ICCJ. Decizia nr. 1357/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1357/2014
Dosar nr. 4087/1/2013
Şedinţa publică din 13 mai 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Iaşi sub nr. 11407/245/2007 reclamantul Municipiul Iaşi prin Primar a chemat în judecată pe pârâtele SC T. SA Iaşi şi Z.D. spre a se dispune prin hotărâre judecătorească obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 5220 mp situată în Iaşi, str. C. Totodată reclamantul a solicitat şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat faptul că este proprietarul suprafeţei de teren de 5220 mp din str. C., suprafaţă de teren ce face parte din domeniul public al Municipiului Iaşi. Prin H.G. nr. 1354/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Iaşi precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Iaşi, hotărâre publicată în M. Of. 326 bis/16.05.2002 a fost atestată apartenenţa la domeniul public al Municipiului Iaşi, printre altele, şi a unei suprafeţe de teren de 21266 mp situată în str. C., din această suprafaţă totală făcând parte şi cea revendicată prin prezenta acţiune. În prezent, terenul revendicat este ocupat de cele două pârâte fără niciun drept.
Împotriva pârâtei SC T. SA Iaşi, Municipiul Iaşi şi Consiliul Local al Municipiului Iaşi au introdus acţiune în evacuare, acţiune admisă prin sentinţa civilă nr. 3434 din 28 martie 2007, în considerentele căreia a fost reţinut faptul că terenul din str. C., face parte din domeniul public al Municipiului Iaşi, iar pârâta SC T. SA Iaşi nu a făcut dovada că deţine un titlu de proprietate sau un alt titlu pentru teren. Fără a ţine cont de faptul că terenul din str. C., nu se află în proprietatea sa, pârâta SC T. SA Iaşi a încheiat la data de 23 octombrie 2006 un antecontract de vânzare-cumpărare cu pârâta Z.D. pentru suprafaţa de 5220 mp. din str. C.
Prin hotărârea arbitrală din 5 ianuarie 2007 a fost admisă cererea pârâtei Z.D. de a se pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la suprafaţa de teren ce face obiectul prezentului dosar, arbitrul unic desemnat să soluţioneze cauza omiţând să verifice dacă suprafaţa de teren a intrat în proprietatea SC T. SA Iaşi prin unul din modurile prevăzute de lege.
Reclamantul a mai arătat că, potrivit H.G. nr. 1354/2001, terenul vândut de SC T. SA Iaşi, pârâtei Z.D. face parte din domeniul public al Municipiului Iaşi, situaţie în care, [conform art. 11 din Legea nr. 213/1998 alin. (1) „bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile”], imobilul nu putea fi înstrăinat nici măcar de titularul dreptului de proprietate, Municipiul Iaşi, cu atât mai puţin de un neproprietar.
Având în vedere că suprafaţa de teren revendicată, deşi este proprietatea reclamantului, este deţinută de pârâţi, s-a solicitat admiterea ei în temeiul art. 480 şi urm. C. civ.
Prin expertiza efectuată la Judecătoria Iaşi de către expert R.P., s-a stabilit că valoarea obiectului litigiului este de 11.293.052,4 RON.
În raport de această împrejurare, de dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., prin sentinţa civilă nr. 3080 din 7 martie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 11487/245/2007, Judecătoria Iaşi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului laşi, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 1688/99/2008.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Z.D. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a Municipiului Iaşi arătând că nu există identitate între titularul dreptului pretins şi reclamant, că actele depuse de reclamant nu fac dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat.
Titlurile invocate sunt H.G. nr. 1354/2001 şi hotărârea Consiliului Local al Municipiului Iaşi din 9 noiembrie 2004. Astfel, în anexa la H.G. nr. 1354/2001 privind atestarea domeniului public al Municipiului Iaşi este trecut terenul în suprafaţă de 21286 mp, la adresa str. C., fără a se preciza proprietarul sau măcar administratorul. În hotărârea Consiliului Local al Municipiului Iaşi din 9 noiembrie 2004 privind însuşirea inventarului domeniului public al Municipiului Iaşi, este menţionată suprafaţa de 16228 mp teren amplasat în Iaşi str. C. în administrarea Consiliului Local, suprafaţa mai mică decât cea din hotărârea de guvern.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că a dobândit cu bună credinţă dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu. La 16 octombrie 2006, prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat la Biroul Notarial Public S.B. din Iaşi, SC T. SA Iaşi a promis pârâtei Z.D., vânzarea terenului în suprafaţă de 5220 mp situat în Iaşi, str. C., înserându-se şi o clauză conform căreia în condiţiile în care promitenta-vânzătoare refuză încheierea contractului în formă autentică, se va recurge la soluţionarea litigiului pe cale arbitrală.
