ICCJ. Decizia nr. 1222/2014. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1222/2014
Dosar nr. 3961/117/2011
Şedinţa publică de la 27 martie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Că reclamantul P.V.E., prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Cluj i-a chemat în judecată pe pârâţii S.A., S.I., K.C.O. şi K.M.I., solicitând să se dispună revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarial Public P.I.F. din 20 august 2009, având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilelor construcţie şi teren situate în Cluj-Napoca, str. V.L., înscrise în cartea funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al cumpărătorilor şi reînscrierii dreptului de proprietate al vânzătorilor K.C.O. şi K.M.I.
Tribunalul Cluj, prin sentinţa civilă nr. 177 din 24 februarie 2012 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului K.M.I.
Totodată, a respins acţiunea civilă înaintată de reclamant faţă de pârâtul K.M.I. ca introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, iar faţă de ceilalţi pârâţi ca nefondată.
Au fost respinse cererile formulate de pârâţi pentru obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere, în principal, următoarele:
Că, prin cererea de chemare în judecată cu care a învestit instanţa reclamantul a solicitat revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarial Public Asociaţi P.I.F. şi D.S.I. din 20 august 2009, prin care pârâţii K.M.I. şi K.C.O. au transmis în favoarea pârâţilor S.A. şi S.I. dreptul de proprietate asupra imobilului situat administrativ în municipiul Cluj-Napoca, str. V.L., înscris în cartea funciară, construcţie S+P+E şi teren în suprafaţă de 1000 mp.
Referitor la creanţa reclamantului P.V.E. faţă de pârâta K.C.O., instanţa a constatat că, în considerentele sentinţei comerciale nr. 916 din 26 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 434/3/2010 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a comercială, între SC B.D.P.A. SRL, prin administrator P.V.E., şi SC C.M.D.C. SRL, prin administrator K.C.O., s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 29 iunie 2007, contract prin care vânzătorul s-a obligat să vândă cumpărătorului oţel beton brut PC, OB, iar cumpărătorul s-a obligat să achite preţul prevăzut în listele de preţuri din oferte de vânzare întocmite şi aduse la cunoştinţa sa de către vânzător, în termen de 30 de zile de la data emiterii facturii.
Ulterior, la data de 17 noiembrie 2008, prin contractul de cesiune de creanţă, SC B.D.P.A. SRL a cesionat către reclamant creanţa avută împotriva debitoarei SC C.M.D.C. SRL în cuantum de 1.650.832,73 RON, format din debit iniţial în sumă de 750.413,74 RON şi penalităţi de întârziere de 900.418,99 RON, creanţă izvorâtă din contractul analizat.
Instanţa a reţinut de asemenea că, la data de 25 mai 2009, reclamantul a notificat pârâtei cesiunea de creanţă invocând calitatea sa de garant personal asumată prin contractul din 29 iunie 2007.
Având în vedere clauzele contractului prin prisma prevederilor art. 1663 C. civ. şi ţinând cont de faptul că pârâta K.C.O. a renunţat la beneficiul de discuţie prevăzut de art. 1663 C. civ., instanţa a admis acţiunea reclamantului P.V.E. şi a obligat pârâta, să plătească reclamantului suma de 1.739.169,77 RON, reprezentând: 750.413,74 RON contravaloare marfă şi 958.756,03 RON, penalităţi de întârziere şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 14.334,64 RON.
Potrivit extrasului listat de pe portalul instanţelor de judecată, prin decizia pronunţată la data de 22 septembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul declarat împotriva sentinţei examinate.
Din cele expuse rezultă că raport juridic obligaţional există între reclamantul P.V.E. şi pârâta K.C.O., reclamantul neavând statornicit un asemenea raport cu pârâtul K.M.I. Calitatea procesuală pasivă a acestui pârât nu este justificată, motiv pentru care urmează să fie admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
În consecinţă, acţiunea revocatorie, reglementată de art. 975 C. civ., presupune existenţa unui cadru procesual din care fac parte creditorul-reclamantul P.V.E., debitorul-pârâta K.C.O. şi terţii dobânditori cu titlu oneros ai imobilului în litigiu-pârâţii S.A. şi S.I.
Potrivit înscrierilor din cartea funciară, imobilul, construcţie S+P+E şi teren în suprafaţă de 1000 mp, situat din punct de vedere administrativ în municipiul Cluj-Napoca, str. V.L., anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, a fost în coproprietatea pârâtei K.C.O. şi a lui K.M.I., fiind dobândit cu titlu de cumpărare, ca bun propriu, în părţi egale.
În condiţiile în care pârâta a deţinut în proprietate doar cota de ½ parte din imobilul descris, reclamantul are deschisă calea acţiunii revocatorii doar în aceste limite, aşa cum au susţinut pârâţii.
