ICCJ. Decizia nr. 1236/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1236/2014
Dosar nr. 44097/3/2012
Şedinţa publică de la 27 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 44097/3/2012 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă reclamanta A. SPA Italia a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC I.L.F. SA, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 282.000 euro (1.277.742 RON) cu titlu de rest de preţ şi la plata dobânzii legale aferente sumei de 141.000 euro, de 6% pe an, în cuantum de 25.380 euro până la data de 15 noiembrie 2012 (114.996,78 RON) şi până la data achitării integrale a sumei de 141.000 euro, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 218 din 14 ianuarie 2013 a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, invocată de instanţă din oficiu şi a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. SPA în contradictoriu cu pârâta SC I.L.F. SA pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Că cererea de chemare în judecată a fost făcută prin reprezentant legal, astfel cum rezultă cu evidenţă din cuprinsul cererii, ştampila şi semnătura societăţii de avocatură, precum şi din alte înscrisuri depuse ulterior la dosar şi că potrivit art. 83 alin. (1) C. proc. civ., reprezentantul era obligat să depună alăturat procura în original sau copie legalizată.
S-a arătat că art. 7203 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că cererea de chemare în judecată va cuprinde (...) numele şi calitatea celui care angajează partea şi ale celui care o reprezintă în litigiu, anexându-se dovada calităţii, iar potrivit art. 161 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. când (...) reprezentantul părţii nu face dovada calităţii sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri şi dacă lipsurile nu se împlinesc, instanţa va anula cererea.
Tribunalul a reţinut că reclamanta a beneficiat de un termen pentru a proba calitatea de reprezentant a persoanei care a angajat partea însă nu şi-a îndeplinit această obligaţie, potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de citare existentă la dosar şi că pe împuternicirea avocaţială existentă la dosar, în loc de semnătura clientului apare menţiunea conform contractului de asistenţă juridică, care nu există la dosarul cauzei, ceea ce ridică serioase îndoieli cu privire la pretinsa angajare de către reclamantă, prin organele sale de conducere, a Cabinetelor de Avocatură Asociate L.B.&C.B.
Potrivit art. 68 alin. (1) C. proc. civ., procura pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată.
Tribunalul a reţinut că la termenul din 14 ianuarie 2013 s-a depus de către avocat C.B., pentru reclamantă, un set de înscrisuri în limba italiană, care nu pot fi luate în considerare de către instanţă deoarece nu au fost însoţite de traduceri autorizate în conformitate cu dispoziţiile art. 112 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi că la dosar nu a fost depus niciun înscris din care să rezulte cine este persoana care, conform actului constitutiv, are calitatea de administrator/reprezentant al A. SPA.
Faţă de aceste împrejurări, reţinând că nu a fost făcută dovada calităţii de reprezentant pentru reclamantă deşi aceasta a fost citată cu această menţiune, în temeiul art. 161 alin. (2) C. proc. civ., tribunalul a anulat cererea formulată în numele A. SPA pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant.
S-a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 213 din 29 mai 2013, a admis apelul formulat de reclamanta A. SPA împotriva sentinţei civile nr. 218 din 14 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă în contradictoriu cu intimata pârâtă SC I.L.F. SA, pe care a anulat-o în sensul că a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant ca neîntemeiată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că instanţa de fond în mod greşit a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a reclamantei fără să aibă în vedere că în speţă, cererea de chemare în judecată a fost formulată prin reprezentant convenţional, fiind semnată şi ştampilată de avocat C.B., în baza împuternicirii avocaţiale, în care este menţionat contractul de asistenţă juridică din 16 octombrie 2012, ambele depuse la dosar, prin care a fost mandatat să redacteze şi să semneze acţiunea în pretenţii împotriva SC I.L.F. SA pentru suma de 282.000 euro.
