenului neexpropriat, reclamantul a rămas proprietar, fără a pierde posibilitatea de folosinţă sau posesiune, curtea de apel a constatat că exproprierea nu produce niciun prejudiciu suplimentar proprietarului pentru terenul rămas.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul T.Ş. şi pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.
Reclamantul T.Ş. solicită, în recursul său, admiterea recursului, desfiinţarea deciziei şi, rejudecând cauza, respingerea apelurilor şi menţinerea hotărârii tribunalului. În drept, invocă motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul-reclamant consideră soluţia primei instanţe ca fiind nelegală întrucât a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a art. 3, 4, 9 şi 15 din Legea nr. 198/2004 şi art. 1, 4, 7, 12, 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
Arată recurentul că, la calcularea şi stabilirea cuantumului despăgubirilor, trebuie să se ţină seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Curtea de apel a reţinut că despăgubirile trebuie calculate prin raportare la categoria de folosinţă extravilan, deşi reclamantul a demonstrat că terenul integral în suprafaţă de 5.107 mp, inclusiv cel expropriat de 3.812 mp, potrivit cu PUG aprobat prin H.C.L. nr. 20 din 2004, este calificat ca fiind teren arabil intravilan, cu acces din Strada C. în DJ101 şi dispune de curent electric, gaze, canalizare şi telefonie.
Prin urmare, în mod greşit curtea de apel s-a raportat la calculul despăgubirilor pentru ipoteza în care terenul este arabil (agricol) extravilan, acesta fiind relevant din punctul de vedere al motivelor de apel.
De asemenea, în mod eronat curtea de apel a reţinut afirmaţia formulată în răspunsul la obiecţiuni dat de către experţii care au arătat că, din punct de vedere tehnic, preţurile orientative regăsite în grilele întocmite de către Camerele notarilor publici nu pot fi avute în vedere şi că la momentul efectuării expertizei terenul nu mai era extravilan, ci intravilan.
Deoarece, în urma obiecţiunilor încuviinţate de către instanţa de apel, experţii nu au putut oferi o soluţie unitară obiectivelor expertizei, instanţa de apel a arătat că, prin raportare la dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 303/2004, a stabilit care dintre opiniile experţilor este conformă cu dispoziţiile legale, ceea ce de fapt a dus la încălcarea prevederilor sus-enunţate şi a întregului material probator administrat în cauză.
Recurentul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei instanţei de apel şi desfiinţarea sentinţei pronunţate de tribunal, în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.
Instanţa de apel, arată recurentul-pârât, a încălcat dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, aplicarea şi interpretarea greşită a legii, în soluţia pronunţată de instanţa de apel, constând în faptul că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor în valoare de 34.994 euro, aceasta a omologat un raport de expertiză întocmit de doi dintre cei trei experţi din cadrul comisiei.
Astfel, instanţa de apel a luat în considerare un raport de expertiză care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, condiţia primordială fiind aceea de a fi întocmit de o comisie de trei experţi. Pe cale de consecinţă, raportul de expertiză întocmit în prezenta cauză este lovit de nulitate absolută, lipsind o condiţie de fond a acestuia.
Pe de altă parte, opinia exprimată de cei doi experţi şi omologată de instanţă nu respectă condiţiile prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că aceştia nu au avut în vedere preţurile cu care se vând în mod obişnuit imobilele în comuna Moara Vlăsiei, judeţul Ilfov, făcând doar o medie aritmetică a tuturor contractelor utilizate şi înmulţind acest rezultat cu un coeficient de corecţie de 1,70.
Motivarea instanţei, potrivit căreia cei doi experţi "au ţinut seama în cadrul fiecărei tranzacţii de aspecte precum deservirea terenului de un drum de exploatare, existenţa sau inexistenţa utilităţilor, existenţa sau inexistenţa unor vecinătăţi, rezultând astfel un indice de corecţie distinct pentru fiecare comparabilă în parte" contravine dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
În ceea ce priveşte opinia expertului desemnat de apelanta-pârâtă, arată recurentul, aceasta respectă criteriile prevăzute în mod expres de art. 26 alin. (2), în sensul că a avut la bază tranzacţii încheiate la nivelul anilor 2011 - 2012 şi a aplicat coeficienţii de corecţie în mod corespunzător pentru fiecare comparabilă în parte, iar instanţa de apel în mod greşit a înlăturat-o.
În fine, recurentul solicită ca, în cazul în care pe fond cererea reclamantului nu va fi respinsă şi se va constata că, la efectuarea expertizei, nu au fost respectate prevederile art. 25 şi 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că instanţa de apel a omologat un raport de expertiză lovit de nulitate absolută şi nu a ţinut seama de preţurile cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel la data întocmirii raportului de expertiză, apreciază că se impune refacerea expertizei, iar soluţia ar fi de admitere a recursului, de casare a deciziei atacate şi de trimitere a cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, fiind aplicabile dispoziţiile art. 312 şi art. 314 C. proc. civ.
Analizând recursurile prin prisma criticilor formulate şi a motivului de nelegalitate invocat - art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce succed:
În primul rând, trebuie observat faptul că, aşa cum legal şi corect a reţinut instanţa de apel, calculul despăgubirilor solicitate de reclamant se va raporta la ipoteza în care terenul este arabil (agricol) extravilan, având în vedere că, atât din titlul de proprietate din 24 octombrie 1994 şi din cartea funciară nr. GG (extras de CF din anul 2009), cât şi din documentaţia tehnică cadastrală pentru dezmembrarea numărului cadastral provizoriu, proiect Autostrada Bucureşti - Ploieşti, rezultă că terenul situat în tarlaua nr. AA, expropriat de la reclamant, era încadrat în categoria extravilan.
Potrivit art. 44 alin. (3) din Constituţia României, revizuită, dreptul de proprietate privată este garantat de stat şi "nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire".
Această dispoziţie a fost preluată în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, care statuează în art. 1 că "exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească", reţinându-se caracterul excepţional al cedării proprietăţii prin expropriere.
Dispoziţiile Legii nr. 198/2004 reglementează un regim derogatoriu de la dreptul comun în materia exproprierii, care este reprezentat de Legea nr. 33/1994.
Prin Legea nr. 198/2004 este stabilit cadrul juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire a executării lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale. Legea prevede, în art. 6, că "asupra cuantumului despăgubirii se pronunţă o comisie numită de expropriator, printr-o hotărâre de stabilire a despăgubirilor, iar, conform art. 9 din lege, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirilor se poate adresa instanţei judecătoreşti competente".
Conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, pentru stabilirea despăgubirilor, instanţa va constitui o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii.
Art. 26 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege stabileşte că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
În fine, în condiţiile art. 27, primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî. Despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.
Din analiza coroborată a textelor enunţate se desprinde concluzia că, la determinarea cuantumului despăgubirilor, instanţa, raportându-se la concluziile comisiei de experţi, raportul de expertiză fiind obligatoriu, nu poate să stabilească un cuantum mai mic decât cel oferit de expropriator şi nici mai mare decât cel solicitat de expropriat sau de altă persoană interesată.
În cauză, în urma efectuării expertizei la judecata în apel a cauzei şi a răspunsului la obiecţiunile încuviinţate de către instanţă, comisia de experţi a formulat două concluzii cu privire la obiectivele asupra cărora au fost chemaţi să răspundă, motiv pentru care instanţa de apel a stabilit, prin raportare la dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 303/2004, care dintre opiniile experţilor este conformă cu dispoziţiile legale.
Prin urmare, a reţinut ca valoare reală a terenului expropriat suma stabilită de către experţii Ş.A.G. şi A.L., care este mai mare decât valoarea acordată de către expropriator, constatând că experţii menţionaţi au avut, în final, în vedere un număr de 8 tranzacţii încheiate în anii 2011 şi 2012, ţinând seama, în cadrul fiecărei tranzacţii, de aspecte precum deservirea terenului de un drum de exploatare, existenţa ori inexistenţa utilităţilor, existenţa ori inexistenţa unor vecinătăţi, rezultând astfel un indice de corecţie distinct pentru fiecare comparabilă în parte.
