ICCJ. Decizia nr. 1355/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1355/2014
Dosar nr. 117/36/2001
Şedinţa publică din 13 mai 2014
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 26 octombrie 1999, reclamanta B.E. i-a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, oraşul E. prin Primar, Consiliul Local E. şi SC E. SA solicitând instanţei obligarea acestora de a le lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie: terenul în suprafaţă de 232,5 mp, situat în localitatea E.N., B-dul O., pe care este construită „Vila M.” şi terenul în suprafaţă de 367,5 mp situat în localitatea E.N., B-dul T.V., pe care este edificată „Vila C.”.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este îndreptăţită să solicite restituirea celor două (loturi) bunuri trecute în proprietatea statului în mod abuziv, deoarece este titulara dreptului de proprietate.
În ce priveşte terenul în suprafaţă de 232,5 mp situat pe B-dul O., acesta a fost dobândit prin actul de vânzare-cumpărare autentificat la notariatul Ilfov din 20 februarie 1933 de la SC T. SA.
Suprafaţa constituie lotul pe care este edificată „Vila M.”, celălalt teren în suprafaţă de 367,5 mp de pe B-dul T.V. face parte dintr-o suprafaţă mai mare, care a fost vândută reclamantei tot de către SC T. SA, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la Notariatul Tribunalului Ilfov din 26 august 1933 şi formează lotul pe care a fost edificată „Vila C.”.
Ambele imobile au intrat în administrarea SC E. SA, fără ca statul să aibă un titlu valabil constituit.
Reclamanta a depus la dosar adresa din 10 februarie 1998 emisă de SC P. SA Constanţa şi contractele de vânzare-cumpărare menţionate.
La data de 13 decembrie 1999, pârâta SC E. SA a formulat cerere de chemare în garanţie a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a Fondului Proprietăţii de Stat, pentru ca în cazul în care acţiunea principală ar fi admisă, chemaţii în garanţie să fie obligaţi la repararea prejudiciului cauzat societăţii, constând în valoarea imobilelor revendicate, la preţul de circulaţie actual.
S-a solicitat, de asemenea, instituirea unui drept de retenţie până la achitarea integrală a despăgubirilor.
La data de 10 ianuarie 2000, SC E. SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată.
Ulterior, la 21 ianuarie 2000, SC M. SRL Techirghiol a formulat cerere de intervenţie în interes propriu în temeiul art. 49 C. proc. civ., solicitând ca reclamanta să fie obligată la recunoaşterea valabilităţii contractului de locaţie de gestiune din 24 aprilie 1991, încheiat cu SC E. SA, iar, în subsidiar, în ipoteza admiterii acţiunii principale, reclamanta să fie obligată la plata cuantumului actualizat al investiţiilor şi să i se recunoască un drept de retenţie asupra bunului litigios.
În cauză a fost dispus şi efectuat un raport de expertiză tehnică având ca obiective identificarea imobilelor revendicate de către reclamantă.
Prin sentinţa nr. 248 din 6 aprilie 2001, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a respins excepţiile: inadmisibilităţii acţiunii reclamantei, a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului.
A admis acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local E. şi oraşul E. prin Primar, SC E. SA, chemaţii în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P. Constanţa, Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului şi intervenienta SC M. SRL.
Au fost obligaţi pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P. Constanţa, oraşul E. prin Primar, Consiliul Local E. şi SC E. SA, să lase în deplină proprietate şi paşnică posesie reclamantei imobilul situat în oraşul E., B-dul O., compus din teren în suprafaţă de 232,5 mp şi construcţia edificată pe acesta denumită „Vila M.”, imobilul situat în aceeaşi localitate, B-dul T.V., compus din teren în suprafaţă de 339,30 mp şi construcţia edificată pe aceasta denumită „Vila C.”, conform rapoartelor de expertiză efectuate de ing. C.V.
A fost respinsă cererea de chemare în garanţie a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, ca prematur introdusă.
A fost admisă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC M. SRL.
A fost obligată reclamanta la plata sumei de 243.341.995 ROL către intervenientă, reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse „Vilei M.”.