Din contractul menţionat a rezultat că A. SPA prin G.L. a împuternicit Cabinetele Asociate de Avocat L.B. & C.B. să iniţieze acţiuni în baza O.U.G. nr. 119/2007 şi potrivit dreptului comun pentru recuperarea creanţei totale în sumă de 282.000 euro deţinută împotriva SC I.L.F. SA, iar din certificatul eliberat de Camera de Comerţ, Industrie, Artizanat şi Agricultură din M., depus în limba italiană la termenul de judecată din data de 14 ianuarie 2013, a rezultat că G.L. are puterea de a angaja reclamanta.
Curtea a apreciat că faţă de această situaţie, depunerea certificatului menţionat în limba italiană, sancţiunea care se impunea a fi aplicată nu era anularea cererii de chemare în judecată pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant, ci eventual suspendarea cauzei în baza art. 1551 C. proc. civ.
De asemenea s-a reţinut că, comportamentul procesual al reclamantei nu a fost unul care să conducă la concluzia că ar dori să tergiverseze soluţionarea cauzei, aceasta făcând demersuri pentru a depune dovada numelui şi calităţii persoanei care a angajat partea, solicitând un termen pentru a depune traducerea în limba română, dar, aşa cum rezultă din practicaua sentinţei apelate, prima instanţă nu s-a pronunţat pe cererea de amânare a judecăţii.
Această concluzie este întărită şi de faptul că reclamanta a depus în aceeaşi zi, prin fax, traducerea în limba română a certificatului eliberat de Camera de Comerţ, Industrie, Artizanat şi Agricultură din M. din care a rezultat că G.L., persoana care a semnat contractul de asistenţă juridică, are puterea de a angaja reclamanta.
În consecinţă, curtea a constatat că în mod greşit prima instanţă a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant cu privire la cererea de chemare în judecată a reclamantei şi a anulat-o pentru acest motiv.
Împotriva deciziei civile nr. 213 din 29 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declarat recurs pârâta SC I.L.F. SA Bucureşti, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului pârâtei.
În criticile formulate recurenta pârâtă după o prezentare a situaţiei de fapt, a susţinut în esenţă următoarele:
Că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 7203 alin. (1) lit. b), art. 114 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3), art. 112, art. 1551şi art. 161 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel în raport de prevederile art. 7203 C. proc. civ., reclamanta avea obligaţia ca până la primul termen de judecată, în faza judecăţii în fond, să facă dovada calităţii de reprezentant a persoanei care a angajat societatea, cât şi dovada calităţii de reprezentant convenţional a avocatului ales.
Precizează că aceste obligaţii nu au fost îndeplinite de reclamantă nici până la termenul în care instanţa de fond a rămas în pronunţare, întrucât în ceea ce priveşte dovada calităţii de reprezentant a avocatului B. a fost depusă o delegaţie ce nu purta semnătura şi ştampila A. SPA, iar legat de calitatea de reprezentant a persoanei care a angajat valabil societatea, pârâta a înţeles să depună la dosarul cauzei un certificat eliberat de Camera de Comerţ, Industrie, Artizanat şi Agricultură din M. în limba italiană, care nu putea fi avut în vedere de instanţă în lipsa traducerii, conform art. 112 C. proc. civ., iar faptul că după închiderea dezbaterilor reclamanta a depus certificatul tradus este irrelevant, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil.
S-a mai susţinut că odată invocate neregularităţile cererii de chemare în judecată şi fixat termenul de judecată, reclamanta fiind citată cu menţiunile necesare regularizării cererii formulate, suspendarea cauzei nu mai era o opţiune pentru completul de judecată, astfel că singura soluţie era ca instanţa să se pronunţe potrivit art. 116 alin. (2) C. proc. civ. decât cu privire la anularea cererii, comportamentul acesteia fiind irelevant, cu atât mai mult cu cât pârâta nu mai avea dreptul să solicite acordarea unui nou termen pentru depunerea traducerii certificatului în limba română, întrucât a avut la dispoziţie o lună şi jumătate de la primirea citaţiei şi până la primul termen de judecată stabilit de instanţă.
