ICCJ. Decizia nr. 1973/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1973/2014
Dosar nr. 144/250/2013
Şedinţa publică din 19 iunie 2014
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 25 martie 2013 (în urma declinării în favoarea acestei instanţe, prin sentinţa civilă nr. 233 din 11 martie 2013 a Judecătoriei Lipova), reclamantele N.E. şi O.M.V., în contradictoriu cu pârâţii S.S., C.A. şi C.Au. (căsătorită B.) au solicitat obligarea pârâţilor să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie, prin restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară şi revenirea în proprietatea Statului Român, imobilul în suprafaţă de 24.000 m.p. situat în Lipova, str. A.I., evidenţiat în CF veche nr. xx Lipova, nr. top AA; să se constate încetarea prin reziliere a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între N.L.T. şi pârâţi, conform pct. 5 din înscrisul sub semnătură privată; să se dispună obligarea O.C.P.I. - B.C.P.I. Lipova la efectuarea cuvenitelor menţiuni în CF nr. xx Lipova, cu plata cheltuielilor de judecată, în caz de opunere.
În drept, reclamantele au invocat aplicarea dispoziţiilor art. 112 C. proc. civ., art. 563, art. 566 C. civ., art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin mai multe precizări succesive, reclamantele au arătat că înţeleg să se judece în condiţiile Legii nr. 10/2001; să cheme în calitate de pârâţi pe S.L., S.N., B.S., L.Ş., F.N.F. şi F.E.M., în calitate de terţi cumpărători a căror valabilitate a titlului de dobândire subsecvent să fie analizată prin prisma bunei sau relei credinţei; că înţeleg să susţină acţiunea în revendicare pe prevederile art. 563 - 566 Noul C. civ., raportat la terenul de 24.000 m.p., situat în Lipova, str. A.I., evidenţiat în CF nr. xx Lipova, nr. top AA, însă cu privire la pârâţii S.L. şi S.N., B.S., L.Ş., F.N.F. şi F.E.M.
Pârâţii prin întâmpinare (dosar Judecătoria Lipova), au solicitat respingerea acţiunii şi obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată, pe cale de excepţie invocând excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.S. şi, parţial a pârâţilor C.A. şi C. (B.) A. şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru rezoluţiunea (rezilierea) contractului pentru neplata preţului.
Prin sentinţa civilă nr. 1984 din 17 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 144/250/2013, s-a admis excepţia de procedură a tardivităţii modificării acţiuni, în concret lărgirea cadrului procesual cu pârâţii S.L., S.N., B.S., L.Ş., F.N.F. şi F.E.M., în calitate de terţi cumpărători a căror valabilitate a titlului de dobândire subsecvent, să fie analizat prin prisma bunei sau relei credinţei a acestora.
Prima instanţă a admis e xcepţia prescripţiei dreptului la acţiune, cu consecinţa respingerii cererii reclamantelor pentru rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1970 de defunctul N.L.T. cu pârâţii pentru neplata preţului.
De asemenea, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor N.E. şi O.M.V., în contradictoriu cu pârâţii S.S., C.A. şi C.Au. (căsătorită B.), având ca obiect revendicare imobiliară şi în consecinţă a respins acţiunea ca fiind promovată de persoane fără calitate procesuală activă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., a apreciat că prioritară este excepţia procedurală de tardivitate a modificării acţiunii, în condiţiile în care pârâţii nu au fost de acord cu această modificare peste termenul prevăzut de art. 132 alin. (1) raportat la art. 3 C. proc. civ., iar în cauză modificarea de acţiune a fost depusă după prima zi de la înfăţişare - 11 martie 2013, când părţile au fost legal citate şi în măsură să pună concluzii.
Instanţa, raportat la ordinea de soluţionare a excepţiilor în cazul invocării concomitente, în cadrul procesului civil, a excepţiilor prescripţiei dreptului la acţiune şi a lipsei de calitate procesuală - active/pasive s-a pronunţat, mai întâi, asupra excepţiei de prescripţie a dreptului la acţiune pentru rezoluţiunea contractului de vânzare - cumpărare, urmând ca apoi să fie analizată excepţia privitoare la calitatea procesuală activă a reclamantelor.
