ICCJ. Decizia nr. 1262/2014. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1262/2014
Dosar nr. 5570/1/2013
Şedinţa publică din 11 aprilie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 5140 din 8 noiembrie 2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat nul recursul declarat de reclamantul I.D.I. împotriva deciziei nr. 86A din 29 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut următoarele:
Prin sentinţa nr. 1551 din 4 decembrie 2007 pronunţată în Dosarul nr. 4228/3/2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins acţiunea formulată de reclamantul I.D.I. împotriva pârâtei U.M. X1 Bucureşti, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală, admiţând, totodată, şi excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a pârâtei U.M. X1 Bucureşti.
Prin decizia nr. 123/A din 27 mai 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul formulat de apelantul-reclamant I.D.I. împotriva sentinţei menţionate, pe care a desfiinţat-o în parte, în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active; a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe şi a menţinut dispoziţia privind admiterea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a pârâtei UM X1 .
Prin decizia nr. 4642 din 7 aprilie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâţii Ministerul Apărării şi Academia Tehnică Militară împotriva menţionate.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. 4228/3/2007, la data de 7 ianuarie 2010.
Prin sentinţa nr. 53 din 18 ianuarie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea.
În cauză, reclamantul a solicitat recunoaşterea calităţii sale de autor al unui proiect ştiinţific, intitulat „sistemul integrat de baraj aerian”, invocând prevederile art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996.
Tribunalul a reţinut, că nu s-a pus vreodată problema materializării proiectului, fiind exclusă chiar şi testarea acestuia. Semnificativă sub acest aspect este depoziţia martorului B.M., care a arătat că testarea este 100% imposibilă, presupunând detonarea de explozibil cu o controlabilitate limitată a zonei de răspândire a elementelor cu granule detonabile.
Aşadar, nici pârâtul Ministerul Apărării Naţionale şi nici pârâta Academia Tehnică Militară nu au folosit vreodată, în nicio modalitate, proiectul propus de către reclamant, care nu a probat în cauză că ar fi fost astfel prejudiciat.
Prin decizia nr. 86 din 26 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul I.D.I.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, pentru ca o creaţie să poată face obiect al protecţiei oferite de Legea nr. 8/1996 a drepturilor de autor, este necesar ca aceasta să fie rezultatul unei activităţi creatoare a autorului, să fie perceptibilă, îmbrăcând o formă concretă de exprimare şi să fie susceptibilă de aducere la cunoştinţa publicului.
În raport de aceste împrejurări de fapt la consideraţiile teoretice expuse mai sus, Curtea a constatat că în mod corect a reţinut prima instanţă că proiectul reclamantului apelant este lipsit de originalitate, deoarece nu aduce principiilor deja cunoscute de funcţionare a micro-giropterelor nici un element nou, original, nefiind identificată activitatea creatoare a autorului.
A reţinut totodată expertul că documentaţia aflată în dosar nu cuprinde elemente din care să rezulte modalitatea de lansare a micro-giropterelor şi nici o analiză matematică sau ştiinţifică a acestor formaţiuni de zbor, nefiind clare tipul şi cantitatea de încărcătură explozibilă necesare, numărul maxim respectiv minim de astfel de dispozitive necesare, analiza unui impact cu aeronavele inamice, dinamica, timpul de evoluţie, modalitatea de recuperare sau autodistrugere ori riscurile implicate pentru trupele proprii sau pentru populaţia civilă.
În concluzie, Curtea a constatat că expertul judiciar nu a infirmat, ci, dimpotrivă, a confirmat punctul de vedere al specialiştilor din cadrul instituţiei pârâte, a căror obiectivitate a fost pusă la îndoială de apelant prin motivele de apel, în sensul că proiectul nu cuprinde suficiente elemente ştiinţifice care să contureze modul de funcţionare al dispozitivului.
În aceste condiţii, fără a se putea desprinde nici un element de fapt care să asigure originalitatea operei, care să reprezinte creaţia sa, aportul său la ceea ce exista anterior în domeniul respectiv, proiectul a cărui protecţie se solicită în cauza de faţă nu poate fi calificat drept operă.
Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul I.D.I., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
Temeiul de drept invocat în susţinerea acţiunii îl constituie art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr 8/1996, iar opera de creaţie intelectuală este recunoscută şi protejată, independent de aducerea ei la cunoştinţa publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în formă nefinalizată, în condiţiile art. 1 alin. (2) din acelaşi act normativ.
La termenul de judecată din 8 noiembrie 2013, cauza a fost reţinută spre soluţionare cu prioritate asupra excepţiei de nulitate a recursului, invocată de către intimata-pârâtă Academia Tehnică Militară prin întâmpinare.
Faţă de excepţia invocată, Înalta Curte a constatat că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin motivele de recurs, reclamantul nu formulează în concret critici cu privire la aceste constatări ale instanţei de apel, ci se referă, pe de o parte, la prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, iar, pe de altă parte, la modul de valorificare a concluziilor expertului, recurentul susţinând, în acelaşi timp, că instanţa de apel ar fi reţinut considerente contradictorii.
În prezenţa unui asemenea raţionament juridic, pentru a reprezenta critici de nelegalitate în sensul art. 304 C. proc. civ., motivele de recurs ar fi trebuit să vizeze tocmai prevederile art. 9 lit. a) din Legea nr. 8/1996, or, recurentul nu a urmărit combaterea argumentelor şi a concluziei instanţei privind asimilarea creaţiei reclamantului unei simple idei, excluse de la protecţia legală, ci a făcut referire la prevederi legale ce nu sunt incidente în cauză şi nu se regăsesc în considerentele deciziei recurate.