A fost instituit în favoarea SC M. SRL un drept de retenţie asupra imobilului litigios până la achitarea integrală a dreptului de creanţă de către reclamantă.
Au fost obligat pârâţii oraşul E. prin Primar, Consiliul Local E., SC E. SA şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor D.G.F.P. Constanţa la plata sumei de 1.000.000 ROL către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că reclamanta B.E. s-a legitimat activ, în calitate de proprietară a celor două imobile revendicate, „Vila M.” şi „Vila C.” împreună cu terenurile aferente în suprafaţă de 235,5 mp şi, respectiv de 367,5 mp situate în E.N.
Imobilul din E.N., B-dul T.V., reprezentând „Vila C.” şi terenul aferent de 367,5 mp a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950, iar pentru imobilul din E.N., B-dul O., „Vila M.”, aflată în prezent în administrarea pârâtei SC E. SA, pârâţii nu au exhibat niciun titlu valabil pentru deţinerea acestuia.
Apreciind că pârâţii au preluat în mod abuziv cele două imobile din proprietatea reclamantei, în temeiul art. 480 C. civ., Tribunalul Constanţa a dispus admiterea acţiunii în revendicare imobiliară promovată de aceasta.
Referitor la cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC M. SRL, instanţa a reţinut că aceasta este fondată.
Astfel, a fost obligată reclamanta la plata sumei de 243.341.005 ROL către intervenientă, reprezentând contravaloarea lucrărilor de îmbunătăţiri aduse de această societate comercială „Vilei M.”, imobilului asupra căruia s-a instituit şi un drept de retenţie în beneficiul creditoarei SC M. SRL (conform valorii stabilită prin raportul de expertiză C.M.).
Împotriva sentinţei civile nr. 248 din 6 aprilie 2001 a Tribunalului Constanţa au declarat apel pârâţii SC E. SA şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P. Constanţa, invocând în esenţă, critici de nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul recunoaşterii calităţii reclamantei de proprietară asupra celor două imobile revendicate în prezenta cauză.
În apel, graţie caracterului devolutiv al acestei căi de atac s-a suplimentat proba cu înscrisuri, fiind depus contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 25 mai 1937 de Notariatul Judeţean Constanţa, prin care E.H.B. a vândut lui I.T. din Constanţa, imobilul situat în E.-T., compus din teren în suprafaţă de 232,50 mp ce reprezintă lotul cu toate construcţiile de pe imobil identificat „Vila M.”.
Ulterior, prin actul de vânzare-cumpărare din 8 august 1938 I.T. a vândut cumpărătoarei M.B.P., imobilul dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat de B.E., compus din teren de construcţie în suprafaţă de 232,50 mp, ce formează lotul cu toate construcţiile aflate pe el şi anume: casă cu două camere, sală, bucătărie, baie şi cameră pentru servitori.
La termenul de judecată din 12 decembrie 2001, reclamanta B.E. a solicitat suspendarea judecăţii apelurilor, conform art. 47 din Legea nr. 10/2001, motivat de faptul că a formulat notificări în temeiul legii speciale pentru cele două imobile revendicate în prezentul litigiu şi a optat pentru realizarea drepturilor sale cu privire la aceste bunuri preluate abuziv de către stat, în procedura specială reglementată de Legea nr. 10/2001.
Instanţa de apel a dispus suspendarea judecăţii apelurilor, în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001.
La data de 19 septembrie 2013, din oficiu, instanţa a dispus repunerea cauzei pe rol pentru a se verifica dacă subzistă condiţiile ce au determinat suspendarea judecăţii, respectiv pentru a se verifica dacă procedurile administrative şi judiciare declanşate de reclamanţi, în temeiul Legii nr. 10/2001 s-au finalizat.
