ICCJ. Decizia nr. 1457/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1457/2014
Dosar nr. 690/118/2011
Şedinţa publică de la 10 aprilie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 30 iunie 2010 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC B.I. SRL Bucureşti, prin lichidator judiciar SCP A.I. IPURL, a solicitat obligarea pârâtului Consiliul local M., la plata sumei de 284.241,77 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor de amenajare şi îmbunătăţirilor efectuate la imobilul situat în Medgidia, str. R.
Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea nr. 1581 din 7 decembrie 2010, a înaintat dosarul, spre competentă soluţionare secţiei comerciale a Tribunalului Constanţa, reţinând că în raport de valoarea pretenţiilor solicitate, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., competenţa aparţine secţiei comerciale a Tribunalului Constanţa şi având în vedere calitatea de comerciant a reclamantei raportat la dispoziţiile art. 7 C. com.
Tribunalul Constanţa, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 2490 din 3 iulie 2012, a admis acţiunea reclamantei SC B.I. SRL Bucureşti, prin lichidator judiciar R. SPRL Bucureşti şi a obligat pârâtul Consiliul local M. la plata sumei de 118.122 RON reprezentând c/valoare lucrări de amenajare şi îmbunătăţiri efectuate la imobilul situat în Medgidia, str. R.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că între reclamanta SC B.I. SRL, în calitate de locatar şi pârâtul Consiliul local M., în calitate de locator s-a încheiat contractul de închiriere din 2006, având ca obiect transmiterea folosinţei asupra unui spaţiu în suprafaţă de 371 mp şi a terenului aferent în suprafaţă de 915,96 mp, situat în Medgidia, str. R., în baza procesului-verbal de licitaţie publică organizată la 4 august 2006 şi a hotărârii Consiliului local din 19 iulie 2006.
În speţă, imobilul închiriat a fost predat pe bază de proces-verbal de predare primire la care au participat reprezentanţi ai Consiliului local M. şi D.A.D.P.P., reprezentantul legal al reclamantei făcând menţiuni cu privire la starea tehnică a instalaţiilor electrice, de apă şi canalizare.
Instanţa a reţinut că, reclamanta a efectuat lucrări de reparaţii, finisaje interioare şi exterioare la spaţiul închiriat în baza contractului din 29 martie 2007, evaluate la suma de 118.122 RON, cu acordul locatorului nr. X1 din 11 mai 2007 şi sub supravegherea acestuia, care au condus la îmbunătăţirea bunului închiriat sporind gradul de confort conform dispoziţiilor art. 10 Capitolul VII din contractul de închiriere din 2006, avându-se în vedere şi procesul-verbal de recepţie calitativă, încheiat la 14 mai 2007, semnat şi de reprezentanţii Primăriei, D.A.D.P.P. şi serviciului P.D.U.
Însuşirea sub semnătură şi ştampilă a contractului de primar, director economic, oficiu juridic şi director D.A.D.P.P., a acordului pentru amenajările interioare şi exterioare, participarea la încheierea procesului-verbal de recepţie a reprezentanţilor primăriei şi ai D.A.D.P.P. au dat naştere unor raporturi juridice obligaţionale directe între părţi, ce se impun cu putere de lege conform art. 969 C. civ.
Instanţa a avut în vedere acordul exprimat de primar şi supravegherea lucrărilor de către aparatul de specialitate al primarului, autorităţi care duc la îndeplinire hotărârile consiliului local.
În aplicarea acestor dispoziţii legale şi având în vedere că situaţia de fapt evocată de reclamantă corespunde înscrisurilor existente la dosarul cauzei şi nu a fost combătută de pârât cu argumente pertinente, instanţa a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 118.122 RON reprezentând c/valoare lucrări de amenajare şi îmbunătăţire.
Reţinând caracterul de cheltuială voluptorie, instanţa nu a acordat reclamantei c/valoarea lucrărilor de sporire a gradului de siguranţă prin montarea unui sistem de supraveghere, de alarmare şi avertizare la efracţie, incendiu şi supraveghere video pentru care s-au prezentat situaţii de plată în valoare de 10.030,70 RON, respectiv 48.473 RON.
