ICCJ. Decizia nr. 1613/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1613/2014
Dosar nr. 28466/3/2007
Şedinţa publică din 28 mai 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23 august 2007 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantele SC S.B.I. SRL şi SC S.C.C. SRL au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, în temeiul art. 9 şi urm. din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale coroborate cu art. 21-art. 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, acordarea de despăgubiri pentru întreaga suprafaţă de teren şi construcţii expropriate, distinct, pe titulari şi drepturi aferente, prin identificarea corectă a terenului şi construcţiilor afectate în fapt de realizarea proiectului ce a determinat despăgubirea şi prin raport de criteriile stabilite de lege.
În motivare, reclamantele au arătat că sunt proprietari, respectiv, titulari de alte drepturi reale ai terenului şi construcţiilor edificate pe acest teren situat în Bucureşti, şos. B.P. (fostă bd. I.I.B.) sectorul 1, cu o suprafaţă totală iniţială de 58.094,63 mp.
Reclamantele au precizat că denumirea iniţială a SC S.B.I. SRL a fost S.V.W.P Bucureşti Băneasa, astfel încât, orice referire în acte la această denumire priveşte pe SC S.B.I. SRL.
Pe terenul descris anterior a fost construit magazinul proprietatea SC S.C.C. SRL în suprafaţă de 14058,60 mp, construcţia fiind edificată potrivit convenţiei încheiate cu SC S.B.I. SRL prin care SC S.C.C. SRL dobândeşte dreptul de superficie pentru a construi şi drept de folosinţă pe întreaga suprafaţă de teren. În acest sens, a fost încheiată între SC S.B.I. SRL şi SC S.C.C. SRL convenţia pentru constituirea unui drept de superficie autentificată din 11 iulie 2002. Constituirea dreptului de superficie în favoarea SC S.C.C. SRL a fost, de asemenea, convenită şi pentru construirea de către aceasta a unui drum de acces către magazin.
Pe lângă suprafaţa de teren descrisă anterior aflată în proprietatea SC S.B.I. SRL, pe care este constituit drept de superficie în favoarea SC S.C.C. SRL şi drept de folosinţă pe restul proprietăţii, SC S.B.I. SRL şi SC S.C.C. SRL sunt titulare şi de alte drepturi reale pe terenurile învecinate, în scopul construirii şi folosirii drumului de acces către construcţia magazin.
Astfel, pe terenurile învecinate, proprietatea lui D.M. şi A.C.L., pe o suprafaţă totală de 4.800 mp au fost constituite în favoarea SC S.B.I. SRL şi SC S.C.C. SRL un drept de servitute de trecere perpetuă şi un drept de superficie pentru construirea unui drum asfaltat colector de acces la magazin, paralel cu şoseaua B.P. În acest sens a fost încheiată între SC S.B.I. SRL şi SC S.C.C. SRL pe de o parte, şi D.M. şi A.C.L. pe de altă parte, convenţia autentificată din 18 martie 2002. Drepturile reale (servitute de trecere şi superficie) au fost constituite pe suprafeţele de teren având numerele cadastrale F1, F2 şi F3.
Reclamantele au arătat că SC S.C.C. SRL are în proprietate şi suprafaţa de teren de 1.449,57 mp având numărul cadastral F4 (desprinsă dintr-o suprafaţă de teren mai mare de 16.518 mp proprietatea D.M. şi A.C.L.; pe suprafaţa desprinsă vechii proprietari au la rândul lor un drept de servitute). Acest teren a fost dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din 15 noiembrie 2001.
Prin adresele de convocare (din 4 mai 2006) reclamantelor li s-a adus la cunoştinţă faptul că o suprafaţă de teren de 185,90 mp din imobilul identificat urmează să fie expropriată.
Prin procesul-verbal din 9 mai 2006 s-a luat act, de către Comisia de expropriere şi de expropriator, de calitatea de titular de drept de proprietate, respectiv, de titular de alte drepturi reale pe teren şi construcţii. A fost consemnată poziţia reclamantelor faţă de obiectul exproprierii şi a cuantumului despăgubirilor de 45.601,27 euro cu care nu au fost de acord, susţinând că, în fapt, era expropriată/afectată o suprafaţă mult mai mare decât cea indicată de expropriator, documentaţia pe baza căreia s-a efectuat exproprierea era eronată, iar în ceea ce priveşte despăgubirea aceasta nu prevedea, potrivit legii, o sumă distinctă pentru proprietarul terenului, pentru superficiar şi proprietar al construcţiilor, iar pentru suprafaţa de teren precizată a fi expropriată se cuvenea o sumă mai mare.
