ICCJ. Decizia nr. 744/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizie nr. 744/2013
Dosar nr. 2754/108/2011**
Şedinţa publică de la 26 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrurilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad sub nr. 2754/108/2011, reclamanta D.V.L., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al fiicei D.D. a solicitat obligarea asigurătorului SC A.A.V. SA, la plata despăgubirii către beneficiarul B.R.D., cu consecinţa degrevării de obligaţiile împrumutatului decurgând din contractul de credit.
La data de 28 martie 2007 s-a încheiat contractul de credit imobiliar nr. x/2007, împrumutătorul SC B.R.D.G.S.G. SA punând la dispoziţia împrumutatului D.L.O. suma de 100.000 euro; anterior, la data de 19 martie 2007 împrumutatul a încheiat contractul de asigurare de viaţă cu SC A.A.V. SA, aderând la contractul-cadru încheiat de împrumutător cu asigurătorul; potrivit pct. 8 contract asigurare, asiguratul s-a obligat să informeze asigurătorul, prin intermediul B.R.D., cu privire la toate circumstanţele care ar putea influenţa evaluarea riscului, iar în cazul dovedirii ulterioare a faptului că asiguratul, în cunoştinţă de cauză a furnizat informaţii false, înşelătoare, incomplete sau incorecte pe care asigurătorul le poate considera, în limitele rezonabilului, importante pentru evaluarea riscului, atunci A. are dreptul fie de a modifica toate beneficiile oferite, fie de a înceta asigurarea.
La data de 8 septembrie 2010 a decedat asiguratul D.L.O.
Prin întâmpinarea formulată, asigurătorul SC A.A.V. SA a solicitat respingerea cererii.
Prin Sentinţa civilă nr. 1081 din 3 noiembrie 2011 Tribunalul Arad, secţia civilă, a admis cererea formulată de reclamanta D.V.L., domiciliată în Arad, în nume propriu şi ca reprezentant a minorei D.D. în calitate de succesoare a defunctului D.L.O., decedat la 8 septembrie 2010, împotriva pârâţilor SC A.A.V. SA, Bucureşti şi B.R.D.G.S.G. SA, Bucureşti, şi în consecinţă a obligat pârâta SC A.A.V. SA la îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de asigurare de viaţă din 19 martie 2007, respectiv de plată a despăgubirii către beneficiarul asigurării B.R.D.G.S.G. SA precum şi degrevarea reclamantei de orice obligaţie ce decurge din contractul de credit din 28 martie 2007, întreaga sumă urmând a fi acoperită din indemnizaţia pe care A.A.V. SA urmează să o achite.
A obligat pârâta A.A.V. SA la eliberarea adeverinţei necesare către O.C.P.J. Arad în vederea radierii ipotecii, notată în C.F. nr. x Arad cu nr. top. x de sub C.1.
A obligat pârâţii faţă de reclamantă la 38,50 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că în cauză, nu s-a dovedit raportul de cauzalitate dintre statutul de fumător şi gastrita cronică de care ar fi suferit asiguratul la momentul încheierii contractului de asigurare, şi decesul acestuia, iar pe de altă parte nu s-a dovedit că, la momentul completării declaraţiei medicale, asiguratul era fumător ori că ulterior s-au modificat circumstanţele care agravează riscul, prima instanţă a admis acţiunea.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta SC A.A.V. SA, Bucureşti solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă D.V.L. a solicitat respingerea apelului şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei apelate.
A arătat intimata că, potrivit art. 13 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, persoana care încheie asigurarea trebuie să ofere informaţii obiectiv esenţiale în evaluarea riscului. În speţă, gastrita cronică, ce nu a necesitat tratament, nu poate fi considerată informaţie esenţială, după cum nici problema fumatului, de altfel menţionată de apelantă doar sub forma prezumţiei, nu are calitatea de a fi obiectiv esenţială pentru evaluarea riscului asigurat, care este cel al decesului asiguratului.
A precizat totodată intimata că asiguratul decedat avea funcţia de controlor trafic aerian, ceea ce implica obligativitatea controalelor medicale totale periodice şi control medical de rutină la începutul fiecărei ture de muncă, asiguratul fiind o persoană verificată cvasipermanent în ceea ce priveşte sănătatea.
Prin Decizia civilă nr. 75/A din 22 martie 2012 Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC A.A.V. SA, cu sediul în Bucureşti, împotriva Sentinţei civile nr. 1081 din 3 noiembrie 2011 pronunţată de
Tribunalul Arad în Dosarul nr. 2754/108/2011* în contradictoriu cu intimata-reclamantă D.V.L., cu domiciliul în Arad, intimata-pârâtă SC B.R.D.G.S.G. SA, cu sediul în Bucureşti şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Analizând apelul formulat de pârâta SC A.A.V. SA, văzând şi dispoziţiile art. 295-6 C. proc. civ., curtea a reţinut următoarele:
Potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, în forma în vigoare la data încheierii contractului de asigurare şi aplicabil în cazul asigurărilor de persoane, "Asigurătorul nu datorează indemnizaţia de asigurare, dacă riscul asigurat a fost produs prin sinuciderea asiguratului în termen de 2 ani de la încheierea contractului de asigurare sau prin comiterea cu intenţie de către asigurat ori beneficiar a unor fapte grave prevăzute în contractul de asigurare."