În acest sens a fost dată de către Tribunalul Arbitral, arbitru unic, C.A. hotărârea din 5 ianuarie 2007, care ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Pârâta a mai arătat că titlul prin care a dobândit dreptul de proprietate nu a fost contestat şi, mai mult, a fost recunoscut de instanţele judecătoreşti devenind opozabil tuturor terţilor prin intabularea lui în cartea funciară a Municipiului Iaşi. Sentinţa civilă nr. 3434 din 28 martie 2007 a Judecătoriei Iaşi, invocată în susţinerea acţiunii, nu este definitivă şi irevocabilă şi, prin urmare, nu poate produce efecte juridice.
La prima zi de înfăţişare, instanţa a pus în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a lui Z.I., în calitate de pârât, faţă de dispoziţiile art. 30 alin. (2) C. fam.; cu privire la acest aspect reclamantul, prin reprezentant a arătat că înţelege să se judece şi în contradictoriu cu Z.I. în calitate de pârât. Dând eficienţă principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, instanţa a luat act de precizările reclamantului şi a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a lui Z.I.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta SC T. SA Iaşi a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că nu mai are calitatea de proprietar asupra terenului în litigiu, ca urmare a hotărârii arbitrale pronunţate, invocând de asemenea şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului.
Ca urmare a relaţiilor comunicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, instanţa a dispus citarea pârâtei SC T. SA Iaşi prin lichidator M.C. IPURL Iaşi.
În baza rolului activ consacrat de art. 129 C. proc. civ., instanţa a dispus suplimentarea probatoriului, prin solicitarea de relaţii de la O.C.P.I., cu privire la situaţia juridică a terenului din Iaşi, str. C. şi proprietarii acestuia, iar de la Prefectul Judeţului laşi, s-au solicitat relaţii cu privire la anexele deciziei din 23 ianuarie 1990.
Prin sentinţa civilă nr. 763 din 7 aprilie 2010, Tribunalul Iaşi, secţia civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a Municipiului Iaşi, invocată de pârâţii Z. şi SC T. SA Iaşi, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Iaşi reprezentat prin Primar în contradictoriu cu pârâţii Z.D. şi Z.I. şi, în consecinţă au fost obligaţi pârâţii să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie, suprafaţa de 4850 mp situată în Iaşi, str. C., domeniu public al Municipiului Iaşi.
De asemenea, a fost respinsă acţiunea reclamantului faţă de pârâta SC T. SA, prin lichidator M.C. IPURL, pentru lipsa calităţii procesual pasive a acestei pârâte, fiind obligaţi pârâţii Z. la plata sumei de 109.513 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu experţi, taxă de timbru şi timbru judiciar) către reclamant.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Potrivit H.G. nr. 1354/2001 publicată în M. Of. nr. 326bis/16.05.2002, în domeniul public al Municipiului Iaşi este inclusă suprafaţa de 21286 mp, situată în Iaşi str. C. Parte din această suprafaţă, respectiv 5220 mp este identificată din punct de vedere cadastral, fiind dezmembrată în 7 parcele conform cărţii funciare.
Prin hotărârea arbitrală din 5 ianuarie 2007 pronunţată de Tribunalul Arbitral, arbitru unic, C.A., s-a prevăzut că aceasta ţine loc de contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la suprafaţa de 5220 mp înstrăinată de SC T. SA Iaşi către Z.D., suprafaţă situată în Iaşi, str. C.
Suprafaţa susmenţionată a fost dezmembrată, iar dreptul de proprietate al pârâtei Z.D., a fost înscris în cartea funciară a municipiului laşi, în baza încheierii din 16 mai 2007 a O.C.P.I. laşi.
