ICCJ. Decizia nr. 1234/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1234/2014
Dosar nr. 2412/110/2012
Şedinţa publică de la 27 martie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea introdusă şi înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr. 2412/110 din 25 aprilie 2012, reclamanţii T.D., T.A., T.I. şi T.A.A. au chemat în judecată pe pârâta SC G.R. SA Bucureşti şi intervenientui forţat B.A., solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtului la plata a câte de 100.000 euro (în echivalent RON la data plăţii) către T.D., T.A. şi respectiv a câte 50.000 euro către T.I. şi T.A.A., cu titlu de daune morale, plus cheltuielile de judecată.
În motivare, reclamanţii au arătat că la data de 11 octombrie 2009, din cauza vitezei excesive cu care intervenientului forţat conducea autoturismul X1, a avut loc un accident rutier în urma căruia T.F., fiul şi respectiv fratele lor, a decedat pe loc. La data producerii accidentului, şoferul avea poliţă de asigurare de răspundere civilă obligatorie la SC A.R.A. SA, societate care a fuzionat cu SC G.R. SA, care i-a preluat întregul portofoliu.
Prin sentinţa penală nr. 367 din 8 aprilie 2010 a Judecătoriei Oneşti, intervenientui forţat a fost condamnat pentru infracţiunea de ucidere din culpă, stabilindu-se astfel definitiv vinovăţia sa în producerea accidentului.
În final, reclamanţii au arătat că pretenţiile solicitate în prezenta cauză sunt în întregime justificate avându-se în vedere tragismul evenimentului, faptul că victima a decedat la 21 de ani, atunci când practic viaţa abia începea pentru el.
În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 136/1995 şi Ordinul C.S.A. nr. 20/2008.
Tribunalul Bacău, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 2555 din 23 noiembrie 2012 a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii T.D., T.A., T.I., T.A.A. în contradictoriu cu pârâţii SC G.R. SA Bucureşti şi cu B.A., obligând pârâta SC G.R. SA la plata către reclamanţi a următoarelor sume, în echivalent lei la data plăţii: către T.D. şi T.A. câte 50.000 euro pentru fiecare; către T.I. şi T.A.A. câte 25.000 euro pentru fiecare.
A fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor suma de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:
Că, prin sentinţa penală nr. 367 din 7 iunie 2010, definitivă, pronunţată de Judecătoria Oneşti în Dosarul nr. 2447/270/2010, intervenientui forţat B.A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, reţinându-se în sarcina sa următoarele: că la data de 11 septembrie 2009, acesta a condus autoturismul X1 şi, în afara localităţii S., datorită vitezei excesive, a pierdut controlul volanului, a ieşit în afara părţii carosabile şi s-a izbit de un copac. În maşină cu acesta se mai aflau şi D.V., în partea faţă dreapta şi T.F. în partea din spate, iar în urma impactului violent, toţi trei ocupanţii autoturismului au fost proiectaţi în exterior, T.F., decedând pe loc.
La momentul producerii accidentului, pentru autoturismul condus de intervenientul forţat exista poliţa de asigurare de răspundere civilă, încheiată cu SC A.R.A. SA şi că, continuatorul în drepturi al acestei societăţi este pârâta SC G.R. SA, aspect necontestat de aceasta.
Astfel cum rezultă din actele de stare civilă reclamanţii din prezenta cauză sunt părinţii şi respectiv fraţii, victimei accidentului.
În drept, instanţa a reţinut că potrivit art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule (...) şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, în conformitate cu legislaţia în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul şi cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislaţia respectivă şi cel prevăzut în contractul de asigurare. Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri. În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât şi pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepţia conducătorului vehiculului respectiv. Se acordă despăgubiri şi în cazul în care persoanele care formulează pretenţii de despăgubiri sunt soţul (soţia) sau persoane care se află în întreţinerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului.
Potrivit art. 998 şi art. 999 C. civ., aplicabile faţă de dispoziţiile art. 103 din Legea nr. 71/2011, orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara, iar omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa.
În speţă, instanţa a apreciat că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale a intervenientului forţat, întrucât hotărârea instanţei penale are autoritate de lucru judecat cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, art. 22 C. proc. pen., iar legătura de cauzalitate şi prejudiciul moral suferit de reclamanţi nu pot fi şi nici nu au fost negate de pârâtă.