Din referatul întocmit de serviciul arhivă al Curţii de Apel Constanţa, a rezultat că prin decizia civilă nr. 82/C din 15 iunie 2012 pronunţată în Dosarul civil nr. 58/118/2004 al Tribunalului Constanţa, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1999 din 5 aprilie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a finalizat procedura cu privire la imobilul „Vila M.”, procedură declanşată conform Legii nr. 10/2001 de notificatoarea B.P.M.Y. S-a dispus restituirea în natură a acestui imobil, situat în E.N., str. O., compus din teren în suprafaţă de 232,50 mp şi construcţii în suprafaţă de 110 mp, persoanei îndreptăţite, B.P.M.Y.
Instanţa de apel a reţinut că imobilul a fost cumpărat de mama notificatoarei, M.B.P., de la vânzătoarea E.H.B., conform contractului de vânzare-cumpărare din 8 august 1938 autentificat de Tribunalul Constanţa, situaţie în care succesoarea cumpărătoarei este persoană îndreptăţită a beneficia de dispoziţiile reparatorii ale Legii nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte „Vila C.” şi terenul aferent acesteia, în suprafaţă de 367,5 mp, imobilul situat în E.N., B-dul T.V., prin decizia civilă nr. 71/C din 5 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, irevocabilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de SC T.H.R.M.N. SA în contradictoriu cu B.E.M.R. (succesoarea defunctei B.E.) împotriva sentinţei civile nr. 1044 din 4 septembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 870/2002.
S-a dispus restituirea în natură către moştenitoarea defunctei B.E. a imobilului reprezentând lotul situat în prezent în E.N., str. T.V., imobil compus din teren şi construcţia Vila C., ce a făcut obiectul naţionalizării în temeiul Decretului nr. 92/1950, fiind înscris în anexa la decret pe numele lui B.H., soţul defunctei B.E.
În raport de aceste hotărâri judecătoreşti, constatând că nu mai subzistă cauza ce a determinat suspendarea judecăţii prezentului dosar, Curtea a dispus repunerea pe rol a pricinii şi continuarea judecăţii.
Ca urmare a decesului intimatei-reclamante B.E., a operat o transmisiune a calităţii procesuale pasive, în apel, instanţa dispunând citarea în cauză, în calitate de intimate-reclamante a descendentelor reclamantei, respectiv: B.E.M.A. şi B.M.E.H.B. prin mandatar B.E.M.R., astfel cum rezultă din actele depuse la Dosarul nr. 306/36/2008 al Curţii de Apel Constanţa, în care s-a pronunţat decizia civilă nr. 71 din 5 martie 2009 şi s-a finalizat procedura Legii nr. 10/2001 pentru imobilul din E.N., „Vila C.” şi terenul aferent, dosar ce a fost ataşat la prezenta cauză.
Prin decizia nr. 90/C din 6 noiembrie 2013, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a admis apelurile declarate de pârâta SC T.H.R.M.N. SA (fostă SC E. SA) şi de chematul în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P. Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 248 din 6 aprilie 2001 pronunţată de Tribunalul Constanţa.
A schimbat în parte sentinţa atacată, astfel:
A respins, ca fiind rămasă fără obiect, acţiunea în revendicarea imobilului situat în E.N., B-dul T.V. ce formează lotul compus din teren în suprafaţă de 367,5 mp şi construcţia „Vila C.”.
A respins, ca nefondată, acţiunea în revendicarea imobilului situat în E.N., B-dul O. care formează lotul compus din teren în suprafaţă de 232,5 mp şi construcţia „Vila M.”.
A respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC M. SRL, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte imobilul situat în E.N., B-dul T.V. compus din teren în suprafaţă de 367,5 mp şi construcţie „Vila C.”, s-a constatat că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un cadru stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe şi a principiului „electa una via non datur recursul ad alteram”, conform căruia, aleasă fiind o cale nu se mai poate admite utilizarea alteia, pentru recunoaşterea aceluiaşi drept.
S-a adoptat Legea nr. 10/2001 în temeiul căreia, persoanele care se consideră îndreptăţite pot cere să li se recunoască dreptul de a primi măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, stabilind ca imobilele notificate să nu facă obiectul altor legi de reparaţie (ex. Legea nr. 18/1991) sau, în măsura în care acestea fac obiectul unor acţiuni în revendicare de drept comun, persoana îndreptăţită să opteze între calea dreptului comun şi legea specială, neputând fi urmate în paralel două proceduri pentru realizarea aceluiaşi drept.