Instanţa de fond a reţinut că, din analiza comparativă a celor 7 parcele rezultă că acestea corespund ca suprafaţă şi număr cadastral cu cele înscrise în cartea funciară, deschisă pe numele proprietarului Municipiul Iaşi.
Cu privire la pârâta SC T. SA Iaşi, s-a reţinut că a fost înfiinţată la 1 ianuarie 1991 prin decizia Prefectului Judeţului Iaşi (nedatată) şi că, din decizia emisă de Prefectura judeţului Iaşi existentă la dosar, rezultă că începând cu 1 ianuarie 1991 se transmit fără plată către SC T. SA Iaşi, mijloacele de transport prevăzute în anexa nr. 1, cât şi clădirile şi restul utilajelor, existente la sediul coloanei de taximetre Iaşi, inclusiv cele două spaţii de parcare.
Instanţa a mai reţinut că anexele la această din urmă decizie, (înaintate de Prefectul judeţului Iaşi la solicitarea instanţei) sunt irelevante, întrucât se referă doar la transferul de personal şi mijloace de transport, fără a evidenţia imobilele transmise societăţii nou înfiinţate.
Prin protocolul încheiat la 10 februarie 1991 între Regia Autonomă de Transport în Comun şi SC T. SA Iaşi s-a prevăzut că, în baza bilanţului din 31 decembrie 1990, s-au transferat în proprietatea SC T. SA Iaşi, spaţiul-teren şi construcţii situat în Iaşi, str. C. în suprafaţă construită de 7112,76 mp.
În baza acestor acte, SC T. SA Iaşi şi-a intabulat în cartea funciară (al cărui număr nu a fost menţionat în documentaţia înaintată instanţei de O.C.P.I. Iaşi), dreptul de proprietate pentru 6 construcţii şi 7112,76 mp, identitatea de nr. cadastral din cele două cărţi funciare deschise pentru Municipiul Iaşi şi iniţial SC T. SA Iaşi demonstrează că cei doi titulari ai cărţilor funciare menţionate şi-au intabulat dreptul de proprietate cu privire la acelaşi teren.
Dacă pentru Municipiul Iaşi dreptul de proprietate este consfinţit prin H.G. nr. 1354/2001, menţiunile din cartea funciară deschisă pe SC T. SA Iaşi, nu au la bază niciun act de proprietate, întrucât protocolul din 10 februarie 1991 nu are această valoare.
Astfel, fiind societate comercială înfiinţată în baza Legii nr. 15/1990, SC T. SA Iaşi trebuia să obţină pentru teren certificat de atestare a dreptului de proprietate, în condiţiile stabilite de H.G. nr. 834/1991, acesta fiind singurul act care demonstrează proprietatea societăţii asupra eventualelor terenuri transmise la momentul înfiinţării. Or, nici în prezenta cauză şi nici în dosarul în care s-a pronunţat hotărârea arbitrală din 5 ianuarie 2007 nu a fost prezentat un astfel de certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru SC T. SA Iaşi.
Lipsa acestui act este explicată de regimul juridic al terenului în litigiu, întrucât art. 3 din H.G. nr. 834/1991 prevede că nu pot intra în patrimoniul societăţilor nou înfiinţate, terenurile care fac parte din domeniul public.
S-a reţinut astfel că hotărârea arbitrală din 5 ianuarie 2007 a fost pronunţată fără a se verifica de către arbitrul unic dacă erau îndeplinite condiţiile necesare vânzării, respectiv condiţia ca vânzătorul să fie proprietarul lucrului vândut.
De altfel, la momentul pronunţării acestei hotărâri, SC T. SA Iaşi avea cunoştinţă despre situaţia litigioasă a terenului, cu privire la faptul că nu era proprietarul acestuia, întrucât era pârâtă în Dosarul nr. 19816 din 5 septembrie 2006 al Judecătoriei Iaşi, ce avea ca obiect obligarea acestei pârâte către Municipiul Iaşi, la plata unor despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a suprafeţei de 6849,66 mp situată în Iaşi, str. C. şi evacuarea ei de pe acest teren.
