ICCJ. Decizia nr. 1284/2014. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1284/2014
Dosar nr. 236/104/2010
Şedinţa publică din 6 mai 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 8 octombrie 2009, reclamantul P.C. a solicitat obligarea pârâtei SC O.P. SA la plata sumei de 127.922,03 RON reprezentând prejudiciul cauzat prin lipsa de folosinţă a unui teren în suprafaţă de 5.016,55 mp proprietatea reclamantului, obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 RON reprezentând despăgubiri datorate poluării, respectiv afectării florei şi faunei prin degradarea terenului şi mediului (scurgeri ţiţei), fiind necesare cheltuieli pentru recondiţionarea terenurilor şi a vegetaţiei forestiere şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru termenul din 14 ianuarie 2010, reclamantul a depus o cerere de majorare a câtimii pretenţiilor sale cerute iniţial, respectiv suma de 1.688.570,73 RON pentru care i s-a stabilit, taxa de timbru de 20.946,7 RON, pe care reclamantul a achitat-o.
Prin sentinţa civilă nr. 1009 din 28 mai 2013, Tribunalul Olt, secţia I civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul P.C. în contradictoriu cu pârâta SC O.P. SA, Bucureşti, zona de producţie Muntenia Vest; a obligat pârâta la plata sumei de 91.693,08 RON despăgubiri civile pentru lipsa de folosinţă a terenului şi 10.000 RON despăgubiri civile pentru degradarea terenului, la zi, precum şi la 9.375,20 RON cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând taxă de timbru şi onorariu expert.
Prin decizia nr. 82 din 9 octombrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul P.C. şi de pârâta SC O.P. SA. Bucureşti.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că la stabilirea cheltuielilor de judecată pe care pârâta a fost obligată să le plătească reclamantului, instanţa de fond a avut în vedere acţiunea şi precizarea acesteia, cuantumul pretenţiilor admise, obligând pârâta la plata sumei de 9.375,20 RON, reprezentând taxă de timbru aferentă pretenţiilor admise.
Prin concluziile scrise depuse la data de 8 mai 2013, reclamantul şi-a majorat câtimea pretenţiilor, solicitând în plus şi suma de 108.877 RON.
Or, prin concluziile scrise nu se poate proceda la o majorare a câtimii pretenţiilor, art. 146 C. proc. civ. prevăzând în mod expres că aceste concluzii scrise reprezintă o detaliere a susţinerilor verbale ale părţilor, fără a putea formula cereri noi ori a majora pretenţiile solicitate, care nu au fost anterior puse în discuţia părţilor, cu respectarea principiului oralităţii şi contradictorialităţii.
Prin motivele de apel, reclamantul a solicitat majorarea câtimii obiectului cererii la suma de 108.877 RON, conform valorii stabilită în raportul de expertiză întocmit de expert D.N.
Instanţa de apel a respins acest motiv de apel, reţinând în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ., care prevede că în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi. Se vor putea cere însă dobânzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe.
Cererea apelantului reclamant de obligare a pârâtei la plata sumei de 108.877 RON reprezintă o cerere nouă, care nu a format obiectul analizei instanţei de fond (fiind menţionată pentru prima dată în concluziile scrise), care nu poate fi analizată pentru prima dată de instanţa de apel.
Această cerere nu se încadrează nici în dispoziţiile art. 294 alin. (2) C. proc. civ., nereprezentând o despăgubire ivită după darea hotărârii primei instanţe, întrucât aceasta a fost calculată conform raportului de expertiză în cauză, însă nu a fost solicitată de reclamant prin concluziile orale şi dezbaterile din faţa instanţei de fond, iar instanţa s-a pronunţat în mod corect pe baza a ceea ce a solicitat în termen legal reclamantul, respectând principiul disponibilităţii părţilor, reglementat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care prevede în mod expres că în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
În cauză nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ., întrucât majorarea câtimii pretenţiilor reclamantului a fost formulată pentru prima dată direct în apel, formând obiectul cererii de apel, iar această majorare a pretenţiilor reclamantului se putea realiza numai Ia instanţa de fond în condiţiile art. 132 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., reclamantul având posibilitatea de a cere să se treacă în încheierea de şedinţă declaraţia sa verbală de majorare a câtimii obiectului cererii, solicitare pe care nu a formulat-o însă la instanţa de fond.
Pe cale de consecinţă, a fost respins şi motivul de apel privind majorarea cuantumului taxei de timbru, întrucât instanţa de fond a stabilit corect cuantumul acesteia, în raport de pretenţiile admise.
Instanţa de apel a reţinut că principala critică a pârâtei vizează caracterul nelegal al titlului de proprietate al reclamantului, respectiv nelegala emitere a titlului de proprietate din 5 noiembrie 2002, în baza căruia a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 11 martie 2003.
