ICCJ. Decizia nr. 1643/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1643/2013
Dosar nr. 1335/90/2010*
Şedinţa publică din 16 aprilie 2013
Deliberând, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 9 aprilie 2010 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă, sub nr. 1335/90/2010, reclamanta SC M.C. SRL Băile Olăneşti a chemat în judecată pe pârâta SC E.A. SA Bucureşti, solicitând obligarea sa la finalizarea dosarului de daună nr. a/2009, stabilirea cuantumului despăgubirilor şi la plata sumei de 285.203,06 RON despăgubiri, ca urmare a producerii riscului asigurat.
Ulterior, reclamanta şi-a precizat cererea susţinând că solicită doar obligarea pârâtei la plata sumei de 285.203,06 RON, despăgubiri rezultate ca urmare a producerii riscului asigurat.
Prin încheierea din şedinţă din 17 februarie 2011, Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă, a dispus suspendarea judecăţii cauzei şi trimiterea dosarului în arhiva instanţei până la achitarea integrală a taxei de timbru în cuantum de 6.963 RON.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta, soluţionat prin Decizia nr. 945/R-Com din 13 aprilie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în sensul admiterii recursului şi casării încheierea cu trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii, reţinând în esenţă că, în mod greşit instanţa nu a pus în discuţie excepţia anulării cererii ca netimbrate.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă, sub nr. 1335/90/2010*.
Prin Sentinţa nr. 607 din 23 februarie 2012, Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă, a admis cererea formulată de reclamanta SC M.C. SRL şi a obligat pârâtă în favoarea acesteia la plata sumei de 285.203 RON, despăgubiri civile, respingând excepţiile formulate de pârâtă prin întâmpinare.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că reclamanta a încheiat cu pârâta contractul de asigurare nr. a/2009, asigurându-şi bunul, clădire, spaţiu de producţie situat în Băile Olăneşti, str. T.V., judeţul Vâlcea, contra incendiului, iar riscul asigurat s-a produs la data de 28 august 2009, aşa cum rezultă din procesul-verbal de cercetare la faţa locului, întocmit de Poliţia oraşului Băile Olăneşti şi I.S.U. Vâlcea.
Tribunalul a reţinut că producerea riscului asigurat, respectiv incendiul din data de 28 august 2009 obligă asigurătorul, pârâta în cauză, să plătească asiguratului, despăgubiri, iar apărările pârâtei nu pot fi primite, atâta timp cât contractul de asigurare este în vigoare.
Că prin adresa nr. 31.949/2009, însăşi pârâta preciza că reclamanta avea autorizaţie PSI, contrar susţinerilor din întâmpinarea de la dosar.
Apreciind contractul de asigurare ca fiind valabil încheiat, cu respectarea normelor legale în vigoare şi că nu există motive de nulitate a acestuia, tribunalul a respins excepţia nulităţii contractului de asigurare şi a reţinut că producerea riscului asigurat, respectiv a incendiului din data de 28 august 2009, în condiţiile în care asiguratul deţinea autorizaţie PSI, fapt recunoscut de pârâta însăşi prin adresa nr. 31.949/2009, obligă asigurătorul, pârâta în cauză, să plătească asiguratului, despăgubiri, înlăturând apărările pârâtei ca neîntemeiate.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând în principal, anularea hotărârii atacate, cu aplicarea art. 297 alin. (2) C. proc. civ. şi rejudecarea cauzei pe fond, iar în subsidiar, schimbarea în tot a hotărârii atacate.
Prin Decizia civilă nr. 39/A din 6 iunie 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal respinge, învestită cu soluţionarea căii ordinare de atac, a respins ca nefondat, apelul formulat de pârâta SC E.A. SA Bucureşti împotriva Sentinţei nr. 607 din 23 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 1335/90/2010* în contradictoriu cu reclamanta SC M.C. SRL Băile Olăneşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de prim control a reţinut, în esenţă, ca fiind justă şi temeinică soluţia tribunalului, fiind consecinţa unei analize realizate în concret, riguros şi judicios a probatoriului administrat, în raport de care a stabilit situaţia de fapt, la care a aplicat corect normele legale incidente.
