ICCJ. Decizia nr. 1550/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1550/2014
Dosar nr. 6827/85/2012
Şedinţa publică din 22 mai 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 30 august 2012 la Tribunalul Sibiu reclamanta SC P. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâţii M.C., B.C.F. şi S.I. ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, aceştia să fie obligaţi să îi plătească în cote egale suma de 225.000 euro cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea lucrărilor de investiţii şi a sporului de valoare adus imobilelor proprietatea acestora înscrise în cartea funciară Sibiu şi cartea funciară Cristian III, cu cheltuieli de judecată.
Pârâţii au formulat o cerere reconvenţională invocând excepţiile netimbrării şi inadmisibilităţii acţiunii şi solicitând obligarea reclamantei la plata lipsei de folosinţă a imobilelor şi la daune morale, motivat de tergiversarea retrocedării acestora.
Prin sentinţa nr. 386 din 8 aprilie 2013 Tribunalul Sibiu, secţia I civilă, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulată de reclamanta SC P. SA Sibiu în contradictoriu cu pârâtele M.C., B.C.F. şi S.I., pe care a respins-o ca atare.
Prin decizia nr. 43 din 24 mai 2013 Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă, a admis apelul formulat de reclamantă împotriva acestei sentinţe, pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. A respins ca inadmisibil apelul declarat de pârâta B.C.F. împotriva aceleiaşi instanţe.
Împotriva acestei decizii pârâtele M.C. şi de B.C.F. au declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin înscrisurile autentice de la dosarul Înaltei Curţi recurentele M.C. şi B.C.F., precum şi intimata SC P. SA prin preşedintele Consiliului de administraţie I.B.C. au declarat că renunţă la dreptul pretins şi la judecată, precum şi că nu solicită cheltuieli de judecată.
Conform art. 247 C. proc. civ.:
„(1) În caz de renunţare la însuşi dreptul pretins, instanţa dă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond şi va hotărî asupra cheltuielilor.
(2) Renunţarea la drept se poate face şi fără învoirea celeilalte părţi, atât în prima instanţă cât şi în apel.
(3) Renunţarea se poate face în şedinţă sau prin înscris autentic.“
Procesul civil este guvernat, între altele, de principiul disponibilităţii.
În conţinutul principiului disponibilităţii intră dreptul părţilor de a dispune de obiectul litigiului şi de mijloacele de apărare conferite de lege, dreptul părţilor de a face acte procesuale de dispoziţie, care sunt acte de voinţă cu privire la drepturile lor subiective deduse judecăţii sau a mijloacelor procesuale prin care se pot recunoaşte şi stabili drepturi, precum şi dreptul părţilor de a exercita sau a renunţa la căile de atac.
Aşa fiind, se va lua act de declaraţiile autentice ale părţilor. În consecinţă, urmează a fi admise recursurile declarate de pârâtele M.C. şi de B.C.F. împotriva deciziei nr. 43 din 24 mai 2013 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă. Decizia atacată va fi modificată în sensul că, urmare admiterii apelului, va fi schimbată în tot sentinţa civilă nr. 386 din 8 aprilie 2013 a Tribunalului Sibiu, secţia I civilă. Luând act de renunţarea reclamantei pârâte SC P. SA şi a pârâtelor reclamante M.C. şi B.C.F. la dreptul pretins, va fi respinsă acţiunea formulată de reclamanta SC P. SA împotriva pârâtelor M.C. şi B.C.F., precum şi cererile reconvenţionale formulate de pârâtele reclamante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâtele M.C. şi de B.C.F. împotriva deciziei nr. 43 din 24 mai 2013 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă.
Modifică decizia atacată în sensul că, urmare admiterii apelului, schimbă în tot sentinţa civilă nr. 386 din 8 aprilie 2013 a Tribunalului Sibiu, secţia I civilă şi, luând act de renunţarea reclamantei pârâte SC P. SA şi a pârâtelor reclamante M.C. şi B.C.F. la dreptul pretins, respinge acţiunea formulată de reclamanta SC P. SA împotriva pârâtelor M.C. şi B.C.F., precum şi cererile reconvenţionale formulate de pârâtele reclamante.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 mai 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 1549/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1551/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
---|