În prezentul cadru procesual, înlăturarea specificului real al acţiunii în rezoluţiune introdusă de antecesorii vânzătorului (defunctul N.L.T.) pentru neplata parţială a preţului, consacrat prin art. 1368 C. civ., se justifica prin aceea că, norma legală primeşte aplicare doar raportat la actele juridice prin care s-a transmis însuşi dreptul real de proprietate, nu şi la cele încheiate în forma provizorie şi care creează numai obligaţia de a se încheia în viitor un contract perfect.
În consecinţă, cererea reclamantelor pentru rezoluţiunea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat în anul 1970 de defunctul N.L.T. cu pârâţii pentru neplata preţului, este o acţiune personală supusă termenului de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen ce a început să curgă de la data la care trebuia achitată ultima rată - 01 iulie 1973.
Privitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, s-a reţinut, raportat la înscrisurile depuse, la dosar că prin sentinţa civilă nr. 4003 din 25 aprilie 1994, pronunţată de Judecătoria Arad, în Dosarul nr. 14772/1993, a fost admisă acţiunea reclamanţilor (respectiv pârâţii din acest dosar S.S., C.A. şi C.Au. - căsătorită B.) împotriva pârâţilor (reclamanta din prezentul dosar) N.E., Statul Român şi R.A.L.L. Arad şi a fost obligată pârâta N.E. să încheie cu reclamanţii contractul de vânzare - cumpărare autentic cu privire la porţiunea de 24.000 m.p. teren situat în Lipova, str. A.I., evidenţiat în CF nr. xx Lipova, nr. top AA din suprafaţa totală de 29.942 m.p., iar în caz de refuz, hotărârea ţinând loc de contract autentic de vânzare-cumpărare; totodată s-a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor din acest litigiu, pârâţilor din prezentul litigiu fiindu-le atribuită parcela care face obiectul dosarului de faţă.
Prin aceeaşi sentinţă, contrar celor susţinute de reclamante, prin acţiune s-a reţinut în considerente faptul că preţul de 60.000 RON din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1970 de la N.T.L. a fost achitat în întregime de către pârâţi.
Conform extrasului de cartea funciară depus la dosar nr. vechi xx, nou zz Lipova, pârâţii s-au intabulat, conform acestei sentinţe, sub nr. B51-53, în cotă de 1/3 fiecare, iar conform menţiunii de sub B54 imobilul înscris în această carte funciară a fost dezmembrat în două parcele, în baza aceleiaşi hotărâri judecătoreşti.
Prin sentinţa nr. 662 din 30 septembrie 1997, pronunţată de Judecătoria Lipova, în Dosar nr. 783/1997 având ca obiect prestaţie tabulară şi ieşire din indiviziune, se constată că la termenul din 2 martie 1995, au intervenit în cauză, în calitate de intervenienţi, cei trei pârâţi S.S., C.A. şi C.Au. (căsătorită B.), solicitând respectarea drepturilor lor constatate prin hotărâre judecătorească.
Din această sentinţă mai rezultă faptul că, au fost mai multe procese pe rolul Judecătoriei Lipova, în perioada 1994 - 1997, admise având ca obiect acţiuni în prestaţie tabulară privind imobilul din CF nr. xx, care fost parcelat, în 7 parcele diferite, dispunându-se inclusiv radierea dreptului de proprietate al Statului Român asupra acestui imobil.
Faţă de conţinutul art. 565 Noul C. civ. care stipulează că, în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor N.E. şi O.M.V., în contradictoriu cu pârâţii S.S., C.A. şi C.Au. (căsătorită B.), având ca obiect revendicare imobiliară şi respinsă acţiunea ca fiind promovată de persoane fără calitate procesuală activă, considerându-se de prisos soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor.