Având în vedere că, potrivit raportului de expertiză efectuat în dosarul penal, la momentul accidentului, T.F. nu avea fixată centura de siguranţă, şi, faţă de condiţiile concrete de producere a incidentului, instanţa a reţinut, de asemenea, şi o culpă concurentă a victimei, în proporţie de 20% şi că singurul aspect contestat în prezenta cauză este cuantumul daunelor morale solicitate prin acţiunea introductivă.
În acest sens, tribunalul a reţinut că daunele morale se raportează, în esenţă, la un prejudiciu de ordin afectiv, nesusceptibil de determinări obiective pe baza unor criterii preexistente, ci supus unor aprecieri esenţial subiective ale instanţelor de judecată.
În speţă, dat fiind decesul intempestiv al victimei, instanţa nu poate pune la îndoială trauma familiei Tesula şi urmările pe care aceasta le mai are în prezent asupra rudelor apropiate victimei. Că, potrivit fişelor de evaluare psihologică depuse la dosarul cauzei de reclamanţi, la momentul actual, mama victimei manifestă o stare de uşoară anxietate, încordare şi sentimente de durere emoţională în raport cu rememorarea evenimentelor, precum şi un deficit în relaxare şi detensionare post-rememorare, iar tatăl manifestă un comportament de evitare al stimulilor asociaţi cu trauma, de tipul nevoii de a evita gândurile, sentimentele sau conversaţiile asociate prin implicare în activităţi cu solicitare fizică susţinută.
În aceste condiţii, luând în considerare legătura de rudenie apropiată, vârsta victimei, faptul că aceasta locuia cu părinţii şi că fraţii aveau o vârstă apropiată victimei, dar şi nivelul mediu al daunelor morale acordate de instanţele din România la nivelul anului 2010 şi pe de altă parte, jurisprudenţa pe anul 2011-2012 depusă la dosarul cauzei de reclamantă, instanţa a apreciat că suma de 50.000 euro, în echivalent RON la data plăţii, pentru fiecare părinte şi 25.000 euro pentru fiecare frate este suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de reclamanţi ca urmare a accidentului rutier.
Instanţa nu a primit apărările pârâtei privind luarea în considerare a veniturilor reclamanţilor, a mijloacelor şi nivelului de trai de care aceştia au beneficiat până la momentul evenimentului tragic, pentru care, de altfel, nici nu a propus probatorii, apreciind că despăgubirile trebuie să acopere prejudiciul concret, efectiv suferit şi că acesta nu poate depinde de starea materială a solicitantului.
Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă prin decizia nr. 6/2013 din 18 martie 2013, a respins apelurile promovate de reclamanţii T.D., T.A., T.I., T.A.A. şi de pârâta SC G.R. SA Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 2555 din 23 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bacău în contradictoriu cu intimatul-pârât B.A., ca nefondate.
Curtea a constat că ambele apeluri sunt nefondate, pentru considerentele ce succed:
S-a reţinut că unele argumente invocate în cererea de apel a pârâtei sunt străine de cauză ele făcând referire la lipsa consecinţelor grave ale accidentului şi la faptul că partea civilă nu a dorit efectuarea unei expertize care să ateste dacă a suferit vreo incapacitate de muncă sau nu, în condiţiile în care consecinţa accidentului rutier a fost decesul numitului T.F. care avea doar 21 de ani, iar reclamanţii nefiind victime ale accidentului, nu trebuie să fie expertizaţi medical pentru stabilirea capacităţii de muncă şi că venitul mediu lunar al reclamanţilor nu poate constitui elementul determinant al stabilirii cuantumului daunelor morale, atâta timp cât în cauza de faţă este vorba despre decesul unei persoane tinere care era fiul, respectiv fratele acestora.
A concluzionat că nu se poate reţine că prima instanţă ar fi încălcat dispoziţiile art. 22 alin. (1) C. proc. pen. în condiţiile în care în procesul penal instanţa de judecată nu a stabilit gradul de vinovăţie al inculpatului în săvârşirea infracţiunii, nefiind formulată şi o acţiune civilă, şi nici o culpă a victimei, deoarece, pe de o parte, aceasta avea obligaţia legală de a purta centura de siguranţă, iar pe de altă parte, nu toate persoanele care s-au aflat în autoturism au decedat (şoferul şi celălalt pasager au supravieţuit).