Faţă de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 11 din 29 ianuarie 2013, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta SC B.I. SRL prin lichidator judiciar R. SPRL Bucureşti şi de pârâtul Consiliul local M., împotriva sentinţei civile nr. 2490 din 3 iulie 2012, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia comercială.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut următoarele:
Că, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat de expert C.M., reclamanta a efectuat 7 categorii de lucrări de construcţii în valoare de 118.122 RON, expres nominalizate, că aceste lucrări au fost efectuate atât în scopul repunerii în funcţiune a utilităţilor, respectiv a instalaţiilor cât şi în vederea ridicării gradului de confort al clădirii prin amenajările interioare şi parţial exterioare (înlocuire tâmplărie interioară, uşi, ferestre, înlocuire pardoseli, finisare pereţi şi planşee prin placări cu rigips şi zugrăveli lavabile).
S-a reţinut de asemenea că, expertul a identificat şi lucrări de sporire a gradului de siguranţă prin montarea unui sistem de supraveghere, de alarmare şi avertizare la efracţie, incendiu şi supraveghere video pentru care s-au prezentat situaţii de plată în valoare de 10.030,70 RON, respectiv 48.473 RON.
În ceea ce priveşte apelul declarat de reclamanta SC B.I. SRL prin lichidator judiciar R. SPRL Bucureşti, instanţa a reţinut următoarele:
Că lucrările de amenajare interioară-exterioară care au făcut obiectul contractului încheiat între reclamanta SC B.I. SRL şi SC O.I. SRL şi au fost evaluate de către expert la suma de 118.122 RON, au avut la bază acordul locatorului, astfel cum rezultă din adresa din 11 mai 2007 a Primăriei M., sunt lucrări necesare, care se justifică prin prisma dispoziţiilor art. 10 Capitolul VII din contractul nr. Y1/2006.
A fost respinsă cererea reclamantei pentru refacerea instalaţiei termice, întrucât aceasta nu a solicitat acordul pârâtei, situaţie în raport de care a fost respinsă susţinerea acesteia potrivit căreia instanţa de fond nu s-a pronunţat în legătură cu suma de 29.054,20 RON.
Critica care a vizat neacordarea contravalorii lucrărilor de sporire a gradului de siguranţă prin montarea unui sistem de supraveghere, alarmă şi avertizare la efracţie, incendiu, supraveghere video cu circuit închis şi montaj, a fost respinsă de instanţă, întrucât acestea au fost făcute cu nerespectarea prevederilor exprese inserate la art. 10 Capitolul VII privind obligaţiile locatarului, deci fără acordul scris al locatorului.
În speţă, aşa cum s-a arătat, locatorul a fost de acord numai cu lucrările de amenajare interioară-exterioară la imobilul închiriat şi care aveau rolul de a spori gradul de confort şi nicidecum cu lucrările mai sus arătate, ce conduc la sporirea gradului de siguranţă.
În această situaţie, în mod corect aceste cheltuieli nu au fost acordate, fiind considerate cheltuieli voluptorii.
Apelul declarat de pârâtul Consiliul local M., a fost respins ca nefondat, reţinând că pentru lucrările de amenajare la imobilul închiriat, pârâtul, prin reprezentantul său legal, şi-a dat acordul în legătură cu realizarea acestora, în temeiul clauzei prevăzută în art. 10 din contractul de închiriere, mai mult, semnând şi procesul-verbal de recepţie calitativă a lucrărilor.
Susţinerea Consiliului local M. în sensul că primarul nu a fost împuternicit pentru a aproba lucrările de modernizare efectuate de reclamantă a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât conform art. 10 Capitolului VII din contractul de închiriere nr. Y1/2006, anexat la documentaţia hotărârii Consiliului Local din 2006, reclamanta avea dreptul la despăgubiri pentru lucrările de sporire a confortului la încetarea acestuia numai dacă acestea au fost făcute cu acordul scris al locatorului, astfel că în această situaţie, primarul şi-a exercitat mandatul în limitele acordate de Consiliul local M.