În plus, s-a reţinut că noţiunea de proces echitabil presupune că, dezlegările irevocabile date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluţionate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece s-ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice, cu consecinţa generării incertitudinii jurisprudenţiale şi a reducerii încrederii justiţiabililor în sistemul judiciar.
De vreme ce problema dedusă judecăţii într-un litigiu între aceleaşi părţi, prin sentinţa civilă nr. 4003 din 25 aprilie 1994 pronunţată de Judecătoria Arad, în Dosarul nr. 14772/1993, irevocabilă s-a constatat, în considerente, faptul că preţul de 60.000 RON din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1970 de la N.T.L. a fost achitat în întregime de către pârâţi, aspect ce a dobândit putere de lucru judecat.
Apelul declarat de reclamantele N.E. şi O.M.V. împotriva hotărârii instanţei de fond a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 188/AP din 5 decembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, apelantele-reclamante fiind obligate să plătească intimaților S.S., C.A. şi C.Au. câte 300 RON pentru fiecare, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În motivarea prezentului demers judiciar, reclamantele au susţinut că, după decesul lui N.L.T., au descoperit între documentele familiei antecontractul de vânzare-cumpărare pe care l-au contestat din punct de vedere al valabilităţii sale şi pentru soluţionarea unei notificări depuse în temeiul Legii nr. 10/2001 formulată pentru redobândirea în proprietate a imobilului înscris în CF nr. xx Lipova, în suprafaţă de 3 ha şi 442 m.p., ceea ce impune rezoluţiunea acestui act de vânzare-cumpărare.
Din susţinerile reclamantelor, se desprinde ideea că acestea nu au avut cunoştinţă de această înstrăinare, însă, din ansamblul înscrisurilor depuse în cauză, a rezultat faptul că reclamantele au cunoscut înstrăinarea terenului în suprafaţă de 24.000 m.p., încheiată de autorul lor cu pârâţii. Elocventă în acest sens fiind împrejurarea că pe rolul instanţelor de judecată s-au purtat mai multe procese civile, legate de acest teren, încă din anul 1994 (Dosar nr. 14.772/2004 al Judecătoriei Lipova), pârâţii din cauza de faţă, obţinând împotriva pârâtei N.E. (în calitatea sa de succesoare legală a lui N.L.T.) o hotărâre în prestaţie tabulară, ce ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare, pentru terenul de 24.000 m.p., revendicat azi de cele două reclamante.
Legat de această hotărâre de prestaţie tabulară (sentinţa civilă nr. 4003 din 25 aprilie 1994 a Judecătoriei Lipova), în mod concret instanţa de fond a reţinut - contrar susţinerilor reclamantelor privind neplata preţului cuvenit - că s-a luat act de achitarea integrală de către pârâţi, în anul 1970, către vânzătorul N.L.T., a sumei de 60.000 RON, ca preţ al vânzării terenului de 24.000 m.p.
Prin urmare, susţinerile reclamantelor s-au apreciat ca nefondate şi infirmate de hotărârile judecătoreşti pronunţate în procesele civile anterioare (Dosar nr. 14.772/1993 al Judecătoriei Lipova, Dosar nr. 783/1997 al Judecătoriei Lipova - ieşire din indiviziune), care, cu puterea lucrului judecat, au statuat irevocabil asupra validităţii antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat de autorul reclamantelor N.L.T. în anul 1970 cu pârâţii, procedându-se judiciar şi la sistarea stării de indiviziune a reclamantelor şi a pârâților şi intabularea ulterioară a pârâţilor în cartea funciară, ca proprietari prin cumpărare.
În raport de această situaţie de fapt şi de drept, s-a considerat că în mod corect a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor în promovarea şi susţinerea unei acţiuni în revendicare, pornind tocmai de la definirea juridică a acesteia, ca principal mijloc de apărare a dreptului de proprietate la îndemâna proprietarului bunului împotriva posesorului sau a altei persoane care deţine bunul respectiv, fără drept.