Tribunalul a constatat că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarial Public Asociaţi P.I.F. şi D.S.I. din 20 august 2009, prin care pârâta K.C.O. a transmis în favoarea pârâţilor S.A. şi S.I. cota sa parte de ½, imobilul era grevat de următoarele sarcini: drept de ipotecă pentru suma de 10.100.000.000 ROL + dobânzi, speze aferente, costuri, comisioane, cheltuieli de orice fel legate de recuperarea tuturor sumelor, cheltuieli de judecată şi executare în favoarea Băncii C.R., Sucursala Cluj; drept de ipotecă pentru suma de 190.000 RON + dobânzi, speze aferente, costuri, comisioane, cheltuieli de orice fel legate de recuperarea tuturor sumelor, cheltuieli de judecată şi executare silită, în favoarea B.C.R. Sucursala Cluj şi drept de ipotecă pentru suma de 500.000 RON + dobânzi, speze, costuri, comisioane, cheltuieli pentru recuperarea tuturor sumelor datorate, executare silită şi cheltuieli de judecată, în favoarea Băncii C.R., Sucursala Cluj.
În cuprinsul contractului autentic de vânzare-cumpărare părţile au prevăzut că preţul în sumă de 1.471.280 RON va fi achitat prin virament bancar în contul SC F. SRL deschis la Banca C.R. Cluj şi este destinat stingerii integrale a datoriei către creditorul Banca C.R., Sucursala Cluj, datorie a cărei plată este garantată prin ipotecile înscrise în cartea funciară.
Din extrasul de cont comunicat de Banca C.R., Agenţia Napoca Cluj-Napoca la solicitarea instanţei, a rezultat că suma menţionată în contract a fost virată de cumpărătorul S.A. în contul SC F. SRL şi au fost efectuate operaţiunile de rambursare ale creditelor în vederea garantării cărora au fost înscrise drepturile de ipotecă în cartea funciară. La analiza operaţiunilor legate de virament din contul cumpărătorului în contul societăţii menţionate se va proceda în detaliu la examinarea condiţiei fraudei terţilor.
A rezultat din cele expuse că suma de 1.471.280 RON încasată ca preţ al imobilului din Cluj-Napoca, str. V.L., a fost destinată stingerii creditelor garantate cu ipotecile examinate, credit care, aşa cum rezultă din extrasul analizat, avea caracter restant în parte.
În doctrină s-a apreciat că creditorul nu poate ataca un act prin care debitorul plăteşte pe un alt creditor al său, deoarece prin acest act nu s-a micşorat numai activul patrimonial dar s-a stins şi o obligaţie existentă, deci s-a micşorat pasivul patrimonial.
În altă ordine de idei, s-a remarcat faptul că datoriile SC F. SRL erau garantate de pârâta K.C.O. cu cota sa parte din imobil, iar în contractul din care s-a născut creanţa reclamantului P.V.E., aceeaşi pârâtă avea calitatea de fidejusor. Deci, în ambele raporturi pârâta avea calitatea de garant, motiv pentru care nu se poate ajunge la o altă concluzie decât cea arătată în sensul că nu este îndeplinită prima cerinţă a acţiunii revocatorii.
S-a reţinut că, excede obiectului prezentei cauze situaţia juridică a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâţii S.A. şi S.I. cu privire la apartamentul din Cluj-Napoca, str. D., şi împrejurarea că, ulterior, acest bun a fost donat de pârâtă în favoarea minorei K.A.D.
Pârâta K.C.O. a avut reprezentarea faptului că respectivul bun, sau mai exact cota de ½ parte deţinută din acesta, nu va putea servi şi pentru acoperirea sumei garantate în calitate de fidejusor faţă de SC B.D.P.A. SRL, creanţă preluată de către reclamant, dar nu i se poate imputa pârâtei plata unui creditor ipotecar înaintea unui creditor chirografar.
Pârâta nu a contestat faptul că a fost notificată cu privire la cesiunea de creanţă în favoarea reclamantului la data de 25 mai 2009 şi nici promovarea unei cereri pentru emiterea somaţiei de plată, la data de 20 februarie 2009, la care însă a renunţat ulterior reclamantul din prezenta cauză.
În ipoteza neîndeplinirii primei condiţii, anterior examinate, nu există premisele constatării fraudei debitorului.
Cu privire la plata preţului imobilului, pârâtul S.A. a arătat că potrivit înţelegerii dintre părţi, preţul a fost stabili astfel încât să acopere valoarea ipotecii înscrise pe imobil în favoarea băncii şi de asemenea oferirea în schimb a două apartamente. În concret, în favoarea pârâtei K.C.O. urma să se transmită dreptul de proprietate cu privire la apartamentul din str. D., unde au locuit anterior pârâţii S., iar în favoarea pârâtului K.M.I. s-a stabilit plata sumei de 490.000 RON, la acest preţ fiind estimat şi apartamentul anterior descris. A mai precizat pârâtul că a acceptat să achite în plus suma de 30.000 RON peste valoarea ipotecii, sumă care a fost stabilită de asemenea de bancă.
Cu privire la acelaşi aspect, pârâta S.I. a arătat că discuţiile privitoare la preţul imobilului cumpărat au vizat acoperirea datoriei către bancă, de peste 1 milion de RON şi oferirea a două apartamente în schimb.
Tribunalul a constatat că potrivit ordinului de plată din 21 august 2009 înregistrat la Banca P. Câmpia Turzii, pârâtul S.A. a virat din contul său în contul SC F. SRL suma de 1.471.280 RON, reprezentând preţul din contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu K.M.I. şi K.C.O. la data de 20 august 2009.
