ICCJ. Decizia nr. 1237/2014. Civil. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1237/2014
Dosar nr. 1347/2/2013
Şedinţa publică de la 27 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă prin sentinţa civilă nr. 38/2013 din 17 aprilie 2013, a respins excepţia tardivităţii ca neîntemeiată.
A admis contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC A. SRL în contradictoriu cu intimata A.A.A.S. şi a constat prescrisă executarea silită. A anulat adresa de înfiinţare a popririi şi a dispus restituirea de către intimată a sumei de 3.427,89 RON.
Pentru a pronunţa această sentinţă, curtea a reţinut următoarele:
Că intimata A.A.A.S. a preluat de la F.N.U.A.S.S. în temeiul O.U.G. nr. 95/2003 aprobată prin Legea nr. 557/2003 o creanţă totală de 34.279,028 RON împotriva contestatoarei, reprezentând contribuţie C.A.S., dobânzi şi penalităţi aferente, fapt ce i-a fost adus la cunoştinţă contestatoarei prin înştiinţarea din 16 ianuarie 2004 emisă de C.A.S. Dolj şi somaţia colectivă din 4 martie 2004 şi că prin ordinul din 30 ianuarie 2013, intimata a dispus poprirea conturilor debitoarei până la acoperirea creanţei.
Analizând cu prioritate excepţia tardivităţii invocate de intimată prin întâmpinare, curtea a constat că dispoziţiile art. 401 C. proc. civ. indicate de aceasta nu sunt incidente în speţă, că procedura executării silite desfăşurată în cauză este guvernată de normele speciale cuprinse în O.U.G. nr. 51/1998 şi că în absenţa unor prevederi speciale în articolele destinate executării silite, în cauză nu este incident un termen de decădere, ci doar termenul special de prescripţie de 6 luni prevăzut de art. 49 din acest act normativ.
Pe fond, curtea a subliniat, că perimarea şi prescripţia nu constituie în prezentul cadru procesual excepţii ce s-ar impune a fi analizate în condiţiile art. 137 C. proc. civ., ci apărări de fond în susţinerea contestaţiei la executare.
În ceea ce priveşte incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 389 C. proc. civ. privind perimarea executării silite, curtea a constat că, potrivit art. 390 C. proc. civ. acestea nu sunt aplicabile atunci când legea încuviinţează executarea silită fără somaţie, iar conform art. 41 din O.U.G. nr. 51/1998, titlurile executorii guvernate de acest act normativ se pun în executare fără nici o formalitate. Comunicarea titlului executoriu prevăzută de acelaşi text de lege sau somaţia colectivă impusă de dispoziţiile O.U.G. nr. 95/2003 nu pot fi asimilate somaţiei reglementate de dispoziţiile art. 387 C. proc. civ. la care se referă excepţia prevăzută de art. 390 C. proc. civ., fiind acte de procedură cu regim şi conţinut diferit.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor preluate de A.A.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz, au fost învestite cu formulă executorie, este de 7 ani.
În cauză, termenul a început să curgă de la data preluării creanţei de către intimată, respectiv 25 februarie 2004 şi s-a împlinit la 25 februarie 2011. În ceea ce priveşte pretinsa întrerupere a acestui termen de prescripţie prin Ordinul nr. 1433/2006, s-a reţinut că, deşi actul invocat aparţinea chiar părţii care îl invocase şi îi revenea sarcina probei în apărare, iar instanţa i-a pus în vedere în mod expres îndeplinirea acesteia, intimata nu a depus la dosar acest înscris, astfel că a fost înlăturată apărarea sa privind întreruperea cursului de prescripţie anterior împlinirii acestuia.
Faţă de cele reţinute, curtea a constat prescrisă executarea silită anterior emiterii Ordinului nr. 5/2013 şi adresei de poprire, motiv pentru care a anulat actul de executare contestat făcut după prescripţia executării silite.
Totodată, în temeiul art. 4042 (1) C. proc. civ., a dispus întoarcerea executării silite şi restituirea de către intimată a sumei de 3427,89 RON deja încasate conform adresei Băncii I. din 5 martie 2013.
Împotriva sentinţei civile nr. 38/2013 din 17 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a declarat recurs A.A.A.S. Bucureşti, întemeiat pe art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul respingerii contestaţiei la executare.
În criticile formulate, recurenta după o prezentare a situaţiei de fapt, a susţinut în esenţă următoarele:
Că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de O.U.G. nr. 51/1998 şi ale art. 4052, raportat la cele ale art. 389 C. proc. civ.
A susţinut că, în mod eronat a apreciat instanţa că în cauză a operat prescripţia dreptului de a solicita executarea silită, fără să aibă în vedere natura creanţei pe care A.A.A.S. o deţinea asupra SC A. SRL, că singura cale pentru instituţia sa de recuperare a acesteia este numai O.U.G. nr. 51/1998, care cuprinde dispoziţii speciale ce derogă de la dispoziţiile generale în materie stipulate în C. proc. civ.