Împotriva hotărârii din 9 mai 2006 de stabilire a despăgubirii reclamantele au formulat acţiune înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. 13328/3/2007.
Pe parcursul derulării litigiului mai sus menţionat, H.G. nr. 383/2006 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării „Fluidizarea traficului pe DN 1 între km 7+535-11+938 a fost modificată şi completată prin H.G. nr. 1680/2006 şi, respectiv, H.G. nr. 614/2007.
Reclamantele au precizat că prin Anexa la H.G. nr. 614/2007 se indică pentru expropriere o suprafaţă de 262,83 mp ca fiind în proprietatea SC S.B.I. SRL şi SC S.C.C. SRL.
Ca urmare a acestei hotărâri de guvern nou apărute, au fost din nou convocate la Comisia de expropriere pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local al sectorului 1 Bucureşti, de către expropriator pentru data de 12 iulie 2007 când au fost depuse de către reclamante toate actele solicitate.
Prin procesul-verbal din 12 iulie 2007 s-a consemnat poziţia reprezentanţilor reclamanţilor faţă de despăgubirea propusă de expropriator, respectiv, că nu sunt de acord cu valoarea de 131.415 euro întrucât valoarea terenurilor în zonă este mult mai mare şi, deci, despăgubirea nu reflectă valoarea reală a terenului expropriat; despăgubirea nu este acordată distinct pe dreptul de proprietate şi alte drepturi reale; este afectat de expropriere şi drumul colector care nu este evidenţiat în documentaţia cadastrală dar figurează în proiectul de extindere.
În baza procesului-verbal menţionat a fost emisă hotărârea din 12 iulie 2007 de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Consiliul Local al sectorului 1 Bucureşti, ce le-a fost comunicată în data de 3 august 2007.
Împotriva acestei hotărâri, pentru motive de nelegalitate, au formulat prezenta acţiune, motivat de faptul că SC S.B.I. SRL şi SC S.C.C. SRL sunt titulare ale dreptului de proprietate şi titulare de alte drepturi reale pe terenuri situate în zona afectată de lucrările stabilite prin H.G. nr. 383/2006 şi pe construcţiile edificate pe acestea (zona de acces); lucrările afectează parte din terenurile menţionate pe care există deopotrivă drept de proprietate, drept de superficie, drept de folosinţă şi drept de servitute de trecere, precum şi construcţiile edificate; suprafaţa de teren afectată s-a dovedit a fi mai mare în fapt, aspect ce a fost confirmat ulterior de hotărârea de guvern şi de rectificarea H.G. nr. 614/2007; lucrările afectează şi construcţiile edificate pe teren (drum de acces) proprietatea SC S.C.C. SRL identificate cu numerele cadastrale: F1, F2, F3, F4, cuantumul despăgubirilor nu reflectă valoarea reală a terenului şi a construcţiilor afectate şi prejudiciul cauzat prin exproprierea proprietăţii şi a drumului de acces construit; despăgubirile nu sunt acordate distinct pentru drepturile de proprietate şi alte drepturi reale (superficie, servitute, folosinţă), nici pentru terenuri, respectiv, construcţii; instanţa de judecată urmează a stabili cuantumul despăgubirilor conform criteriilor legale, valoarea reală a imobilului şi prejudiciul efectiv cauzat proprietarului, pentru fiecare dintre acestea, în mod distinct, pe categorii de drepturi reale şi bunuri, dat fiind că ele au o înregistrare în contabilitate de sine stătătoare.