Potrivit art. 13 din acelaşi act normativ, aplicabil în cazul tuturor contractelor de asigurare şi deci şi asigurărilor de persoane.
"Persoana care încheie asigurarea este obligată să răspundă în scris la întrebările formulate de asigurător şi, de asemenea, să declare, la data încheierii contractului, orice informaţi sau împrejurări pe care le cunoaşte şi care sunt, în mod obiectiv, esenţiale pentru evaluarea riscului.
Dacă împrejurările esenţiale privind riscul se modifică în cursul executării contractului, asiguratul este obligat să comunice în scris asigurătorului schimbarea."
Contrar celor afirmate de apelanta-pârâtă, curtea a constatat că nu există nicio clauză derogatorie de la aceste dispoziţii legale în contractul intervenit în anul 2007 între autorul reclamantei şi pârâtă.
Clauza cuprinsă în acordul de asigurare - ce obligă asiguratul să informeze asigurătorul cu privire la toate circumstanţele care ar putea influenţa evaluarea riscului, iar în
cazul dovedirii ulterioare a faptului că asiguratul, în cunoştinţă de cauză, a furnizat informaţii false, înşelătoare, incomplete sau incorecte pe care asigurătorul le poate considera, în limitele rezonabilului, importante pentru evaluarea riscului, asigurătorul are dreptul de a modifica toate beneficiile oferite ori de a înceta asigurarea - nu face decât să reitereze dispoziţiile cuprinse la art. 13 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, dispoziţii ce consacră principiul proporţionalităţii primei de asigurare cu riscul asigurat. Potrivit acestui principiu, dacă declararea inexactă a riscului de către asigurat este constatată după sinistru, indemnizaţia este redusă proporţional cu prima plătită prin raportare la primele care ar fi fost datorate dacă riscul ar fi fost complet şi exact declarat. Situaţia se explică prin aceea că, urmare a declaraţiei inexacte sau incomplete asupra riscului din partea asiguratului, asigurătorul şi-a diminuat baza de calcul a primei, a subtarifat riscul, echilibrul contractual neputând fi restabilit în ziua producerii riscului decât prin reducerea indemnizaţiei, proporţional cu raportul care există între prima plătită şi cea care ar fi putut fi datorată dacă riscul ar fi fost corect declarat; în joc fiind însuşi echilibrul tehnic al asigurării, afectat de declaraţiile inexacte ale asiguratului privind riscul acoperit, reducerea proporţională a indemnizaţiei se impune chiar dacă circumstanţele inexact declarate nu ar fi avut nicio influenţă în producerea sinistrului.
Se observă că, în prezenta cauză, pârâta asigurător a refuzat în întregime executarea contractului, apreciind astfel că omisiunile asiguratului au fost de natură a afecta nu echilibrul contractual - ceea ce ar fi făcut posibilă o recalculare a indemnizaţiei, ci însăşi manifestarea de voinţă a asigurătorului în sensul încheierii contractului de asigurare.
Astfel cum în mod corect a reţinut prima instanţă, informaţia privind faptul că asiguratul suferea de gastrită nu poate fi considerată ca importantă în evaluarea riscului de deces, această afecţiune nefiind enumerată la întrebarea nr. 18 din declaraţia medicală; este nerezonabil a pretinde că asiguratul ar fi trebuit să echivaleze gastrita afecţiunilor enumerate de asigurător şi considerate importante pentru evaluarea riscului, cât timp asigurătorul însuşi a considerat relevant exclusiv ulcerul gastric, nicidecum gastrita.
În ce priveşte riscul derivând din calitatea de fumător a asiguratului, se observă că informaţia a fost solicitată la pct. 30 (din totalul celor 33 de întrebări cuprinse în chestionarul privind starea de sănătate a asiguratului), fiind urmată de cea privind consumul băuturilor alcoolice, întrebare la care de asemenea a fost ales răspunsul negativ. Or, din însăşi poziţionarea întrebării în cadrul chestionarului rezultă relevanţa minoră a răspunsurilor pozitive la aceste două întrebări în evaluarea riscului.
Refuzul de plată a indemnizaţiei înseamnă că, în ipoteza în care răspunsul la întrebarea privind calitatea de fumător ar fi fost pozitiv, asigurătorul nu ar fi contractat. Fără a nega posibilitatea stabilirii unei alte prime de asigurare în consecinţa cunoaşterii calităţii de fumător a asiguratului, Curtea constată că omisiunea asiguratului în a declara faptul că a fumat vreodată, chiar reală fiind, nu se încadrează în faptele grave ce ar permite asigurătorului refuzul plăţii indemnizaţiei. În argumentaţia pârâtei-apelante, o persoană ce a fumat nu ar putea încheia un contract de asigurare de viaţă, riscul fiind atât de important încât, omis fiind, conduce la încetarea asigurării. O astfel de interpretare este exclusă prin însăşi întrebările din declaraţia medicală, ce se referă la modalitatea în care s-a renunţat ori s-a schimbat obiceiul de a fuma sau de a bea (întrebarea nr. 32) şi prin urmare posibilitatea ca asiguratul să fi fost fumător este acceptată de asigurător.