Faţă de rambursarea integrală a creditelor care grevau imobilul din Cluj-Napoca, str. V.L., Banca C.R. a formulat cererea de radiere a ipotecilor şi interdicţiilor de înstrăinare şi grevare, cerere înregistrată la Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj din 21 august 2009.
Din cele expuse a rezultat că autentificarea contractului de vânzare-cumpărare a avut loc în data de 20 august 2009, iar rambursarea creditului şi înregistrarea cererii de radiere a ipotecilor şi interdicţiilor din cartea funciară în data de 21 august 2009.
Înscrisurile examinate confirmă astfel susţinerilor pârâţilor S.A. şi S.I. în sensul că suma convenită cu titlu de preţ a fost stabilită de aşa natură încât să acopere contravaloarea ipotecilor înscrise în cartea funciară a imobilului şi în plus, au stabilit de comun acord cu cei doi vânzători să le mai ofere două apartamente. În concret au transmis dreptul de proprietate cu privire la apartamentul din Cluj-Napoca, str. D. în favoarea pârâtei K.C.O., iar pârâtului K.M.I. i-au achitat suma de 490.000 RON.
Din analiza atentă a probelor administrate cu privire la această din urmă condiţie a rezultat că pârâţii S.A. şi S.I. sunt terţi dobânditori de bună credinţă.
În baza art. 274 C. proc. civ., cererea formulată de pârâţii S.A. şi S.I. pentru obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 20.000 RON a fost respinsă deoarece pârâţii au depus la dosarul cauzei doar factura fiscală din 27 iulie 2011, dar nu au făcut dovada achitării vreunei sume cu titlu de onorariu avocaţial până la data pronunţării sentinţei. Înscrisurile nu au fost depuse ca anexe la concluziile scrise şi nu au fost depuse prin registratura Tribunalului Cluj.
În temeiul aceluiaşi text legal au fost respinse cererile formulate de pârâţii K.C.O. şi K.M.I. pentru obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. În cazul pârâtului K.M.I. instanţa a constatat că nu au fost depuse acte justificative din care să rezulte cheltuielile de judecată, iar în cazul pârâtei K.C.O. a fost depusă o chitanţă ilizibilă.
Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 89/A/2012 din 25 septembrie 2012, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul P.V.E. împotriva sentinţei civile nr. 177 din 24 februarie 2012 a Tribunalului Cluj.
A admis în parte apelul declarat de pârâţii S.A. şi S.I. împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat reclamantul la plata sumei de 7.000 RON cheltuieli de judecată parţiale în primă instanţă către pârâţii S.A. şi S.I., la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată în apel către pârâtul K.M.I., şi la plata sumei de 2.232 RON cheltuieli de judecată în apel către pârâţii S.A. şi S.I.
Cu privire la aceste apeluri, curtea a reţinut următoarele:
În legătură cu apelul reclamantului P.V.E.:
Pornind de la prevederile art. 976 C. civ., potrivit cărora creditorii pot, în numele lor personal, să atace actele viclene făcute de către debitor în prejudiciul drepturilor lor, jurisprudenţa şi doctrina au stabilit că sunt condiţii ale acţiunii introduse de un creditor în revocarea judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor lor, următoarele: a) actul atacat să-i fi creat creditorului un prejudiciu; b) să existe o fraudă a debitorului, acesta cunoscând caracterul prejudiciabil al actului faţă de debitorul său; c) creditorul să fie titularul unei creanţe certe, lichide şi exigibile şi, ca regulă, anterioară actului atacat; d) să existe complicitatea la fraudă a terţului cu care debitorul a încheiat actul, în sensul că terţul cunoaşte că prin încheierea actului debitorul şi-a creat sau mărit starea de insolvabilitate.
Toate aceste condiţii sunt cumulative, admisibilitatea acţiunii revocatorii fiind supusă, deci, cerinţei ca cele patru condiţii să fie întrunite concomitent. Prin urmare, neîndeplinirea uneia dintre ele atrage respingerea acţiunii, chiar dacă celeilalte trei sunt realizate.
În acest fel a reţinut şi prima instanţă, statuările acesteia fiind, sub aspectul discutat, pe deplin legale.
În procesul de faţă nici existenţa creanţei pârâtei K.C.O. către reclamant, nici caracterul cert, lichid şi exigibil al acesteia nu au fost contestate, tribunalul reţinând în mod corect că prin sentinţa comercială nr. 916 din 26 ianuarie 2011 a Tribunalului Bucureşti (Dosar nr. 434/3/2010), definitivă la data judecăţii în primă instanţă, pârâta a fost obligată la a-i plăti reclamantului suma totală de 1.739.169.77 RON, în calitatea pârâtei de fidejusor ce a renunţat la invocarea beneficiului de discuţiune prevăzut de art. 1663 C. civ.
S-a reţinut că această condiţie de admisibilitate a acţiunii revocatorii este îndeplinită, dar nu este însă îndeplinită condiţia ca prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 20 august 2009 de Biroul Notarial Public Asociaţi P.I.F. şi D.S.I., pârâta să-şi fi creat sau mărit în mod nelegal o stare de insolvabilitate, căci deşi este real că prin vânzarea cotei sale de 1/2 din imobilul obiect al contractului patrimoniul pârâtei s-a diminuat, trebuie avut în vedere, complementar, şi că suma încasată cu titlu de preţ, anume 1.471.280 RON, a fost destinată plăţii unei creanţe către Banca C.R. Potrivit înscrierilor existente în cartea funciară din Cluj (în care se află înscris, imobilul situat în Cluj-Napoca, str. V.L., care a făcut obiectul contractului a cărui revocare se cere), Banca C.R. avea înscrise însă din perioada 2005-2006 drepturi de ipotecă asupra imobilului, calitatea ei de creditor fiindu-i, aşadar, dobândită înaintea celei a reclamantului.
Or, este acceptat că atunci când debitorul încheie un act juridic prin care îşi plăteşte o altă datorie, satisfăcându-şi deci un alt creditor, acel act juridic nu poate fi atacat pe calea acţiunii pauliene, considerându-se că diminuarea patrimoniului, deşi reală, este însoţită şi de o corespunzătoare micşorare a pasivului patrimonial. În concluzie, admisibilitatea acţiunii pauliene presupune existenţa unui act juridic care să aibă ca efect împuţinarea patrimoniului debitorului, fără a fi însoţit, corelativ, de plata unuia (unora) dintre creditori prin folosirea valorii patrimoniale obţinute de către debitor prin încheierea actului.
Că din cele de mai sus a rezultat că în procesul de faţă nu este întrunită condiţia ca prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 20 august 2009 pârâta K.C.O. să îşi fi diminuat patrimoniul fără a fi utilizat preţul primit la plata vreunuia dintre creditorii săi şi că acţiunea revocatorie nu putea fi admisă, prima instanţă hotărând în mod legal respingerea ei.
Reclamantul a susţinut că este îndeplinită în cauză şi condiţia privitoare la complicitatea la fraudă a pârâţilor cumpărători S.A. şi S.I., întemeindu-şi aserţiunea în principal pe faptul că aceştia au acceptat să facă plata preţului în conturile SC F. SRL, iar nu direct Băncii C.R., care avea calitatea de creditor ipotecar. Pentru a-şi consolida susţinerea, reclamantul are în vedere şi faptul că pârâţii cumpărători au fost consiliaţi de avocat, ceea ce era de natură a le atrage atenţia asupra complicităţii lor la o manoperă juridică dolosivă în raport cu reclamantul.
Curtea a reţinut că atâta vreme cât suma de 1.471.380 RON plătită cu titlu de preţ de către pârâţii cumpărători a ajuns, prin intermediul SC F. SRL, în conturile Băncii C.R., reprezentând actul juridic ce a semnificat restituirea integrală a creditului către bancă şi, prin aceasta, temeiul radierii din cartea funciară din Cluj a dreptului de ipotecă înscris în favoarea băncii, este fără relevanţă că pârâţii cumpărători au acceptat o asemenea modalitate de plată. Doar în măsura în care creditorul ipotecar ar fi rămas neîndestulat, preţul primit nefiind utilizat pentru stingerea creanţei sale ori a altui creditor al pârâtei K.C.O., se putea considera că este îndeplinită condiţia creării sau agravării, cu caracter fraudulos, a stării de insolvabilitate a acestei pârâte.
Nu li se poate reproşa pârâţilor S. că, din raţiuni de prudenţă (justificate faţă de valoarea mare a tranzacţiei), urmând sfatul avocatului lor, au acceptat ca plata în beneficiul Banca C.R. să se facă prin intermediul unei societăţi comerciale terţe, esenţial fiind că cel puţin unul dintre creditorii pârâtei K.C.O. a fost îndestulat.
Instanţa a reţinut că simplul fapt al încheierii unui contract de vânzare-cumpărare de către debitor nu este prin el însuşi, suficient concluziei că este prejudiciabil pentru creditor, fiind posibil ca preţul obţinut să fie destinat plăţii creanţei al cărei titular este creditorul respectiv şi că în mod legal şi temeinic a stabilit prima instanţă că nici cerinţa complicităţii la fraudă a cumpărătorilor S. nu este îndeplinită.
În ce priveşte afirmaţiile apelantului privitoare la disimularea realităţii prin plata sumei de 500.000 RON către pârâtul K.M.I. sub forma unui contract de vânzare de bunuri mobile, evitându-se plata impozitului pe venitul obţinut din vânzarea imobilului aferent sumei de 500.000 RON, curtea a constat că obiectul prezentului proces nu face necesară analiza acestor împrejurări, de interes pentru prezenta judecată fiind soarta juridică a cotei de ½ din imobil ce i-a aparţinut pârâtei K.C.O., iar nu situaţia juridică a soţului acesteia, el neavând calitatea de debitor ori garant în beneficiul reclamantului.
Verificarea eventualei fraude săvârşite în legătură cu suma de 500.000 RON ar putea fi analizată într-un alt cadru procesual decât cel de faţă, instanţele din prezentul proces având a verifica doar întrunirea condiţiilor legale privitoare la admisibilitatea acţiunii revocatorii (pauliene). Deşi apelantul susţine contrariul, eventuala fraudă constând în afirmata neplată a impozitului pe venit corespunzător sumei de 500.000 RON nu prezintă relevanţă în planul acţiunii revocatorii, complicitatea titlului trebuind, în cazul acesteia, să vizeze exclusiv ceea ce este prejudiciabil pentru creditorul reclamant, iar nu şi pentru Statul Român, în calitatea acestuia de colector de taxe şi impozite.