Curtea a apreciat că prima instanţă a cuantificat în mod just despăgubirile morale, ţinând seama de vârsta victimei, gradul de rudenie dintre reclamante şi victimă şi nu în ultimul rând de nivelul mediu al daunelor morale acordate de instanţele din România, la nivelul anului 2010 şi de jurisprudenţa depusă la dosarul cauzei de către reclamanţi.
Împotriva deciziei nr. 6/2013 din 18 martie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, au declarat recursuri reclamanţii T.D., T.A., T.I. şi T.A.A. şi pârâta SC G.R. SA Bucureşti.
Recurenţii reclamanţi T.D., T.A., T.I. şi T.A.A., prin recursul declarat întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. au criticat decizia pronunţată de instanţa de apel pentru nelegaliate, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului şi acţiunii lor, astfel cum a fost formulată.
În esenţă, recurenţii după o prezentare a situaţiei de fapt, au susţinut că, cuantumul daunelor morale acordat este sub nivelul solicitat, în raport de suferinţa încercată, că prin fapta ilicită a conducătorului auto a fost suprimat cel mai de preţ drept al omului, respectiv dreptul la viaţă.
Că, Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, prevede la art. 24 alin. (3) ca şi criteriu obiectiv, în aprecierea despăgubirilor limita de despăgubire de 1.500.000 de euro pentru daune morale pentru accidente petrecute în 2009, precum şi practica naţională, enumerând o serie de hotărâri pronunţate de instanţele din ţară, situaţie în raport de care apreciază că sumele care le-au fost acordate cu acest titlu sunt foarte mici.
Pârâta SC G.R. SA Bucureşti, prin recursul declarat, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a criticat decizia atacată pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului său şi diminuarea daunelor morale acordate reclamanţilor în conformitate cu jurisprudenţa în materie şi cu probatoriul administrat în cauză.
În criticile formulate, recurenta pârâtă a susţinut în esenţă următoarele:
Că decizia instanţei de apel este nelegală, aceasta fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor din materia asigurărilor privind răspunderea civilă delictuală, întrucât a menţinut cuantumul daunelor morale la nivelul acordat de instanţa de fond, care în opinia sa este excesiv de mare.
Că nu-i este permis instanţei să aprecieze ca egală suferinţa unor persoane diferite, cu sentimente şi relaţionări diferite faţă de victime, astfel că suferinţele părinţilor nu pot fi la fel cu cele ale fraţilor în cauză.
În esenţă, pârâta a invocat faptul că, în opinia sa, cuantumul daunelor morale este prea mare, prin raportare la prejudiciul concret suferit de către părţile civile, cât şi prin raportare la jurisprudenţa în materie şi la culpa existentă în cauză.
Astfel C.E.D.O., după apariţia directivelor CE din 2009, privind plata asigurărilor în Europa, a stabilit faptul că, principiile ce trebuiesc obligatoriu respectate şi avute în vedere de instanţele naţionale în aprecierea daunelor morale sunt principiul echităţii, principiul îmbogăţirii fără justă cauză şi principiul nevoii sociale, principii ce trebuie corelate cu venitul lunar mediu pe cap de locuitor corespunzător fiecărei ţări membre a Uniunii Europene.
La aprecierea în concret a cuantumului daunelor morale se impune a se avea în vedere condiţiile de trai din România, veniturile reclamanţilor, probele din dosar, cât şi circumstanţele reale ale cauzei.
Analizând recursurile declarate de reclamanţii T.D., T.A., T.I. şi T.A.A. S.R., S.R.A. şi C.S. şi de pârâta SC O.V.I.G. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 6/2013 din 18 martie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, prin prisma criticilor formulate şi a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte, urmează a le respinge ca nefondate.
Aspectele formulate de către reclamanţi şi de către pârâtă vizează cuantumul despăgubirilor morale acordate de instanţa de fond şi menţinute de instanţa de apel, reclamanţii susţinând că acestea ar fi insuficiente, iar pârâta că ar fi exagerate.
Dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a persoanei, sănătatea şi integritatea corporală, la sentimentele de afecţiune, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare.
Cât priveşte evaluarea despăgubirilor necesare compensării prejudiciului moral, aceasta trebuie să aibă în vedere mai multe criterii.
Un criteriu important pentru determinarea daunelor morale îl constituie gravitatea prejudiciului moral suferit, astfel că, cu cât valoarea lezată are o importanţă mai mare pentru victimă, cu atât prejudiciul moral va fi mai grav. Şi cum nu există o valoare mai importantă decât viaţa prejudiciul moral produs în cauză este unul foarte mare, care justifică cuantumul pretenţiilor acordate de instanţă.
Criteriul echităţii exprimă cerinţa ca daunele acordate să reprezinte o justă şi integrală desdăunare a victimei şi a urmaşilor acesteia.
Distinct de cele reţinute, în termenii Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale criteriul echităţii se traduce prin necesitatea ca partea lezată să primească o satisfacţie rezonabilă pentru prejudiciul moral suferit, dreptul la familie şi dreptul la viaţă fiind unele dintre drepturile fundamentale ale omului, în fapt dreptul la viaţă fiind cel mai important dintre ele.
Astfel, potrivit art. 24 alin. (1) din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, limitele minime de despăgubire sunt stabilite de C.S.A., iar alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte limita de despăgubire la un nivel de cel puţin 1.500.000 euro echivalent în RON la data producerii accidentului.
În ceea ce priveşte însă cuantumul daunelor morale acordate, este de observat totuşi că instanţa s-a raport la limita despăgubirilor prevăzute de legiuitor şi menţionată în poliţa de asigurare, precum şi la împrejurarea că în urma evenimentului rutier a rezultat o victimă ce urmează a fi despăgubită, având în vedere circumstanţele concrete ale cauzei, condiţiile producerii accidentului.
Cât priveşte justa şi echitabila dezdăunare care trebuie avută în vedere la stabilirea cuantumului acestora, Înalta Curte constată că instanţa de control judiciar în calea devolutivă a apelului, analizând probele administrate, a reţinut în mod corect ca fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale cât priveşte temeiul de drept pentru acordarea daunelor morale în raport de prevederile art. 998 C. civ., respectiv fapta ilicită, prejudiciu suferit ca urmare a săvârşirii unei astfel de fapte, vinovăţia şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, ca dovedite, cu referire la Ordinul C.S.A. nr. 20/2008 şi Legea nr. 136/1995, ceea ce-i îndreptăţeşte pe reclamanţi să solicite daune morale pentru prejudiciul produs urmare a accidentului de circulaţie care a avut loc şi decesul fiului, respectiv fratelui lor.
În cauză, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate, evidenţiind, aşa cum rezultă din considerentele deciziei atacate, identificarea elementelor care definesc gravitatea prejudiciului şi încadrarea acestora într-un barem de gravitate. Aceasta, întrucât, un criteriu important în stabilirea daunelor morale îl constituie gravitatea prejudiciului moral.
Se constată de altfel că, în privinţa criteriilor de stabilire a despăgubirilor morale, instanţa supremă a fost constantă în a decide că acestea se stabilesc în raport cu consecinţele negative suferite de victimă pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
În cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii obiective, rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real suferit, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, decizia nr. 89 din 9 iunie 2003.
Cum instanţa de apel a aplicat în mod just aceste criterii, stabilind ca despăgubirile acordate reclamanţilor să fie cuantificate la suma de 50.000 euro pentru fiecare părinte, şi la suma de 25.000 euro pentru fiecare frate, cuantumul acestora fiind rezonabil şi echitabil de natură să ofere o anumită satisfacţie compensatorie, criticile recurenţilor se apreciază ca nefondate.
Pentru toate considerentele anterior reţinute, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii T.D., T.A., T.I. şi T.A.A. şi de pârâta SC G.R. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 6/2013 din 18 martie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, menţinând decizia instanţei de apel, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii T.D., T.A., T.I. şi T.A.A. şi de pârâta SC G.R. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 6/2013 din 18 martie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1232/2014. Civil. Nulitate act juridic. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1235/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
