ICCJ. Decizia nr. 1229/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1229/2014
Dosar nr. 9578/62/2011
Şedinţa publică de la 27 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 246 din 1 iunie 2012 Tribunalul Braşov, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi inadmisibilitătii invocate de pârâta SC O.V.I.G. SA Bucureşti.
A admis în parte acţiunea formulată de reclamantul G.T. în contradictoriu cu pârâţii SC O.V.I.G. SA Bucureşti şi N.S. şi a obligat pârâta SC O.V.I.G. SA să plătească reclamantului suma de 15.500 euro, în echivalent RON la data plăţii, reprezentând daune morale.
A respins restul pretenţiilor reclamantului şi a obligat pârâta SC O.V.I.G. SA să plătească reclamantului suma de 3.148,20 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC O.V.I.G. SA a fost respinsă ca neîntemeiată, în raport de prevederile art. 9 din Legea nr. 136/1995, conform cărora asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit despăgubirea sau suma asigurată, justificând în speţă calitatea sa procesuală pasivă.
Excepţia inadmisibilitătii acţiunii invocată de pârâta SC O.V.I.G. SA a fost respinsă ca nefondată apreciindu-se că instanţa a fost investită cu o acţiune în realizare având ca obiect pretenţii, iar nu cu o acţiune în constatare astfel cum s-a susţinut.
Instanţa a reţinut că, la data de 9 iunie 2008, reclamantul G.T. a fost internat la Spitalul Militar B., secţia chirurgie cu diagnosticul de trimitere chist testicular şi diagnosticul la internare de chist funicul spermatic şi că astfel cum a rezultat din foaia de observaţie clinică generală, intervenţia chirurgicală la care a fost supus reclamantul a constat în tumorectomie, iar diagnosticul principal la externare de tumoră testiculară stâng şi că potrivit aceleiaşi foi de observaţie piesa operată a fost trimisă pentru examinare la data de 11 iunie 2008, de către pârâtul N.S., diagnosticul clinic stabilit potrivit examenului histopatologic din data de 25 iunie 2008 fiind de tumoră testiculară stângă.
La data de 15 iunie 2008 reclamantul a fost externat din Spitalul Militar B., secţia chirurgie, iar la 4 august 2008 acesta a fost internat la Institutul Clinic F. în vederea reevaluării, ca la data de 5 august 2008 să fie reoperat, intervenţia suferită fiind de orhiectomie stângă pe cale inghinală. Ulterior, reclamantul a urmat chimioterapia.
Că prin decizia nr. 1/2009 pârâtul N.S. a fost sancţionat de către Colegiul Medicilor B., Comisia de disciplină, cu mustrare, considerându-se ca fiind greşită limitarea mijloacelor de investigare pentru un bun diagnostic preoperator, iar din concluziile raportului de expertiză medico-legală din 3 septembrie 2010 a rezultat că între diagnosticul de internare la Spitalul Militar B. şi diagnosticul de externare nu există concordanţă, iar tipul de intervenţie chirurgicală aplicat de pârâtul N.S. nu a fost cel corect şi impus faţă de diagnosticul de externare, stabilit intraoperator.
Conform aceluiaşi raport s-a concluzionat că viaţa reclamantului nu a fost pusă în pericol prin procedeul chirurgical aplicat de pârâtul N.S., însă intervenţia chirurgicală efectuată la Institutul Clinic F., urologie la data de 5 august 2008 a fost consecinţa neaplicării la Spitalul Militar B. la 11 iunie 2008, a procedeului chirurgical care se impunea în cauză, respectiv orhiectomie totală pe cale inghinală şi că mijloacele de investigaţii paraclinice şi imagistice ce se impuneau preoperator pentru stabilirea diagnosticului, în cazul unei formaţiuni pseudotumorale testiculare, ar fi fost, în conformitate cu protocolul standard, următoarele: ecografie testiculară (scrotală/inghinală/abdominală), tomografia computerizată abdominopelvină, markerii tumorali (AFP, beta-HCG, LDH seric, GUT), alături de radiografia toracică standard.