Uzând de dreptul de dispoziţie al părţii în procesul civil, conform art. 47 din Legea nr. 10/2011 (în forma în vigoare la data suspendării judecăţii prezentului apel) reclamanta B.E. a optat pentru realizarea pretenţiilor sale cu privire la imobilului din E.N., str. T.V., compus din teren şi construcţia „Vila C.”, în procedura Legii nr. 10/2001, solicitând totodată suspendarea judecăţii prezentului litigiu.
În cadrul procedurii legii speciale s-a stabilit prin hotărâre judecătorească irevocabilă, sentinţa civilă nr. 1044/2003 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin decizia civilă nr. 71 din 5 martie 2009 a Curţii de Apel Constanţa şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 780 din 10 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dreptul moştenitoarei B.E.M.R., în calitate de succesoare legală a defunctei B.E. (notificatoarea şi respectiv reclamanta din prezenta acţiune în revendicare) de a beneficia de măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, respectiv de restituirea în natură a imobilului preluat abuziv de stat, teren în suprafaţă de 369,67 mp şi „Vila C.” situat în localitatea E.N., judeţul Constanţa.
Prin urmare, drepturile pretinse de reclamanta B.E. în prezentul litigiu au fost recunoscute, în mod irevocabil, prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în procedura specială a Legii nr. 10/2001, situaţie în care nu mai este posibilă restituirea aceluiaşi imobil şi în cadrul prezentei acţiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun.
Principiul „electa una via non datur recursus ad alteram” are la bază necesitatea preîntâmpinării obţinerii unei duble reparaţii.
Reclamanta B.E. şi după decesul acesteia, moştenitoarea sa B.E.M.R., a ales calea de realizare a dreptului său, Legea nr. 10/2001, şi în cadrul acesteia i-a fost recunoscut dreptul de proprietate şi s-a dispus restituirea în natură a imobilului din E.N. (teren şi „Vila C.”), situaţie în care reclamanta nu mai are posibilitatea de a reveni asupra deciziei anterioare şi să utilizeze cealaltă cale oferită de lege.
Faţă de această situaţie, constatând că dreptul reclamantei B.E.M.R., a fost restabilit cu privire la imobilul din E.N., str. T.V., instanţa de control judiciar a respins acţiunea în revendicare promovată cu privire la acest imobil, ca fiind rămasă fără obiect.
În raport de aceste considerente şi de modalitatea de realizare a dreptului reclamantei în procedura Legii nr. 10/2001, curtea a constatat că nu mai este necesar să analizeze celelalte motive de apel invocate de pârâţi cu privire la imobilul din E.N., str. T.V., compus din teren în suprafaţă de 367,5 mp şi construcţie „Vila C.”.
Referitor la imobilul situat în E.N., B-dul O., compus din teren în suprafaţă de 232,5 mp şi construcţia „Vila M.”, Curtea de Apel Constanţa a constatat ca fiind fondate criticile pârâtului SC T.H.R.M.N. SA şi ale chematului în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P. Constanţa pentru următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 480 C. civ. din 1864, în vigoare la data promovării acţiunii în revendicare, acţiunea în revendicare este acea acţiune reală prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său, cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar.
Altfel spus, acţiunea în revendicare este acţiunea prin care o persoană solicită în justiţie să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui lucru de care a fost deposedată.
Pentru admisibilitatea unei asemenea acţiuni, este necesar ca reclamantul să fie titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat.
În speţă, instanţa de apel, din analiza actelor dosarului a reţinut că reclamanta B.E. a înstrăinat imobilul situat în E.N., B-dul O., compus din teren în suprafaţă de 233,50 mp şi „Vila M.”, fostă Vila nr. X, numitului I.T., în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 25 mai 1937, iar acesta, la rândul său, a vândut acelaşi imobil cumpărătoarei M.B.P., în temeiul contractului de vânzare- cumpărare autentificat din 8 august 1938.