Ca atare, s-a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 3434 din 28 martie 2007 a Judecătoriei Iaşi, a fost obligată SC T. SA Iaşi la plata sumei de 871.222,92 RON cu titlu de lipsă de folosinţă teren şi penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere faţă de Municipiul Iaşi, dispunându-se şi evacuarea pârâtei SC T. SA Iaşi de pe terenul situat în Iaşi, str. C. În considerentele acestei sentinţe a fost a reţinut faptul că respectivul teren este domeniu public al Municipiului Iaşi şi că SC T. SA Iaşi nu deţine niciun fel de titlu cu privire la suprafaţa menţionată.
Concluzionând, instanţa de fond a reţinut că, prin hotărârea arbitrală din 5 ianuarie 2007, s-a consfinţit vânzarea efectuată de un neproprietar, cu privire la o suprafaţă de teren ce aparţine domeniului public, în condiţiile în care bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, conform art. 11 din Legea nr. 213/1998.
În ce priveşte posesia exercitată în prezent, deşi terenul cu privire la care s-a pronunţat hotărârea arbitrală, întabulat în cartea funciară deschisă pe numele pârâtei Z.D., se suprapune în totalitate peste terenul domeniu public al unităţii administrativ teritoriale, expertiza efectuată de expert G.C., a stabilit că suprafaţa ce a fost efectiv ocupată de pârâta SC T. SA (ce a fost transmisă pârâţilor Z.) din domeniul public al municipiului Iaşi, este de 4850 mp, aspect ce rezultă din situaţia comunicată de Municipiul Iaşi prin adresa din 8 decembrie 2009.
Întrucât în cauză nu s-a probat că SC T. SA Iaşi ocupă în continuare suprafaţa de teren în litigiu, instanţa de fond a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu aceasta, pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei pârâte.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, au declarat apel pârâţii Z.D., Z.I., precum şi pârâta SC T. SA Iaşi, prin lichidator judiciar Casa de insolvenţă B. şi D. S.P.R.L.
Cum, prin încheierea civilă nr. 4031 din 13 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. 827/1/2011, a fost admisă cererea de strămutare formulată de petenţii Z.I. şi Z.D., cauza a fost scoasă de pe rolul Curţii de Apel Iaşi şi trimisă la Curtea de Apel Galaţi.
Astfel, prin decizia civilă nr. 26 din 23 mai 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, au fost respinse ca nefondate toate apelurile declarate, pentru următoarele considerente:
Întrucât apelanţii Z., prin completarea la motivele de apel depuse la 21 septembrie 2011, au înţeles să invoce excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1354/2001, respectiv a anexei nr. 2 privind înscrierea în domeniul public a terenului situat în Iaşi str. C., Curtea de Apel Galaţi, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin încheierea din 9 ianuarie 2012, a dispus suspendarea cauzei şi înaintarea acesteia la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, în vederea soluţionării cererii privind excepţia de nelegaliate a H.G. nr. 1354/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 2307 din 2 aprilie 2012, (rămasă irevocabilă prin decizia nr. 135 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. 1688/99/2008,) Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1354/2001.
Astfel, în urma soluţionării irevocabile a excepţiei de nelegalitate, cauza a fost repusă pe rol la 10 aprilie 2013.
În apel, pârâţii Z.I. şi Z.D., invocând faptul că, în timpul judecării cauzei, Guvernul României a emis H.G. nr. 35/2012, publicată în M. Of. al României nr. 85bis/2.02.2012, prin care s-a modificat întinderea suprafeţei ce a intrat în domeniul public, (aceasta reducându-se la suprafaţa de 16228 mp), au solicitat refacerea expertizei topometrice.
În raport de modificarea efectuată şi atestată de autoritatea publică, în opinia apelanţilor, se impunea lămurirea diferenţei de teren dintre atestarea iniţială, (avută în vedere în procesul de fond) şi suprafaţa nou atestată.
Totodată, pârâţii au solicitat obligarea reclamantului la depunerea actului de proprietate asupra terenului în litigiu sau, cel puţin, a actelor avute în vedere la momentul inventarierii domeniului public al municipiului Iaşi.
Faţă de dezlegarea dată, cu privire la „modificarea” H.G. nr. 1354/2001 prin H.G. nr. 35/2012, instanţa de apel a apreciat că nu se mai impunea completarea (refacerea) probelor administrate în cauză anterior suspendării apelului.