Era de asemenea obligatoriu, examenul histopatologic extemporaneu al tumorii excizate, având în vedere riscul crescut al posibilităţii existenţei unui cancer testicular la pacientul în cauză, datorită întârzierii efectuării în copilărie a intervenţiei chirurgicale de coborâre a testiculului stâng în scrot.
Pârâtul N.S. avea încheiată la societatea pârâtă, pentru mal praxis, poliţa de asigurare din 14 ianuarie 2008, valabilă până la data de 17 ianuarie 2009, în limita a 62.000 euro pe fiecare eveniment.
S-a reţinut răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie instituită prin art. 998 şi art. 999 C. civ., avându-se în vedere îndeplinirea în cauză a dispoziţiilor legale.
În ceea ce priveşte valoarea prejudiciului, instanţa a reţinut ca fiind fondate susţinerile pârâtei SC O.V.I.G. SA, conform Capitolului 3 lit. e) din condiţiile specifice potrivit cărora există în speţă o cauză de limitare a răspunderii, astfel că daunele morale sunt acoperite într-o sublimită de 25% din limita de răspundere pe întreaga perioadă de asigurare menţionată în specificaţia poliţei, dar în nici un caz mai mult de 50.000 euro, sublimită care este inclusă în limita de răspundere asigurată prin poliţă.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale prin decizia civilă nr. 12/Ap din 20 februarie 2013, a respins apelul formulat de pârâta SC O.V.I.G. SA, împotriva sentinţei civile nr. 246 din 1 iunie 2012 a Tribunalului Braşov.
A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către intimatul G.T., în cuantum de 5.500 RON.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Că potrivit art. 4.1 (VII) din condiţiile specifice, de la excluderea răspunderii asigurătorului sunt exceptate situaţiile în care pacientul a fost în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau consimţământul şi cum intervenţia chirurgicală nu s-a efectuat cu acordul intimatului reclamant, întrucât acesta a fost în imposibilitate de a-şi exprima consimţământul, datorită faptului că se afla pe masa de operaţie, sub efectul puternic al substanţelor anestezice care îi afecta întreg organismul şi că o astfel de situaţie constituie excepţia de la cazurile de excludere a răspunderii asigurătorului.
În ceea ce priveşte prejudiciul moral, probele administrate în cauză au demonstrat existenţa condiţiilor care atrag răspunderea civilă delictuală, respectiv prejudiciu cauzat şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a medicului şi prejudiciu.
Instanţa a reţinut că fapta ilicită aparţine pârâtului N.S., care nu a procedat la efectuarea examenelor impuse de protocolul standard de diagnostic clinic al unei tumori testiculare, adoptat de Societatea Română de Urologie şi că, conform art. 642 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, fapta pârâtului se încadrează în noţiunea de mal-praxis, fiind o eroare profesională săvârşită în exercitarea actului medical, generator de prejudicii asupra pacientului.
Că expertiza medico-legală a evidenţiat raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită a doctorului care a efectuat intervenţia chirurgicală şi prejudiciul suferit de reclamant, care a fost supus unei noi operaţii şi că pârâtul N.S. a fost asigurat pentru mal-praxis, pe fiecare eveniment în limita sumei a 62.000 euro de către pârâta SC O.V.I.G. SA, conform poliţei din 14 ianuarie 2008, iar riscul asigurat s-a produs la data de 11 iunie 2008, în perioada cât poliţa era activă astfel că, obligaţia de plată a fost preluată ca o garanţie în patrimoniul asigurătorului faţă de intimatul reclamant.
Totodată, s-a reţinut că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 136/1995, potrivit cărora, prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca la producerea riscului asigurat, să plătească asiguratului sau terţului păgubit, despăgubirea, rezultată din contractul de asigurare, astfel că în raport de suferinţele psihice şi fizice ale reclamantului, cauzate de intervenţia chirurgicală, care a constituit un caz de mal-praxis, cuantumul daunelor morale acordate, au fost apreciate ca fiind rezonabile şi justificate, corespunzător prejudiciului real produs părţii vătămate, neputând constitui o îmbogăţire fără justă cauză pentru intimatul reclamant.