După apariţia Legii nr. 10/2001, succesoarea cumpărătoarei M.B.P., respectiv B.P.M.Y. a declanşat procedura Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul dobândit de autoarea sa, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 8 august 1938, situat în E.N., B-dul O., compus din 232,5 mp şi construcţia „Vila M.”.
Prin decizia civilă nr. 82 din 15 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul nr. 58/118/2004, s-a admis apelul formulat de reclamanta B.P.M.Y. împotriva sentinţei civile nr. 1072/2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa.
S-a schimbat în parte sentinţa, în sensul anulării dispoziţiei din 5 octombrie 2011 a SC T.H.R.M.N. SA (fostă SC E. SA).
A fost obligată pârâta să restituie în natură reclamantei, imobilul din E.N., B-dul O. compus din 232,5 mp şi construcţii în suprafaţă de 119 mp, identificate conform schiţei de la Dosar nr. 58/118/2004 al Curţii de Apel Constanţa.
Această soluţie a fost menţinută prin decizia civilă nr. 1999 din 5 aprilie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin urmare, în procedura Legii nr. 10/2001 s-a reţinut prin hotărâre irevocabilă, că imobilul din E.N., str. O. compus din teren şi construcţia „Vila M.” a fost la momentul preluării de către stat, proprietatea defunctei M.B.P., iar după apariţia Legii nr. 10/2001, succesoarea fostei proprietare B.P.M.Y. este unica persoană îndreptăţită să beneficieze de măsurile reparatorii reglementate de această lege pentru imobilul în litigiu, sub forma restituirii în natură a acestui bun.
Curtea a constatat că, deşi între prezenta cauză şi Dosarul civil nr. 58/118/2004 al Curţii de Apel Constanţa nu există triplă identitate de elemente, părţi, obiect şi cauză, avându-se în vedere că prin decizia civilă nr. 82/C din 15 iunie 2012, Curtea de Apel Constanţa a stabilit în mod irevocabil persoana îndreptăţită să beneficieze de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în E.N., str. O., respectiv cine a avut calitatea de proprietar asupra acestui bun, la data preluării lui în mod abuziv de către stat, instanţa a reţinut efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a hotărârii sus menţionată.
Efectul pozitiv al puterii de lucru judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
În speţă, s-a constatat că prin decizia civilă nr. 82/2012 a Curţii de Apel Constanţa, s-a stabilit cu caracter irevocabil regimul juridic al imobilului din E.N., B-dul O., compus din teren şi „Vila M.”, statuându-se şi asupra persoanei care era proprietara imobilului, la data preluării lui de către stat, M.B.P.
În raport de aceste statuări, dar avându-se în vedere contractul de vânzare-cumpărare din 25 mai 1937 prin care autoarea reclamantei, B.E. a vândut acest imobil cumpărătorului I.T., iar acesta la rândul său l-a revândut cumpărătoarei M.B.P., prin contractul de vânzare-cumpărare din 8 august 1938, curtea a apreciat că reclamanta B.E. nu mai avea calitate de proprietar al imobilului revendicat la momentul preluării abuziv de către stat.
Aceasta deoarece, astfel cum s-a reţinut, a înstrăinat imobilele mai sus individualizate, conform contractelor de vânzare-cumpărare precizate anterior, contracte a căror legalitate nu a fost contestată, nefiind anulate pe cale judecătorească.
Raportat la această situaţie juridică a imobilului, instanţa a constatat că acţiunea în revendicarea imobilului situat în E.N., str. O., compus din teren în suprafaţă totală de 232,5 mp şi construcţie „Vila M.” este nefondată şi, pe cale de consecinţă, a respins-o.
Urmare a respingerii acţiunii în revendicare a acestui imobil, s-a respins şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC M. SRL, prin care aceasta a solicitat acordarea de despăgubiri pentru îmbunătăţirile aduse imobilului.
