ICCJ. Decizia nr. 1714/2014. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1714/2014

Dosar nr. 3362/112/2013

Şedinţa publică din 30 mai 2014

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 133/A din 4 noiembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a respins apelul declarat de pârâta SN T.F.C. C.F.R. C. SA - Sucursala de transport feroviar de călători Cluj împotriva sentinţei civile nr. 1983/F din 14 august 2013 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pe care a menţinut-o.

Prin aceeaşi decizie, a obligat-o pe apelanta pârâtă să plătească intimatului reclamant D.D. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii definitive, pârâta SN T.F.C. C.F.R. C. SA, a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru rejudecare.

În motivarea recursului, pârâta susţine că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 52 C. muncii, în sensul că, modificând condiţiile pentru suspendare prevăzute de dispoziţiile legale menţionate, a reţinut că acestea trebuie întrunite cumulativ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 13 ianuarie 2014, şi repartizat spre soluţionare completului 7.

În temeiul art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., instanţa a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Raportul a fost comunicat părţilor, în vederea depunerii în termen de 10 zile de la comunicare a punctelor de vedere asupra acestuia, în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Analizând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată ca acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, prin Decizia nr. 133/A din 4 noiembrie 2013, a respins apelul declarat de pârâta SN T.F.C. C.F.R. C. SA împotriva sentinţei civile nr. 1938/F din 14 august 2013 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pe care a păstrat-o.

Decizia este definitivă.

Dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. prevăd că sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Obiectul prezentului dosar îl reprezintă un litigiu de muncă, respectiv contestaţie împotriva deciziei de suspendare a contractului individual de muncă, întemeiată pe dispoziţiile Codului muncii.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflictele de muncă şi de asigurări sociale nu sunt supuse recursului.

Totodată, potrivit art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. „nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi ca exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

În raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, Decizia nr. 133/A din 4 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, nu este supusă, prin lege, căii de atac a recursului.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta SN T.F.C. SA-Sucursala de T.F.C. Cluj împotriva Deciziei nr. 133/A din 4 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 mai 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1714/2014. Civil