Cu privire la contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul situat în municipiul Cluj-Napoca, str. D., pe care pârâta K.C.O. l-a cumpărat de la familia S. contra sumei de 170.000 RON, acesta are valoarea unui act juridic care a sporit patrimoniul pârâtei, el fiind în profitul reclamantului. Mai mult, reclamantul are dreptul de a analiza dacă donarea nudei proprietăţi asupra acestui apartament, consimţită la scurt timp după cumpărare, de către pârâta cumpărătoare în favoarea fiicei sale minore reprezintă un act juridic ce n-ar putea fi supus el însuşi, revocării în temeiul art. 976 C. civ.
S-a respins critica prin care a susţinut că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra probatoriilor solicitate sau că aceasta ar fi cenzurat nejustificat sau nemotivat întrebările propuse de reclamant pentru interogatoriul pârâţilor, întrucât sentinţa este rezultatul unei analize minuţioase şi obiective a probelor administrate.
Cu privire la apelul declarat de pârâţii S.A. şi S.I., s-a reţinut că prima instanţă a procedat corect atunci când a apreciat ca nedovedită în condiţiile legii cererea pârâţilor S. de a le plăti cheltuieli de judecată.
Faţă de împrejurarea că acţiunea i-a fost respinsă de către prima instanţă, reclamantul are, în sensul art. 274 C. proc. civ., calitatea de parte căzută în pretenţii, datorându-le pârâţilor, la cererea acestora şi sub condiţia dovedirii lor, cheltuieli de judecată.
Sub aspect probatoriu, curtea a reţinut că deşi pârâţii S. afirmă că au depus înscrisurile doveditoare aflate la dosarul primei instanţe în chiar şedinţa de judecată din data de 17 februarie 2012, iar nu ulterior acesteia, nu au reuşit să probeze acest fapt, în condiţiile în care în încheierea de şedinţă nu se face vorbire despre depunerea unor asemenea înscrisuri, iar din actele dosarului nu a rezultat că acestea ar fi fost într-adevăr depuse, în vreo altă modalitate legală, anterior închiderii dezbaterilor la termenul de judecată din data de 17 februarie 2012.
Curtea a constatat că, din coroborarea înscrisurilor depuse în copie la dosarul primei instanţe a rezultat că pârâţii S. au plătit un onorariu avocaţial în sumă de 20.731,81 RON, dar că faţă de complexitatea cauzei, de activitatea îndeplinită de avocatul reclamanţilor (redactarea întâmpinării, a concluziilor scrise şi participarea la dezbaterile judiciare, şase termene de judecată), apreciază că suma de 20.731,81 RON este prea mare, fiind oportună aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi, prin urmare, reducerea ei la suma de 7.000 RON.
În ce priveşte cheltuielile de judecată în apel, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a obligat reclamantul la plata sumei de 2.237 RON reprezentând onorariu avocaţial pârâţilor S., şi la plata sumei de 500 RON, cu acelaşi titlu către pârâtului K.M.I.
Împotriva deciziei civile nr. 89/A/2012 din 25 septembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă au declarat recurs atât reclamantul P.V.E., cât şi pârâţii S.A. şi S.I.
Recurentul reclamant P.V.E., prin recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 89/A/2012 din 25 septembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, întemeiat pe art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, în principal casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, iar în secundar, modificarea deciziei, admiterea apelului său în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată şi motivată.
După o prezentare a situaţiei de fapt recurentul reclamant a susţinut în esenţă următoarele:
1. Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., cu privire la casarea deciziei din apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, recurentul a arătat în esenţă că a suferit o vătămare, ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor de procedură efectuate, în raport de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât instanţa de apel în mod nelegal i-a respins prin încheierea de şedinţă din 11 septembrie 2012 cererea de amânare a judecării cauzei pentru lipsă de apărare, în condiţiile în care aceasta a fost însoţită de documente doveditoare, justificând aceasta prin faptul că de la data declarării apelului a avut suficient timp pentru angajarea unui apărător, încălcându-i-se astfel dreptul la apărare şi la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 156 C. proc. civ., fiind astfel împiedicat să-şi formuleze apărarea cu privire la excepţii şi pe fondul cauzei.
2. Cu privire la motivele care ar atrage modificarea deciziei recurate, recurentul reclamant a arătat că în speţă instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul acestuia, că decizia din apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, situaţie în care în speţă sunt incidente şi dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
A susţinut în acest sens că în cauză s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor acţiunii în revocare, reglementată de art. 975 C. civ., dar instanţa nu a analizat dacă actul atacat este unul viclean sau de bună-credinţă, aplicând greşit legea în raport de înscrisurile din dosar, reluând argumentarea poziţiei sale în raport de existenţa bunei creanţe, frauda debitorului, insolvabilitatea debitorului şi complicitatea terţului contractant.