Împotriva Deciziei civile nr. 39/A din 6 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC E.A. SA Bucureşti, criticând-o din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, în principal, cu casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea administrării probelor necesare, în scopul dezlegării corecte a fondului pricinii, conform art. 313 alin. (3) C. proc. civ. şi, în subsidiar cu modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului şi schimbării sentinţei primei instanţe, în sensul respingerii acţiunii introductive ca neîntemeiate, cu cheltuieli de judecată.
În memoriul de recurs, circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pârâta a criticat decizia atacată pentru nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., respectiv pentru încălcarea principiilor dreptului de apărare şi rolului activ al instanţei, prin respingerea cererii de suplimentare a probatoriilor formulate în condiţiile art. 292 coroborat cu art. 295 C. proc. civ.
În acest sens, a susţinut că, pentru dezlegarea corectă a fondului cauzei, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, se impunea admiterea cererii de probatorii constând în: înscrisuri, interogatoriul reclamantei, expertiză tehnică în specialitatea pirotehnie, precum şi o expertiză tehnică în specialitatea construcţii civile şi evaluări prin care se tindea la stabilirea, în concret, a cauzelor care au determinat apariţia evenimentului asigurat, dacă reclamanta deţinea toate avizele, aprobările şi autorizaţiile impuse de legislaţia în vigoare pentru desfăşurarea activităţilor industriale în bunul asigurat; a valorii de circulaţie a bunului asigurat la data producerii incendiului, urmând a fi fost avute în vedere de expert toate documentele doveditoare ale realizării/modernizării investiţiei, precum şi valoarea prejudiciului suferit de reclamantă în raport de proporţia în care bunul a fost afectat de incendiu.
Subsumat aceluiaşi motiv de nelegalitate, pârâta a criticat hotărârea instanţei de apel pentru soluţia de respingere şi fundamentarea acesteia relativ la critica formulată referitor la nulitatea sentinţei tribunalului pentru nepunerea în discuţia contradictorie a părţilor şi nemotivarea respingerii excepţiilor invocate prin întâmpinare.
Sub acest aspect, pârâta a arătat că, deşi instanţa de control a reţinut în considerentele hotărârii pronunţate că tribunalul nu a motivat soluţia de respingere a excepţiilor netimbrării şi prematurităţii cererii de chemare în judecată, invocate de pârâtă prin întâmpinare, a apreciat ca nu constituie cauză de nulitate a hotărârii atacate, cenzura sa fiind de natură să suplinească această lipsă, ignorând faptul că prejudiciază partea de un grad de jurisdicţie.
Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., SC E.A. SA Bucureşti a arătat că, în mod greşit, instanţa de apel, în motivarea soluţiei de respingere a excepţiei nulităţii contractului de asigurare nr. a/2009 a considerat că odată ce pârâta a acceptat încheierea contractului, nu mai poate invoca neregularităţi cu privire la caracteristicile construcţiei, modul de desfăşurare a activităţii în spaţiul constituind bunul asigurat, măsurile ce trebuiau luate de reclamantă pentru prevenirea incendiului.
Prin această apreciere, pârâta susţine că se încalcă voinţa părţilor la momentul încheierii contractului, astfel cum rezultă din clauzele convenite, în care s-a stipulat că acordarea primei de asigurare se face în condiţiile respectării unor obligaţii asumate de către asigurat. În opinia sa, a se accepta o altă interpretare a actului juridic dedus judecăţii, ar avea semnificaţia încălcării principiul principiului forţei obligatorii a contractelor înscris în art. 969 alin. (1) C. civ.
De asemenea, pârâta a susţinut că, instanţa de apel făcut o interpretare greşită a prevederilor contractuale, potrivit cărora în caz de incendiu al clădirii se aplică o franşiză de 5% din valoarea asigurată, iar în caz de incendiu al conţinutului clădirii, se aplică o franşiză de 10% din valoarea asigurată, astfel încât, valoarea daunei stabilite prin raportul de expertiză ar fi trebuit diminuată cu valoarea celor două franşize.
Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta a susţinut că instanţa de apel a pronunţat hotărârea atacată cu aplicarea greşită a art. 948 şi art. 960 C. civ., norme ce reglementează cauzele de viciere a consimţământului, atât sub forma erorii obstacol, cât şi sub forma dolului, respectiv a manoperelor dolozive utilizate de reclamanta-asigurat în scopul inducerii în eroare a pârâtei cu privire la caracteristicile bunului asigurat, în raport de faptul că, asiguratul a prezentat alte caracteristici ale imobilului, tocmai pentru a determina pârâta la asumarea obligaţiilor de despăgubire la momentului producerii cazului asigurat, cât şi în scopul stabilirii unui nivel maxim al despăgubirii.