Împotriva deciziei civile nr. 12/Ap din 20 februarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a declarat recurs pârâta SC O.V.I.G. SA Bucureşti, întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului şi respingerea acţiunii reclamantului ca nefondată.
Recurenta pârâtă, după o prezentare a situaţiei de fapt, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a susţinut că decizia pronunţată de instanţa de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Se arată că, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 969 C. civ. şi art. 4.1 din condiţiile specifice privind asigurarea de răspundere civilă a personalului medical a unităţilor sanitare şi a furnizorilor de produse şi servicii medicale, că potrivit contractului de asigurare de răspundere civilă profesională, societatea sa nu acordă despăgubiri pentru prejudiciile legate de acte medicale pacientului, sau reprezentanţilor legali ai acestuia, care nu şi-au dat consimţământul pentru intervenţia chirurgicală, cu excepţia situaţiilor în care aceştia au fost în imposibilitate de a-şi exprima consimţământul şi pentru situaţiile de forţă majoră, astfel că în cauză societatea sa nu are obligaţia de plată a despăgubirilor avându-se în vedere faptul că medicul nu a obţinut înainte de intervenţia chirurgicală consimţămâtul reclamantului, cu atât mai mult cu cât acesta a fost operat la 48 de ore de la internare.
În privinţa daunelor morale, acordate de instanţă, a susţinut că acestea ar trebui să fie diminuate şi apreciate în raport cu circumstanţele cauzei respective, astfel încât să reprezinte o justă despăgubire.
Intimatul-reclamant G.T. prin întâmpinarea formulată la 17 martie 2014, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele scrise expuse.
Analizând recursul declarat de pârâta SC O.V.I.G. SA Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 12/Ap din 20 februarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, din perspectiva criticilor formulate şi temeiurilor de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Este de observat că deşi recurenta a invocat numai motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., o parte din criticile formulate se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate face când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, ori din această perspectivă precum şi din criticile formulate în recurs, Înalta Curte constată că decizia instanţei de apel nu a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor legale aplicabile în cauză.
Dispoziţiile art. 998 şi art. 999 C. civ. consacră principiul potrivit căruia cei ce sunt lezaţi printr-un fapt prejudiciabil pot exercita acţiunea în daune.
Prin urmare, pentru ca acţiunea în daune interese să fie admisibilă se cere ca faptul prejudiciabil imputat autorului său să fie ilicit şi să fi cauzat o pagubă ce se solicită a fi reparată.
Recurenta, în prezentul recurs, a criticat soluţia adoptată de instanţa de apel, sub aspectul analizării îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale.
În acest context, în calea devolutivă a apelului, analizând probele administrate, instanţa de apel în mod corect a reţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale reglementate de art. 998 C. civ., respectiv fapta ilicită, prejudiciul suferit ca urmare a săvârşirii unei astfel de fapte, vinovăţia şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, ca dovedite.
S-a reţinut că, fapta ilicită aparţine pârâtului N.S., care nu a procedat la efectuarea examenelor impuse de protocolul standard de diagnostic clinic pentru afecţiunea menţionată, adoptat de Societatea Română de Urologie, înainte de intervenţia chirurgicală făcută în cauză fără acordul reclamantului, care a fost în imposibilitate de a-şi exprima consimţământul, întrucât se afla pe masa de operaţie, sub efectul puternic al substanţelor anestezice care îi afecta întreg organismul şi că, potrivit art. 642 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, fapta pârâtului se încadrează în noţiunea de mal-praxis, fiind o eroare profesională săvârşită în exercitarea actului medical, generator de prejudicii asupra pacientului.
Astfel, în mod just s-a constatat în cauză, că sunt incidente dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 136/1995, potrivit cărora, prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca la producerea riscului asigurat, să plătească asiguratului sau terţului păgubit, despăgubirea, rezultată din contractul de asigurare.
Dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a persoanei, sănătatea şi integritatea corporală, la sentimentele de afecţiune, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare, iar la evaluarea despăgubirilor necesare compensării prejudiciului moral, aceasta trebuie să aibă în vedere mai multe criterii.