- Că în cauză, a făcut dovada că este titularul unei creanţe certe, lichide şi exigibile faţă de pârâta K.C.O., în sumă de 1.650.832,73 RON, fapt stabilit prin sentinţa comercială nr. 9168 din 26 ianuarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, prin care se constată preexistente dreptului de creanţă, fiind irelevant faptul că aceasta a fost pronunţată ulterior încheierii actului atacat.
- Cu privire la insolvabilitatea, la frauda debitorului şi la complicitatea terţului contractant, după o prezentare a situaţiei de fapt, a arătat că în cauză sunt îndeplinite aceste condiţii, avându-se în vedere că la data încheierii actului atacat, 20 august 2009, era în derulare un proces de insolvenţă a SC C.M.D.C. SRL în care s-a solicitat şi atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei, ca administrator, iar la data de 20 septembrie 2009 reclamantul a formulat şi o cerere de emitere a somaţiei de plată împotriva pârâtei K.C.O. pentru sumele corespunzătoare preţului şi penalităţilor. Chiar dacă a renunţat la judecata acesteia, intenţia sa de a angaja răspunderea pârâtei în calitatea ei de fidejusor al cumpărătoarei SC C.M.D.C. SRL i-a fost comunicată pârâtei şi cu ocazia notificării cesiunii de creanţă din 25 mai 2009, după ce în data de 5 februarie 2009 fusese deja notificată societatea comercială.
Faţă de intenţia sa de a-i angaja răspunderea patrimonială a pârâtei K.C.O., aceasta a început demersuri pentru golirea de active a patrimoniului propriu, cu scopul evident de a goli de conţinut gajul personal al creditorilor săi, sens în care aceasta a încheiat contractul de vânzare-cumpărare menţionat, intenţia de fraudă rezultând şi din faptul că preţul vânzării nu s-a achitat vânzătorilor, aşa cum era firesc, ci terţului SC F. SRL, consumându-se astfel prima etapă a eludării obligaţiei de fidejusiune, cu atât mai mult cu cât preţul înscris în contract nu a fost cel real, iar plata impozitului s-a făcut din contul pârâtului S.A. în contul bancar al cabinetului notarial, deşi legea prevedea că impozitul se achită înaintea autentificării actului şi că la o dată anterioară contractului menţionat pârâta K.C.O. să cumpere ca bun propriu, prin contract autentificat de acelaşi notar public, imobilul din Cluj-Napoca, str. D., de la pârâţii S., cu preţul de 170.000 RON menţionat care a fost achitat integral de cumpărător anterior autentificării contractului. în data de 8 octombrie 2009 pârâta a încheiat un contract de donaţie în favoarea fiicei sale minore cu privire la acest apartament, ea păstrându-şi doar dreptul de uzufruct viager.
Prin urmare, recurentul a arătat că ne aflăm în prezenţa unui act juridic declarat de părţi ca fiind cu titlu oneros, respectiv un contract de vânzare-cumpărare, însă în realitate el reprezintă un act autentic care a făcut parte dintr-o înţelegere secretă între părţi având ca scop fraudarea reclamantului prin sustragerea imobilului obiect al vânzării de la o eventuală urmărire, astfel că în cauză sunt îndeplinite atât condiţia insolvabilităţii debitorului, întrucât prin cele două înstrăinări succesive de active în a doua jumătate a anului 2009 pârâta K.C.O. şi-a creat o stare de insolvabilitate care persistă şi în prezent, cât şi condiţia complicităţii la fraudă a terţului dobânditor, dovada clară fiind chiar acceptul acestuia de a plăti preţul în contul SC F. SRL, iar nu direct băncii care avea calitatea de creditor ipotecar.
Astfel, în mod nereal în contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului din str. D., pârâţii au declarat că preţul de 170.000 RON a fost achitat de pârâta K.C.O., din proba cu interogatoriu rezultând că aceasta nu a achitat nicio sumă de bani familiei S.
Apoi, în contractul de vânzare-cumpărare litigios a fost menţionată ca preţ doar suma care acoperea creanţa creditorului Banca C.R., în condiţiile în care preţul real al imobilului a fost cu cca. 1.000.000 RON mai mare, valoarea a două apartamente.
Realitatea a fost din nou disimulată şi atunci când pârâţii au mascat plata sumei de 500.000 RON către pârâtul K.M.I. sub forma unui contract de vânzare de bunuri mobile, fără dată certă. Mai mult, prin aceeaşi modalitate de încheiere a contractului, anume sub semnătură privată, pârâţii au evitat plata impozitului pe venitul obţinut din vânzarea imobilului pentru partea de preţ care i-a fost achitată lui K.M.I., realizându-se frauda la lege.
Prin urmare, acceptul terţilor cumpărători de a frauda legea şi de a încheia un act cu cauză falsă este, şi el, o puternică dovadă a complicităţii la fraudă.
Recurenţii pârâţii S.A. şi S.I., prin recursul declarat împotriva deciziei instanţei de apel, întemeiat pe art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ. au solicitat admiterea recursului, schimbarea în parte a deciziei în sensul admiterii cererii lor în sensul obligării reclamantului la plata sumei de 20.731,82 RON cheltuieli de judecată la fond şi a sumei de 10.168 RON cheltuieli de judecată în apel, precum şi a cheltuielilor de judecată din recurs, conform documentelor justificative depuse, întrucât nu s-a avut în vedere complexitatea cauzei în raport de prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Analizând recursul declarat de reclamantul P.V.E. împotriva deciziei civile nr. 89/A/2012 din 25 septembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat avându-se în vedere următoarele considerente:
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Alin. (2) al art. 105 C. proc. civ. vizează situaţia în care actele de procedură au fost îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent, acte care se vor declara nule dacă părţii i s-a pricinuit o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea lor.