Faptul că nu s-a prevăzut în buget achitarea cheltuielilor reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor, nu are relevanţă în prezenta cauză, pârâtul fiind obligat să le suporte în baza art. 969 C. civ.
Împotriva deciziei civile nr. 11 din 29 ianuarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs ambele părţi, reclamanta SC B.I. SRL Bucureşti, prin lichidator judiciar R. SPRL Bucureşti şi pârâtul Consiliul local M.
Prin recursul declarat împotriva deciziei instanţei de apel, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta reclamantă SC B.I. SRL Bucureşti, prin lichidator judiciar R. SPRL Bucureşti, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii în tot a acţiunii sale.
- Recurenta a susţinut că, în mod greşit instanţa i-a respins cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 29.054,20 RON, reprezentând contravaloare lucrări refacere instalaţie termică, în condiţiile în care acestea au fost constatate şi prin expertiza tehnică efectuată, apreciindu-se în mod eronat că aceste lucrări au fost făcute fără acordul pârâtului, fără să aibă în vedere că acestea se includ în amenajările interioare, lucrări acceptate în cauză.
- Şi soluţia de respingere a cheltuielilor de sporire a gradului de siguranţă prin montarea unui sistem de supraveghere, alarmă şi avertizare la efracţie, incendiu, supraveghere video cu circuit închis şi montaj, este nefondată, avându-se în vedere că pe de o parte, acestea nu pot fi considerate ca având caracter voluptoriu, întrucât nu se circumscriu definiţiei acestor cheltuieli, iar pe de altă parte pentru că în interiorul sediului locaţiei, se aflau documente esenţiale, materiale de mare valoare necesare desfăşurării activităţii la care societatea să se angajase prin contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare prin concesiune pe care trebuia să-l realizeze.
Prin recursul declarat în cauză, ale cărui critici au fost subsumate art. 304 pct. 4, pct. 5, pct. 6, pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., pârâtul Consiliul local M. a solicitat admiterea acestuia, modificarea deciziei, admiterea apelului în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
În acest sens a susţinut următoarele:
- Că instanţa de apel a înlăturat greşit apărările sale conform cărora în lipsa unei hotărâri a consiliului local, înscrisurile prezentate de reclamantă în susţinerea acordului primit pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii nu provin de la persoanele responsabile, lucrările nu au fost bugetate, iar primarul nu poate da dispoziţii fără respectarea cadrului legal şi nici nu se poate subroga în drepturile şi obligaţiile Consiliului local M., că deşi nu exista acordul locatorului, instituţia sa a fost obligată la plata contravalorii lucrărilor făcute de reclamantă, astfel că instanţa şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.
A arătat că, prin adresa din 11 mai 2007 instituţia sa nu s-a obligat la plata contravalorii lucrărilor făcute de reclamantă.
De asemenea a susţinut că decizia instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ceea ce face imposibilă exercitarea controlului de legalitate, că executarea sumei la care a fost obligată instituţia sa, sumă stabilită prin expertiza tehnică efectuată în cauză, este imposibil de executat, datorită lipsei resurselor financiare.
Recurentul pârât a menţionat faptul că decizia recurată este nelegală, întrucât au fost interpretate greşit actele deduse judecăţii, în speţă contractul de închiriere şi probele administrate în cauză, de natură a stabili o altă situaţie de fapt, în sensul că a fost de acord cu efectuarea lucrărilor în discuţie, precum şi dacă lucrările efectuate au adus sau nu modificări spaţiului închiriat, dacă aceste lucrări cădeau în sarcina chiriaşului.
Analizând recursul declarat de reclamanta SC B.I. SRL Bucureşti, prin lichidator judiciar R. SPRL Bucureşti, împotriva deciziei civile nr. 11 din 29 ianuarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte, constată că acesta este nefondat.