Ori, în condiţiile în care pârâţii S.S., C.A. şi C.Au. sunt intabulaţi deja în cartea funciară, cu dreptul lor, dobândit irevocabil în urma pronunţării unei hotărâri judecătoreşti irevocabile de prestaţie tabulară şi mai apoi, de sistare a indiviziunii cu reclamantele, acestea nu mai pot invoca şi susţine, cu succes, o acţiune civilă în revendicare - imobil contra pârâţilor, întrucât, pe de o parte nu mai au calitatea de proprietare a bunului revendicat, iar pe de alta, pârâţii sunt proprietari tabulari. Faţă de hotărârile judecătoreşti menţionate anterior, reclamantele nu mai pot readuce în analiză aspecte tranşate irevocabil, privind nevalabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare, neplata preţului, etc.
Puterea de lucru judecat reprezintă o prezumţie legală absolută, irefragabilă, ce dispensează de orice dovadă pe acela în favoarea căruia operează, respectiv, dacă într-un proces anterior s-a recunoscut un drept, titularul acestuia nu va mai trebui să dovedească, într-un litigiu ce ar pune în discuţie existenţa acelui drept, faptele pe care se sprijină dreptul său, şi, deci, o să repete probele deja administrate într-un alt cadru procesual, fiind suficient a proba că dreptul i-a fost recunoscut printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă.
Prezumţia de lucru judecat reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat, în sensul că ceea ce a fost dezlegat jurisdicţional nu mai poate fi combătut şi constituie instrumentul juridic ce consacră regulile potrivit cărora, pe de o parte, o acţiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar pe de altă parte, o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie contrazisă printr-o altă hotărâre.
Această stare de fapt şi de drept existentă şi pe deplin dovedită în cauză, a dus în mod corect şi la admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, al reclamantelor, pentru rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1970, supusă regimului juridic al prescripţiei reglementat de art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958 (termenul general de 3 ani), având în vedere caracterul real al acţiunii în rezoluţiune, pentru neplata preţului, şi dispoziţiile art. 1368 C. civ.
Din această perspectivă, apare ca nefondată şi nelegală susţinerea reclamantelor potrivit cu care nu sunt incidente prevederile art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958, motivat că ele nu au formulat o acţiune în revendicare, ci în constatarea inexistenţei dreptului de proprietate al pârâţilor.
Din cuprinsul acţiunii civile introductive de instanţă, a rezultat atât natura juridică a acţiunii civile - în revendicare, cât şi obiectul concret dedus judecăţii (obligarea pârâtelor să le lase deplina proprietate și liniştită folosință a terenului de 24.000 m.p. din CF nr. xx Lipova, rezilierea contractului de vânzare-cumpărare încheiată între pârâți și antecesorul reclamantelor în anul 1970 și rectificare CF).
Instanţa de apel a apreciat şi faptul că, prima zi de înfățișare, în sensul art. 132 alin. (1) raportat la alin. (3) C. proc. civ., reţinută ca fiind cea de la termenul de judecată din 11 martie 2013, a fost corectă, întrucât, la termenul de judecată anterior, din 18 februarie 2013, la cererea pârâților s-a acordat un termen de judecată pentru apărare - întâmpinare, fiind astfel îndeplinite condițiile legale reglementate de textul de lege menţionat, ce impun - pentru modificarea obiectului acțiunii - acordul pârâţilor.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere culpa procesuală evidentă a reclamantelor, au fost obligate să plătească pârâților S.S., C.A. şi C.Au. câte 300 RON pentru fiecare, reprezentând cheltuieli de judecată-onorariu de avocat.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, reclamantele N.E. şi O.M.V. au declarat recurs prin care au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
Recurentele arată că nu au renunţat niciun moment la judecata cu pârâții S.S., C.Au. şi C.A., şi că data la care au luat cunoştinţă de faptul că o parte din terenul solicitat a fost notat în cartea funciară în baza unei hotărâri judecătoreşti a fost cea de la termenul de şedinţă din 22 aprilie 2013.