Împrejurarea că recurentul nu înţelege să combată concluzia instanţei de apel rezultă şi din referirile acestuia la concluziile expertului judiciar, care a arătat că lucrarea reclamantului reprezintă un concept original.
În această fază procesuală, nu este posibilă reaprecierea probelor administrate şi nici a situaţiei de fapt reţinută pe baza acestora de către instanţa de apel, atribuţiile instanţei de control judiciar fiind circumscrise exclusiv cazurilor de legalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Din acest motiv, nici susţinerile recurentului referitoare la existenţa unor considerente contradictorii în cuprinsul deciziei nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, atât timp cât vizează elemente de fapt relevate de probatoriile administrate, pe baza cărora instanţa de apel a conchis în sensul neîndeplinirii condiţiilor pentru obţinerea protecţiei legale a dreptului de autor.
Pentru acelaşi motiv, nu au fost evaluate nici susţinerile recurentului vizând utilizarea lucrării sale, în legătură cu instanţa de apel a constatat că nu a rezultat, din probatoriul administrat, că pârâta ar fi utilizat în activitatea sa sistemul de baraj antiaerian, deoarece aceste susţineri tind la reaprecierea înscrisurilor depuse la dosar, finalitate inacceptabilă în cadrul recursului.
Absenţa unor critici de nelegalitate la adresa deciziei de apel, încadrabile în cazurile de modificare sau de casare explicit şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., echivalează cu însăşi nedepunerea motivelor recursului conform exigenţelor legale.
În conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă, din dezvoltarea acestora, este posibilă încadrarea lor în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În cauză, deşi reclamantul a indicat temeiul susţinerilor din motivarea recursului ca fiind reprezentat de dispoziţiile art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., nu s-au formulat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în aceste cazuri de recurs, ca de altfel, în niciunul dintre celelalte cazuri expres şi limitativ prevăzute de art. 304.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte a admis excepţia invocată de către intimata-reclamantă şi a constatat nul recursul declarat de reclamantul I.D.I.
Împotriva deciziei nr. 5140 din 8 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a formulat contestaţia în anulare contestatorul I.D.I., care a susţinut următoarele motive ce ar conduce la anularea acesteia, indicând drept temei de drept dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.
Se apreciază că dispoziţiile art. 3021 alin. (1) C. proc. civ. se referă la cererea (declaraţia de recurs), dar nu la memoriul în care au fost dezvoltate motivele de recurs în condiţiile art. 303 alin. (2) C. proc. civ., iar în lipsa unei prevederi exprese în acest sens sancţiunea nulităţii recursului operează doar în situaţia în care cererea (declaraţia) de recurs nu întruneşte cerinţele prevăzute de lege.
În consecinţă, s-a arătat că atâta timp cât în declaraţia de recurs au fost indicate: decizia care se atacă, prin număr şi data la care a fost pronunţată, numărul de dosar şi instanţa, cerinţele prevăzute de art. 3021 alin. (1) C. proc. civ. sunt îndeplinite şi ca atare, soluţia pronunţată de către instanţa de recurs nu poate fi interpretată decât în sensul că este rezultatul unei greşeli materiale constând în neobservarea înscrisului „declaraţie de recurs”.
Se precizează că instanţa de recurs s-a rezumat doar la a analiza memoriul ce cuprinde motivele de recurs expediat prin poştă şi a omis să verifice declaraţia de recurs, necercetând motivele de recurs, caz în care ar fi incidente dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
Analizând contestaţia în anulare formulată de contestatorul I.D.I., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta nu poate fi primită pentru considerentele ce succed:
Dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
În cauză, motivele invocate de contestatorul I.D.I. nu se încadrează în niciunul din motivele reglementate de dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
Contestatorul I.D.I. invocă greşeli materiale săvârşite de instanţa de recurs cu ocazia dezlegării date prin decizia nr. 5140 din 8 noiembrie 2013, constând în neobservarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţiunilor privind numărul şi data pronunţării hotărârii recurate, precum şi a numărului dosarului, înserate în cuprinsul declaraţiei sale de recurs.
Aceste susţineri ale contestatorului nu constituie greşeli materiale în sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., deoarece instanţa de recurs nu a dispus anularea recursului declarat pentru neindicarea elementelor prevăzute de dispoziţiile art. 3021 C. proc. civ., aşa cum se învederează, (prin neindicarea datei şi a numărului hotărârii recurate), ci pentru absenţa unor critici de nelegalitate relative la decizia de apel, încadrabile în cazurile de modificare sau de casare reglementate de art. 304 C. proc. civ. De altfel, prin decizia nr. 5140 din 8 noiembrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că această sancţiune a nulităţii recursului operează dat fiind faptul că neîncadrarea criticilor formulate echivalează cu nedepunerea motivelor de recurs în temeiul legal, concomitent cu cererea de recurs, conform art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ. sau înlăuntrul termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Nici teza a II-a alin. (1) a art. 318 C. proc. civ. nu este incidentă în cauză, acest al doilea motiv al contestaţiei în anulare speciale conducând la admiterea acesteia doar în situaţia în care instanţa de recurs ar fi omis să analizeze un motiv cu care a fost învestită. Or, instanţa a procedat la analiza criticilor formulate de recurentul I.D.I. în integralitatea lor, observând în mod corect că acesta nu a formulat critici de nelegalitate care să poată fi circumscrise motivelor reglementate expres de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, se va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul I.D.I. împotriva deciziei nr. 5140 din 8 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul I.D.I. împotriva deciziei nr. 5140 din 8 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1260/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1264/2014. Civil → |
|---|