Instanţa de apel a mai reţinut că, din hotărârea dată în contencios administrativ şi fiscal, rezultă că nu se poate susţine că acest act administrativ (H.G. nr. 35/2012) ar reprezenta un act nou, distinct, diferit de H.G. nr. 1354/2001 şi, pe cale de consecinţă, ar atrage posibilitatea instanţei de a analiza anumite aspecte din acest din urmă act, cu privire la care deja s-a stabilit că excepţia de nelegalitate este inadmisibilă.
Mai mult, chiar şi în ipoteza în care ar putea fi considerat un act administrativ distinct, ce produce efecte independente de cele ale unui alt act administrativ, instanţa de apel a reţinut că s-ar putea analiza doar aspectele ce sunt menţionate în cuprinsul acestuia, respectiv întinderea suprafeţei inclusă în anexa nr. 2, pârâţii Z., nu au formulat critici de nelegalitate pe aceste aspecte.
În acest context, instanţa de apel a reţinut că şi în cuprinsul motivelor ce însoţesc cererea modificatoare a excepţiei de nelegalitate, sunt invocate aceleaşi aspecte, respectiv inexistenţa unui titlu legal de trecere a bunului în proprietatea publică a Municipiului Iaşi, solicitându-se depunerea documentaţiei ce a stat la baza emiterii H.G. nr. 1354/2001, inclusiv a actului de trecere în proprietatea publică a terenului, împrejurare care nu face obiectul de reglementare a H.G. nr. 35/2012, ci a H.G. nr. 1354/2001.
Faţă de obiectul dedus judecăţii, instanţa de apel a procedat la compararea titlurilor de proprietate invocate de părţi, respectiv H.G. nr. 1354/2001, invocată de către reclamant, decizia din 23 ianuarie 1991, a Prefecturii Judeţului Iaşi şi Protocolul încheiat la 10 februarie 1991 între R.A.T.M. şi SC T. SA Iaşi, reţinând că, în mod argumentat, instanţa de fond a dat preferinţă titlului exhibat de către reclamant.
Astfel, instanţa de apel reţine că, deşi pârâta SC T. SA Iaşi invocă trecerea suprafeţei de teren în litigiu în proprietatea sa, ca efect al legii, aceasta nu a putut depune în instanţă singurul act doveditor în acest sens, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru teren, conform H.G. nr. 834/1991, ce reglementează situaţia terenurilor deţinute de societăţile comerciale înfiinţate în baza Legii nr. 15/1990. S-a mai reţinut că, deşi pârâta susţine precaritatea titlului de proprietate invocat de reclamant, (mai mult, a invocat chiar nelegalitatea H.G. nr. 1354/2001), recunoaşte în mod implicit prin neurmarea procedurii prevăzute de H.G. nr. 834/1991, (singura posibilitate de a-şi dovedi calitatea de proprietar asupra terenului), că terenul în speţă aparţinea domeniului public şi că ceea ce îi fusese transferat prin decizia din 23 ianuarie 1991, fără plată erau doar mijloacele de transport prevăzute în anexa nr. 1.
Ca atare, se apreciază de către instanţa de apel că, în mod corect s-a reţinut că, în lipsa certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, în condiţiile H.G. nr. 834/1991, protocolul încheiat între R.A.T.M. şi SC T. SA Iaşi, prin care s-a transferat în proprietatea celui din urmă suprafaţa de 7112,76 mp, nu are valoarea unui act de proprietate şi, ca atare, nu putea sta la baza intabulării în cartea funciară.
Instanţa de apel a mai reţinut, însuşindu-şi concluziile raportului de expertiză topo efectuată de expert G.C., în sensul că suprafaţa de teren cu privire la care s-a prezentat hotărârea arbitrală din 5 ianuarie 2007, întabulată în cartea funciară pe numele pârâtei Z.D., se suprapune peste terenul aparţinând domeniului public, Tribunalul a constatat că suprafaţa de teren ocupată efectiv de pârâta SC T. SA Iaşi (şi înstrăinată ulterior), este doar de 4850 mp, conform schiţei anexe.
Ca atare, instanţa de apel a reţinut că este nefondată şi critica greşitei „focalizări” a atenţiei instanţei de fond asupra calităţii de proprietar a transmiţătorului terenului, în condiţiile în care, compararea titlurilor de proprietate invocate de părţi este de esenţa acţiunii în revendicare.