Conform menţiunilor exprese inserate în art. 10 Capitolul VII din contractul de închiriere nr. Y1/2006, privind obligaţiile locatarului, reclamanta avea dreptul la despăgubiri numai pentru lucrările de sporire a confortului spaţiului la încetarea acestuia numai dacă lucrările au fost făcute cu acordul scris al locatorului.
Astfel, critica recurentei prin care a susţinut că în mod greşit instanţa i-a respins cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 29.054,20 RON, reprezentând contravaloare lucrări refacere instalaţie termică, în condiţiile în care într-adevăr acestea au fost constatate prin expertiza tehnică efectuată în cauză, nu poate fi primită, întrucât reclamanta nu a solicitat acordul pârâtului Consiliul local M. în legătură cu realizarea acestora, în temeiul clauzei prevăzută în art. 10 din contractul de închiriere menţionat semnat de părţi.
Şi soluţia de respingere a cheltuielilor de sporire a gradului de siguranţă constând în montarea unui sistem de supraveghere, alarmă şi avertizare la efracţie, incendiu, supraveghere video cu circuit închis şi montaj se apreciază ca fiind justă, faţă de caracterul de cheltuială voluptorie al acestora care se impune a fi suportată de reclamantă şi faţă de clauza prevăzută la art. 10 Capitolul VII din contractul de închiriere nr. Y1/2006.
Cât priveşte susţinerea recurentei că în interiorul sediului locaţiei, se aflau documente esenţiale, materiale de mare valoare necesare desfăşurării activităţii la care societatea sa se angajase prin contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare prin concesiune pe care trebuia să-l realizeze, acest aspect este irelevant, întrucât excede cadrului contractual.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, cum instanţa de apel a pronunţat o decizie legală, context în care motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reţinut, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul reclamantei.
Înalta Curte, examinând cererea de recurs formulată de pârâtul Consiliul local M. împotriva deciziei civile nr. 11 din 29 ianuarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, din perspectiva criticilor indicate de parte, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept indicate, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 3021lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă şi limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Conform, art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate, prevăzute expres şi limitativ la pct. 1-pct. 9, iar potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (3) din acelaşi cod, indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Criticile recurentului pârât, prin care a susţinut că decizia instanţei de apel este greşită întrucât au fost înlăturate greşit apărările sale conform cărora în lipsa unei hotărâri a consiliului local, înscrisurile prezentate de reclamantă în susţinerea acordului primit pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii nu provin de la persoanele responsabile, că deşi nu exista acordul locatorului, instituţia sa a fost obligată la plata contravalorii lucrărilor făcute de reclamantă, că lucrările nu au fost bugetate, vizează aspecte de netemeinicie legate de stabilirea situaţiei de fapt şi greşita interpretare a probelor administrate în cauză, elemente ce nu vizează nelegalitatea.
Prin urmare, recursul nefiind o cale de atac devolutivă care să permită reanalizarea situaţiei de fapt şi reinterpretarea probelor, nefiind posibilă nici reîncadrarea criticilor în alte motive de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu se poate realiza un examen al deciziei atacate, sub aspectul legalităţii acesteia.
Examinând actele şi lucrările dosarului, se constată că nici critica recurentului întemeiată pe art. 304 pct. 4 C. proc. civ. nu poate fi primită, întrucât nu s-au depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, ce se concretizează într-o imixtiune a instanţei de judecată în sfera activităţii executive sau legislative, situaţie ce nu se regăseşte în cauza de faţă.
În considerarea celor ce preced, constatând că recurentul pârât nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de recurs şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs formulată de pârâtul Consiliul local M., în temeiul art. 3021 lit. c) din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC B.I. SRL Bucureşti, prin lichidator judiciar R. SPRL Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 11 din 29 ianuarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâtul Consiliul local M. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1456/2014. Civil. Acţiune în constatare.... | ICCJ. Decizia nr. 1458/2014. Civil. Completare/lămurire... → |
|---|