Un alt aspect al motivului de nelegalitate invocat de pârâtă, rezidă în aplicarea greşită a prevederilor art. 954 şi art. 960 C. civ. de către instanţa de apel, prin ignorarea caracterului determinant al cunoaşterii bunului asigurat pentru evaluarea riscului şi calcularea primei de asigurare, care în opinia sa, ar fi fost cu totul alta dacă asigurătorul ar fi cunoscut riscul real de incendiu şi discrepanţa evidentă dintre cele declarate de asigurat şi realitatea caracteristicilor bunului asigurat, împrejurări ce se circumscriu intenţiei de viciere a consimţământului pârâtei de natură să atragă nulitatea contractului încheiat cu nerespectarea acestor prevederi.
Prealabil examinării motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligaţia prevăzută în sarcina părţii care exercită această cale de atac de a respecta dispoziţiile art. 3021 şi 304 C. proc. civ. Exigenţele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul în concepţia actuală este cale extraordinară de atac şi în consecinţă, ca ultim grad de jurisdicţie nu îşi propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalităţii hotărârilor atacate în condiţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Faţă de aceste precizări, se constată că pârâta în memoriu de recurs a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ., dezvoltând şi structurând criticile formulate subsumat acestora.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recursul este admisibil atunci când hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de dispoziţiile art. 105 alin. (2) din acelaşi cod.
Înalta Curte reţine că prin sintagma neobservarea formelor legale, legiuitorul nu a vizat doar cerinţele privind forma exterioară a actelor de procedură, ci toate condiţiile prevăzute pentru derularea procesului civil, inclusiv administrarea tuturor probelor necesare în vederea respectării dreptului la apărare şi soluţionării corecte a cauzei deduse judecăţii, în caz contrar, producându-se părţii o vătămare, în sensul îngrădirii accesului la un proces echitabil avut în vedere de C.E.D.O.
În speţă, se constată că, într-adevăr prin respingerea cererii formulate de pârâtă în faţa instanţei de apel privind suplimentarea probatoriilor administrate în faţa primei instanţe, s-a încălcat dreptul la apărare al acesteia, precum şi cel al rolului activ al instanţei, care în virtutea caracterului devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită şi prerogativelor deţinute în baza art. 129 alin. ultim C. proc. civ., trebuia să facă toate demersurile în vederea aflării adevărului în cauză.
Astfel, motivarea instanţei de control, în sensul că se tinde la tergiversarea cauzei, nu este de natură să justifice înlăturarea administrării unor probatorii prin care se urmărea stabilirea situaţiei de fapt având ca finalitate dezlegarea fondului cauzei.
Similară este situaţia şi în ceea ce priveşte critica dezvoltată referitoare la soluţia şi argumentele instanţei de apel asupra nemotivării de către prima instanţă a soluţiei de respingere a excepţiilor invocate de către pârâtă prin întâmpinare.
Motivarea respingerii excepţiilor făcută de instanţa de apel, nu poate suplini absenţa motivării primei instanţe învestită cu soluţionarea acestora, instanţa de control fiind chemată doar să cenzureze soluţia tribunalului, nu să se substituie acestuia.
Lipsa argumentelor care au format convingerea primei instanţe, nu permite, în concret, instanţei de control să realizeze verificarea temeiniciei şi legalităţii hotărârii împotriva căreia s-a exercitat calea de atac şi a susţine contrariul are semnificaţia lipsirii părţii de un grad de jurisdicţie.
Având în vedere argumentele anterior expuse, pentru care Înalta Curte reţine ca fiind fondate criticile formulate de pârâtă subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care atrage potrivit art. 312 alin. (1) teza a II-a casarea hotărârii atacate, instanţa de recurs nu va mai analiza restul criticilor formulate, acestea urmând a fi avute în vedere de instanţa de apel, ulterior reanalizării cauzei din perspectiva deciziei de casare.
Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (2), (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de pârâta SC E.A. SA Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 39/A din 6 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o va casa şi va dispune trimiterea cauze spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC E.A. SA Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 39/A din 6 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1587/2013. Civil. Reziliere contract.... | ICCJ. Decizia nr. 1653/2013. Civil → |
|---|
