ICCJ. Decizia nr. 1312/2014. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1312/2014

Dosar nr. 1511/54/2013

Şedinţa publică din 7 mai 2014

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 2 octombrie 2013 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, S.M. a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC I.R.L.U.C.F.R. SA, revizuirea deciziei civile nr. 7655 din 3 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în Dosarul nr. 24179/63/2012, „raportat la decizii civile pronunţate de Curtea de Apel Craiova în dosare cu acelaşi obiect”.

Ulterior, la data de 28 octombrie 2013, revizuientul a formulat motivele cererii de revizuire şi a precizat că deciziile Curţii de Apel la care înţelege să se raporteze, sunt deciziile nr. 6224 din 6 iunie 2013, nr. 6225 din 6 iunie 2013, nr. 6226 din 6 iunie 2013, nr. 6223 din 6 iunie 2013 şi nr. 5343 din 21 mai 2013, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, (pe care te-a depus la dosar), despre care a susţinut că sunt contradictorii cu decizia a cărei revizuire o solicită.

În esenţă, revizuientul a susţinut că, prin deciziile menţionate, Curtea de Apel Craiova a confirmat sentinţele pronunţate de Tribunalul Dolj prin care au fost admise acţiunile formulate de alţi salariaţi, având ca obiect obligarea pârâtei SC I.R.L.U.C.F.R. SA de a plăti drepturile salariate prevăzute de contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008 prelungit prin actul adiţional, în timp ce prin decizia a cărei revizuire o cere, respectiv decizia nr. 7655 din 3 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, acţiunea sa a fost respinsă.

A susţinut că instanţa Curţii de Apel Craiova a pronunţat decizii contradictorii, prin interpretarea diferită a aceloraşi prevederi ale contractului colectiv de muncă, în unele cazuri fiind admise cererile de plată a drepturilor salariale menţionate în timp ce, în cazul său, acţiunea având acelaşi obiect a fost respinsă, astfel că nu a fost respectat principiul egalităţii în drepturi al tuturor cetăţenilor, consfinţit de Constituţie.

A solicitat admiterea cererii de revizuire, anularea deciziei criticate, şi rejudecarea recursului, în sensul respingerii acestuia, ca nefondat.

În drept şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 şi art. 323 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 9385 din 12 noiembrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în temeiul art. 323 alin. (2) raportat la art. 158 alin. (1) C. proc. civ., şi-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 1511/54/2013 la data de 2 decembrie 2013, fiind fixat termen pentru soluţionare la 7 mai 2014.

La termenul din 7 mai 2014, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, excepţie pe care, analizând-o cu prioritate, în temeiul art. 137 C. proc. civ., o va admite, cu consecinţa respingerii cererii de revizuire, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art 326 alin. (3) C. proc. civ. „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază”.

Această dispoziţie legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează.

Înalta Curte constată că, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de revizuire.

Astfel, referitor la cauza soluţionată definitiv şi irevocabil prin decizia nr. 7655 din 3 septembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 24179/63/2012, a cărei revizuire se solicită, se reţin următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2999 din 27 martie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 24179/63/2012, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul S.M. în contradictoriu cu pârâta SC I.R.L.U.C.F.R. SA Bucureşti şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anii 2009-2010 echivalent cu salariul de bază de încadrare al reclamantului din luna decembrie a anului respectiv conform art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008 prelungit prin actul adiţional, precum şi ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de Crăciun 2009-2010, Paşte 2010 şi Ziua Feroviarului 2010 echivalent fiecare cu un salariu de bază la nivelul clasei 1 de salarizare conform art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008 prelungit prin act adiţional, sume actualizate cu rata inflaţiei de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective plus dobânda legală aferentă, sumele cuvenite urmând a fi calculate şi cu respectarea prevederilor art. 41 alin. (3) lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramură transporturi valabil pe anii 2008-2010,

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului diferenţa dintre cuantumul sporurilor permanente, calculate în funcţie de salariul de bază brut de 700 RON conform prevederilor art. 41 alin. (3) lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramură transporturi valabil pe anii 2008-2010 şi cel efectiv plătit, pentru perioada 13 decembrie 2009 (în limita termenului de prescripţie)-31 decembrie 2010 (data până la care a solicitat reclamantul), precum şi diferenţa dintre ajutorul material pentru recuperarea forţei de muncă pe anul 2010 calculată în funcţie de salariul de bază brut de 700 RON conform prevederilor art. 41 alin. (3) lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramură transporturi valabil pe anii 2008-2010 şi cea efectiv plătită, actualizată şi cu dobânda legală aferentă.

Prin decizia nr. 7655 din 3 septembrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a admis recursul declarat de pârâtă împotriva sentinţei nr. 2999 din 27 martie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 24179/63/2012 de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, pe care a modificat-o, în sensul că a respins acţiunea.

Având în vedere că, prin decizia ce se cere revizuită, a fost pronunţată o soluţie nefavorabilă revizulentului (de respingere a acţiunii), în timp ce, prin deciziile nr. 6224, nr. 6225, nr. 6226, nr. 6223, toate din 6 iunie 2013 şi, respectiv prin decizia nr. 5343 din 21 mai 2013, în raport de care se solicită revizuirea, Curtea de Apel Craiova a confirmat sentinţele pronunţate de Tribunalul Dolj prin care au fost admise acţiunile formulate de alţi salariaţi (R.N., O.G., M.C.M., G.U., D.C.), având acelaşi obiect, se constată că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Raţiunea reglementării revizuirii prevăzute de acest text de lege se găseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, în ipoteza în care instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.

Aplicarea diferită a dispoziţiilor legale la situaţii de fapt asemănătoare poate releva, eventual, premisele unei jurisprudenţe neunitare la nivelul instanţei care le-a pronunţat, dar nu reprezintă un caz de revizuire astfel cum a fost reglementat prin dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Astfel fiind, Înalta Curte, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. pentru însăşi admisibilitatea cererii de revizuire, o va respinge, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul S.M. împotriva deciziei nr. 7655 din 3 septembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 24179/63/2012.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1312/2014. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire - Recurs