Consideră că s-a făcut o greşită aplicare a art. 132 C. proc. civ., întrucât prima zi de înfățișare a fost la 22 aprilie 2013, iar la 20 mai 2013, următorul termen acordat, au depus precizare la acţiune prin care au chemat în judecată şi pe terţii subdobânditori.
Termenul de la 11 martie 2013 de la Judecătoria Lipova nu poate fi primul termen de judecată, pentru că, încă nu era determinată competenţa legală a Judecătoriei Lipova, iar pârâţii S.S., C.Au. şi C.A. au solicitat termen pentru apărare. Cererile la care se referă art. 132 alin. (2) C. proc. civ. pot fi formulate în tot cursul judecăţii până la încheierea dezbaterilor, fără să fie nevoie de consimţământul pârâtului, iar norma înscrisă în art. 132 alin. (1) C. proc. civ. nu are caracter imperativ.
În mod eronat s-a privit că precizarea din 20 mai 2013, este făcută peste termen, deoarece instanţa, în baza rolului activ prevăzut de art. 135 C. proc. civ., avea obligaţia să disjungă precizarea de acţiune; instanţa nu s-a pronunţat asupra criticilor prin care s-a solicitat să se analizeze dacă precizarea depusă la 20 mai 2013 reprezintă o cerere prin care se produc „modificări esenţiale ale acţiunii”.
Cu privire la prescrierea dreptului material la acţiune, recurentele susţin că dispoziţiile art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958, au fost greşit aplicate în cauză, pentru că, obiectul acţiunii îl constituie, inexistenţa dreptului de proprietate al intimaţilor pârâţi, încetat prin rezilierea antecontractului de vânzare-cumpărare şi nu rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare pentru neplata preţului, situaţie în care acţiunea este imprescriptibilă.
Arată că dreptul lor de proprietate nu le poate fi îngrădit de existenţa altor procese în perioada 1994 - 1997, întrucât niciuna din hotărâri nu le este opozabilă, pentru că nu au participat la judecată.
Efectul acestor hotărâri judecătorești, în prescripţia tabulară, este că vin să ţină loc de acord al cumpărătorului pentru cazul refuzului de a încheia în formă autentică actul translativ de proprietate şi nu recunoaşterea dreptului de proprietate al intimaţilor-pârâţi.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active se arată că a fost admisă în mod greşit, deşi prin efectul Legii nr. 10/2001, erau proprietari de drept ai imobilului, în calitate de moştenitori tabulari după N.L.T. al cărui drept de proprietate era notat în cartea funciară.
Consideră că intimaţii pârâţi S.S., C.Au. şi C.A. nu au titlu valabil, iar instanţa reţine aspecte străine de obiectul cauzei, cu privire la faptul că au aflat de existenţa actului sub semnătură privată cu ocazia decesului autorului lor, deşi convieţuind cu acesta cunoştea faptul că vânzare-cumpărare nu a mai avut loc.
Cu privire la condiţiile exercitării acţiunii în revendicare, apreciază că motivarea instanţei de apel este nelegală, aceasta nepronunţându-se asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimaţilor S.S., C.Au. şi C.A., ignorând apărările acestora cu privire la faptul că, în baza Legii nr. 10/2001 erau repuşi în dreptul de a-şi revendica imobilele preluate de stat, calitatea lor de proprietari după autorul lor nepierzându-se niciodată, astfel că singura modalitatea ce se impunea era cea a comparării titlurilor.
Legat de motivarea instanţei prin prisma excepţiei autorităţii lucrului judecat şi a prezumţiei puterii lucrului judecat, se susţine că nu este legală, în condiţiile în care le este opusă o hotărâre judecătorească despre care nu au avut cunoştinţă.
Instanţa nu a luat în considerare faptul că pentru o parte din suprafaţă de 24.000 m.p., intimaţii pârâţi S.S., C.Au. şi C.A. încă deţin dreptul de proprietate intabulat în CF, astfel că, pentru acea parte de teren acţiunea în revendicare are suport legal, iar calitatea lor procesuală pasivă subzistă.