Prin sentinţa civilă nr. 1654 din 10 noiembrie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în parte acţiunea; a obligat pârâtul la plata, către reclamante, a sumei de 835.626 RON (echivalent a 201.065 euro), în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, reprezentând despăgubiri pentru imobilul expropriat prin hotărârea de stabilire a despăgubirii din 12 iulie 2007 emisă de pârât, respectiv, privind terenul viran în suprafaţă de 262,83 mp situat în Bucureşti, şos. B.P., sectorul 1, proprietatea reclamantelor; a omologat raportul de expertiză tehnică efectuat de comisia de experţi tehnici formată din D.P., D.C. şi P.E., cu completările ulterioare prin răspunsul la obiecţiuni şi a obligat pârâtul la plata, către reclamante, a sumei de 15.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în ceea ce priveşte onorariul de avocat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, în urma efectuării raportului de expertiză tehnică, echipa de experţi a apreciat valoarea de circulaţie a imobilului teren în suprafaţă de 262,83 mp, expropriată din 57.909 mp, la 201.065 euro, propusă ca fiind o justă compensare pentru cauza exproprierii.
Din raportul de expertiză tehnică a rezultat nu sunt necesare modificări ale imobilului pentru luarea acestei măsuri, răspunzându-se astfel solicitării privind identificarea corectă a imobilului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele SC S.B.I. SRL, SC S.C.C. SRL, precum şi pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA.
Reclamantele SC S.B.I. SRL, SC S.C.C. SRL au formulat următoarele critici:
I. Instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii şi afectării drumului colector de acces edificat de ele, nefiind analizat prejudiciul cauzat de către expropriere.
În acest sens, reclamantele au arătat că, deşi au făcut dovada prejudiciului suferit, demonstrând atât investiţia efectuată pentru această construcţie cât şi imposibilitatea reală de a utiliza acest drum colector de acces, ca urmare a exproprierii, instanţa de fond, încălcând dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu s-a pronunţat cu privire la acest capăt de cerere, iar hotărârea apelată nu cuprinde nici o menţiune/motivare cu privire la prejudiciul suferit în urma exproprierii.
II. Valoarea despăgubirilor acordate de prima instanţă este inferioară celei reale şi nu au fost avute în vedere probele administrate în acest sens la fondul cauzei.
În acest sens, reclamantele arată că prin evaluarea efectuată de comisia de experţi la momentul efectuării raportului de expertiză (11 mai 2009), a fost calculată o valoare de 201.065 euro (835.626 RON la un curs de 4,156 RON/euro), pentru suprafaţa de teren expropriată, însă această valoare este inferioară celei reale a terenului expropriat şi nu acoperă prejudiciul suferit de ele ca urmare a exproprierii, în condiţiile în care, pentru porţiuni de teren învecinate s-au acordat despăgubiri de 1700-1800 euro/mp.
Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra solicitării reclamantelor privind calcularea nivelului minim al despăgubirilor prin realizarea unei medii aritmetice între valoarea evidenţiată de către comisia de experţi la momentul exproprierii, 990 euro/mp, şi cea acordată lor prin hotărârile C.N.A.N.D.R. din 8 septembrie 2008, respectiv, 1.700 euro şi/sau 1.800 euro/mp, determinând o valoare reală de 1.395 euro/mp.
Instanţa de fond nu a avut în vedere durata de desfăşurare a litigiului şi data la care raportul de expertiză a fost depus la dosarul cauzei în raport de data formulării acţiunii, aspecte care contravin practicii C.E.D.O., respectiv, cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 23 august 2007, iar raportul de expertiză a fost depus la dosarul cauzei la data de 11 mai 2009.
III. În mod greşit au fost aplicate dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în condiţiile în care cuantumul cheltuielilor de judecată reflectă totalitatea activităţilor de asistentă juridică şi reprezentare prestate pe parcursul unei perioade mai mari de 3 ani, suportate în totalitate de către reclamante şi dovedite, iar soluţia adoptată se constituie într-o veritabilă sancţiune pentru acestea.
Pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de majorare a cuantumului despăgubirii astfel cum a fost stabilit de către instanţa de fond prin expertiză tehnică judiciară, cu consecinţa menţinerii valorii despăgubirii din hotărârea de stabilire a despăgubirii din 12 iulie 2007.
Totodată, a solicitat respingerea cererii reclamantelor de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată (în cuantum de 45.954,47 RON, reduse la 15.000 RON de către prima instanţă).
