ICCJ. Decizia nr. 1286/2014. Civil. Uzucapiune. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1286/2014
Dosar nr. 5649/1/2013
Şedinţa publică din 6 mai 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 iulie 2011, reclamantul B.M. a solicitat instanţei să constate că a obţinut prin uzucapiunea de 30 de ani un teren de 980 mp şi prin accesiune a devenit proprietarul a 1/3, respectiv 40 mp, din construcţia casă de locuit, demolată, situată în Bucureşti, str. V.B., sector 3.
Prin sentinţa nr. 1396 din 27 iunie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului şi a respins acţiunea, astfel cum a fost precizată de reclamantul B.M., în contradictoriu cu pârâtul P.C., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă.
Prin decizia nr. 438A din 29 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul reclamantului B.M.; a fost schimbată în tot sentinţa atacată, în sensul că s-a respins acţiunea, ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că problema legitimităţii pasive a pârâtului în prezenta cauză este nerelevantă în condiţiile în care terenul în suprafaţă de 204 mp, ce reprezintă o cota de ¼ din suprafaţa totală a făcut obiectul unui contract de donaţie autentificat în anul 1977, intrând în aceste condiţii, sub incidenţa prevederilor Legii nr. 58/1974 şi trecând în proprietatea statului şi în folosinţa cumpărătorilor pe durata existenţei construcţiei.
Având în vedere că într-o acţiune în uzucapiune, calitatea procesuală pasivă aparţine ultimilor proprietari reali ai terenului, în situaţia în care obiect al uzucapiunii îi formează porţiuni de teren care au aparţinut în drept unor subiecte de drept diferite, ipoteză care de altfel se regăseşte şi în speţă, instanţa de apel a constatat că în prezenta cauză, alături de pârâtul chemat în judecată trebuia să figureze şi entitatea juridică care exercită prerogativele dreptului de proprietate preluat în anul 1977 de către stat, în temeiul Legii nr. 58/1974.
Din această perspectivă, instanţa de apel a constatat că soluţia primei instanţe nu este corectă, tribunalul nedând relevanţa juridică corespunzătoare aspectelor anterior evidenţiate, în sensul că pârâtul persoana fizică chemat în judecată are legitimitate procesuală pasivă, dar, raportate la suprafaţa de teren pentru care se cere constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, nu i se poate recunoaşte în exclusivitate calitatea procesuală pasivă, ci doar alături de stat sau de autoritatea administrativ teritorială care exercită dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 204 mp, obiect al contractului de donaţie.
Instanţa de apel a mai reţinut faptul că este neîntemeiată susţinerea reclamantului în sensul că prin abrogarea Legii nr. 58/1974, efectele produse de aceasta sunt înlăturate automat, astfel că singurul care are calitate procesuală pasivă în cauză este pârâtul.
În ceea ce priveşte critica relativă la neunirea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive cu fondul, instanţa de apel a reţinut că potrivit prevederilor art. 137 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., instanţa se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor procesuale, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, cu precizarea că excepţiile pot fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură eu dezlegarea în fond a pricinii.
Prin decizia nr. 3421 din 18 iunie 20J3 pronunţata de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-a constatat nulitatea recursului declarat de reclamant împotriva deciziei curţii de apel.
Instanţa de recurs a apreciat că succesiunea de afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic, în aşa fel încât să se poată reţine, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.
În cererea de recurs nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ori dispoziţiiie legale încălcate, ci se reproşează instanţei de apel „(...) s-a pronunţat pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului fără a administra alte probe şi a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului”.
Criticile pe care recurentul-reclamant le supune analizei în calea extraordinară de atac a recursului vizează exclusiv nemulţumirile acestuia faţă de soluţiile pronunţate în cauză.
Astfel, susţinerile recurentului-reclamant nu se circumscriu niciunui caz de casare şi nu reprezintă chestiuni de nelegalitate care să poată fi analizate ca atare de instanţa de recurs, întrucât pentru a motiva recursul în sensul legii este necesară raportarea Ia conţinutul deciziei obiect al căii extraordinare de atac, cu indicarea modalităţii în care instanţa de judecată nu s-a conformat dispoziţiilor legale incidente.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare reclamantul B.M., în temeiul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., solicitând anularea hotărârii atacate, rejudecarea recursului şi admiterea acestei căi de atac.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că instanţa de recurs a omis să analizeze motivele de recurs invocate şi era obligată să examineze cauza în întregime, atât sub aspectul legalităţii, cât şi al temeiniciei. Invocarea din oficiu a nulităţii recursului nu este de natură să facă inaplicabil art. 318 C. proc. civ., ca temei al contestaţiei în anulare. Instanţa are obligaţia să cerceteze toate susţinerile părţilor şi să motiveze pentru ce le înlătură.