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, pentru rezilierea contractului faţă de neplata preţului, se arată că rezilierea contractului nu a fost solicitată pentru acest aspect, deoarece contractul de vânzare-cumpărare a încetat din anul 1971, operând art. 5, din contract- clauză prevăzută de părţi, convenţia părţilor fiind legea aplicabilă.
În final se solicită admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare către Tribunalul Arad.
Recursul va fi respins, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Contrar celor susţinute de recurent, termenul de judecată de la 22 aprilie 2013, nu poate fi considerat prima zi de înfăţişare, ci cel de la 11 martie 2013, aşa cum în mod corect a fost reţinut de către instanţele anterioare.
Precizarea reclamantelor depusă la 20 mai 2013, prin care s-a solicitat introducerea în cauză a terţilor cumpărători şi constatarea desfiinţării contractelor subsecvente ale terţilor pentru reaua lor credinţă, în caz contrar obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor valorii de circulaţie a terenului înstrăinat terţilor, reprezintă o modificare esenţială a acţiunii, pentru care era necesar acordul pârâţilor.
Conform art. 132 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., la prima zi de înfăţişare, instanţa poate da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii şi pentru a propune noi dovezi, iar cazurile în care cererea nu se socoteşte modificată sunt prevăzute la pct. 1-4 alin. (2) din art. 132 C. proc. civ. La primul termen de judecată acordat în cauză, 18 februarie 2013, instanţa a amânat cauza, de termenul acordat beneficiind atât reclamantele cât şi pârâţii.
În mod corect s-a reţinut că termenul de la 11 martie 2013 reprezintă prima zi de înfăţişare, în sensul art. 134 C. proc. civ., pentru că la această dată, părţile au fost legal citate şi au putut pune concluzii.
După această dată, potrivit art. 135 C. proc. civ., pentru cererea reconvenţională şi introducerea unei alte persoane în judecată este necesar acordul comun al părţilor.
În ceea ce priveşte critica potrivit căreia instanţa în virtutea rolului activ trebuia să disjungă soluţionarea acestui capăt de cerere, formulat prin precizare, se constată că disjungerea are loc doar în cazurile anume prevăzute de lege, iar la 20 mai 2013, cererea principală nu se afla în stare de judecată pentru a opera dispoziţiile procedurale care reglementează această separare a capetelor de cerere.
Cu privire la rezilierea contractului de vânzare-cumpărare, încheiat între autorul reclamantelor şi pârâţii S.S., C.Au. şi C.A., în mod corect s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa făcând o legală aplicare a dispoziţiilor art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958.
Se constată că reclamantele recurente au solicitat desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare pentru neîndeplinirea pct. 5 din contract, în care era menţionat faptul că în cazul în care după 3 luni preţul nu este plătit, contractul va fi reziliat fără restituirea sumelor încasate, ultima dată pentru plata preţului fiind 01 iulie 1973.
Potrivit art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie în termenul de 3 ani; conform art. 1368 C. civ., acţiunea vânzătorului pentru rezoluţiunea vânzării este reală.
În cauză, prin acest capăt de cerere, reclamantele solicită desfiinţarea unui contract de vânzare-cumpărare care nu a fost încheiat în formă autentică, înscrisul încheiat de părţi în anul 1970 reprezentând o promisiune de vânzare-cumpărare cu privire la un imobil, această promisiune nu are drept consecinţe transmiterea unui drept real asupra bunului ci reprezintă o obligaţie de a face, care conferă doar un drept de creanţă celui în favoarea căruia există (decizia nr. 1819/2011 secţia com. a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
Prin valorificarea acestui drept de creanţă acţiunea reclamantelor este în realitate una personală, care se prescrie în termenul de 3 ani, începând cu data ultimei rate de plată a preţului, respectiv 01 iulie 1973, caracterul real conferit de art. 1368 C. civ., fiind înlăturat, în această situaţie, pentru motivele arătate.
