ICCJ. Decizia nr. 1551/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1551 /2014
Dosar nr. 767/787/2012
Şedinţa publică din 22 mai 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Avrig, ulterior precizată, reclamanţii U.A., M.A. şi M.E., în calitate de moştenitori ai defunctului reclamant U.I., C.E., U.V., U.G., I.D., R.M.M. şi V.M. au chemat în judecată pe pârâţii SC G. SRL, B.N.C. şi V.S.F., solicitând constatarea nulităţii absolute a încheierilor de intabulare nr. F1/2009 şi nr. F2/2009, revenirea la situaţia anterioară de carte funciară şi obligarea pârâţilor persoane fizice să lase pârâtei SC G. SRL, în deplină proprietate şi posesie, terenul înscris în cartea funciară Avrig.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că au fost proprietarii terenului de 27700 mp înscris în CF nr. F3, iar pârâta V.S.F. a terenului în suprafaţă de 17500 mp, terenuri învecinate care au fost vândute societăţii SC G. SRL. Pentru terenul vândut, reclamanţii au primit la data vânzării o parte din preţ, urmând ca ulterior să primească diferenţa. Dreptul de proprietate s-a intabulat în cartea funciară pe numele cumpărătoarei, notându-se privilegiul reclamanţilor pentru restul de preţ. La data de 15 decembrie 2008 pârâta V.S.F. a deschis procedura executării silite împotriva debitoarei SC G. SRL, recuperând o parte din datorie. La data de 25 mai 2009 executorul judecătoresc a vândut la licitaţie publică pârâtului B.N.C. imobilul vândut de reclamanţi pârâtei SC G. SRL şi cel vândut de pârâta V.S.F., emiţându-se la data de 9 iunie 2009, actul de adjudecare. Prin decizia civilă nr. 201/2010 a Curţii de Apel Alba-Iulia au fost anulate irevocabil formele de executare silită.
Reclamanţii au arătat că cererea lor de constatare a nulităţii încheierii de intabulare nr. F1/2009 este întemeiată, întrucât actele care au stat la baza acesteia au fost anulate.
Faţă de apărarea pârâtului B.N.C., în sensul că hotărârea curţii de apel nu-i este opozabilă, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 1200 pct. 4 C. civ., referitoare la opozabilitatea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile faţă de terţi.
Au mai susţinut, în motivarea acţiunii, că actele de executare silită sunt lovite de nulitate absolută, fără însă să solicite instanţei să constate nulitatea acestor acte în contradictoriu cu pârâţii, solicitând doar constatarea nulităţii încheierilor de intabulare şi revendicarea terenului în favoarea pârâtei SC G. SRL.
Prin sentinţa civilă nr. 688/2012 a Judecătoriei Avrig s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, care, prin sentinţa civilă nr. 806/2013, a respins acţiunea formulată de reclamanţi.
Instanţa de fond a reţinut că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 2007, reclamanţii au vândut pârâtei SC G. SRL suprafaţa de 27700 mp teren înscris în CF nr. F3, cu preţul de 193.900 euro, din care pârâta a achitat reclamanţilor suma de 58.178 euro, urmând ca restul de preţ să le fie achitat în termen de 18 luni de la data încheierii contractului.
Prin încheierea de carte funciară nr. F1/2009, a cărei nulitate se cere a fi constatată, s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al pârâtului B.N.C. asupra imobilului ce a fost proprietatea reclamanţilor, în baza actului de adjudecare din 9 iunie 2009 emis în dosarul execuţional al Executorului Judecătoresc M.V.
Prin încheierea de carte funciară nr. F2/2009 s-a dispus notarea în CF nr. F3, a somaţiei de plată emisă în acelaşi dosar execuţional pentru recuperarea sumei datorate de debitoarea SC G. SRL creditoarei V.S.F.
Actele de executare silită efectuate în dosarul Executorului Judecătoresc M.V. au fost anulate prin decizia civilă nr. 201/2010 a Curţii de apel Alba-Iulia.
Însă, în procesul soluţionat prin decizia civilă mai sus amintită nu a fost parte adjudecatarul B.N.C. Ca urmare, această hotărâre nu îi este opozabilă acestui pârât, având în vedere principiul relativităţii hotărârii judecătoreşti, care presupune că o hotărâre judecătorească îşi produce efectele juridice doar faţă de părţile din proces, nu şi faţă de terţe persoane.
În ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 1200 pct. 4 C. civ. din 1864, s-a apreciat că nu sunt incidente în cauză. Puterea lucrului judecat produce efecte doar cu privire la părţile din proces, nu şi faţă de terţe persoane. Pentru aceleaşi considerente a fost respinsă şi plângerea formulată de reclamanţi împotriva încheierii de carte funciară nr. F1/2009 prin care s-a intabulat, cu titlu de adjudecare, imobilul în favoarea adjudecatarului B.N.C.
Faţă de aceste împrejurări, instanţa a reţinut că, raportat la pârâtul B.N.C., hotărârea judecătorească irevocabilă prin care au fost constatate nule actele de executare silită ce au stat la baza emiterii celor două încheieri de intabulare atacate în prezenta cauză, nu-i este opozabilă acestui pârât şi, ca urmare, nu-i poate fi afectat dreptul de proprietate, prin revenirea la situaţia anterioară, aşa cum solicită reclamanţii. Pentru a obţine un astfel de rezultat, actele de executare silită trebuiau să fie analizate şi în contradictoriu cu acesta, pentru a nu fi lipsit de dreptul la apărare, pentru a nu i se încălca dreptul de proprietate, fără posibilitatea de a-şi formula apărări.
Deşi în motivarea acţiunii reclamanţii au invocat şi arătat pe larg motivele de nulitate a actelor de executare silită, de această dată în contradictoriu cu pârâtul adjudecatar, ei nu au formulat un capăt de cerere prin care să solicite şi constatarea nulităţii acestor acte, astfel încât pârâtul să poată să formuleze apărări sub acest aspect.
În aceste condiţii, capătul de cerere privind constatarea nulităţii celor două încheieri de intabulare şi revenirea la situaţia anterioară de carte funciară este neîntemeiat, nefiind îndeplinite condiţiile art. 36 din Legea nr. 7/1996, iar cel privind revendicarea terenului este, de asemenea, neîntemeiat, câtă vreme dreptul de proprietate nu aparţine nici reclamanţilor, şi nici debitoarei lor, SC G. SRL.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia nr. 71 din 11 octombrie 2013, Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă, a respins apelul reclamanţilor, ca nefondat.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că, în speţă, cerinţele acţiunii în revendicare nu sunt îndeplinite. Reclamanţii nu sunt proprietarii imobilului revendicat. Primul petit formulat, în rectificare de carte funciară şi de anulare a încheierilor de intabulare prin care pârâtul B.N.C. şi-a intabulat dreptul de proprietate asupra terenului adjudecat la licitaţie publică în baza actului de adjudecare, nu putea fi admis de către instanţa de fond, pentru a constitui temei în justificarea calităţii de proprietari ai reclamanţilor asupra terenului.
Pentru anularea încheierii de intabulare, se impunea a fi îndeplinite cerinţele statuate de art. 36 din Legea nr. 7/1996, privitoare la rectificarea de carte funciară. Or, în speţă, niciuna dintre aceste cerinţe nu sunt îndeplinite, contrar susţinerilor apelanţilor.
Actul de adjudecare, temei al intabulării dreptului de proprietate al pârâtului B.N.C., nu a fost anulat de către nicio instanţă judecătorească. Este adevărat că, prin decizia nr. 201/2010 a Curţii de Apel, s-au anulat formele de executare silită efectuate de către Biroul Executorului Judecătoresc M.V., însă apelanţii omit a observa că formele de executare silită nu sunt sinonime cu actele de executare silită.
De altfel, şi prin decizia nr. 166/2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă, în Dosarul nr. 1274/787/2010, s-a statuat cu putere de lucru judecat aceste aspecte, în sensul că actul de adjudecare emis în Dosarul nr. 267/2008 de Biroul Executorului Judecătoresc M.V. nu este o formă de executare silită, nefiind anulat prin decizia nr. 201/2010 a Curţii de Apel.