Astfel, s-a reţinut că invocarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 213/1998 apare ca fiind superfluă, faţă de cenzurarea legalităţii H.G. nr. 1354/2001, în condiţiile Legii nr. 554/2004, motiv pentru care instanţa de apel nu a mai analizat-o.
Faţă de admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale a pârâtei SC T. SA Iaşi şi de respingerea acţiunii în revendicare faţă de această pârâtă, pentru lipsa calităţii procesuale pasive, apelul declarat de această pârâtă a fost apreciat ca lipsit de interes, însă, faţă de justificarea temerii că pârâţii Z. s-ar putea îndrepta cu o acţiune în despăgubiri împotriva pârâtei SC T. SA Iaşi, a fost apreciat de către instanţa de apel, ca nefondat.
Împotriva acestei hotărârii au declarat recurs pârâţii Z.I. şi Z.D., solicitându-se fie trimiterea cauzei spre rejudecare, fie modificarea ei, în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei, sub următoarele aspecte, prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.:
Astfel, recurenţii arată că, instanţa de apel nu a încuviinţat administrarea unor probe în această etapă procedurală, deşi s-a solicitat constatarea nulităţii raportului şi a suplimentului de expertiză topo cadastrală, administrat în faţa instanţei de fond, pentru lipsa dovezii convocării părţilor la efectuarea expertizei.
În aceeaşi idee, se susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererii privind refacerea raportului de expertiză topo cadastrală, faţă de suprafaţa de teren aflată în domeniul public al Municipiului Iaşi, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 208 şi art. 212 C. proc. civ.
De asemenea, se arată că, deşi s-a solicitat obligarea Municipiului Iaşi să depună actul de proprietate privind terenul din litigiu, instanţa de apel nu s-a pronunţat pe această cerere.
Cu privire la fondul litigiului, recurenţii arată că instanţa de apel a considerat actul administrativ (hotărârea de guvern) ca având valoarea unui titlu de proprietate şi că nu a avut în vedere hotărârea judecătorească prin care a fost recunoscută hotărârea arbitrală, ca fiind titlu de proprietate.
Din această perspectivă, se susţine că instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia pe o construcţie juridică ilegală, considerând în mod greşit că un act administrativ are valoarea unui act de proprietate, în sensul art. 480 C. civ.
Recurenţii mai susţin că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 480 C. civ., art. 44 din Constituţie, art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 129, art. 105, art. 120 alin. (3) şi alin. (4), art. 167, art. 172 -art. 173, art. 208, art. 209 şi respectiv art. 295 C. proc. civ.
Din perspectiva celor expuse, recurenţii susţin că instanţa de apel a aplicat greşit legea, nu a exercitat un rol activ pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză şi că în ce priveşte stabilirea faptelor nu a asigurat o judecată efectivă şi echitabilă, refuzând recurenţilor posibilitatea de a face dovada că domeniul public nu se suprapune peste proprietatea lor, în condiţiile în care la adresa poştală Iaşi, str. C., este în fapt o platformă industrială, având o suprafaţă de mai multe hectare, în care se regăsesc multiple proprietăţi.
Recurenţii au invocat, ca motiv de recurs de ordine publică, lipsa calităţii de reprezentant a Primarului Municipiului Iaşi.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, Primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum şi în justiţie, motiv pentru care nu este întemeiată excepţia lipsei calităţii de reprezentant al Primarului Municipiului Iaşi, invocată ca motiv de ordine publică de către recurenţi, în completarea motivelor de recurs.
Acţiunea reclamantului vizează revendicarea suprafeţei de teren de 5220 mp, în condiţiile în care titlul de proprietate este reprezentat de H.G. nr. 1354/2001, privind atestarea domeniului public al Municipiului Iaşi.
Astfel, prin acest act normativ a fost atestată apartenenţa suprafeţei de 21266 mp din str. C., la domeniul public al Municipiului Iaşi din care face parte şi terenul revendicat.