Că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, potrivit cărora termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor preluate de A.A.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz au fost investite cu formulă executorie, este de 7 ani, astfel că acest termen începe să se calculeze de la data preluării prin protocol a creanţei respective, respectiv de la 25 februarie 2004, termen care s-ar fi împlinit la data de 25 februarie 2011, situaţie în raport de care instituţia sa a solicitat în termen executarea silită.
A precizat că aceleaşi dispoziţii speciale prevăd faptul că executarea silită demarată nu este condiţionată de emiterea unei somaţii, art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 dispune că titlul executoriu se comunică debitorului şi se pune în executare fără nici o formalitate şi fără intervenţia instanţei.
Recurenta a susţinut că în mod greşit a apreciat instanţa de fond, că nu a operat întreruperea termenului de prescripţie, fără să aibă în vedere dispoziţiile art. 17 din Decretul nr. 167/1958, coroborate cu cele ale art. 4052 alin. (2) C. proc. civ. şi actele de executare efectuate de instituţia sa, acte necontestate de debitoare, cu referire la ordinul A.A.A.S. de poprire din 13 iunie 2006 depus la dosar.
Pe fondul cauzei a arătat că prin protocolul din 3 martie 2004 instituţia sa a preluat creanţa fiscală de la C.A.S. Dolj, creanţă consolidată ulterior conform prevederilor O.U.G. nr. 95/2003 şi că în temeiul prevederilor art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 95/2003, aprobată prin Legea nr. 557/2003, titlurile de creanţă aferente creanţelor bugetare transferate constituie titluri executorii, iar conform art. 3 din O.U.G. nr. 95/2003, C.A.S. garantează valabilitatea, realitatea şi actualitatea creanţelor transferate, precum şi legalitatea titlurilor de creanţă şi a titlurilor executorii aferente.
A precizat că O.U.G. nr. 51/1998, modificată, stabileşte cadrul pentru accelerarea procedurii de recuperare a creanţelor cesionate, printr-un tratament juridic diferit justificat de natura specială a creanţelor preluate la datoria publică internă. Că împotriva debitoarei s-a declanşat procedura de executare silită, prin afişarea somaţiei colective pentru plata, la sediul C.A.S.-urilor menţionate, precum şi prin înştiinţarea de plată emisă de acestea.
Cum SC A. SRL nu a efectuat nici o plată în contul A.A.A.S., s-a procedat la poprirea conturilor societăţii, prin Ordinul A.A.A.S. nr. 1433/2006, iar ulterior, la 30 ianuarie 2013 prin ordinul A.A.A.S. s-a instituit o nouă poprire asupra conturilor debitoarei, măsură în urma căreia a fost achitată integral creanţa C.A.S. Dolj şi s-a procedat la deblocarea conturilor debitoarei.
Recurenta a susţinut că, instituţia sa a emis actele de executare cu îndeplinirea dispoziţiilor legale, în termenul legal de prescripţie.
Analizând sentinţa civilă nr. 38/2013 din 17 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept arătate, art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că recursul declarat de A.A.A.S. Bucureşti este fondat avându-se în vedere următoarele considerente:
Sub un prim aspect, prin motivul de recurs invocat, recurenta a pus în discuţie faptul că în mod greşit a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al A.A.A.S. Bucureşti de a proceda la executarea silită a creanţei, fără a se avea în vedere Ordinul A.A.A.S. nr. 1433/2006, depus la dosar, prin care s-a dispus înfiinţarea popririi asupra conturilor debitoarei.
Analiza motivului invocat presupune stabilirea împrejurărilor de fapt pentru aplicarea corectă a legii, dar stabilirea împrejurărilor de fapt nu poate fi făcută de instanţa de recurs, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ.
Astfel se constată că instanţa de fond a analizat cu prioritate excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, reţinând în mod corect aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor legii speciale, respectiv a O.U.G. nr. 51/1998, dar nu a analizat Ordinul A.A.A.S. nr. 1433/2006 prin care s-a dispus poprirea conturilor debitoarei până la acoperirea creanţei.
Cu ocazia rejudecării, potrivit rolului său activ prevăzut de art. 129 alin. (3) şi alin. (4) C. proc. civ., instanţa poate să ceară părţilor să administreze toate probele pe care le consideră necesare şi utile justei soluţionări a cauzei.
În funcţie de probele administrate vor fi analizate cauzele de întrerupere sau de suspendare a termenului de prescripţie cu efectele prevăzute de Decretul nr. 167/1958 şi v-a răspunde criticilor formulate cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, conform art. 315 alin. (3) C. proc. civ.
Faţă de această situaţie nu se mai justifică analiza celorlalte critici formulate în recurs, care vor fi avute în vedere de Curtea de Apel Bucureşti.
Se reţine că, deşi instanţa de fond a stabilit în mod corect că executarea silită contestată în prezenta speţă vizează o creanţă neperformantă şi că dispoziţiile legale incidente sunt cele prevăzute de O.U.G. nr. 51/1998, nu a fost stabilită deplin situaţia de fapt în lipsa actului menţionat, motiv pentru care în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) raportat la art. 314 şi art. 3041 C. proc. civ., urmează să admită recursul, să caseze sentinţa atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, cu evocarea fondului.
PENTRUACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.A.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 38/2013 din 17 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1236/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1238/2014. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