S-a reţinut corect de către instanţa de fond că obiectul prezentei cauze îl reprezintă acţiunea în pretenţii a reclamantului, întemeiată pe dispoziţiile art. 998, art. 999 C. civ., respectiv răspunderea civilă delictuală, reprezentând despăgubiri datorate poluării, afectarea florei şi faunei prin degradarea terenului şi despăgubiri civile pentru lipsa de folosinţă a terenului.
Reclamantul a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului, cu titlul de proprietate din 5 noiembrie 2002 şi contractul de vânzare-cumpărare din 11 martie 2003, iar obiectul prezentei cauze nu l-a constituit anularea acestui titlu de proprietate, astfel încât susţinerile apelantei pârâte privind încălcarea dispoziţiilor art. 42 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, art. 24 alin. (2), art. 24 alin. (2) lit. b) şi art. 24 alin. (3) din Legea nr. 1/2000 la emiterea acestui titlu de proprietate nu sunt pertinente şi nici concludente în cauză.
Apelanta a invocat deţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 23 decembrie 2004, raportat la sonda şi împrejurarea că experţii desemnaţi în cauză nu au avut în vedere întreaga suprafaţă de 2102 mp menţionată în acest certificat de atestare a dreptului de proprietate, fiind reţinută numai suprafaţa de 733 mp.
În anexa nr. 1 la certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 23 decembrie 2004, privind sonda nr. X este menţionată într-adevăr suprafaţa de 2102,67 mp.
În raportul de expertiză întocmit în cauză de expert P.M. s-a reţinut că suprafaţa aferentă sondei X este de 733,66 mp, la care se adaugă şi drumul de acces în suprafaţă de 285,81 mp.
Suprafaţa de teren pentru care s-a reţinut ocuparea şi afectarea de către pârâtă şi pentru care au fost calculate despăgubirile a fost diminuată cu aceste suprafeţe de teren (iar reclamantul nu a formulat critici cu privire la acest aspect), astfel încât împrejurarea că pârâta deţine certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 2102,67 mp nu conduce la concluzia că această întreagă suprafaţă se suprapune peste cea menţionată în titlul reclamantului, întrucât reclamantul şi-a intabulat dreptul de proprietate.
Rezultă astfel că instanţa de fond a reţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 23 decembrie 2004, invocat de pârâtă ca titlu de proprietate pentru terenul aferent sondei nr. X, însă terenul menţionat în titlul de proprietate al reclamantului şi pentru care există această suprapunere este în suprafaţă de 733,66 mp şi 285,83 mp, fiind exclus de către expert la stabilirea întinderii suprafeţei de teren pentru care au fost calculate despăgubirile.
Curtea de apel a respins, ca nefondat şi motivul de apel privind dubla despăgubire civilă acordată reclamantului, întrucât, este vorba de despăgubiri distincte, una în cuantum de 91.693,08 RON reprezentând lipsa de folosinţă a terenului pe ultimii 3 ani şi alta de 10.000 RON pentru degradarea terenului datorită poluării şi afectării florei şi faunei, conform raportului de expertiză efectuat în cauză, care a concluzionat că sunt necesare mai multe operaţiuni care să conducă la aducerea terenului în starea iniţială.
Instanţa de apel a respins, ca nefondat şi ultimul motiv de apel privind stabilirea cuantumului despăgubirilor, întrucât chiria reţinută de instanţa de fond a fost stabilită în raport de contractele de închiriere practicate chiar de pârâtă pentru terenurile cu acelaşi regim juridic, respectiv terenurile cu vegetaţie forestieră, conform contractelor de închiriere, neavând relevanţă juridică valoarea de tranzacţionare a terenului, invocată prin motivele de apel.
Împotriva acestei decizii ci declarat recurs reclamantul P.C., solicitând modificarea hotărârii, în sensul admiterii apelului reclamantului şi schimbării în parte a sentinţei tribunalului, eu obligarea pârâtei la plata taxei judiciare de timbru de 20.946,7 RON achitată de către reclamant pentru soluţionarea speţei deduse judecăţii.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că instanţele fondului nu s-au pronunţat asupra cererii de obligare a pârâtei la cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
Totodată, contrar dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., instanţa de fond a acordat cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de expert şi o parte din taxa judiciară de timbru achitată pentru repunerea pe rol a cauzei, omiţând reţinerea tuturor taxelor de timbru, respectiv a sumei de 20.947 RON, achitată la momentul învestirii instanţei cu acţiunea introductivă.