Ceea ce ar justifica refuzul plăţii indemnizaţiei nu este elementul ce ar fi condus la o simplă modificare a evaluării riscului, ci elementul care cunoscut fiind de asigurător, l-ar fi împiedicat să încheie contractul de asigurare. Raţiunea este aceea că omisiunea declarării unor afecţiuni grave ori sinuciderea asiguratului lipseşte contractul de asigurare de caracterul aleatoriu, de esenţa contractului. Or, în speţă nu s-a omis declararea unei
afecţiuni şi ca atare refuzul asigurătorului de plată a indemnizaţiei este nejustificat, astfel cum a reţinut în mod corect prima instanţă.
Împotriva Deciziei civile nr. 75/A din 22 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, pârâta SC M.L.A. SA Bucureşti a declarat recurs, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei din apel în sensul admiterii apelului său, schimbării sentinţei instanţei de fond şi respingerii acţiunii reclamantei.
În criticile formulate, recurenta pârâtă a susţinut în esenţă următoarele:
Decizia din apel este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea legii, asigurătorul având obligaţia de a răspunde corect şi complet la toate întrebările din declaraţia medicală suplimentară, aspect pe care nu l-a făcut.
Astfel instanţa de apel nu a ţinut cont de clauzele contractului şi nici de dispoziţiile art. 969 C. civ. şi că nu este relevant în cauză dacă fumatul şi gastrita cronică au contribuit la deces, ci exclusiv faptul că asiguratul nu a răspuns sincer şi corect la întrebările din declaraţia medicală şi că asiguratul era fumător la data încheierii contractului de asigurare. Mai mult, întrebarea la care s-a răspuns s-a referit şi la perioada ce a precedat contractul, nu doar la faptul că ar fi fost fumător la momentul încheierii contractului. Relevant nu este raportul de cauzalitate între fumat şi îmbolnăvirea de cancer pulmonar, ci faptul că asiguratul a fost fumător atât anterior încheierii contractului de asigurare, cât şi ulterior încheierii acestuia şi a omis să furnizeze informaţiile cu ocazia completării declaraţiei medicale suplimentare.
În mod greşit instanţa de apel nu a luat în considerare clauza ce permite asigurătorului să refuze plata indemnizaţiei, dacă se dovedeşte omisiunea de a furniza informaţii corecte şi complete de către asigurat.
Intimata reclamantă D.V.L., prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 14 ianuarie 2013, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele formulate în scris.
Înalta Curte, examinând cererea de recurs formulată de pârâta SC M.L.A. SA Bucureşti, împotriva Deciziei civile nr. 75/A din 22 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, din perspectiva criticilor indicate de pârâtă, aşa cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept menţionate, reţine nemotivarea în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente.
Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă şi limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Conform, art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate, prevăzute expres şi limitativ la pct. 1 - 9, iar potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Susţinerea recurentei în sensul că instanţa de apel nu a ţinut cont de clauzele contractului de asigurare şi nici de dispoziţiile art. 969 C. civ. şi că relevant în cauză, nu este raportul de cauzalitate dintre fumat şi îmbolnăvirea de cancer pulmonar, ci faptul că asiguratul a fost fumător atât anterior încheierii contractului de asigurare, cât şi ulterior încheierii acestuia şi a omis să furnizeze informaţiile cu ocazia completării declaraţiei medicale suplimentare, vizează numai aspecte de netemeinicie legate de stabilirea situaţiei de fapt şi greşita interpretare de către instanţa de apel a probelor administrate în cauză, elemente ce nu vizează nelegalitatea.
Practic, prin criticile invocate recurenta pârâtă îşi exprimă nemulţumirea cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de apel, dar aduce în susţinere argumente ce îşi propun să repună în discuţie situaţii de fapt, precum şi reinterpretarea probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie şi nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., trimiterile pe care recurenta le face la dispoziţiile art. 969 din C. civ. fiind pur formale, neargumentate în drept.
Aşadar, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurentă, reiterarea unor situaţii de fapt, invocarea probatoriului administrat, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate, fac imposibilă exercitarea efectivă a de recurs a controlului de legalitate de către instanţa de recurs.
Prin urmare, recursul nefiind o cale de atac devolutivă care să permită reanalizarea situaţiei de fapt posibilă şi reinterpretarea probelor, nefiind posibilă nici reîncadrarea criticilor în alte motive de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu se poate realiza un examen al deciziei atacate, sub aspectul legalităţii acesteia.
În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de recurs şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 3021 alin (1) lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta SC M.L.A. SA Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 75/A din 22 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, conform art. 3021 alin. (2) lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 26 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 737/2013. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 837/2013. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