S-a reţinut astfel că, pretenţiile intervenientei cu privire la restituirea contravalorii lucrărilor de îmbunătăţiri aduse imobilului din E.N., B-dul O., „Vila M.”, pot fi valorificate exclusiv în raport cu proprietarul bunului căruia i-a fost retrocedat, în procedura Legii nr. 10/2001.
Întrucât reclamanta din prezenta cauză nu este proprietara imobilului în litigiu, aceasta nu are nici calitate procesuală pasivă în cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC M. SRL.
S-a dispus menţinerea celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva deciziei nr. 90/C din 6 noiembrie 213 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Constanţa solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a acestei decizii, în sensul înlăturării acestuia de la plata cheltuielilor de judecată stabilite prin sentinţa civilă nr. 248 din 6 aprilie 2001 a Tribunalului Constanţa.
Verificând legalitatea deciziei atacate, în raport de soluţia de admitere a apelului declarat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Constanţa, fiind incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. referitor la aplicarea greşită a legii, cu referire la dispoziţiile art. 274 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente:
Deşi iniţial, prin sentinţa civilă nr. 248 din 6 aprilie 2001 Tribunalul Constanţa a admis acţiunea în revendicare, cu obligarea pârâţilor la plata sumei de 1.000.000 ROL, cu titlul de cheltuieli de judecată către reclamantă, ulterior, prin decizia nr. 90/C din 6 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a admis şi apelul declarat de chematul în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Constanţa împotriva sentinţei tribunalului.
În apel, această sentinţă a fost schimbată în parte, în sensul că s-a dispus respingerea acţiunii în revendicare, atât cu privire la imobilul situat în E.N., B-dul. O., compus din teren în suprafaţă de 232,5 mp şi construcţia „Vila M.”, cât şi referitor la cel situat în E.N., B-dul. T.V. compus din teren în suprafaţă de 367,5 mp şi construcţia „Vila C.”.
Acţiunea în revendicare formulată iniţial de reclamanta B.E. şi continuată (ulterior decesului acesteia), de moştenitoarele B.E.M.R. şi B.M.E.H.B. a fost soluţionată în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice (D.G.F.P. Constanţa), Consiliul Local E., oraşul E. prin Primar şi SC E. SA.
Aşa fiind, ca urmare a admiterii apelului declarat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice (D.G.F.P. Constanţa) şi schimbării sentinţei tribunalului, astfel cum a fost deja menţionat, moştenitoarele reclamantei nu au avut câştig de cauză şi, prin respingerea acţiunii în revendicare, instanţa de apel trebuia să înlăture dispoziţia prin care pârâţii au fost obligaţi la plata sumei de 1.000.000 ROL către reclamantă.
Astfel, cum prin admiterea apelurilor declarate de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi SC T.H.R.M.N. SA şi respingerea acţiunii în revendicare, cu privire la ambele imobile, reclamantele au căzut în pretenţii, faţă de această soluţie, Înalta Curte constată că dispoziţia de obligarea a pârâţilor la cheltuielile de judecată stabilite în cuantum de 1.000.000 ROL conform sentinţei civile nr. 248 din 6 aprilie 2001 a Tribunalului Constanţa, urmează a fi înlăturată.
În situaţia în care instanţa de control judiciar a admis calea de atac a apelului dar, în mod eronat a menţinut dispoziţia de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, această dispoziţie este nelegală şi urmează a fi înlăturată, în aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865.
Ca atare, Înalta Curte în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (1) şi alin. (3) din acelaşi cod, va admite recursul, va modifica în parte decizia atacată în sensul înlăturării obligării Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice (D.G.F.P. Constanţa) de la plata cheltuielilor de judecată stabilite prin sentinţa civilă nr. 248 din 6 aprilie 2001 a Tribunalului Constanţa. Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de chematul în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Constanţa împotriva deciziei nr. 90/C din 6 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Modifică în parte decizia recurată, în sensul că înlătură obligarea chematului în garanţie la plata cheltuielilor de judecată stabilite prin sentinţa nr. 248 din 6 aprilie 2001 a Tribunalului Constanţa.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1337/2014. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 1356/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