Din textele de mai sus se poate observa că motivul de nelegalitate analizat se referă la neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, aspecte care nu se regăsesc în argumentele dezvoltate pentru susţinerea acestui motiv, or recurentul invocă în cauză pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 156 C. proc. civ. şi prin aceasta, implicit a dreptului la apărare din perspectiva art. 26 alin. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a unui proces echitabil.
Este ştiut că, potrivit art. 156 C. proc. civ. instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată, dar este de observat că legea nu instituie în sarcina instanţei o obligaţie, ci posibilitatea de a acorda sau nu un termen pentru lipsă de apărare, astfel că respingerea unei astfel de cereri nu poate fi sancţionată cu nulitatea hotărârii, fiind în discuţie aşa cum s-a arătat norme dispozitive, iar nu imperative.
Motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se referă la interpretarea actului juridic şi nu este incident în cauză.
Conform prevederilor art. 976 C. civ., pe care reclamantul şi-a întemeiat acţiunea, creditorii pot, în numele lor personal, să atace actele viclene făcute de către debitor în prejudiciul drepturilor lor.
Acţiunea pauliană sau revocatorie este definită ca fiind acea acţiune prin care creditorul solicită revocarea sau desfiinţarea judiciară a actelor încheiate de debitor în frauda drepturilor sale.
Rezultă astfel că pentru a fi admisibilă acţiunea pauliană introdusă de un creditor în revocarea judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor lor, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: actul atacat să fie încheiat în frauda drepturilor creditorului, adică să-i fi creat acestuia un prejudiciu; să existe o fraudă a debitorului, acesta cunoscând caracterul prejudiciabil al actului faţă de creditorul său; creditorul să fie titularul unei creanţe certe, lichide şi exigibile şi, ca regulă, anterioară actului atacat şi să existe complicitatea la fraudă a terţului cu care debitorul a încheiat actul, în sensul că terţul cunoaşte că prin încheierea actului debitorul şi-a creat sau mărit starea de insolvabilitate.
Că, toate aceste condiţii sunt cumulative, admisibilitatea acţiunii revocatorii fiind supusă, deci, cerinţei ca cele patru condiţii să fie întrunite concomitent, astfel că neîndeplinirea uneia dintre ele atrage respingerea acţiunii, chiar dacă celeilalte trei sunt realizate.
Astfel, se constată că în cauză nu au fost contestate nici existenţa creanţei pârâtei K.C.O. de către reclamant şi nici caracterul cert, lichid şi exigibil al acesteia, instanţa de apel reţinând în mod corect că prin sentinţa comercială nr. 916 din 26 ianuarie 2011 a Tribunalului Bucureşti (Dosar nr. 434/3/2010), definitivă, pârâta a fost obligată la plata către reclamantul P.V.E., a sumei de 1.739.169,77 RON, în calitatea sa de fidejusor ce a renunţat la invocarea beneficiului de discuţiune prevăzut de art. 1663 C. civ.
Curtea de Apel Cluj, a reţinut corect în cauză, că această condiţie de admisibilitate a acţiunii revocatorii este îndeplinită, dar că nu este îndeplinită condiţia potrivit căreia prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 20 august 2009 de Biroul Noatrial Public Asociaţi P.I.F. şi D.S.I., pârâta să-şi fi creat sau mărit în mod nelegal starea de insolvabilitate, căci deşi este real că prin vânzarea cotei sale de ½ din imobilul obiect al contractului patrimoniul pârâtei s-a diminuat, trebuie avut în vedere şi că suma încasată cu titlu de preţ, anume 1.471.280 RON, a fost destinată plăţii unei creanţe către Banca C.R.
Se apreciază ca nerelevante în speţă, încercările recurentului reclamant de a proba existenţa unei pretinse fraude comise de către pârâţi K. faţă de SC F. SRL, actualmente în faliment, avându-se în vedere că pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, str. V.L., care a făcut obiectul contractului a cărui revocare se cere, au fost înscrise în cartea funciară din Cluj, drepturi de ipotecă în favoarea Băncii C.R. încă din perioada 2005-2006, calitatea ei de creditor fiind, aşadar, dobândită înaintea celei a reclamantului.
Or, este acceptat după cum corect a reţinut şi instanţa de apel, că atunci când debitorul încheie un act juridic prin care îşi plăteşte o altă datorie, satisfăcându-şi deci un alt creditor, acel act juridic nu poate fi atacat pe calea acţiunii pauliene, considerându-se că diminuarea patrimoniului, deşi reală, este însoţită şi de o corespunzătoare micşorare a pasivului patrimonial. În concluzie, admisibilitatea acţiunii pauliene presupune existenţa unui act juridic care să aibă ca efect împuţinarea patrimoniului debitorului, fără a fi însoţit, corelativ, de plata unuia sau unora dintre creditori prin folosirea valorii patrimoniale obţinute de către debitor prin încheierea actului.