Un criteriu important pentru determinarea daunelor morale îl constituie gravitatea prejudiciului moral suferit, astfel că, cu cât valoarea lezată are o importanţă mai mare pentru victimă, cu atât prejudiciul moral va fi mai grav.
Criteriul echităţii exprimă cerinţa ca daunele acordate să reprezinte o justă şi integrală desdăunare a victimei.
Distinct de cele reţinute, în termenii Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale criteriul echităţii se traduce prin necesitatea ca partea lezată să primească o satisfacţie rezonabilă pentru prejudiciul moral suferit, dreptul la familie şi dreptul la viaţă fiind unele dintre drepturile fundamentale ale omului.
Cât priveşte justa şi echitabila dezdăunare care trebuie avută în vedere la stabilirea cuantumului acestora, Înalta Curte constată că instanţa de control judiciar în calea devolutivă a apelului, analizând probele administrate, a reţinut în mod corect ca fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale cât priveşte temeiul de drept pentru acordarea daunelor morale în raport de prevederile art. 998 C. civ., respectiv fapta ilicită, prejudiciu suferit ca urmare a săvârşirii unei astfel de fapte, vinovăţia şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, ca dovedite, cu referire la art. 9 din Legea nr. 136/1995, ceea ce-l îndreptăţeşte pe reclamant să solicite daune morale pentru prejudiciul produs urmare intervenţiei chirurgicale suferite.
De altfel, nici critica recurentei prin care a susţinut că despăgubirea acordată, pentru repararea prejudiciului moral suferit este prea mare, nu poate fi primită, avându-se în vedere că la stabilirea sumei acordate, instanţa a avut în vedere mai multe criterii de apreciere, suferinţele psihice şi fizice ale reclamantului, cauzate de intervenţia chirurgicală, care a constituit un caz de mal-praxis, acestea fiind apreciate corect ca fiind rezonabile şi justificate, corespunzător prejudiciului real produs părţii vătămate, neputând constitui o îmbogăţire fără justă cauză pentru intimatul reclamant.
În cauză, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate, evidenţiind, aşa cum rezultă din considerentele deciziei atacate, identificarea elementelor care definesc gravitatea prejudiciului şi încadrarea acestora într-un barem de gravitate. Aceasta, întrucât, un criteriu important în stabilirea daunelor morale îl constituie gravitatea prejudiciului moral.
Se constată de altfel că, în privinţa criteriilor de stabilire a despăgubirilor, instanţa supremă a fost constantă în a decide că acestea se stabilesc în raport cu consecinţele negative suferite de victimă pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
În cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii obiective, rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv suferit, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, decizia nr. 4790 din 18 noiembrie 2003.
Cum instanţa a aplicat în mod just aceste criterii, stabilind că despăgubirea acordată reclamantului de instanţa de fond, cuantificată la suma de 15.500 euro, este corectă, criticile pârâtei pe acest aspect sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Înalta Curte, apreciază ca nefondat şi motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât contrar susţinerilor recurentei, motivele invocate de parte au făcut obiectul examinării de către instanţă, iar hotărârea este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, cât şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.
De altfel, se poate observa fără dubii că instanţa de apel a motivat detaliat decizia pronunţată, analizând criticile formulate în apel, argumentând motivele pentru care a fost reţinută răspunderea civilă delictuală a pârâtei, prin raportare la dispoziţiile art. 998 şi art. 999 C. civ., avându-se în vedere îndeplinirea cumulativă a condiţiilor ce se impun într-o atare situaţie.
Pentru cele ce preced, cum instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente în cauză, făcându-se dovada îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, Înalta Curte reţine că soluţia instanţei de apel este corectă, astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul pârâtei ca nefondat.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. urmează a fi obligată recurenta-pârâtă SC O.V.I.G. SA Bucureşti la plata sumei de 7.500 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant G.T.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC O.V.I.G. SA Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 12/Ap din 20 februarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Obligă recurenta-pârâtă SC O.V.I.G. SA Bucureşti la plata sumei de 7.500 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant G.T.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1228/2014. Civil. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 1231/2014. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