Intimata A. SPA prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 20 martie 2014, a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru motivele formulate în scris.
Analizând recursul declarat de pârâta SC I.L.F. SA Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 213 din 29 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă din perspectiva criticilor formulate şi temeiurilor de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Este de observat că, potrivit art. 67 alin. (1) C. proc. civ., în procesul civil este posibilă reprezentarea părţilor, iar conform art. 83 alin. (1) C. proc. civ., calitatea de reprezentant, indiferent dacă reprezentarea este dată pentru exerciţiul acţiunii sau pentru reprezentarea în judecată, se justifică printr-o procură a cărei semnătură, în cazul în care este dată unui avocat, va fi certificată potrivit legii avocaţilor, conform art. 68 alin. (1) teza a ll-a.
Reţinând că în speţă, împuternicirea avocaţială existentă la dosarul de fond, în care este menţionat contractul de asistentă juridică din 16 octombrie 2012, ambele depuse la dosar, fac dovada valabilă a mandatului dat avocatului C.B., semnatar al cererii de chemare în judecată, care a fost întocmită conform cerinţelor art. 68 alin. (1) C. proc. civ. şi celor ale Legii nr. 51/1995, se constată că, în mod corect instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant al reclamantei a susnumitului avocat ca neîntemeiată.
Prin urmare, înscrisul procesual, cu forţă probantă deplină, prin care potrivit legii se face dovada calităţii de reprezentant a avocatului, constă în împuternicirea avocaţială.
Prin urmare, conform art. 68 C. proc. civ., în baza acestei împuterniciri avocatul C.B. a dovedit calitatea de reprezentant convenţional al reclamantei şi că, în această calitate, avea mandat să formuleze şi să semneze cererea de chemare în judecată.
Aşa cum rezultă din art. 7303 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., această dispoziţie legală face diferenţa între numele şi calitatea persoanei care angajează partea şi persoana care reprezintă partea în litigiu, aceasta întrucât persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de conducere/administrare.
Din contractul de asistenţă juridică din 16 octombrie 2012, rezultă că A. SPA prin G.L. a împuternicit Cabinetele Asociate de Avocat L.B.&C.B. să iniţieze acţiuni în baza O.U.G. nr. 119/2007 şi potrivit dreptului comun pentru recuperarea creanţei deţinută împotriva SC I.L.F. SA, iar din certificatul eliberat de Camera de Comerţ, Industrie, Artizanat şi Agricultură din M., depus în limba italiană la termenul de judecată din data de 14 ianuarie 2013 când tribunalul a pronunţat sentinţa la fond, precum şi din traducerea în limba română a acestuia depusă în aceeaşi zi prin fax la dosar, a rezultat că G.L., persoana care a semnat contractul de asistenţă juridică, are puterea de a angaja reclamanta.
Critica recurentei prin care a susţinut că suspendarea judecăţii cauzei la fond nu mai putea fi dispusă în temeiul art. 155 1 C. proc. civ. nu poate fi primită, întrucât instanţa de apel a interpretat în mod corect nedepunerea traducerii unui înscris ca fiind o încălcare a unei obligaţii legale, ce nu poate atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile în care înscrisul menţionat se afla la dosar.
Nefondată este şi susţinerea recurentei prin care a arătat că suspendarea nu mai putea fi dispusă în raport de art. 114 alin. (3) C. proc. civ. întrucât instanţa de apel a analizat acest aspect ca o simplă opţiune a instanţei fondului, alături de admiterea cererii de amânare a cauzei formulate de reclamant şi posibilitatea suspendării judecăţii cauzei conform art. 1551 C. proc. civ.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, constatând că motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat, întrucât decizia instanţei de apel a fost dată cu respectarea dispoziţiile art. 7203 alin. (1) lit. b), art. 114 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3), art. 112, art. 1551 şi art. 161 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să respingă recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC I.L.F. SA Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 213 din 29 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1235/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1237/2014. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