Se reţine că expertiza administrată şi omologată în cauză a fost efectuată cu respectarea cerinţelor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, aşa cum rezultă din conţinutul raportului întocmit de către experţi, aspect reţinut şi de instanţa de apel, ca urmare a analizării şi verificării conţinutului expertizei.
Instanţa de apel, în considerarea dispoziţiilor art. 27 alin. (1) al Legii nr. 33/1994, verificând concluziile raportului de expertiză, l-a comparat cu oferta şi pretenţiile formulate de părţi şi a concluzionat că opinia experţilor Ş.A.G. şi A.L. corespunde dispoziţiilor legale în materie.
Rezultă, din conţinutul normei citate anterior, că instanţa de judecată, după efectuarea expertizei prevăzute de art. 25 din legea specială, are obligaţia de a compara pretenţiile părţii cu rezultatul expertizei şi cu despăgubirile acordate de expropriator, ceea ce înseamnă că instanţa trebuie să verifice cuantumul sumei de bani solicitate de expropriat cu titlu de despăgubiri.
Se reţine că, în contextul legii speciale privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, persoana ce sesizează instanţa de judecată, nemulţumită fiind de cuantumul despăgubirilor acordate de către expropriator, are obligaţia să indice, prin cererea introductivă, cuantumul pretenţiilor, independent de calculul realizat de expertul judiciar pe parcursul judecăţii, care, urmare a comparării cu pretenţiile expropriatului, poate fi valorificat de către instanţa de judecată dacă sumele indicate de expert nu le depăşesc pe acestea, astfel cum dispune art. 27 din Legea nr. 33/1994.
Concluzionând, în cauză, instanţa de apel a aplicat şi interpretat în mod just dispoziţiile legale sus-citate, raportul de expertiză întocmit în faza procesuală a soluţionării în apel a litigiului respectând aceste proceduri legale.
Critica recurentului-pârât, în sensul că instanţa de apel a omologat un raport de expertiză care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, condiţia primordială fiind aceea de a fi întocmit de o comisie de trei experţi, luând în considerare un raport de expertiză întocmit de doi dintre cei trei experţi din cadrul comisiei, este nefondată. Expertiza dispusă în cauză a fost efectuată de o comisie de trei experţi, însă, întrucât nu s-a ajuns la o concluzie comună, comisia de experţi formulând două concluzii, în baza dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, instanţa a ţinut cont de opinia experţilor care corespunde dispoziţiilor legale aplicabile în materie.
Stabilirea valorii imobilului expropriat presupune administrarea, de către părţile litigante, a unor probatorii pertinente sub acest aspect şi o apreciere a acestora de către judecătorul cauzei, întrucât prin dispoziţiile legale menţionate nu se instituie obligativitatea reţinerii de către instanţă a valorii despăgubirii stabilite prin raportul tehnic de expertiză întocmit de expropriator la momentul exproprierii, ci, dimpotrivă, se autorizează instanţa să constituie o comisie de experţi care să calculeze despăgubirea.
De asemenea, instanţa de judecată nu este obligată a reţine nici valoarea rezultată din raportul de expertiză întocmit de comisia constituită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994 întrucât, potrivit art. 27 alin. (1) din acelaşi act normativ, "primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî", iar potrivit art. 27 alin. (2), "despăgubirea acordată de instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată".
Prin urmare, solicitarea recurentului-pârât de casare a deciziei şi trimitere a cauzei spre rejudecare instanţei de apel, în vederea efectuării unei noi expertize tehnice întrucât raportul de expertiză realizat la judecata în fond a cauzei nu a respectat dispoziţiile imperative ale art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994, nu are niciun fundament.
În consecinţă, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate în cauză.
Văzând dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., precum şi solicitarea recurentului-reclamant T.Ş., dovedită prin înscrisurile depuse la dosar, se va admite cererea formulată de aceasta, urmând a fi obligat recurentul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., la 2.000 RON cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul T.Ş. şi de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., împotriva Deciziei civile nr. 292/A din 17 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă pe recurentul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., la 2.000 RON cheltuieli de judecată către recurentul-reclamant T.Ş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 aprilie 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 1178/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1181/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