Potrivit art. 516 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865, actul de adjudecare este titlu de proprietate şi poate fi înscris în cartea funciară, iar pentru adjudecatar constituie titlu executoriu împotriva debitorului. Deci, actul de adjudecare emis la data de 9 iunie 2009, ulterior promovării contestaţiei la executare în Dosarul nr. 2590/306/2009 (chiar dacă anterior pronunţării deciziei din recurs) nu este o formă de executare silită şi, prin urmare, chiar dacă formele de executare silită imobiliară au fost anulate, actul final al executării silite, actul de adjudecare care constituie titlu de proprietate pentru B.N.C., nu a fost anulat.
Cu alte cuvinte, la data promovării contestaţiei la executare în Dosarul nr. 2590/306/2009, actul de adjudecare al pârâtului B.N.C. nici nu exista, aşa încât contestatorii nu puteau solicita anularea acestuia, executarea silită desfăşurându-se în continuare, atâta timp cât ea nu a fost suspendată.
Curtea a mai reţinut că decizia nr. 166/2012 a Curţii de Apel Alba-Iulia, potrivit art. 1200 pct. 4 C. civ., se opune cu putere de lucru judecat faţă de orice alte statuări contrare, şi nu decizia invocată de apelanţi.
Împotriva deciziei nr. 71 din 11 octombrie 2013 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă, au declarat recurs reclamanţii C.E., U.V., I.D., R.M.M., V.M., U.A., M.E., M.A., P.A., U.M. şi U.G., invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenţii susţin că prevederile art. 1200 pct. 4 C. civ. de la 1864 se aplică în speţă, în ceea ce priveşte decizia nr. 201/2010 a Curţii de Apel Alba-Iulia, având în vedere faptul că actele de executare silită sunt anulate pe calea contestaţiei la executare promovate contra executării silite imobiliare începute de către Biroul Executorului Judecătoresc M.V. în dosarul execuţional din 2008. A se susţine că actele de executare silită ce premerg încheierii de adjudecare, anulate, pot produce o vânzare validă, este absurd, având în vedere că, dacă există acte succesive anulate, toate actele ulterioare, fiind produse prin intermediul unor acte anulate, sunt şi acestea lipsite de forţa juridică.
Faptul invocat, al lipsei adjudecatarului din dosarul contestaţiei la executare este logică, atâta timp cât, la data promovării contestaţiei la executare în Dosarul nr. 2590/306/2009, nu se punea problema scoaterii la vânzare a imobilului, executat ulterior.
Apărarea intimatului adjudecatar B.N.C. nu poate fi reţinută, pentru simplul motiv că, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel nu fac legătura între actele procedurale execuţionale anulate de instanţă în dosarul execuţional din 2008 şi actul ulterior, numit act de adjudecare, menţinut ca valid de către instanţă, referindu-se şi la faptul că reclamanţii fac o confuzie între acte de executare silită şi forme de executare silită.
Recurenţii susţin că în contestaţia la executare s-a solicitat anularea actelor de executare silită, iar instanţa se referă la acte de executare silită sau forme (fără a exista consecvenţă), ceea ce conduce la concluzia că poate exista executare silită şi în cazurile în care toate actele şi formele de executare silită anterioare actului de adjudecare sunt considerate a fi nule, ceea ce înfrânge chiar spiritul actului normativ.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivului de recurs invocat, Înalta Curte reţine următoarele:
Reclamanţii au învestit instanţa cu soluţionarea acţiunii având ca obiect rectificarea cărţii funciare şi revendicare, primul capăt de cerere fiind întemeiat pe prevederile art. 34 pct. 1 şi pct. 3 din Legea nr. 7/1996, astfel cum era în vigoare anterior abrogării prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. De menţionat că reclamanţii au invocat în mod eronat, în motivarea acţiunii iniţiale, prevederile art. 36 pct. 1 şi pct. 3 din Legea nr. 7/1996, raportându-se la forma iniţială a legii, fără a observa că aceasta a fost republicată în M. Of. nr. 201/3.03.2006, cu o nouă numerotare a textelor, reglementarea referitoare la cazurile de rectificare fiind conţinută în art. 34.
Potrivit prevederilor legale ce constituie temeiul de drept al primului capăt de cerere, respectiv art. 34 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 7/1996: „ Orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat că: 1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; (…) 3. nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea.”