Instanţa de recurs nu a analizat principalul motiv de casare, prin care s-a invocat faptul că instanţa de apel s-a pronunţat cu privire Ia excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului, fără să admită nici un fel de probe şi astfel, a fost încălcat principiul contradictorialităţii.
Conform art. 318 C. proc. civ., omisiunea din greşeală, a instanţei de recurs de a cerceta vreunul din motivele de casare invocate atrage ca sancţiune, anularea deciziei pronunţate, fiind unul din motivele limitativ şi expres prevăzute de lege pentru admiterea contestaţiei în anulare.
Instanţa de recurs nu s-a pronunţat nici asupra motivului prin care s-a invocat faptul că instanţa de apel a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului fără a intra în cercetarea fondului.
Prin hotărârea dată fără a se evoca fondul s-au produs încălcări grave ale unor drepturi şi libertăţi fundamentale, încălcări constatate de C.E.D.O. în jurisprudenţa sa cu privire Ia art. 322 pct. 9 C. proc. civ.
Intimatul P.C. a formulat cerere de intervenţie accesorie în apărarea reclamantului B.M., în temeiul dispoziţiilor art. 49 C. proc. civ.
În motivarea cererii de intervenţie, s-a arătat că dreptul material aparţine în totalitate lui B.M., care a achitat suma convenită pentru cumpărarea imobilului, posedă terenul şi îl foloseşte din anul 1974 şi trebuie să beneficieze de drepturile reale. Instanţele s-au pronunţat cu superficialitate asupra dreptului pretins, cauza nefiind complexă. Pretenţiile reclamantului sunt îndreptăţite conform drepturilor ce i se cuvin şi intimatul a solicitat în faţa instanţei de recurs ca reclamantul să fie pus în drepturi.
Cererea de intervenţie accesorie este inadmisibilă pentru considerentele ce succed:
Intervenţia este acea instituţie procesuală care conferă terţului posibilitatea de a participa din proprie iniţiativă într-un proces în curs de judecată între câte persoane, în scopul valorificării unui drept propriu sau pentru a sprijini apărarea reclamantului sau pârâtului.
Aşadar, intervenţia accesorie este o cerere incidenţă prin intermediul căreia o terţă persoană interesată în soluţionarea litigiului, intervine în procesul civil pentru apărarea drepturilor uneia dintre părţile principale.
În cazul admiterii cererii de intervenţie, terţul dobândeşte calitatea de parte în proces, iar hotărârea ce se va pronunţa îi va fi şi lui opozabilă.
În cauză, titularul cererii de intervenţie, P.C. nu este un terţ care intervine în soluţionarea litigiului, ci are deja calitatea de parte în proces, fiind intimatul în contradictoriu cu care s-a judecat reclamantul B.M.
Ca urmare, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 49 C. proc. civ., cererea de intervenţie accesorie formulată de P.C. nu este admisibilă.
Intimatul P.C. îşi poate formula toate apărările în cauză din calitatea de parte pe care o are în pricina dedusă judecăţii.
Contestaţia în anulare este inadmisibilă, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-I numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În speţă, instanţa de recurs a invocat excepţia nulităţii recursului şi, având în vedere dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte a analizat cu prioritate această excepţie.
Prin decizia nr. 3421 din 18 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-a constatat nul recursul declarat de reclamantul B.M., în urma aplicării prevederilor art. 3021lit. c) C. proc. civ., care obligă părţile să argumenteze în fapt şi în drept motivele de nelegalitate invocate în recurs, neîndeplinirea acestei dispoziţii fiind supusă sancţiunii nulităţii.
Susţinerile contestatorului în raport de motivul invocat, prevăzut de art. 318 C. proc. civ. nu pot fi primite, deoarece instanţa de recurs a soluţionat cauza în baza unei excepţii procesuale, care a făcut de prisos cercetarea în fond a pricinii şi deci, a motivelor de recurs formulate.
Instanţa de recurs a apreciat că recurentul nu a formulat motive de nelegalitate a hotărârii atacate, ci motive de netemeinicie, constatând nulitatea căii de atac, iar această analiză a instanţei de recurs nu reprezintă o eroare materială în sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ. şi, ca urmare, nu poate fi atacată pe calea contestaţiei în anulare.
De asemenea, instanţa de recurs s-a raportat la motivele de recurs formulate prin cererea de recurs, înlăuntrul termenului de recurs, notele scrise la care face referire contestatorul B.M. fiind depuse după împlinirea acestui termen.
Prin urmare, nu se poate reţine că „dezlegarea dată” este rezultatul unei greşeli materiale sau că există omisiune de pronunţare pe motivele de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie accesorie formulată de intimatul P.C.
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de conîestatorul B.M. împotriva deciziei nr. 3421 din data 18 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mat 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1284/2014. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 1289/2014. Civil → |
|---|