Acţiunea reclamantelor nu poate fi nicio acţiune în constatare declaratorie aşa cum susţin recurentele, de constatare a inexistenţei unui drept al pârâţilor, pentru că prin precizarea formulată s-a solicitat în raport de alte dispoziţii legale, introducerea în cauză a altor persoane şi s-au formulat alte capete de cerere, ceea ce reprezintă o modificare esenţială a acţiunii.
Nefondată este şi critica privind greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor faţă de capătul de cerere prin care se solicită revendicarea imobilului.
Într-o acţiune în revendicare, calitatea procesuală activă o are titularul dreptului de proprietate; potrivit art. 565 Noul C. civ. în cazul imobilelor înscrise în CF, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de CF.
Din extrasul de CF cu nr. zz Lipova nr. vechi xx, la menţiunea B51-53, rezultă că pârâţii S.S., C.A. şi C.Au. şi-au intabulat fiecare cota de 1/3 din teren, conform sentinţei civile nr. 4003 din 25 aprilie 1994 a Judecătoriei Arad.
Prin urmare, respingerea acţiunii reclamantelor pentru lipsa calităţii procesuale active este legală, întrucât dreptul de moştenire înscris în favoarea reclamantei N.E. a fost intabulat la 6 octombrie 1994 sub nr. 171, în favoarea celor 3 pârâţi cu titlu de cumpărare.
Prin respingerea apelului declarat de reclamante şi reţinerea faptului că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, inclusiv asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, instanţa de apel a menţinut implicit şi motivarea instanţei de fond în sensul că o analiză a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive în aceste condiţii este de prisos.
Procedând în acest fel, în raport de dezbaterile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală.
În raport de această regulă enunţată de textul menţionat, judecătorii trebuie să ţină cont de o ordine logică şi de o succesiune raţională a chestiunilor care au prioritate.
Astfel, verificând dacă reclamantele au folosinţa dreptului şi deci calitate procesuală activă, instanţa a stabilit corect ordinea soluţionării excepţiilor, aceasta fiind o excepţie de fond, care are legătură cu încetarea dreptului la acţiune şi stabilirea cadrului procesual ce trebuia luată cu prioritate.
Cu privire la nelegalitatea hotărârii faţă de faptul că prin hotărârea recurată s-a reţinut că le este opusă o hotărâre judecătorească despre care nu au avut cunoştinţă, se constată şi această ultimă critică nefondată.
Hotărârea irevocabilă produce pe lângă efectele obligatorii între părţi şi efecte de opozabilitate faţă de terţi. Opozabilitatea nu poate fi ignorată de către terţi pe motiv că nu au participat în procesul finalizat prin adoptarea hotărârii. Faţă de aceştia, aceasta se va opune cu valoarea unui fapt juridic şi cu valoarea unui mijloc de probă, respectiv de prezumţie relativă.
Este şi ceea ce a reţinut instanţa de apel atunci când s-a referit la puterea de lucru judecat, întrucât statuările unor hotărâri judecătoreşti irevocabile, cu valoare de prezumţii legale, se răsfrâng în mod indirect şi asupra terţilor.
Pentru că recurentele reclamante, nu au participat la dezbaterea judiciară finalizată prin hotărârea judecătorească ce i se opune, ele aveau posibilitatea ca în cadrul acestui proces, prin probele administrate să răstoarne această prezumţie cu valoare relativă faţă de ele, dar cu caracter absolut faţă de părţile din hotărâre.
Cum acestea nu şi-au legitimat calitatea procesual activă, iar pârâţii au dovedit dreptul lor de proprietate asupra terenului în litigiu, instanţa de apel a făcut o corectă interpretare a celor dispuse prin hotărârile judecătoreşti anterioare, făcând astfel o răsfrângere sub forma opozabilităţii a statuărilor cuprinse în hotărârile judecătoreşti irevocabile pronunţate anterior.
Pentru considerentele arătate, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamante va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii N.E. şi O.M.V. împotriva deciziei nr. 188/Ap din 5 decembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1507/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2314/2014. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
