ICCJ. Decizia nr. 1436/2014. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1436/2014
Dosar nr. 1500/54/2013
Şedinţa publică din 15 mai 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de faţă;
Prin decizia nr. 8410 din 25 septembrie 2013 Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a admis recursul declarat de pârâta SC C.F.R.I. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1978 din 26 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata reclamantă S.A. şi a modificat sentinţa, în sensul că a respins acţiunea.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din transporturi feroviare 2006-2008, prelungit prin act adiţional până la 31 ianuarie 2011, pentru munca ireproşabilă desfăşurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariaţii unităţilor feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. În Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi 2008-2010, acest drept este reglementat la art. 43 alin. (2) lit. a).
Această prevedere a fost preluată în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate 2009-2010 la art. 30 alin. (1).
Curtea a constatat că, deşi potrivit acestei prevederi din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi şi contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, acordarea acestui drept nu este condiţionată, în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate acordarea acestui drept salariaţilor este condiţionat de realizarea unor venituri care să permită constituirea acestui fond.
În contractul colectiv de muncă la nivel superior a fost recunoscut în principiu acest drept tuturor salariaţilor din unităţile care fac parte din grupul de unităţi pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, iar în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate părţile contractante-patronatul şi salariaţii reprezentaţi de organizaţia sindicală, au stabilit de comun acord condiţiile de acordare a acestui drept, ce vizează constituirea fondului necesar plăţii acestuia şi criteriile de acordare, ceea ce nu contravine dipoziţiilor Legii nr. 130/1996.
Sub acest aspect s-a constatat, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior fiind îndeplinite cerinţele art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996.
Pe de altă parte, în condiţiile în care salariaţii reprezentaţi de organizaţia sindicală considerau că această clauză a fost negociată în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 130/1996, lege sub imperiul căreia au fost încheiate aceste contracte, în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (2) din aceeaşi lege, trebuiau să se adreseze instanţei de judecată pentru constatarea nulităţii acestei clauze.
Pentru aceste considerente acţiunea formulată de reclamant privind plata salariului suplimentar pe anii 2009-2010 a fost apreciată ca neîntemeiată.
Cu privire la cererea privind acordarea ajutorului material de Crăciun pe anii 2009 şi 2010 sărbătorilor de Paşte şi premierea pentru Ziua Feroviarului pe anul 2010, instanţa a reţinut următoarele:
În contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi aceste drepturi sunt reglementate la art. 71, iar în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate 2009-2010 înregistrat la D.M.P.S. la 11 iunie 2009, drepturile sunt menţionate la art. 62.
Potrivit dispoziţiilor art. 71 cu ocazia sărbătorilor de Paşte şi Crăciun se va acorda salariaţilor un ajutor material stabilit cel puţin la nivelul clasei 1 de salarizare, pentru ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliu de administraţi, la nivelul clasei 1 de salarizare.
Potrivit acestor dispoziţiilor art. 62, cu ocazia sărbătorilor de Paşte şi de Crăciun se va acorda salariaţilor un ajutor material stabilit la nivelul clasei 1 de salarizare iar pentru ziua feroviarului se va acorda o premiere, cuantumul acesteia urmând a fi stabilit de Consiliul de Administraţie cu consultarea delegaţilor aleşi ai sindicatelor, cel puţin la nivelul clasei 1 de salarizare.
Curtea a constatat că contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Este adevărat că la acelaşi articol din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, s-a menţionat că aceste prevederi se aplică cu ianuarie 2010, iar prin actul adiţional la acest contractul colectiv de muncă înregistrat la A.N.P.P.S. la data de 29 aprilie 2010, părţile contractante au convenit ca aceste drepturi să nu se acorde pentru anul 2010.
În raport de dispoziţiile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 130/1996 potrivit cărora clauzele contractul colectiv de muncă se aplică de la data înregistrării, însă părţile pot conveni ca data aplicării clauzelor negociate să fie ulterioară înregistrării, Curtea reţine că acordul de voinţă al părţilor contractante, a fost în sensul ca data aplicării clauzelor negociate să fie ulterioară înregistrării contractului colectiv de muncă din 2009, respectiv ianuarie 2010.
Referitor la acordul părţilor privind neacordarea acestor drepturi pe anul 2010 conform actului adiţional menţionat mai sus, Curtea a reţinut că în acest fel a avut loc o modificare a acestei clauze din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, posibilitate conferită de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 potrivit căruia, clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condiţiile legii ori de câte ori părţile convin acest lucru.
Prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010 şi ale actelor adiţionale la acesta reprezintă acordul de voinţă al părţilor care pot conveni suspendarea ori neacordarea acestor drepturi pentru anii 2009 şi 2010, conform art. 31 şi art. 33 din Legea nr. 130/1996, iar aceste prevederi ale contractelor colective de muncă la nivel de unitate sunt opozabile părţilor care l-au semnat şi deplin aplicabile tuturor salariaţilor din unitate, conform dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 130/1996.
De asemenea, în cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 38 C. muncii, potrivit cărora salariaţii nu pot renunţa la drepturile recunoscute prin lege, în discuţie fiind numai efectele acordului de voinţă al părţilor unui contract colectiv de muncă.
Împotriva acestei decizii, la 1 octombrie 2012, reclamanta a formulat cerere de revizuire, susţinând că este potrivnică deciziilor civile nr. 6224/2013, 6225/2013, 6223/2013, 6226/2013 şi 5343/2013, pronunţate de Curtea de Apel Craiova în dosare cu acelaşi obiect. Cererea a fost depusă la Curtea de Apel Craiova.
În motivarea cererii a arătat că instanţa care a pronunţat aceste decizii nu a respectat principiul egalităţii în drepturi al tuturor cetăţenilor, aşa cum este el consfinţit prin Constituţia României şi prin practica C.E.D.O., privând-o de un proces echitabil şi pronunţând, astfel, o hotărâre nelegală.
Prin decizia nr. 9524 din 22 noiembrie 2013 Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor 323 alin. (2) C. proc. civ.
Analizând cererea de revizuire în raport de dispoziţiile art. 322 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a o respinge, pentru considerentele ce succed:
Dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., care constituie temei al cererii de revizuire, reglementează un remediu procesual pentru situaţia în care, nesocotindu-se autoritatea de lucru judecat, instanţa pronunţă o hotărâre contrară.
Pentru ca o hotărâre să se impună însă cu efectul autorităţii de lucru judecat într-un al doilea proces, este necesar să fie vorba despre una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Altfel spus, tripla identitate de elemente, părţi, obiect, cauză, la care face referire art. 1201 C. civ., reglementând conţinutul excepţiei autorităţii de lucru judecat, trebuie să se regăsească în al doilea proces, iar instanţa să fi statuat în sens contrar primei judecăţi.
În speţă, însă, revizuenta nu invocă o asemenea situaţie, ci aspecte de practică judiciară neunitară, în sensul pronunţării de către instanţa de recurs a unor soluţii diferite în pricini similare.
Astfel, identitatea de părţi, ce vizează prezenţa juridică a aceleiaşi persoane, în acelaşi raport juridic dedus judecăţii în ambele procese, nu se verifică în cauza de faţă. Aceasta deoarece revizuenta nu invocă faptul că în contradictoriu cu ea s-ar mai fi desfăşurat o judecată care ar fi ajuns la un rezultat contrar celui pronunţat prin decizia atacată, ci împrejurarea că în raport de alte persoane, salariaţi ai aceleiaşi intimate, soluţia a fost diferită.
Nefiind vorba, deci, de hotărâri potrivnice care să o vizeze pe revizuentă, aceasta nu poate pretinde că ar fi fost nesocotită, prin decizia atacată, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare.
Faptul că unor salariaţi ai societăţii pârâte le-a fost admisă acţiunea, în timp ce altora pretenţiile referitoare la drepturile salariale le-au fost respinse, se poate constitui, în condiţii de identitate a situaţiei juridice a părţilor care au acţionat separat în valorificarea unor drepturi din contractul colectiv de muncă, într-un aspect de jurisprudenţă neunitară, iar nu de nesocotire a autorităţii de lucru judecat.
Mecanismul prin intermediul căruia sunt înlăturate situaţiile de practică neunitară îl reprezintă, însă, recursul în interesul legii, în condiţiile prevăzute de C. proc. civ., iar nu revizuirea pe temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În consecinţă, văzând că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate reglementate de textul procedural care a constituit fundamentul căii de atac promovate, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta S.A. împotriva deciziei civile nr. 8410 din 25 septembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1435/2014. Civil. Conflict de muncă.... | ICCJ. Decizia nr. 1437/2014. Civil. Drepturi băneşti.... → |
|---|