Prin decizia nr. 321/A din 12 noiembrie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelul reclamantelor; a admis apelul pârâtului, a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că a respins acţiunea, ca neîntemeiată. A obligat pârâtul la 15.000 RON cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că valoarea despăgubirilor cuvenite pentru terenul expropriat a fost calculată, deşi corect la data efectuării raportului de expertiză, prin raportare la oferte de vânzare, încălcând astfel dispoziţiile imperative ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, situaţie faţă de care în apel s-a încuviinţat, la cererea apelanţilor, expertiza evaluatoare cu obiectivele menţionate prin încheierea din 28 februarie 2012, stabilindu-se că valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat în suprafaţă de 262,83 mp este de 58.348 euro, respectiv, 261.231 RON (222 euro/mp). Această sumă a fost calculată cu respectarea cerinţelor legii privind stabilirea despăgubirilor, în funcţie de preţul cu care se vând imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială.
Instanţa de apel a mai constatat că suma în RON stabilită prin hotărârea din 12 iulie 2007 este mai mare decât cea stabilită la data întocmirii ultimului raport de expertiză, astfel încât reclamantele sunt mai avantajate să solicite suma stabilită prin hotărârea din 12 iulie 2007.
Instanţa de apel a respins acţiunea, însuşindu-şi concluziile raportului de expertiză efectuat în apel, procedând conform dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994 şi constatând că suma stabilită cu titlu de despăgubire pentru imobilele expropriate este inferioară celei propusă de expropriator.
Cu privire la prejudiciul suplimentar, instanţa de apel a reţinut că tribunalul a omologat raportul de expertiză întocmit în cauză şi s-a pronunţat asupra despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii admiţând cererea numai în parte, întrucât nu exista vreun alt prejudiciu cauzat prin expropriere.
În apel, menţinându-se obiectivul privind eventualele prejudicii suferite ca urmare a exproprierii, s-a constatat că partea de teren rămasă neexpropriată nu a suferit modificări negative sau pozitive în ceea ce priveşte valoarea de piaţă a imobilului. Susţinerea apelantelor se bazează pe un eventual câştig, instanţa neavând nici o dovada a pierderilor eventuale şi viitoare suferite de reclamant.
S-a apreciat că, prin reducerea cuantumului onorariului avocaţial pus în sarcina părţii care a pierdut procesul, instanţa nu intervine în contractul de asistenţă judiciară şi nu-l modifică, în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu, ci doar apreciază în ce măsură onorariul părţii care a câştigat procesul trebuie suportat de partea care se află în culpă procesuală.
În cauză s-a constatat că suma reprezentând onorariul de avocat raportat la obiectul, dificultatea speţei, timpul afectat, este mult prea mare astfel încât în mod legal s-a diminuat valoarea acestuia.
Referitor la cheltuielile de judecată, instanţa de apel a constatat că acestea sunt în sarcina pârâtului, în temeiul art. 38 al Legii nr. 33/1994 care prevăd că toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere şi retrocedare, inclusiv înaintea instanţelor judecătoreşti, se suportă de expropriator.
Constatând că, în mod corect, prima instanţă a aplicat dispoziţiile sus amintite, în baza aceluiaşi act normativ, a obligat pârâtul la 15.000 RON cheltuieli de judecată în apel, către reclamante reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., conform criteriilor anterior enunţate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs toate părţile.
Recurentele-reclamante SC S.C.C. SRL şi SC S.B.I. SRL şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici:
I. Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 prin omologarea unui raport de expertiză ce nu respectă obligaţiile impuse de acest text de lege, raportat la momentul întocmirii acestui raport şi la valoarea despăgubirilor acordate.
În acest sens, recurentele-reclamante arată că data raportului de expertiză evaluatorie imobiliară din faza procesuală a apelului este 27 aprilie 2012, aceasta fiind data faţă de care instanţa trebuia să se pronunţe în legătură cu despăgubirile acordate, iar nu data de 15 septembrie 2013, când experţii au răspuns la obiecţiunile părţilor.
Procedând astfel, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 208 C. proc. civ., nefiind emise convocări către părţi potrivit procedurii impuse de norma legală indicată.