Reclamanţii au susţinut, în motivarea acţiunii, reiterând această susţinere în recurs, că, atâta vreme cât prin decizia nr. 201/2010 a Curţii de Apel Alba-Iulia au fost anulate formele de executare silită în dosarul din 2008 al Biroului Executorului Judecătoresc M.V., această sancţiune afectează şi actul de adjudecare ce a stat la baza intabulării dreptului de proprietate în favoarea adjudecatarului, fiind aplicabile prevederile art. 1200 pct. 4 C. civ. de la 1864, în sensul că operează prezumţia de autoritate de lucru judecat, iar pârâtul are ocazia în acest proces să răstoarne ceea ce s-a stabilit prin decizia menţionată.
În realitate, ceea ce invocă recurenţii nu este autoritatea de lucru judecat (în sensul de excepţie ce se întemeiază pe art. 166 C. proc. civ. şi art. 1201 C. civ., valorificând efectului negativ al lucrului judecat, în sensul că un proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi purtat între aceleaşi părţi nu mai poate fi reluat).
Recurenţii se prevalează de puterea de lucru judecat a deciziei nr. 201/2010 a Curţii de Apel Alba-Iulia, care, potrivit art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 alin. (2) C. civ., este considerată o prezumţie legală, ca manifestare pozitivă, ceea ce presupune că o constatare jurisdicţională (în sensul de soluţie a raportului litigios dedus judecăţii), făcută printr-o hotărâre judecătorească, este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie contrazisă printr-o altă hotărâre.
Or, prin decizia nr. 201/2010 a Curţii de Apel Alba-Iulia nu a fost anulat actul de adjudecare pe baza căruia s-a efectuat înscrierea, chiar recurenţii recunoscând că un asemenea capăt de cerere nu a fost formulat prin contestaţia la executare. În aceste condiţii, nu se poate invoca puterea de lucru judecat a respectivei decizii cu privire la nulitatea actului de adjudecare. Puterea de lucru judecat a deciziei menţionate îşi produce efectul doar în limitele obiectului judecăţii în acel litigiu.
Împrejurarea că anularea formelor de executare silită ar fi justificat, ulterior, şi anularea actului de adjudecare, nu permite totuşi interpretarea recurenţilor, în sensul că ar trebui să se considere că actul de adjudecare este inclus în categoria formelor de executare silită.
Astfel cum în mod corect s-a reţinut prin decizia recurată, actul de adjudecare constituie titlul de proprietate al adjudecatarului, prin care se confirmă efectuarea unei-vânzări cumpărări forţate, prin licitaţie publică în cadrul unei proceduri de executare silită, un asemenea titlu putând fi înscris în documentele de publicitate imobiliară. Nefiind anulat, actul respectiv îşi produce efectele, iar înscrierea efectuată în cartea funciară nu poate fi radiată, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 34 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 7/1996.
Instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei recurate că, prin decizia nr. 166/2012 a Curţii de Apel Alba-Iulia, s-a statuat cu putere de lucru judecat în sensul că actul de adjudecare emis în dosarul din 2008 de Biroul Executorului Judecătoresc M.V. nu este o formă de executare silită, nefiind anulat prin decizia nr. 201/2010 a Curţii de Apel. Cu privire la această decizie, instanţa de apel a reţinut incidenţa art. 1200 pct. 4 C. civ., arătând că această statuare a instanţei se impune cu putere de lucru judecat, neputând fi contrazisă în prezentul litigiu. Recurenţii nu au formulat critici în recurs cu privire la modul în care instanţa de apel a făcut aplicarea art. 1200 pct. 4 C. civ. raportat la decizia nr. 166/2012 a Curţii de Apel Alba-Iulia, situaţie în care instanţa de recurs nu va proceda la examinarea legalităţii deciziei recurate, din această perspectivă.
Faţă de aceste considerente, constatând că în mod corect a fost respinsă cererea de rectificare a cărţii funciare, ceea ce a atras şi respingerea petitului în revendicare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanţi a fost respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge recursul declarat de reclamanţii C.E., U.V., I.D., R.M.M., V.M., U.A., M.E., M.A., P.A., U.M. şi U.G., împotriva deciziei nr. 71 din 11 octombrie 2013 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1550/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1552/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