Aşa fiind, cum în procesul de faţă nu este întrunită condiţia ca prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 20 august 2009 pârâta K.C.O. să îşi fi diminuat patrimoniul fără a fi utilizat preţul primit la plata vreunuia dintre creditorii săi, se reţine că acţiunea revocatorie nu putea fi admisă, astfel că soluţia de respingere a ei de către Curtea de Apel Cluj se apreciază ca fiind justă.
Nici critica recurentului reclamant prin care a susţinut că este îndeplinită în cauză şi condiţia privitoare la complicitatea la fraudă a pârâţilor cumpărători S.A. şi S.I., întemeiată pe faptul că aceştia au acceptat să facă plata preţului în conturile SC F. SRL şi nu direct Băncii C.R., care avea calitatea de creditor ipotecar, nu poate fi primită, câtă vreme suma de 1.471.380 RON plătită cu titlu de preţ de către pârâţii cumpărători a ajuns, prin intermediul SC F. SRL, în conturile Băncii C.R., reprezentând actul juridic ce a semnificat restituirea integrală a creditului către bancă şi, prin aceasta, temeiul radierii din cartea funciară Cluj a dreptului de ipotecă înscris în favoarea băncii, în condiţiile în care pârâţii cumpărători au acceptat o asemenea modalitate de plată.
Or, numai în măsura în care creditorul ipotecar ar fi rămas neîndestulat, iar preţul primit nu ar fi fost utilizat pentru stingerea creanţei sale ori a altui creditor al pârâtei K.C.O., se putea considera că este îndeplinită condiţia creării sau agravării, cu caracter fraudulos, a stării de insolvabilitate a acestei pârâte.
Mai mult decât atât, simplul fapt al încheierii unui contract de vânzare-cumpărare de către debitor nu este prin el însuşi, suficient concluziei că este prejudiciabil pentru creditor, fiind posibil ca preţul obţinut să fie destinat plăţii creanţei al cărei titular este creditorul respectiv, astfel că în mod just a stabilit instanţa de apel că nici cerinţa complicităţii la fraudă a cumpărătorilor S. nu este îndeplinită.
Legat de afirmaţiile recurentului reclamant, privitoare la disimularea realităţii prin plata sumei de 500.000 RON către pârâtul K.M.I. sub forma unui contract de vânzare de bunuri mobile, evitându-se plata impozitului pe venitul obţinut din vânzarea imobilului aferent sumei de 500.000 RON, se reţine că acest aspect nu prezintă relevanţă în planul acţiunii revocatorii, de interes pentru prezenta judecată fiind soarta juridică a cotei de ½ din imobil ce i-a aparţinut pârâtei K.C.O., iar nu situaţia juridică a soţului acesteia, el neavând calitatea de debitor ori garant în beneficiul reclamantului.
În atare situaţie se constată că şi analiza contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul situat în municipiul Cluj-Napoca, str. D., pe care pârâta K.C.O. l-a cumpărat de la familia S. contra sumei de 170.000 RON, este irelevantă.
Şi recursul pârâţilor S.A. şi S.I. este nefondat.
Potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau muncii îndeplinite de avocat.
Astfel, este de observat că posibilitatea măririi sau micşorării cuantumului cheltuielilor de judecată este o facultate a instanţei de judecată, şi nu o obligaţie, aceasta urmând a aprecia de la caz la caz, aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ.
În cauză, este de remarcat că instanţa de apel reducând onorariul de avocat de la suma de 20.731,81 RON la suma de 7.000 RON la instanţa de fond, a avut în vedere criteriile prevăzute de precitatul text legal, aşa încât nu se justifică critica de nelegalitate invocată de recurenţii pârâţi, iar aspectele de netemeinicie referitoare la aprecierea proporţionalităţii onorariului cu valoarea pretenţiilor deduse judecăţii sau complexităţii cauzei nu pot fi verificate în această cale de atac.
În ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată în apel, este de reţinut că, soluţia de obligare a reclamantului la plata sumei de 2.237 RON reprezentând onorariu avocaţial pârâţilor S., este corectă, în raport de prevederile art. 274 C. proc. civ., ştiut fiind că dreptul de a cere plata cheltuielilor de judecată se naşte pentru partea care a câştigat procesul, ca efect al hotărârii judecătoreşti prin care cealaltă parte a căzut în pretenţii.
Cum, practica judiciară a conturat nu numai ideea că dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. sunt aplicabile în raport de culpa procesuală a părţii, ci şi cerinţa ca în analiza culpei să se aibă în vedere şi prejudiciul real creat părţii care a achitat cheltuieli de judecată, se constată că acest aspect a fost respectat de instanţa de apel care a avut în vedere acordarea cheltuielilor de judecată solicitate în baza dovezilor aflate la dosar.
Aşa fiind, cum decizia instanţei de apel este legală, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursurile declarate de reclamantul P.V.E. şi de pârâţii S.A. şi S.I. împotriva deciziei civile nr. 89/A/2012 din 25 septembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul P.V.E. şi de pârâţii S.A. şi S.I. împotriva deciziei civile nr. 89/A/2012 din 25 septembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1221/2014. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1223/2014. Civil → |
|---|