Dovada cheltuielilor de judecată s-a făcut de către reclamant, însă acestea nu au fost avute în vedere şi nici acordate de instanţele fondului. Taxa judiciară de timbru a fost achitată raportat la cuantumul pretenţiilor şi nu poate fi omisă de către instanţe, deoarece reclamantul ar fi grav şi iremediabil prejudiciat. Taxa judiciară de timbru achitată şi neavută în vedere de către instanţe reprezintă o îmbogăţire nejustificată pentru pârâtă.
Reclamantul P.C. nu a indicat temeiul de drept al motivelor de recurs, însă criticile formulate pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.
Recursului va fi respins, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti.
În speţă, reclamantul susţine că instanţele fondului nu s-au pronunţat asupra cererii de obligare a pârâtei la cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
În motivarea sentinţei civile nr. 1009/2009, Tribunalul Olt a reţinut considerentele pentru care urmează să admită în parte acţiunea şi, faţă de această situaţie, în raport cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. a dispus obligarea pârâtei Ia plata sumei de 9.375,20 RON cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând onorariu expert şi taxă de timbru.
De asemenea, s-a reţinut că reclamantul nu şi-a majorat pretenţiile conform raportului de expertiză şi nu a achitat diferenţa de taxă judiciară de timbru aferentă. La termenul din 21 mai 2013, când cauza a fost luată în pronunţare, reclamantul a solicitat admiterea acţiunii astfel cum a fost precizată.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 82/2013 a analizat prin raportare la dispoziţiile art. 146, art. 294 şi art. 132 alin. (2) C. proc. civ. motivul de apel privind majorarea cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, formulat de apelantul-reclamant şi a concluzionat în sensul respingerii acestor critici, deoarece instanţa de fond a stabilit corect cuantumul acesteia, în raport de pretenţiile admise.
Faţă de cele ce preced, se constată că instanţele fondului s-au pronunţat asupra cererii reclamantului privind obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru şi nu poate fi reţinută incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., criticile formulate sub aspectul analizat fiind nefondate.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs reclamantul a susţinut o greşită aplicare de către instanţele fondului a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., pentru faptul că acestea nu au dispus majorarea cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Este adevărat că potrivit prevederilor legale enunţate, la fundamentul răspunderii pentru cheltuielile de judecată este culpa procesuală a părţii şi, în speţă, reclamantul a avut calitatea de parte câştigătoare în proces.
Insă, poziţia juridică de parte câştigătoare în proces este determinată de raportul dintre conţinutul obiectului acţiunii şi rezultatul obţinut prin hotărârea de soluţionare a litigiului.
Urmează deci ca, atunci când pretenţiile ce formează obiectul litigiului sunt admise numai parţial, instanţa să acorde celui care a câştigat procesul numai o parte din cheltuielile de judecată, proporţional cu pretenţiile admise.
Aşadar, dispoziţiile art. 276 C. proc. civ. devin aplicabile în situaţia în care pretenţiile reclamantului au fost admise numai în parte, instanţa urmând a dispune obligarea pârâtului să suporte cheltuielile de judecată numai proporţional cu pretenţiile admise.
Or, în cauza de faţă, soluţia pronunţată de prima instanţă şi menţinută de către instanţa de apel a fost în sensul admiterii în parte a acţiunii formulate de reclamantul P.C. şi de obligare a pârâtei SC O.P. SA doar la o parte din despăgubirile civile solicitate pentru lipsa de folosinţă a terenului.
În raport de această soluţie, Tribunalul Olt a obligat pârâta către reclamant numai la o parte din cheltuielile de judecată, proporţional cu pretenţiile admise, aspect ce rezultă fără echivoc din motivarea sentinţei pronunţate.
Având în vedere soluţionarea legală a cererii de plată a cheltuielilor de judecată. Curtea de Apel Craiova în mod corect a respins motivul de apel formulat de reclamantul P.C. privind majorarea cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Nu este fondată nici critica potrivit căreia instanţele ar fi avut în vedere numai taxa judiciară de timbru achitată de reclamant pentru repunerea pe rol a cauzei şi ar fi ignorat dovada plăţii taxei de timbru în sumă de 20.947 RON, achitată la momentul învestirii instanţei cu acţiunea introductivă.
Această susţinere nu se verifică în raport de actele şi lucrările dosarului şi nu poate fi reţinută faţă de considerentele instanţelor de fond avute în vedere la pronunţarea hotărârilor şi care se referă în mod clar la acordarea cheltuielilor de judecată proporţional cu pretenţiile admise.
Faţă de cele ce preced, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul P.C. împotriva deciziei nr. 82 din data de 9 octombrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1281/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1286/2014. Civil. Uzucapiune. Contestaţie în... → |
|---|