Reţinerea datei de 15 septembrie 2013 ca şi moment al evaluării contravine raportului de expertiză întocmit şi depus la dosarul cauzei la data de 15 mai 2012, în condiţiile în care comisia de experţi a procedat la convocarea părţilor pentru data de 27 aprilie 2012, cu recipise de confirmare de primire.
II. Referitor la valoarea despăgubirilor acordate, recurentele-reclamante arată că instanţa de apel a nesocotit probatoriile administrate în cauză care dovedeau faptul că valoarea despăgubirilor nu a luat în considerare poziţionarea terenului supus exproprierii, accesul facil către rutele naţionale de transport şi europene, infrastructura specifică zonei de nord, dezvoltată şi propice desfăşurării unor activităţi cu caracter comercial.
Pe de altă parte, contractele de vânzare-cumpărare avute în vedere de către instanţa de apel nu vizează terenuri similare, ci imobile ce au făcut obiectul unor licitaţii imobiliare în cadrul executării silite, partaje, precum şi alte tranzacţii supuse unor condiţii ce afectau valoarea tranzacţionată.
III. Hotărârea instanţei de apel este nemotivată sub mai multe aspecte, respectiv, aceasta a omis a se pronunţa asupra obiecţiunilor formulate de reclamante la suplimentul raportului de expertiză şi nu a arătat care au fost raţiunile pentru care a omologat acest supliment, iar nu însuşi raportul de expertiză întocmit în apel.
De asemenea, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra prejudiciului suferit de reclamante ca urmare a exproprierii şi a înlăturat, în mod nejustificat, probele pe care acestea şi-au întemeiat apărările în apel, respectiv, nu există nicio menţiune cu privire la hotărârile din 8 septembrie 2008 prin care însuşi expropriatorul a acordat valori triple faţă de cele acordate şi contestate prin hotărârea din 9 mai 2006.
Referitor la prejudiciu, recurentele-reclamante arată că, odată cu edificarea magazinului S., au edificat o bandă de acces către acesta în valoare de 575.804 RON, consecinţa directă a exproprierii fiind reprezentată de imposibilitatea de a mai dispune de acest bun, faţă de care însă plătesc în continuare impozite.
Recurentul-pârât Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
În susţinerea recursului, pârâtul a arătat că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 33/1994 şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., respectiv, în mod greşit, deşi a admis apelul acestei părţi şi a respins acţiunea, a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată din apel şi a menţinut obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată în fond.
Contrar celor reţinute de instanţa de apel, dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere şi retrocedare, inclusiv înaintea instanţelor judecătoreşti sunt suportate de expropriator, nu sunt aplicabile în cauză, întrucât, conform principiului specialia generalibus derogant, au prioritate prevederile Legii nr. 198/2004.
Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, în materia exproprierii se aplică art. 170 C. proc. civ. obligaţia procedurală de a suporta costul probei cu expertiza tehnică fiind în sarcina părţii care a propus-o.
Pe de altă parte, sintagma „cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere şi retrocedare” cuprinsă în art. 38 din Legea nr. 33/1994 nu cuprinde şi onorariile avocaţiale, aceste cheltuieli nefiind necesare pentru realizarea procedurii exproprierii.
Art. 274 C. proc. civ. reglementează obligarea la plata cheltuielilor de judecată pe ideea de culpă procesuală, pretenţiile reclamantelor fiind respinse, acestea ar fi trebuit să suporte toate cheltuielile de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.
Recurentul-pârât mai arată că instanţa de apel nu a motivat în ce măsură acesta a căzut în pretenţii faţă de solicitările reclamantelor şi nu a arătat în ce constă culpa sa, încălcând astfel dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Solicită admiterea recursului sub acest aspect, respingerea cererii de obligare la plata cheltuielilor efectuate de reclamante în apel şi recurs şi obligarea acestora, în baza art. 274 C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecată din apel.
Recurentul Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 33/1994, hotărârea pronunţată fiind greşită sub aspectul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care apelul acesteia a fost admis.
Recurentul arată că, pentru a atrage aplicabilitatea textului legal anterior menţionat, era necesar ca cheltuielile efectuate de părţi să fi avut drept scop realizarea procedurii de expropriere or, în speţă, căreia îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 198/2004, exproprierea era deja realizată la data sesizării instanţei.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Recursul recurentei reclamante este nefondat.
Astfel, aceasta a susţinut că instanţa de apel a dat o motivare contradictorie atunci când a validat concluziile raportului de expertiză, fără a explica dacă îl califică drept supliment la raportul dispus iniţial sau o contraexpertiză, calificarea fiind relevantă pentru stabilirea datei de efectuare a expertizei.
Nu poate fi reţinută o astfel de critică, în condiţiile în care nu există echivoc în raţionamentul instanţei de apel, care după o primă identificare şi evaluare a terenului şi calculare a despăgubirilor, a dispus, încuviinţând obiecţiunile părţilor, refacerea raportului de expertiză cu luarea în considerare, la stabilirea valorii reale a imobilului, a unor comparabile depuse la dosarul cauzei.
Nu poate fi echivalată dispoziţia instanţei de refacere a calculului din raportul de expertiză cu o contraexpertiză, dar nici nu se poate considera data raportului de expertiză a fi data primei variante, în condiţiile în care, valoarea finală, la care instanţa s-a raportat, a fost cea din 15 septembrie 2013 când expertiza a fost refăcută cu luarea în considerare a criteriilor legale. Faţă de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în mod corect a fost avută în vedere această dată.
Nefiind un raport nou de expertiză care să aibă ca obiectiv identificarea terenului nu era necesar a se proceda la o nouă convocare a părţilor.
Recurenta a mai susţinut, în invocarea nemotivării deciziei şi faptul că instanţa de apel nu a argumentat soluţia de respingere a obiecţiunilor la raportul de expertiză referitoare la modul de selectare, de către experţi, a comparabilelor şi neluarea în considerare a valorii din alte două hotărâri de expropriere din 2008 pentru terenuri învecinate.
Se reţine însă că, înainte de a proceda la dezbateri, instanţa de apel s-a pronunţat asupra obiecţiunilor reclamantelor cu privire la momentul la care trebuia stabilită valoarea terenului. De asemenea a considerat că experţii au răspuns la obiectivele expertizei, menţionând că va verifica explicaţiile experţilor privind modalitatea în care au fost alese anumite contracte.
În considerentele deciziei atacate, instanţa a validat constatarea instanţei de fond în sensul că invocarea altor hotărâri de expropriere nu este relevantă faţă de data la care au fost emise, în raport cu momentul efectuării expertizei. De asemenea, instanţa de apel şi-a motivat opţiunea pentru ultima variantă a raportului de expertiză, pe care a omologat-o ca respectând criteriile legii în stabilirea despăgubirilor, în funcţie de preţul cu care se vând imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială.
Sub acest aspect, Înalta Curte apreciază că nu se poate reţine o lipsă de motivare a instanţei, de vreme ce a validat ultima variantă a raportului ca fiind întocmită cu respectarea criteriilor legale, criterii care privesc inclusiv condiţiile în care tranzacţiile depuse la dosar au constituit comparabile pentru stabilirea valorii terenului expropriat.
Reclamanta a criticat şi valoarea terenului, stabilită de instanţă în baza raportului de expertiză, susţinând că experţii nu au luat în considerare o serie de caracteristici cum sunt poziţionarea terenului, accesul facil către rutele de transport, infrastructura specifică zonei de nord, propice desfăşurării unor activităţi comerciale.
Nu sunt întemeiate aceste susţineri întrucât, astfel cum s-a arătat anterior, raportul de expertiză a fost analizat de instanţă, care a apreciat că a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale şi plecând de la comparabile care privesc imobile în unitatea administrativ teritorială. Celelalte criterii, pe care reclamanta le solicită a fi aplicate, ţin exclusiv de situaţia de fapt, pe care instanţa de apel a reţinut-o şi împotriva căreia reclamanta nu a formulat, în obiecţiunile depuse în apel şi analizate la ultimul termen de judecată, critici concrete, indicând, care ar fi, în opinia sa, coeficienţii de corecţie ce ar fi trebuit aplicaţi cu efect în sporirea valorii terenului.
Au fost criticate şi comparabilele reţinute în raportul de expertiză, susţinându-se că nu au ca obiect terenuri similare, ci imobile ce au făcut obiectul unor licitaţii imobiliare în cadrul executării silite, partaje sau reprezentau valoare reziduală.
Vor fi înlăturate aceste critici întrucât experţii au pornit de la comparabilele reţinute ca îndeplinind condiţiile legale însă au aplicat corecţiile necesare, raportat la diferenţele caracteristicilor fizice şi ale condiţiilor de piaţă dintre terenuri.
Cu privire la prejudiciul suplimentar rezultat din imposibilitatea utilizării drumului colector, experţii au susţinut, în mod constant, că nu există un astfel de prejudiciu referitor la calea de acces, închisă provizoriu, dar permis a fi utilizată de riverani. În apel reclamanta şi-a precizat prejudiciul ca fiind contravaloarea lipsei de folosinţă în perioada mai-octombrie 2009, susţinând, în continuare, imposibilitatea de utilizare a acestui drum colector. Nici la refacerea expertizei nu s-a reţinut, însă, un astfel de prejudiciu, întrucât s-a menţinut concluzia că diferenţa neexpropriată nu a pierdut din valoare. Ceea ce solicită reclamanta, excede momentului transferului dreptului de proprietate, izvorăşte dintr-un alt raport juridic, ce nu constituie obiectul judecăţii, astfel că, în mod corect, a fost apreciată de instanţa de apel drept o pierdere viitoare şi eventuală, faţă de momentul exproprierii, nedovedită de către reclamantă.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu sunt incidente cazurile de recurs invocate de reclamantă, astfel că recursul acesteia va fi respins ca nefondat.
În ceea ce priveşte recursul pârâtei, într-o critică comună cu cea a Ministerului Public, s-a susţinut aplicarea greşită, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 33/1994, care a impus în sarcina expropriatorului, chiar dacă acestuia i s-a admis calea de atac, iar reclamanta a căzut în pretenţii, toate cheltuielile de judecată ocazionate de proces pe motiv că sunt cheltuieli cu exproprierea stipulate de lege în sarcina expropriatorului.
Aceste critici sunt întemeiate.
Astfel, sintagma „cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere şi retrocedare” cuprinsă în art. 38 din Legea nr. 33/1994 şi pe care instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia este inaplicabilă, pe de o parte pentru faptul că exproprierea a operat sub imperiul Legii nr. 198/2004 care trimite exclusiv la art. 21-art. 27 din Legea nr. 33/1994 nu şi la art. 38 iar, pe de altă parte, pentru că, în cheltuielile de expropriere, nu pot fi incluse cele efectuate în procedura judiciară care priveşte doar stabilirea valorii despăgubirilor, în condiţiile în care exproprierea deja operase la momentul emiterii hotărârii de consemnare a acestora.
Prin urmare, cheltuielile pentru realizarea procedurilor de expropriere nu vizează şi cheltuielile judiciare efectuate în procesul de cuantificare a despăgubirilor, în condiţiile în care nu poartă asupra transferului dreptului de proprietate cu privire la terenul expropriat, acestea fiind supuse normelor dreptului comun.
Cum dreptul comun în cauză îl reprezintă dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi cererea reclamantei a fost respinsă în urma admiterii apelului pârâtei şi modificării sentinţei de primă instanţă, partea căzută în pretenţii în faza procesuală a apelului este reclamanta, astfel că, în această situaţie, nu pot fi puse în sarcina pârâtei cheltuielile judiciare efectuate de reclamantă, decât cu încălcarea dispoziţiilor procedurale menţionate.
Faţă de această situaţie, Înalta Curte va admite în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, şi de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, va modifica în parte decizia recurată în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în sensul că va înlătura obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina pârâtului pentru judecata în fond şi apel, menţinând celelalte dispoziţii ale deciziei recurate, privind respingerea acţiunii principale.
Ca efect al acestei soluţii, Înalta Curte va respinge cererea recurentei-reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, ca parte căzută în pretenţii în această fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC S.C.C. SRL împotriva deciziei nr. 321/A din 12 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Admite recursurile declarate de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, şi de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii.
Modifică în parte decizia recurată în sensul că înlătură obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina pârâtului pentru judecata în fond şi apel.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Respinge cererea recurentei-reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1611/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1614/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