Este real că H.G. nr. 1354/2001 a fost modificată prin H.G. nr. 35/2012, însă legalitatea lor a fost analizată pe calea contenciosului administrativ, ca urmare a invocării excepţiei de nelegalitate de către pârâţii Z.I. şi Z.D., litigiu finalizat prin respingerea acesteia, prin sentinţa civilă nr. 2307 din 2 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 135 din 16 ianuarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal(Dosar nr. 1688/99/2008).
Din perspectiva celor expuse, sunt nefondate criticile recurenţilor legate de H.G. nr. 1354/2001 şi, respectiv, de H.G. nr. 35/2012, cât şi cele legate de faptul că aceste acte normative nu ar constitui titlu de proprietate, în condiţiile în care modalităţile de dobândire a dreptului de proprietate publică au fost reglementate expres prin dispoziţiile Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, iar actele normative mai sus evocate atestă apartenenţa imobilului din litigiu la domeniul public al Municipiului Iaşi.
SC T. SA, de la care recurenţii Z. au dobândit terenul, nu a făcut dovada existenţei certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în condiţiile prevăzute de H.G. nr. 834/1991, astfel că, Protocolul încheiat între această pârâtă şi R.A.T.M. nu poate suplini lipsa certificatului de atestare al dreptului de proprietate şi, pe cale de consecinţă, nici nu poate avea natura juridică a unui act translativ de proprietate.
Astfel, este de reţinut că, instanţa de apel a făcut o legală interpretare şi aplicare a legii, atât în ce priveşte apartenenţa imobilului din litigiu la domeniul public al Municipiului Iaşi, cât şi în ce priveşte lipsa titlului de proprietate al pârâtei SC T. SA, în condiţiile în care această pârâtă, neavând un drept de proprietate valabil asupra terenului din litigiu, nu putea transmite pârâţilor Z. dreptul de proprietate asupra terenului din litigiu.
Din această perspectivă, în mod legal a reţinut instanţa de apel că SC T. SA, fiind societate comercială infiinţată în baza Legii nr. 15/1990, trebuia să obţină pentru teren, certificatul de atestare al dreptului de proprietate, în condiţiile expres şi imperativ prevăzute de H.G. nr. 834/1991, acest certificat fiind, de altfel, singurul act ce ar fi făcut dovada proprietăţii efective asupra terenului din litigiu.
Existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate se impunea, faţă de regimul juridic al terenului din litigiu şi de faptul că dispoziţiile art. 3 din H.G. nr. 834/1991 prevăd expres şi imperativ că nu pot intra în patrimoniul societăţilor comerciale nou înfiinţate, terenurile care fac parte din domeniul public.
Or, este de reţinut că dovada dreptului de proprietate asupra terenului nu a fost făcută nici la data vânzării terenului către pârâţii Z., nici la data pronunţării hotărârii arbitrale şi nici pe parcursul derulării prezentului litigiu.
De altfel, este de observat că, la data pronunţării hotărârii arbitrale din 5 ianuarie 2007, se derula (încă din anul 2006), litigiul între Municipiul Iaşi şi pârâta SC T. SA, privind evacuarea acesteia din urmă de pe terenul din prezentul litigiu, motivat de lipsa titlului de proprietate al acestei pârâte.
Faţă de cele expuse, a lipsei titlului de proprietate al pârâtei SC T. SA, de la care pârâţii Z. au cumpărat terenul din litigiu, al apartenenţei acestui teren la domeniul public, instanţa de apel a făcut o legală interpretare a raporturilor juridice dintre părţi, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, motiv pentru care niciuna dintre criticile recurenţilor nu se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
De altfel, mai este de reţinut că, în cuprinsul motivelor de recurs, recurenţii fac critici cu privire la stabilirea stării de fapt, la modul de administrare şi implicit la cel de interpretare a probelor, critici ce ţin însă de netemeinicia şi nu de nelegalitatea hotărârii, motiv pentru care nu vor fi analizate.
Nefondată este şi critica legată de incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condiţiile în care hotărârea instanţei de apel cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care instanţa şi-a argumentat soluţia, considerentele hotărârii fiind clare, fără elemente contradictorii.
În ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este de reţinut că acesta a fost invocat doar formal, astfel că nu va fi analizat.
Din perspectiva celor expuse, nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., recursul pârâţilor urmează a fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Z.I. şi Z.D. împotriva deciziei nr. 26/A din 23 mai 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1356/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 149/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
