ICCJ. Decizia nr. 1507/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1507/2014

Dosar nr. 12116/180/2013

Şedinţa din camera de consiliu din 20 mai 2014

Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău, la data de 20 august 2013, creditoarea SC T.C. IFN SA a solicitat în contradictoriu cu terţul poprit SC V.I.E. SRL şi debitorul D.N., validarea popririi până la concurenţa sumei de 3.694,64 RON reprezentând debit, cheltuieli de executare şi amendarea terţului poprit pentru refuzul de a-şi îndeplini obligaţiile privind efectuarea popririi.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 3711 şi urm., art. 409, art. 452-460 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 106 din 10 ianuarie 2014, Judecătoria Bacău a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoşani, reţinând că cererii de validare a popririi îi sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. de la 1864, iar potrivit art. 460 din acest act normativ, competenţa de soluţionare a validării popririi aparţine instanţei de executare care, conform art. 373 alin. (2) C. proc. civ., este instanţa în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor când legea dispune altfel.

S-a apreciat că instanţa de executare este instanţa în circumscripţia căreia se află domiciliul debitorului şi nu sediul terţului poprit.

Întrucât domiciliul debitorului D.N. este în municipiul Botoşani, iar instanţa care a încuviinţat executarea silită a fost Judecătoria Botoşani, s-a statuat că este competentă teritorial pentru soluţionarea cererii de validare a popririi, Judecătoria Botoşani.

Pe rolul Judecătoriei Botoşani, cererea a fost înregistrată la data de 04 februarie 2014 sub nr. 12116/193/2013, iar la primul termen de judecată din data de 06 martie 2014 instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, având în vedere că sediul terţului poprit se află în circumscripţia Judecătoriei Bacău, instanţă pe care creditoarea a ales să o sesizeze cu soluţionarea cererii de validare a popririi.

Prin sentinţa nr. 2095 din 06 martie 2014, Judecătoria Botoşani a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău.

Instanţa a reţinut că executarea s-a făcut prin poprirea instituită de către executorul judecătoresc în sarcina terţului poprit SC V.I.E. SRL, care are sediul în municipiul Bacău.

Totodată, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 460 C. proc. civ., conform cărora, în vederea validării popririi, creditoarea se poate adresa instanţei de executare, iar în cazul de faţă instanţa de executare este judecătoria de la sediul terţului poprit.

Legal învestită cu soluţionarea conflictului de competenţă, faţă de dispoziţiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 3731 alin. (1) C. proc. civ., cererea de încuviinţare a executării silite se transmite, prin intermediul executorului judecătoresc, instanţei de executare.

De asemenea, conform art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.

În speţă, s-a solicitat încuviinţarea executării silite prin poprirea instituită de către executorul judecătoresc în sarcina terţului poprit SC V.I.E. SRL, care are sediul în municipiul Bacău, str. N., judeţul Bacău.

Ca atare, faţă de dispoziţiile procedurale anterior menţionate, se va constata că este instanţă de executare şi deci, competentă în soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite, Judecătoria Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1507/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond